1,028 matches
-
Aici! Când și-a auzit numele, Laura s-a întors. —Ei! Iată-i pe cei doi! a declarat ea cu o voce de sirenă de ceață, pe care Hugo și-o amintea de la cursul prenatal. Când Laura a început să țopăie către ei, Hugo a observat că decolteul continua să fie trăsătura ei cea mai distinctivă. La fel de agresiv, amenința să facă să sară toți nasturii costumului. Laura a cuprins-o pe Amanda într-o îmbrățișare parfumată. Când bărbia i s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
atunci asta era problema ei. Nu a lui. Capitolul 12tc " Capitolul 12" — Nu știu de ce urli, a bolborosit Hugo intrând împleticit în camera copilului la Dumnezeu știe ce oră din noapte. Așa cum prevăzuse, copilul, întins pe spate în pătuț, parcă țopăia de furie. Ochii îi erau duri, negri și mereu deschiși. Hugo se întreba de ce locul unde el își dorea cu disperare să se afle - în pat - îi era atât de odios fiului său? Ce era așa de rău să stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vorbim puțin? Hugo a înghețat. După bomba cu tortul din ziua precedentă, nu se așteptase la o nouă întâlnire atât de curând. Ăăă... da. Sigur. Rottweilerul, a cărui haină de un roșu beligerant îi scotea în evidență roșeața ochilor, a țopăit energic până în locul unde stătea Hugo pe coridor. L-a cercetat pe Theo, care începuse să scâncească. Colțurile gurii micuțe s-au lăsat în jos, în semn de dezaprobare. Apoi a clătinat din cap. — Domnule Fine, e inacceptabil. Ce anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de un cot, lui Hugo au început să-i crească speranțele că jucăria avea să se oprească în mal împinsă de forța apei. Apoi s-a lovit, violent, de ceva dur și țepos. — Fir-ar al dracului! a înjurat Hugo, țopăind de durere și dându-și seama că se lovise, întâi cu picioarele, de un gard din sârmă ghimpată pusă pe trei rânduri, care făcea separarea dintre parc și câmpul din vecinătate. Dar nu avea vreme să-și plângă de milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
primise nici un fel de comentarii adverse din partea lui Jake. Alice presupunea că acesta era încă un exemplu al efectului benefic pe care-l aveau ședințele de terapie asupra lui. Rosa, care era înnebunită după muzică, chiar și de acest gen, țopăia triumfătoare pe melodia „Domnișoara Polly avea o păpușică“, când a sunat telefonul. Era mama lui Alice. Ce mai faci, draga mea? a întrebat-o doamna Duffield mai veselă decât se simțea. În calitate de principală confidentă a lui Alice, era la curent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
răbdător lângă copil, în camera acestuia, aclamându-l și bătând din palme de fiecare dată când băiețelul reușea să înfigă câte-un inel. Theo a făcut curând legătura între efort și recompensă, așa că a ajuns curând să se aclame singur, țopăind de zor plin de fericire. Hugo râdea și el, străduindu-se să nu se întrebe câte astfel de ocazii îi mai rămăseseră. Părinte model sau nu. Pentru că, totuși, părerea Rottweilerului, concluzionase el mohorât, n-avea să conteze prea tare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
după o zi întreagă de muncă, dornic să stea la o masă, în localul preferat, și să asculte smooth jazz în timp ce bea cel puțin trei phare cu vin. Roșu... Un Magician care fluiera vesel, în spatele Detectivului, coborând fiecare treaptă aproape țopăind, excitat la gândul că niciun scenariu nu poate fi mototolit și aruncat la coș, spre eliberarea definitivă a personajelor. Același Magician, în mijlocul bulevardului, privind sceptic în urma unui Scriitor care se grăbea către întâlnirea cu o Lucie a viselor sale. Mașinile
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
sugestia favoritului său sfetnic, Nicolae Iorga, renunță În cea mai mare grabă la Cadrilater, făcându-l cadou bulgarilor, care atât așteptau. Și, ca târgul rușinos să fie complet, ordonă și efectuarea schimbului de populație, ceea ce Îi făcu pe bulgari să țopăie de bucurie. Iar tragismul nostru, al românilor din județele Caliacra și Durostor, avea să fie exacerbat la culme În toamna aceluiași an, când am pornit pe calea unui refugiu ce ni se părea fără sfârșit. Întâi, ne mutăm În județul
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
În satul Stâna-Cadânei din județul Caliacra. Este al cincilea dintre cei nouă fii ai țăranilor macedoromâni Stere și Zoița Derdena. În 1940, ca urmare a cedării, fără luptă (ba și cu schimb de populații, ceea ce-i făcu pe bulgari să țopăie de fericire), a județelor românești Caliacra și Durostor (care constituie așa-numitul Cadrilater sau sudul Dobrogei) de către trădătorii guvernanți carliști, familia Stere Derdena s-a refugiat, Întâi, În satul ialomițean Pribegi, iar, apoi, În aceeași toamnă, În cătunul tulcean Caugagia
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
trupe de balet, trupele americane din Irak, unele rusești În Georgia -, În fine; mai erau așadar escadroane de motorizați În oraș, răfuieli, ambulanțe, Împăcări, defilări neautorizate de-a lungul bulevardelor, fluierături, ca un salut, de pe trotuare; fetișcanele, mai ales, aplaudau țopăind, sperau, unele, să fie săltate pe șaua din spate, cînd le va fi sosit vremea. Motocicliștii erau temuți, admirați, făceau parte dintr-un anume peisaj; nu purtau așadar arme de foc sau cuțite; lanțurile de oțel erau mai mult pentru
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
a inundației, în timp ce ceilalți se retrăgeau pe terasele mai înalte sau pe treptele din fața vilelor purtînd marca belle ăpoque și aliniate cu fațadele spre mare. momîia părea extrem de încîntată să se plimbe cu picioarele prin apă. Din cînd în cînd, Țopăia ca un copil, iar Bernard, jenat de această exuberanță, încercă să-i mai potolească agitația infantilă, ca și cum ar fi fost un tată ieșit la plimbare cu o progenitură rău educată. — Deci, reluă Bernard, dacă în acest moment ceea ce mi se
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
melcul urechii. Au reverificat grijulii ritmurile, recalculând totul. Nelăsând nici un amănunt la întîmplare... Și, deodată, când s-au dumirit că acele invocații, ce li se păruseră că le aud, erau adevărate, sala în care ne aflam s-a pornit să țopăie ca un armăsar, să se zvârcolească ca o reptilă și să se zgmiaune ca o pisică!!! Pârâiașe de pulbere, coborâte din tavan, se înfrățeau pretutindeni cu pungile de gaze. Formate prin toate punctele strategice ale unei clădiri. Împăcată deja, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prin ceruri și descălecase, de abia prin 1956, de pe crupa unei mătuși, care-l purtase, fâlfâind într-un zbor greu, până în strada Perone). Gabriela ieși, de-a bușilea, din pânza de ape, rece precum gheața. Se scutură ca o insectă. Țopăi pe loc pentru a-și scoate oceanul din urechi. Și, de abia după ce-și făcu ochii roată, brunețica observă că, mai denivelate decât restul și scobite într-o râpă de lut, doar ogrăzile stăpânei Nicolici și-ale rusnacului erau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-mă!... Cum te cheamă?... Sau cum o cheamă? - Cine?... Panglica? - Păi, da!... Vezi?... Asta vroiam să-ți spun. A găsit-o un prieten. Se făcea și mai cald. Din cinci în cinci secunde, pânza oceanului îl lua la țintă. Celestin țopăia, scăpând de un val, se cățăra pe bordura vitrinei, ridica și picioarele. Mesteca un chibrit. - ...Uite, cum să-ți spun?! Împlinisem zece ani... Eram printr-a patra.... Alunecasem fără să-mi dau seama într-o seară plăcută, era 1 Mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
turmentate de vaporii unei fierturi de tartaca, ucenicele se despuiaseră, chicotind. Își frecau, unele altora, lăcrițele pântecelor, c-un unguent obținut din sânge de dihor, inimă de prunc, bale de la gura unui spânzurat. Apoi, sclipind cu totul de această unsoare, țopăiau, cu salturile imprecise ale unor crupe nemaibătătorite, cam de mult, de bărbat, până se izbeau de căpriorii șopronului și cădeau înapoi pe spate, pe dușumea, hlizindu-se și, neajutorate precum niște gândaci, printre ligheonele cu măruntaie de liliac, furnici roșii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rotund. Pe băiatul slăbuț îl învăța mamă-sa să danseze deși el mai mult se bâțâia în ritmuri numai de el știute iar sora, care era puțin mai mare, dansa cu tatăl lor. Adesea, părinții încercau să îi pună să țopăie împreună dar se certau, când stabileau conducătorul dansului și cei mari trebuiau să îi despart, altfel se păruiau, însă acum depășise acea perioadă a copilăriei. Viața lui Stani se desfășura între coordonate fixe, plauzibile, așa cum ar trebui să fie existența
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
său, erau pe chei, pe malul Dâmboviței când văd două fetițe dând din mâini disperate. Aveau viteză și au reușit să oprească mașina, după 50 de metrii. Fetele alergau de mama focului și se apropiau tot mai mult, tropăind și țopăind cu tocurile înalte; între timp ei ies din mașină și l așteaptă curioși, lăsând luminile de poziție aprinse. Deodată fetele se opresc și dau din brațe a pagubă pentru efortul depus degeaba: - Credeam că sunteți italieni! spun ele dezamăgite, când
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
lor balanțînd cu mînile, apoi el se culcă pe manta la pământ ca să privească... Stanurile de piatră se coborâră și-ncepură a juca în pivniță, și sub greoaiele lor tălpi de granit urla cerul suteranei... Mai stângaci decât urșii se-nvîrteau țopăind și strigau și se certau... Hopp! hopp, zupp, zupp! Și-și legănau taliile lor țepene, și-și mișcau picioarele lor, și ochii lor de piatră se-nvîrteau uscați și morți în încoifatele lor capete... - Să trăiască Almanzor, striga unul. - Să trăiască
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bietele inimi ale țăranilor și meșteșugarilor, ale ciobanilor și ale culegătoarelor. Numai broscoii avuseseră puterea și îndrăzneala să protesteze, ieșiseră grămadă din găurile unde stăteau ascunși, de prin crăpăturile brazdelor, din scobiturile stâncilor și din gorgane și luară calea câmpurilor țopăind și orăcăind. Niciodată nu se mai pomenise așa ceva: cu miile, îndreptându-se spre nu se știe unde, de neoprit în drumul lor, hotărâți poate să dea de un loc mai puțin blestemat. Copiii urmăreau acel cortegiu îndreptat spre malul unui
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
gândise să-i alunge cu cosorul, dar când și-a dat seama că sunt prea mulți, a rămas să se uite la ei. Băieții, sosiți și ei, s-au ghemuit la pământ, rămânând așa până la apusul soarelui. Broscoii continuau să țopăie și să scoată un orăcăit nefiresc; ca și cum ar fi vorbit între ei și ar fi plănuit ce-i de făcut. Toată noaptea sosiră de prin toate părțile o adunătură nemaipomenită. În zori dispărură fără urmă cu excepția unui soi de bale
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
se așeză o pasăre neagră. Petrache socotea că priveliștea păsărilor care își scuturau aripile pe creștetul cavalerului este nevrednică de ținuta lui solemnă. Cum însă nu putea ajunge până acolo, iar cu pietre se temea să azvârle, se mulțumea să țopăie în jurul statuii, agitându-și brațele și ușuind din toți rărunchii. Cine l-ar fi văzut de departe ar fi crezut că dănțuiește, împlinind cine știe ce ritual. Dar păsările, mai ales când venea câte una neagră, mare cât un corb, se arătau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se hotărî ce să spună și, mai ales, cui, auzi, ca și cum cineva ar fi alergat șchiopătând pe crengi uscate, croncănitul corbului. Pasărea se roti în cercuri tot mai strânse, până ce se așeză pe creștetul cavalerului. Întinse aripile, căutându-și echilibrul, țopăi, alunecând cu ghearele, apoi rămase cu ciocul întredeschis și capul într-o parte, ca o prelungire a statuii. Petrache o ușui din vârful buzelor, dar pasărea îl privi pe jumătate nedumerită, pe jumătate înveselită. Atunci primele raze ajunseră pe creneluri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
când la căutătura bosumflată a Auricăi, când la rânjetul molfăit al bătrânului. — Câte ? întrebă acesta, cerându-și bănuții cu palma întinsă. — Nouă din zece, propuse Petrache. Te prinzi ? Bătrânul se ridică, abia atunci Petrache văzu că-i lipsea un picior, țopăi înlăuntrul dughenei și numără la repezeală zece capse pe care le puse, mușuroi, în fața lui. Flăcăul le luă, una după alta, indicând de fiecare dată ce țintă dorește, nu era nevoie, căci, după fiecare icnet al puștii, iepurașii, rățuștele ori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întoarse privirea. La fel și corbul care, rotindu-se fără speranță în jurul statuii, se așezase pe zid, la doi pași de el, și-și scutura aripile în soare. De data asta nu-l mai goni, pasărea se dădu mai aproape, țopăind, dar, în cele din urmă, rămase nemișcată, cu aripile strânse, privind odată cu omul. Când umbrele lor se lungiră până în curtea interioară, flăcăul coborî, iar corbul își luă zborul. Cum gutuii urmau să înflorească mai târziu, dimineața în care înflorea caisul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în gunoaie, învățând să înțeleg lumea prin ceea ce lasă ea în urmă, și nu prin ceea ce îi cer eu. Mi-a lăsat iluminările lui, dar, împreună cu ele, și demonii. Noaptea, ei se scurg pe burlane și se țin după mine, țopăind. La fel nălucile, năpârcile, sâsâind din cotloane, șarpele casei, salamandra și vasiliscul. E un cortegiu care purifică aerul nopții de îngrijorările lui, care face ca somnul să fie liniștit și visele la îndemână. Cu cât nălucile sunt mai fioroase, mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]