2,199 matches
-
mediul social citadin și, uneori, ereditatea tulbure. Este o imagine ieșită din realitatea cotidiană cunoscută direct de autoare, comentată, interpretată cu noi modalități de investigație. Un fel de variante feminine ale eroilor lui Camil Petrescu, personajele trăiesc drame, nefericiri, căutând absolutul în iubire, imposibil de realizat în luptă cu adversitățile exterioare și, mai ales, cu „lașitatea bărbaților”. Scriitoarea valorifică astfel o bogată experiență de viață, câștigată prin mediile sociale pe care le frecventează ca ziaristă, actriță, regizoare, prin călătorii în țară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286729_a_288058]
-
filozofico-tehnică a cuvântului, în al său Curs de istorie a filozofiei morale în secolul al optsprezecelea, dictat la Sorbona între anii 1819 și 1820, Victor Cousin, spiritualist eclectic francez, va preciza faptul că scepticismul lui Locke echivalează cu un "nihilism absolut"21. În contextul opoziției față de realism, William Hamilton, ultimul exponent al Școlii scoțiene a lui Thomas Reid, considera în primele decenii ale secolului al XIX-lea că Hume ar putea fi nici mai mult nici mai puțin decât "an illustrious
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
formă de "nihilism", dar și de "ateism", modul în care Dumnezeu este reintrodus în argumentarea filozofică, de la Spinoza până la Fichte și Schelling: El devine obiect al argumentării, așadar al unei cunoașteri discursive, dialectice, raționale, și încetează de a mai fi Absolutul pur și neamestecat la care numai o aprehendare directă de tip intuitiv poate ajunge. Pentru Jacobi, o asemenea aprehendare este realizată de Vernunft, adică de rațiune, înțeleasă conform etimologiei termenului subliniată deja de Leibniz și de Herder, ca Vernehmen (fapt
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
o aprehendare directă de tip intuitiv poate ajunge. Pentru Jacobi, o asemenea aprehendare este realizată de Vernunft, adică de rațiune, înțeleasă conform etimologiei termenului subliniată deja de Leibniz și de Herder, ca Vernehmen (fapt de a percepe), sau ca perceperea Absolutului. De aici derivă și reducerea rațiunii la un fel de contact imediat cu Absolutul, așadar la o "credință" (Glaube) reducere care caracterizează poziția filozofică a lui Jacobi și care va fi sever atacată de idealiști, mai ales de Hegel. În ceea ce privește
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
realizată de Vernunft, adică de rațiune, înțeleasă conform etimologiei termenului subliniată deja de Leibniz și de Herder, ca Vernehmen (fapt de a percepe), sau ca perceperea Absolutului. De aici derivă și reducerea rațiunii la un fel de contact imediat cu Absolutul, așadar la o "credință" (Glaube) reducere care caracterizează poziția filozofică a lui Jacobi și care va fi sever atacată de idealiști, mai ales de Hegel. În ceea ce privește sursele de la care Jacobi ar fi putut prelua termenul "nihilism", putem formula ipoteza că
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
ceea ce este finit, îi suspendă și distruge pretențiile de a avea valoare în mod absolut, și în acest sens tinde spre acel "nihilism" care, punând sub semnul întrebării și relativizând ceea ce este finit, deschide calea spre infinit, așadar spre adevăratul Absolut. O folosire a termenului cu referire clară la polemica lui Jacobi cu Fichte se află în schimb în cursurile universitare ținute de Schlegel între 1804 și 1806, care în această privință observă următoarele: Chiar dacă idealismul și realismul se află într-
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
este radicalizată prin asumarea într-un mod încă și mai riguros al perspectivei necesității. Devine clar că, pentru Severino, adevărurile rațiunii și principiile fundamentale care le guvernează, principiul identității și principiul non-contradicției, nu au doar valoare ontologică, ci reprezintă structura Absolutului. În concluzie, gândirea, în structura sa logică, reflectă structura imuabilă a ființei în necesitatea sa incontestabilă. Prin urmare gândirea, în actualizarea sa perfectă, îi îngăduie omului să depășească orizontul fenomenologic al cunoașterii finite și să se ridice până la punctul de
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
gândirea, în structura sa logică, reflectă structura imuabilă a ființei în necesitatea sa incontestabilă. Prin urmare gândirea, în actualizarea sa perfectă, îi îngăduie omului să depășească orizontul fenomenologic al cunoașterii finite și să se ridice până la punctul de vedere al Absolutului. Având acest lucru în minte, putem înțelege sensul negării severiniene a devenirii: în orizontul Absolutului, așadar sub specie aeternitatis, devenirea se descompune în "secvența" imobilă deja dată și eternă a tuturor momentelor sale infinite; numai din punctul de vedere al
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
urmare gândirea, în actualizarea sa perfectă, îi îngăduie omului să depășească orizontul fenomenologic al cunoașterii finite și să se ridice până la punctul de vedere al Absolutului. Având acest lucru în minte, putem înțelege sensul negării severiniene a devenirii: în orizontul Absolutului, așadar sub specie aeternitatis, devenirea se descompune în "secvența" imobilă deja dată și eternă a tuturor momentelor sale infinite; numai din punctul de vedere al unei minți finite, așadar sub specie temporis, aceste momente infinite, nerecunoscute în conexiunea lor eternă
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
transpare în structura rațională pe care chiar și o minte mărginită o poate recunoaște, la acel "punct de vedere" pornind de la care cunoașterea însăși nu se mai prezintă drept punctul de vedere al finitudinii, ci drept manifestarea necesității logico-ontologice a Absolutului, a lui Dumnezeu însuși. Severino dorește să ridice existența umană la acel "punct de vedere" care îi permite să privească, dincolo de cercul aparenței, către Necesitatea însăși și să depășească astfel nihilismul. Mai rămân firește deschise multe probleme, mai ales, pentru
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
întreg și conținuturile aparenței, între ființă și ființări, între conștiința infinită și cea finită, între gândire și experiență, între logică și fenomenologie. Aceasta este o interogație fundamentală cu care au trebuit să se confrunte dintotdeauna toate formele de gândire ale Absolutului, dar care mai ales la Severino se prezintă în termeni cât se poate de clari, din moment ce "punctul de vedere" al Absolutului este recunoscut și definit în opera sa numai pe baza principiului non-contradicției asumat în sensul său ontologic. Acest lucru
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
fenomenologie. Aceasta este o interogație fundamentală cu care au trebuit să se confrunte dintotdeauna toate formele de gândire ale Absolutului, dar care mai ales la Severino se prezintă în termeni cât se poate de clari, din moment ce "punctul de vedere" al Absolutului este recunoscut și definit în opera sa numai pe baza principiului non-contradicției asumat în sensul său ontologic. Acest lucru reprezintă o problemă întrucât după cum a arătat Aristotel tocmai asumarea principiului non-contradicției în dimensiunea sa ontologică impune recunoașterea determinărilor multiple și
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
de vedere sesizează subiectul în modul cel mai ..complet și mai profund. In noțiunea de interpretare adecvată este implicită o ierarhie a punctelor de vedere, o critică a înțelegerii normelor. Orice relativism este până la urmă anulat de recunoașterea faptului că "Absolutul există în relativ, deși nu definitiv și nu în întregime în acesta". *18 Astfel, opera literară ne apare ca un obiect de cunoaștere sui generis care are un statut ontologic special. Ea nu este nici concretă (fizică, ca o statuie
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
diferă de la un grup social la altul și chiar de la un individ la altul. Aceste sisteme au un statut aparte, căci sînt "situate în centru și deasupra"141, adică implică transcendența și superioritatea, impunîndu-le ca o evidență și ca un absolut. Chiar dacă din exterior putem relativiza valoarea colaborării deținuților cu cadrele, din interior "sifonarea" (turnătoria) este o acțiune ce atrage consecințe uneori radicale. Această ordonare a semnificațiilor atribuite unor aspecte implică o ierarhie preferențială, asimilabilă unei filozofii de viață ce stă
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
2) cu privire la ceea ce înseamnă pentru ceva să existe, și (3) cu privire la modul de a obține lucruri. Cibernetica implică faptul că, cunoștința este de a fi construită prin intermediul proceselor eficiente în căutare de scopuri, și poate nu neapărat în nedescoperirea nesfârșitului, absolutului, atribute de lucruri, indiferent de scopurile și nevoile noastre.” 9. F.A. George [25] „Cibernetica ar putea fi considerata ca o știință recent dezvoltata, deși într-o anumită măsură, a decurs din științele existente. Dacă ne gândim de Fizică, Chimie, Biologie
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
organiza propria viață În conformitate cu aspirațiile și sistemul de valori morale ale propriului său Supra-Eu (V. Franklă. Acest din urmă aspect reprezintă, așa cum am arătat deja, domeniul Psihologiei Morale. Prin aspirațiile sale, persoana umană se găsește Într-un raport permanent cu absolutul. Pentru V. Frankl, așa cum există un Inconștient pulsional, există și un Inconștient spiritual. Acesta din urmă este Supra-Eul (Der unbewusste Gottă. Inconștientul spiritual al omului presupune o relație morală, unică, insesizabilă conștient, cu Dumnezeu. Această relație, deși inconștientă, este totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sufletului Orice cercetare asupra sufletului pune problema dublei esențe a omului și a destinului acestuia. Pentru L. Lavelle, sufletul nu poate fi separat de Eu, dar acestea două nu se confundă Între ele. Sufletul reflectă În Eu raporturile sale cu absolutul. În afară de Eu, nu sunt decât lucruri care nu au suflet. Pot exista și ființe Însuflețite fără Eu, dar acestea sunt structuri vitale și niciodată persoane umane. Existența Eului face ca persoana umană să fie o „experiență intimă și cotidiană, căreia
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
meu cu Eul tău, este o relație de interioritate, de empatie, o comuniune (D. Stăniloaeă. Ea nu se limitează numai la comunicarea exterioară. Empatia totală se realizează prin iubire, prin Înțelegere, printr-un acord de intimitate reciprocă. Relația Eului cu absolutul este o relație exclusiv interioară. Aceasta Întrucât, prin intermediul Eului meu, eu nu simt absolutul ca pe ceva exterior mie, perceptibil, ci-l trăiesc ca pe ceva exclusiv interior persoanei mele. Natura Eului Să Încercăm să răspundem la Întrebarea „ce este
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Stăniloaeă. Ea nu se limitează numai la comunicarea exterioară. Empatia totală se realizează prin iubire, prin Înțelegere, printr-un acord de intimitate reciprocă. Relația Eului cu absolutul este o relație exclusiv interioară. Aceasta Întrucât, prin intermediul Eului meu, eu nu simt absolutul ca pe ceva exterior mie, perceptibil, ci-l trăiesc ca pe ceva exclusiv interior persoanei mele. Natura Eului Să Încercăm să răspundem la Întrebarea „ce este Eul?”. Maine de Biran scrie următoarele: „N-am putut răspunde. Trebuie să te situezi
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
transcendent al Eului unei persoane este de fapt Împlinirea Eului ideal al acesteia. Prin aceasta, transcendența este potențialitatea, dar și actul unei experiențe sufletești și morale interioare, care mă conduce către perfecțiune, dar care-mi oferă și cunoaștere, prin descoperirea absolutului. Astfel, transcendența apare ca o atitudine metafizică a Eului meu personal, o atitudine prin care eu ajung să depășesc adevărul acestei lumi și pe cel al propriei mele persoane, revelându-mi un adevăr suprem spiritual, prin descoperirea absolutului. Natural că
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
prin descoperirea absolutului. Astfel, transcendența apare ca o atitudine metafizică a Eului meu personal, o atitudine prin care eu ajung să depășesc adevărul acestei lumi și pe cel al propriei mele persoane, revelându-mi un adevăr suprem spiritual, prin descoperirea absolutului. Natural că trebuie să vedem, În cele mai sus menționate, tendințele ideale ale Eului personal. Revelația transcendentului este reprezentată, În plan psihologic și moral, prin comuniunea omului cu Dumnezeu, În cadrul acestei relații de spiritualitate pură. În sensul acesta, Eul reușește
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este frumos și sfânt. Trăind într-o lume în care temeiurile etice s-au clătinat, oamenii caută în mod fervent salvarea prin sacru. Nu există, de fapt, mai mulți protagoniști la scriitorul basarabean, ci unul singur, aflat mereu în căutarea absolutului. Religiozitatea la D. ține de primitivitatea sufletului țărănesc, de arhetipalitatea lui, precum și de antiintelectualismul programatic al stilului. Nu e vorba de un misticism profund, rezultat din căutarea absolutului și din provocarea unor stări sufletești abisale, ci de o aplicare a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286886_a_288215]
-
mulți protagoniști la scriitorul basarabean, ci unul singur, aflat mereu în căutarea absolutului. Religiozitatea la D. ține de primitivitatea sufletului țărănesc, de arhetipalitatea lui, precum și de antiintelectualismul programatic al stilului. Nu e vorba de un misticism profund, rezultat din căutarea absolutului și din provocarea unor stări sufletești abisale, ci de o aplicare a preceptelor biblice și de propunere a unor soluții creștine pentru lumea modernă, care a uitat de Dumnezeu. Prin urmare, evocarea istorică în Biserica Albă (1988) e axată pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286886_a_288215]
-
mai frumoasă. Altminteri, la ce bun toată truda și zăbava acestei vieți? Prin economie, omul încearcă să creeze o punte de legătură între materialitatea grosieră a realului fizic și spiritualitatea inefabilă a nivelului valoric interior. Astfel, nefiindu-i la îndemînă Absolutul, el se mișcă într-un mediu prin excelență ambiguu și dualist și caută să se integreze, într-un mod cît mai subtil, în acest mecanism de norme și interdependențe, de tendințe și funcțiuni, de valori și libertăți, pentru relevarea a
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
să definească realitatea în sine (Kuhn, Feyerabend, Foucault), dar nu putem accepta pentru aceasta ideea relativității absolute în care totul vine să se dizolve; la limită, concepția însăși de relativitate este relativă. Auguste Comte voia să substituie peste tot relativul absolutului, dar i s-a făcut remarca că un relativ care se universalizează nu mai este un relativ el se absolutizează. Relativitatea relativității este absolutul, care nu poate fi, din fericire decît apanajul divinității ... De aceeași manieră, dacă este legitim să
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]