1,177 matches
-
Edith în mod solemn că niciodată nu vor mai călători la Oceanul Indian. Jacopo fusese angajat la tipografie și afacerile mergeau bine. În apropierea vacanței de vară, toată familia se hotărâse să meargă la munte. Cu două zile înaintea călătoriei, Beppo ațipise ca de obicei pe sofaua albastră din tipografie și nimeni nu-l mai putu trezi niciodată. Toți au fost șocați de moartea lui Beppo. O moarte fulgerătoare. - Era sănătos, de ce o fi murit atât de repede? - Dorul de apa oceanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
era frică să-i scoatem capacul de plastic, în care Traian făcuse niște găuri cu un cui. Până la urmă l-am aruncat prin geamul de sus al spălătorului în tufișurile din spatele pavilionului nostru. Ne-am dus la culcare, dar abia ațipisem când m-am simțit zgâlțâit de cineva; în dormitor era agitație. La lumina a trei-patru lanterne îndreptate șovăielnic în toate direcțiile, am văzut că toți băieții se treziseră și se îngrămădeau grăbiți, în liniște, spre ușa dormitorului. "Nu-l treziți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Poate că el ar vrea să-și alcătuiască singur melodia emisă de claxon, de fiecare dată alta, după starea sa sufletească, talentul său personal, gustul său. Tot gîndindu-se și mușcîndu-și pumnii în lungile nopți în care abia mai putea să ațipească o oră-două spre ziuă, arhitectul imagină un claxon construit pe principii cu totul noi. El urma să fie prevăzut cu clape ca de pian, fiecare clapă fiind racordată la una dintre micile goarne electrice. A doua zi, duminică, îi făcu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sfială și dorință. Cred că avea 15-16 ani. Am iubit-o nebunește, acolo, pe iarbă și cred că atunci a fost momentul când m-am eliberat de durere. Atunci, în clipa aceea, m-am simțit liber și bucuros. Eram liber! Ațipisem puțin. Când m-am trezit, ea nu mai era. Parcă fusese un vis! Parcă fusesem hipnotizat. Fusese adevărat? Urmele ierbii strivite îmi spuneau că nu fusese un vis. Atunci m-am simțit bine, parcă mi se luase o povară grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
nimeni în acest loc frumos și straniu. Patul era larg, confortabil, moale. Pe noptieră era o veioză, probabil stil Tiffany. Se trânti, așa îmbrăcat cum era, pe pat. Se gândea la ce făcuse peste zi. De fapt nu făcuse nimic. Ațipi! Când se trezi, era deja trecut de miezul nopții. Deschise ușa care ducea spre baie. Aici, draga de Beatrice, îi pregătise prosoape, pijama, tot ce avea nevoie. Mihai îi spusese: "nu veni cu bagaj, că vei găsi aici tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
era cald și bun, cea mai minunată licoare pe care o băuse vreodată. Îi cam tremura mâna, așa că, cu grijă, Carmen începu să-i maseze brațele și palmele. Încet-încet își revenea, o moleșeală plăcută îl cuprinse și adormi. Poate numai ațipise, dar, când se trezi de-a binelea, auzi mișcare în cameră era probabil tot Carmen. Uite, ți-am făcut ceva de mâncare, trebuie să te miști puțin, ca să nu anchilozezi. Încearcă să-ți miști mâinile, picioarele. Se simțea ca după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
la cartea de vizită ce o primise: Ștefan Argatu, Doctor în științe juridice. Consultant în probleme economice și financiare, manageriat, contracte, marketing. Sediul central București... Telefon, fax, e-mail... Trase o înjurătură, aruncă pe podea cartea de vizită și încercă să ațipească, dar nu fu chip. Îi apărea mereu, înaintea ochilor, fața buhăită și ochii injectați ai polițistului Argatu! Dimineața am trecut prin piață cu Ana, să alegem pomul de Crăciun. L-a ochit Ana, un brad bogat, frumos, sănătos. Avea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
acelor nefericiți aveau să vină să-l întrebe de ce nu se agitase pentru ei așa cum făcuse pentru o mână de motocicliști idioți. Nu mi-ar plăcea să fiu în pielea lui, murmură, apoi își sprijini capul de spătarul scaunului și ațipi... Dar nici într-a mea nu-mi place să fiu... Când soarele se înalță pe cer, bătându-i drept în față și făcându-l să transpire, deschise ochii, mârâi nemulțumit, întinse mâna spre micul frigider și scoase o bere. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
altfel îți prezic un viitor negru... Continuară să înainteze repede până când soarele începu să ardă ca plumbul topit. Atunci tuaregul căută umbra unei ieșituri de stâncă sub care obligă animalele să îngenuncheze, în timp ce italianul se trânti într-un colț și ațipi. Pantofii săi scumpi, gândiți pentru a conduce o mașină și nu pentru a merge atâtea ore prin pietrele ascuțite ce tăiau ca niște cuțite, se făcuseră ferfeniță și, în cele trei ocazii când a încercat să continue călătoria pe spinarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de aceea filmul lui Cristi e important și frumos pentru că îți oferă această întrebare, te invită să-ți vezi limitele făcându-te să-ți dorești să le depășești. TRIMISUL NOSTRU SPECIAL Cota de piață a morții Florin L|Z|RESCU Ațipesc cumva în fața televizorului, schimbând canalele mai mult din reflex decât din interes. E vară, Turul Franței s-a terminat, Chivu s-a transferat în sfârșit undeva, apar semne de ploaie, discuțiile despre pensii s-au cam fâsâit, mai toți politicienii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
fiule! Dar nu trebuie numai să speri, ci să fii sigur că te aștept!... Am mâncat în tăcere, iar la sfârșit bătrânul m-a trimis, ca de fiecare dată, la culcare. M-am întins în hamacul știut cu gând să ațipesc, dar, ca niciodată, nu aveam astâmpăr. M-am zvârcolit ca șarpele pe jeratic. Mereu îmi aruncam privirea spre locul unde știam că trebuie să se afle călugărul. Îl vedeam cum își căuta de lucru, în silă parcă. E toamnă și
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
singur, ci că duhul le trece și omul de abia se lasă încercat, că încercarea trece prin el fără urme... — Ei, Doamne, văd eu bine că matale cauți nod în papură... De-aia n-ai intrat în biserică, și ai ațipit aici pe prispă la soare. Te pomenești că ai de gând chiar să mă ispitești, că vrei să-mi întorci gândurile împotriva Duhului? Păi, dacă te ispitesc pe dumneata, poate că e bine așa. Că așa trebuie să apară ispita
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
mai noteze câte ceva în nedespărțitul caiet zilnic unde-și făcea bruioanele pentru scurtele și cât mai secretele însemnări. Sub coșul ridicat al trăsurii, neferit însă nici de praf, nici de zăpușeală, se vede că el începuse să moțăie. Poate chiar ațipise ? Pentru că acum urechea auzea cu totul altfel liniștea cunoscută a străzii care dormita, pustie, țăcănitul potcoavelor de cal, hurducăturile trăsurii pe pavajul desfundat, zăngănitul obloanelor unei dughene care se grăbea să deschidă. Ba chiar și zvâcnetul apei din stropitoarea cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fugă, i s-a întâmplat să meargă dormind cu ochii deschiși, dus numai de gândul de a găsi un loc unde valea se mai lărgește. Găsind așa ceva, de câteva ori s-a așezat în margine pe o piatră, voind să ațipească doar o jumătate de oră. Ar fi fost poate sfârșitul, dar nu îl mai interesa nimic și ar fi dat totul pentru o clipă de somn. Totul ? ! i-a reproșat micuța cochetă și a urmat un intermezzo de marivaudage, în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lumina, ei, să vezi atunci ce-ncepe să răcnească Nebuna ! Nuuu ! răcnește Nebuna. Nu aprinde, te rog, madam Delcă ! — Ei, da ! Așa doarme madam Cristide ! Are insomnii noaptea, de la menopauză, dar nu vrea să ia nimic, și doar spre dimineață ațipește. De aceea camuflează toată casa. Întunericul îi face bine, și la nervi, și la insomnie... — Știu io la ce-i face bine ! La puturoșeală ! Asta să crezi dumneata, că d-aia stă pe întuneric și n-aprinde lumina ! Stă ca să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mama pe ea, că e și ea obosită... E și ea o fetiță mică și obosită ! Las-așa, că-ți pusei paltonul meu, când am intrat și te-am găsit ciucită, că trage p-aici din toate părțile și dacă ațipești, te ia cu frig... — Am ațipit ? Da, parcă... Dar știi cât ? Cinci minute ! în niciun caz nu mai mult ! Nici să visez n-am apucat ! Dar frig, într-adevăr, cred că mi-a fost, asta parcă îmi amintesc, și mulțumesc
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ea obosită... E și ea o fetiță mică și obosită ! Las-așa, că-ți pusei paltonul meu, când am intrat și te-am găsit ciucită, că trage p-aici din toate părțile și dacă ațipești, te ia cu frig... — Am ațipit ? Da, parcă... Dar știi cât ? Cinci minute ! în niciun caz nu mai mult ! Nici să visez n-am apucat ! Dar frig, într-adevăr, cred că mi-a fost, asta parcă îmi amintesc, și mulțumesc că m-ai învelit ! Sunt așa
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sale cazuri: un minim de violență, mult lugu-lugu, Marele V, polițistul cu suflet mare, care apără puștimea de flagelul drogului. La Început Îi veni greu să mintă, dar entuziasmul lui Karen Îi ușură tot mai mult sarcina. Spre zori fata ațipi. El rămase complet treaz: pisicile Îl Înnebuneau. Își dori ca ea să se trezească, pentru ca să-i poată spune și alte povești. Se simți cuprins de mici accese de Îngrijorare: dacă n-o să-și mai amintească părțile cele mai gogonate, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
dar Vincennes era drogat, beat, cu reacții iraționale... CAPITOLUL 58 Bud ajunse În L.A. În zori, coborînd din autobuzul pornit la miezul nopții din Frisco. Orașul lui arăta straniu - ca toate celelalte lucruri din viața lui. Luă un taxi și ațipi. Se tot trezea cînd Îl auzea În gînd pe Ellis Loew: „Se anunță un caz serios, dar crimele multiple sînt foarte complicate și Spade Cooley e un personaj faimos. Am să pun o echipă de la Biroul Procuraturii să se ocupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
fără mustrări de conștiință. Când au apărut Molly și Craig, Dylan i-a expediat somnoros: — Mergeți jos și mai spargeți câte ceva și lăsați-ne pe mine și pe mami să mai dormim. Uimitor, au plecat, iar Dylan și Clodagh au ațipit la loc. — Miroși minunat, mormăi Dylan adulmecând părul lui Clodagh. Ca un biscuit. Dulce și... dulce... Peste câteva minute ea îi șopti lui: — Îți dau un milion de lire dacă-mi aduci micul dejun. —Ce ai dori? —Cafea și fructe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
spusese nimic, probabil din rușine, din prostie sau din oricare din motivele Întrezărite de Miquel. Prea puțin conta. Singurul lucru care conta era să păstreze secretul pînă duminică. În noaptea aceea, pentru prima oară după mai multe zile, izbuti să ațipească. Vineri dimineața, cînd Își făcu apariția la școală, părintele Romanones Îl aștepta la poartă. — Julián, trebuie să stau de vorbă cu tine. Cum doriți, părinte. — Mereu am știut că va sosi ziua asta și trebuie să-ți mărturisesc că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cum se perindau siluetele domnului Aguilar și soției sale. Era aproape miezul nopții cînd m-am Întors acasă, tremurînd de frig și cu universul În cîrcă. O să sune mîine, mi-am repetat de o mie de ori În timp ce Încercam să ațipesc. Bea n-a sunat a doua zi. Nici În următoarea. Și nici În toată săptămîna aceea, cea mai lungă, ultima săptămînă din viața mea. Peste șapte zile, aveam să fiu mort. 36 Numai cineva care mai are de trăit doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
transmite cele mai sincere felicitări pentru căsătorie, a zis el Îndreptîndu-se spre ușă. Cuvintele acelea mi-au Înghețat inima. Miquel n-a vrut să spună nimic, Însă În noaptea aceea, În timp ce Îl țineam În brațe și amîndoi Încercam zadarnic să ațipim, am știut că Aldaya rostise adevărul. Eram blestemați. Au trecut mai multe luni fără să aflăm nimic de Julián sau de Aldaya. Miquel mai avea cîteva colaborări fixe cu ziarele din Barcelona și din Madrid. Muncea necontenit, așezat la mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
în colțul cel mai ascuns, pe o piatră, și stătea nemișcată aproape toată ziua, de dimineața până la ceasul când pleca cireada. Era atât de slăbită din pricina tuberculozei, încât ședea din ce în ce mai mult cu ochii închiși, cu tâmpla lipită de stâncă și ațipea, respirând greu; fața îi slăbise, parcă ar fi fost a unui schelet, broboane de sudoare îi apăreau pe frunte și pe tâmple. Așa o găseam întotdeauna. Veneam pentru câteva clipe și nici eu nu voiam să fim văzuți. De îndată ce apăream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
făcu apariția Kolea. — Mă bucur că te-am întâlnit aici, Kolea, i se adresă prințul. N-ai putea să mă ajuți? Trebuie să ajung neapărat la Nastasia Filippovna. L-am rugat mai înainte pe Ardalion Alexandrovici, dar uite că a ațipit. Condu-mă, căci nu știu nici străzile, nici drumul într-acolo. De altfel, am adresa: lângă Teatrul Mare, în casa Mâtovțevei. — Nastasia Filippovna? N-a stat niciodată lângă Teatrul Mare și tata nu a vizitat-o niciodată, dacă vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]