1,477 matches
-
să arunce o privire ca să-și dea seama care-i situația, și când se întoarse spre negru îi spuse pe un ton ce nu admitea replică: — Ascunde-te! zise. Stăpânul tău trebuie să știe ce s-a întâmplat aici. Bătrânul șovăi puțin, dar se supuse îndată; se strecură printre jaime și sheribe și dispăru ca înghițit de stufărișul minusculei lagune. Laila îi chemă apoi pe fiii soțului ei, pe femei și servitori, își luă copilul cel mic în brațe și așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Nimeni n-o să-mi dăruiască nimic din ce nu iau eu cu mâna mea și te asigur că, după ce-or să te vadă, or să încerce și alții... Dezbracă-te! repetă, și de data asta era un ordin. Laila șovăi. încă mai încerca să reziste și toată ființa ei se răzvrătea împotriva ideii de a se supune, dar înțelesese, o știa din momentul în care-l văzuse pentru prima dată, că sergentul major Malik-el-Haideri era capabil de orice, inclusiv să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să caute protecția stâncilor sau tufișurilor, în timp ce Abdul-el-Kebir rămase în spatele său, în afara bătăii gloanțelor. își pregăti arma și așteptă, calculând distanța și momentul în care jeepul avea să ajungă în bătaia puștii, dar când putu să vadă perfect soldații și șovăi, cu arma pregătită, dacă să-l doboare pe șofer sau pe cel ce se pregătea să-și încarce mitraliera, răsună în depărtare o explozie, un obuz șuieră prin aer și vehiculul zbură în bucăți, lovit în plin și oprindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
peste cap... Cui a plătit, prietene? L-am întrebat și pe el, da’ n-a vrut... Aha, e secret, nu vreți să se știe... Nu contează cui a plătit, băăăăi, nu te interesează pe tine. Important e c-a plătit... Șovăie câteva secunde, dar se repliază repede și iar se răstește: și n-o mai da cu mine pe prieteneală, că nu mă impresionezi!... Io nu-nțeleg de ce nu te duci să faci baie la ștrand, la bazin, unde se plătește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
vreodată În acest oraș! Omar depărtează mâna interlocutorului său cu dispreț, dar fără bruschețe, pentru a-l ține la respect, lipsindu-l totodată de pretextul unei Încăierări. Bărbatul face un pas Înapoi, dar stăruie: — Care ți-e numele, străine? Khayyam șovăie să se dea de gol, caută un subterfugiu, Își ridică privirea spre cer, unde un norișor tocmai a acoperit cornul lunii. O tăcere, un suspin. Să te refugiezi În contemplație, să numești stelele una câte una, să fii departe, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pedeapsă. Aceste acuzații de alchimie nu mi-au intrat pe o ureche decât ca să iasă pe cealaltă. Suntem singuri, suntem doi bărbați instruiți și nu vreau decât să aflu adevărul. Omar nu e deloc liniștit, se teme de o capcană, șovăie să răspundă. Se vede deja dat pe mâna călăului, ca să fie schilodit, scopit sau răstignit. Abu Taher ridică glasul, aproape că strigă: — Omar, fiu al lui Ibrahim, fabricant de corturi din Nishapur, nu știi oare să recunoști un prieten? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
supui, nu pot să-ți opresc oamenii. Dar, dacă le dai drumul asupra orașului, Îmi voi Împlânta acest pumnal În inimă. Și, zicând asta, și-a Îndreptat arma, al cărei mâner Îl ținea cu amândouă mâinile, către propriul piept. Fratele șovăi o clipă, se Îndreptă către el, cu brațele deschise, și Îl Îmbrățișă Îndelung, făgăduind să nu se mai opună voinței lui. Nishapur-ul era salvat, dar n-avea să uite niciodată Marea Spaimă de Ramadan. VII — Așa sunt selgiucizii, spuse Khayyam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Înjunghiat. Desigur, soțul a venit să-i prezinte condoleanțe, a poruncit Întregului harem să poarte doliu, a pus să fie biciuit În fața ei un eunuc care arăta prea multă bucurie. Dar, la Întoarcerea În divan-ul său, hanul n-a șovăit să repete În jurul său că „Dumnezeu a Împlinit rugăciunile oamenilor din Samarkand“. S-ar putea crede că, În vremea aceea, locuitorii unei cetăți n-aveau nici un motiv să-l prefere pe cutare suveran turc cutărui altuia. Se rugau, totuși, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
la adăpost de furtuni, putea să-i spună nu marelui vizir fără să riște căderea În dizgrație. — Nu știu dacă voi putea să-mi dovedesc Într-o zi toată recunoștința pe care o merită mărinimia ta. Omar s-a oprit. Șovăie, Înainte de a continua: Poate că aș putea să te fac să-mi uiți refuzul dacă ți-aș prezenta un om pe care tocmai l-am Întâlnit. Este de o mare inteligență, erudiția Îi e imensă, iar abilitatea, dezarmantă. Mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să se afle cine este adevăratul stăpân al imperiului! Chestiunea de la Samarkand n-a dovedit oare că Nizam căuta să-și impună voința, că-și păcălea stăpânul și Îl trata ca pe un copil În fața lumii Întregi? Dacă Malik Șah șovăie Încă să facă pasul, un incident avea să-l hotărască. Nizam a numit drept guvernator al cetății Merv pe propriul său nepot. Adolescent arogant, prea Încrezător În puterea bunicului său, el și-a permis să insulte În public un bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Khayyam! Tu ești de vină că Hasan Sabbah poate astăzi să-și continue toate fărădelegile. Omar dorise să-i răspundă: „Tu și Hasanîmpărtășiți atâtea lucruri! Dacă vă Înflăcărează o cauză, să clădești un imperiu sau să pregătești domnia imamului, nu șovăiți să ucideți ca s-o faceți să triumfe. Pentru mine, orice cauză care ucide Încetează să mă mai Înflăcăreze. Ea se urâțește În ochii mei, Își pierde măreția și se Înjosește, oricât de frumoasă ar fi putut să fie. Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
urce liniștit pe tron. Ne găsim În anul de grație 1094, pretendentul nu are decât treisprezece ani, propunerea Îl ispitește. Să pună singur mâna pe cetate, În timp ce emirii săi o asediază fără succes de mai bine de un an! Nu șovăie deloc. În noaptea următoare, se strecoară din tabăra sa, fără știrea apropiaților, se prezintă, Împreună cu emisarii lui Terken, În fața Porții Kahab, care, ca prin farmec, se deschide Înaintea lui. Iată-l mergând cu pas hotărât, Înconjurat de o escortă prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
o vom străbate fără a o vedea, fără a o auzi, nici noroiul, nici sângele ei nu se va lipi de tălpile noastre. Djahane are ochii aburiți. Dacă aș putea să revin la acea vârstă a nevinovăției, crezi că aș șovăi? Dar e prea târziu, am mers prea departe. Dacă mâine credincioșii lui Nizam al-Mulk cuceresc Isfahanul, nu mă vor cruța, sunt pe lista lor de condamnați. Am fost cel mai bun prieten al lui Nizam, am să te apăr, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să treacă de grilaj ca să-i aducă Învinuiri. Lucru pe care Djamaledin, provocând o uriașă reacție a mulțimii. Mii de oameni năvăliră din toate colțurile Persiei ca să-l audă. Sătul, șahul a poruncit să fie alungat. Se spune că a șovăit mult Înainte de a comite mișelia, dar vizirul său, educat, totuși, În Europa, Îl convinse că Djamaledin n-avea dreptul la imunitatea sanctuarului pentru că nu era decât un filozof, un necredincios notoriu. Soldații pătrunseră, așadar, cu armele În acel loc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bordul unui pachebot al Mesageriilor maritime, care făcea ruta Marsilia-Istanbul-Trapezunt, până la Batumi, portul rusesc din răsăritul Mării Negre, de unde am luat trenul transcaucazian spre Baku, la Marea Caspică. Primirea făcută acolo de consulul Persiei a fost atât de amabilă, Încât am șovăit să-i arăt scrisoarea lui Djamaledin. Nu era mai bine să rămân un călător anonim, ca să nu-i trezesc bănuielile? Dar am fost cuprins de unele scrupule. Poate că În scrisoare exista și un alt mesaj decât acela care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
baștină. A făgăduit să vină aici poimâine, vineri. Va trebui să i se dea ceva bani. Nu pentru răscumpărarea cărții, ci ca să i se mulțumească omului pentru că a restituit-o. Din păcate, eu nu mai am nici un ban. Fără să șovăi, am scos din buzunar aurul pe care i-l trimitea Djamaledin; am adăugat o sumă identică; Mirza Reza păru mulțumit de asta. — Reveniți sâmbătă. Cu voia lui Dumnezeu, voi avea Manuscrisul, vi-l voi Încredința, și Îl veți Înmâna Maestrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
grăbit să-l felicit, promițându-i, fără să mă gândesc prea mult, că am să trec să-l văd, dacă aveam să mă duc În Persia. N-aveam de gând să merg acolo prea curând. Nu dorința Îmi lipsea, dar șovăiam Încă să fac călătoria din cauza viclenelor acuzații care planau asupra mea. Nu eram eu presupusul complice la asasinarea unui rege? În ciuda schimbărilor rapide survenite la Teheran, mă temeam ca, În virtutea cine știe cărui mandat colbuit, să nu fiu arestat la frontiere, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
intrarea. Mulțimea protestatarilor nu Înceta să sporească. La răsăritul soarelui, erau câteva sute, Între ei - numeroși „fii ai lui Adam”. Cu carabine, dar având puține muniții, cam șaizeci de cartușe fiecare, nimic care să Îngăduie susținerea unui asediu. Iar ei șovăiau să se slujească de acele arme și de acele muniții. Au ocupat, Într-adevăr, poziții pe acoperișuri și În spatele ferestrelor, dar nu știau dacă trebuia să tragă primii, dând astfel semnalul unui inevitabil măcel, sau dacă era necesar să aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mult decât atât, domnea o fraternizare emoționantă. Nu vreau să vorbesc de Baskerville, de mine Însumi sau de Panoff, care se alătură rapid mișcării. Doresc să omagiez aici alte persoane, cum ar fi Mr. Moore, corespondentul ziarului Manchester Guardian, care, neșovăind să pună mâna pe armă de partea lui Fazel, fu rănit În luptă, sau căpitanul Anginieur, care ne ajută la rezolvarea a numeroase probleme logistice și care, prin articolele sale din L’Asie française, contribui la nașterea, la Paris și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cuprins de neliniște, iar astrologii l-au sfătuit să nu mai pună niciodată piciorul Într-un loc de atât de rău augur. De treizeci de ani, nimeni nu șezuse acolo; era numit, nu fără oarecare spaimă, Palatul Pustiu. Șirin nu șovăi să Înfrunte relele prevestiri, iar reședința ei deveni, de atunci, inima orașului. Conducătorilor Rezistenței le plăcea să se adune În vastele ei grădini, o insuliță de răcoare În acele seri de vară. Mă aflam adesea În tovărășia lor. Prințesa părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
am tremurat, apoi s-au pecetluit, fără să scoată cel mai mic sunet. Șirin se Întorsese Însă către mine cu blândețe. M-a privit fără surprindere, ca și cum nici n-aș fi plecat, nici nu m-aș fi Întors. Privirea Îi șovăi, adoptă tutuiala: — La ce te gândești? Răspunsul Îmi țâșni de pe buze: — La tine. De la Istanbul la Tabriz. Un zâmbet, poate stingherit, dar care nu se voia, În mod vădit, o stavilă, Îi străbătu chipul. Iar eu n-am găsit altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
vreodată numele de față cu mine. Astăzi mă Întreb: a existat ea oare? Era altceva decât rodul obsesiilor mele orientale? Noaptea, În singurătatea camerei prea mari, când În mine crește Îndoiala, când memoria mi se Încețoșează, când Îmi simt rațiunea șovăind, mă ridic și aprind toate luminile, fug să-i regăsesc scrisorile de altădată, pe care le desfac de parcă tocmai le-aș fi primit, le adulmec parfumul, recitesc câteva pagini; chiar și răceala tonului lor mă Întărește, Îmi dă iluzia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu mai eram așa sigur. Tata și-a pus costumul și niște șosete albastre și fine. Pantofii și-i lustruise cu cremă înainte de culcare, o dată cu ai mei. Îmbrăcat astfel, tata arăta bine. Dacă ar fi fost politician, n-aș fi șovăit să-l votez. Tata s-a privit în oglindă și și-a pieptănat părul de la tâmple spre ceafă. Pe alocuri era cărunt. Eu mă așezasem pe marginea patului și-l priveam. Când ai o invitație de la ambasadă cu perspectiva să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
întrebare eu aveam un răspuns. Cu asta îi făceam să se bucure. „Cum se cheamă oceanul de la est de Africa? Și cel mai mare deșert de pe glob? Și cel mai lung fluviu?” Pentru că știam răspunsurile pe dinafară, mă prefăceam că șovăi din când în când, mormăind „hmm”, ca să le dau emoții. Și pe toți cântăreții străini îi recunoșteam, de cum deschideau gura. Tata mă lua în brațe, dădea radioul mai tare și întreba: „Ăsta cine-i?” „Joe Dassin.” „Și ăsta?” „Tom Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
-ți mângâie fruntea. Trăiești după ciclul de zori și amurguri și nu știi de nimic altceva. Într-o zi sosește o șalupă cu motor cu niște olandezi, afli că au trecut zece ani, ai putea să pleci Împreună cu ei, dar șovăi, preferi să schimbi nuci de cocos pe alte mărfuri, promiți că ai să te ocupi de recolta de cânepă, indigenii lucrează pentru tine, tu Începi să navighezi de la o insuliță la alta, ai devenit pentru toți Jim Cânepă. Un aventurier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]