867 matches
-
mai multe roluri diferite. ¶Bremond 1973 [1981]; Ducrot, Todorov 1979 [1996]; Greimas 1970 [1975], 1983a, 1983b; Greimas, Courtés 1982; Propp 1968 [1970]; Scholes 1974; Souriau 1950. Vezi și PERSONAJ-ȘABLON, TIP. rol actanțial [actantial role]. O poziție formală ocupată de un ACTANT de-a lungul PARCURSULUI NARATIV pe care îl parcurge; o stare asumată de un actant în desfășurarea logică a unei narațiuni. În traiectoria sa, de exemplu, SUBIECTUL este instituit ca atare de REMITENT și poate fi modalizat (calificat, înzestrat cu
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
1983b; Greimas, Courtés 1982; Propp 1968 [1970]; Scholes 1974; Souriau 1950. Vezi și PERSONAJ-ȘABLON, TIP. rol actanțial [actantial role]. O poziție formală ocupată de un ACTANT de-a lungul PARCURSULUI NARATIV pe care îl parcurge; o stare asumată de un actant în desfășurarea logică a unei narațiuni. În traiectoria sa, de exemplu, SUBIECTUL este instituit ca atare de REMITENT și poate fi modalizat (calificat, înzestrat cu competență) de-a lungul axelor dorinței, capacității, cunoașterii și obligației, realizat ca Subiect performant, recunoscut
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
competență) de-a lungul axelor dorinței, capacității, cunoașterii și obligației, realizat ca Subiect performant, recunoscut ca atare și răsplătit. Diferitele roluri actanțiale dintr-un parcurs anume sînt suficient de autonome pentru a fi personificate de ACTORI diferiți. Cu alte cuvinte, actantul care constituie un rol fundamental la nivelul STRUCTURII PROFUNDE este specificat printr-o serie de roluri actanțiale pe parcursul unei traiectorii narative și specificat în plus ca un actor la nivelul STRUCTURII DE SUPRAFAȚĂ. ¶Chabrol 1973; Greimas 1970 [1975], 1983a; Greimas
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
un ACTOR. Există roluri profesionale (doctorul, profesorul, fermierul, preotul etc.), unele familiale (tata, mama vitregă, fratele mai mare etc.), unele psihosociale (pedantul, snobul, paranoicul etc.) ș.a.m.d. ¶În modelul greimasian al narațiunii, rolul tematic constituie o categorie intermediară între ACTANT și actor: el contribuie la individualizarea celui dintîi și este, la rîndul său, individualizat de cel de-al doilea. ¶Greimas 1983a; Greimas, Courtés 1982; Hamon 1972, 1983; Hénault 1983. S satelit [satellite]. Un MOTIV LIBER; o CATALIZĂ; un eveniment minor
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
erou: plecarea, reacția și caracteristice pentru falsul erou pretențiile neîntemeiate. ¶O sferă de acțiuni coincide perfect cu PERSONAJUL, sau include mai multe personaje. Invers, unul și același personaj figurează în mai multe sfere de acțiuni. ¶Propp 1968 [1970]. Vezi și ACTANT. sfîrșit [end]. Întîmplarea finală dintr-o INTRIGĂ sau ACȚIUNE. Sfîrșitul urmează, dar nu este urmat de alte întîmplări și deschide o stare de stabilitate (relativă). ¶Cercetătorii NARAȚIUNII au arătat că sfîrșitul ocupă o poziție determinantă din pricina luminii pe care o
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
din cele șase ROLURI sau FUNCȚII fundamentale izolate de Souriau (în studiul său dedicat posibilităților dramei). Soarele (analog OBIECTULUI de la Greimas și PERSONAJULUI CĂUTAT de la Propp) este reprezentarea obiectului dorit și orientează acțiunea LEULUI. ¶Scholes 1974; Souriau 1950. Vezi și ACTANT. spațiu [space]. Locul sau locurile în care au loc situațiile și evenimentele reprezentate (MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, spațiul istoriei) și INSTANȚA (INSTANȚELE) POVESTITOARE. Deși este posibil de narat fără referință la spațiul povestirii, spațiul instanței narative sau relațiile dintre ele ("Ion a
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
structure]. Modul specific în care se realizează structura profundă sau de susținere a unei narațiuni: structura de suprafață e legată de STRUCTURA PROFUNDĂ printr-un set de operații sau TRANSFORMĂRI; MICROSTRUCTURA narațiunii. În modelul greimasian al narațiunii, de exemplu, dacă ACTANȚII și relațiile actanțiale sînt elemente ale structurii profunde, ACTORII și relațiile actoriale se găsesc la nivelul structurii de suprafață. În alte modele de narațiune, dacă s-ar putea spune că structura profundă corespunde ISTORIEI, s-ar putea spune că structura
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
de susținere a narațiunii; MACROSTRUCTURA narațiunii. Structura profundă constă din reprezentări sintactico-semantice globale care determină înțelesul narațiunii, și se convertește în STRUCTURA DE SUPRAFAȚĂ printr-un set de operații sau de TRANSFORMĂRI. În modelul greimasian al narațiunii, de exemplu, dacă ACTANȚII și relațiile actanțiale sînt elemente ale structurii profunde, ACTORII și relațiile actoriale se găsesc la nivelul structurii de suprafață. În alte modele ale narațiunii, dacă se spune că structura profundă corespunde ISTORIEI, se spune și că structura de suprafață corespunde
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
DE SUPRAFAȚĂ. subiect [sjužet / subject]. În terminologia formalistă rusă, setul de situații și evenimente narate în ordinea prezentării lor pentru un destinatar (în opoziție cu FABULA); aranjamentul întîmplărilor; MYTHOS; INTRIGĂ. ¶Chatman 1978; Ejxenbaum 1971b [1983]; Erlich 1965. subiect [subject]. Un ACTANT sau ROL fundamental la nivelul structurii narative profunde, în modelul greimasian. SUBIECTUL (analog EROULUI de la Propp și LEULUI de la Souriau) caută OBIECTUL. La nivelul unei structuri narative superficiale, el este concretizat ca PROTAGONIST. ¶Greimas 1970 [1975], 1983a, 1983b; Greimas, Courtés
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
trimițător [dispatcher]. Unul din cele șapte ROLURI fundamentale pe care și le poate asuma un personaj (într-un basm), după Propp. Trimițătorul (analog cu REMITENTUL lui Greimas și BALANȚA lui Souriau) trimite EROUL în căutare. ¶Propp 1968 [1970]. Vezi și ACTANT, DRAMATIS PERSONA, SFERĂ DE ACȚIUNI. triplare [triplication/ trebling]. Repetarea dublă, la nivelul NARATULUI, a unui eveniment (secvență de evenimente), sau mai multor evenimente (secvențe de evenimente). Un personaj, bunăoară, încalcă trei interdicții, sau îndeplinește trei sarcini dificile. Triplarea apare des
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
la o singură formulă critică, implică redimensionări în câmpul estetic și reinterpretări în universul românesc. Plasarea în prim-planul analizei a unui personaj central al literaturii franceze din secolul al XIX-lea renovează interpretarea intrigii românești și a caracterului dintre actanții povestirii. Urmând tradiția franceză, prezentul studiu practică treceri frecvente de la literatura la sociologie, de la istoria mentalităților la etnopsihologie și teatrologie pentru a urmări subiectul în profunzime, din diverse unghiuri. Lucrarea este literară, dar de o literatura deschisă altor demersuri de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
vehiculează o retorică a femininului unitară, pe care o numim marianică. Trăsăturile unei astfel de retorici sunt: fragilitatea, pietatea, virtutea, sacrificiul, pudoarea, iubirea casta, contemplarea. Conjugate, ele alcătuiesc o ideologie a dependenței femininului, care conduce la opacizarea, non-vizualizarea femeii că actant social" [Panea, p.179, subl. n. ]. 30 Astfel, pentru Condorcet prioritar este statutul juridic al femeilor, pentru Olympe de Gouges rolul lor politic, iar pentru Mary Wollstonecraft starea lor socială (primele două au plătit cu viața angajamentul lor politic). Aceste
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
conștiinței morale, cât mai degrabă o particularitate dobândită prin învățare și nu un dat aprioric. Așadar, revenim la teoria învățării agresivității elaborată de Bandura conform căreia manifestarea agresivă nu reprezintă o caracteristică nativă a persoanei, ci este un comportament învățat (actantul confruntat cu diferite situații sociale, apreciate de acesta drept frustrante va copia o serie de reacții, atitudini și acte observate la persoanele semnificative din viața acestuia: părinte, frate mai mare, tutore etc.). Aici intervine autocontrolul manifestat de subiect, acea trecere
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
politică se prezintă deci ca un ansamblu disparat de teorii și tehnici, însă ea desemnează și practici specifice politicii. Într-adevăr, ea inspiră strategii și conduite care variază în funcție de pozițiile de putere ocupate și de situațiile prin care au trecut actanții reali ai vieții politice. Plecînd de la această triplă perspectivă, teoretică, tehnică și practică, să trecem la organizarea tabloului de ansamblu pe care comunicarea politică îl presupune. PARTEA I TEORII ȘI TEHNICI ALE COMUNICĂRII POLITICE Ceea ce astăzi numim comunicare politică este
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
fiindcă semnificația lui se schimbă în funcție de contextul în care este utilizat. Trebuie făcută deosebirea între rețeaua socială și rețeaua de comunicație. Cea dintîi se definește prin opoziție cu un aparat, drept o organizare socială neconstituită, adică cu limite imprecise, cu actanți puțin specializați în rolurile și conexiunile aleatorii 9. În sens contrar, rețeaua de comunicație se prezintă ca o infrastructură, adică un ansamblu de posibilități materiale de comunicație, care diferă de structura de comunicare definită ca ansamblul comunicărilor schimbate în mod
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
de scandal sînt împrejurări în care observarea strategiilor de comunicare prezintă un interes aparte. Interacționismul simbolic promovat de G.H. Mead (Mind, Self and Society, 1934) este studiul relațiilor dintre sine și societate, văzută ca un proces de comunicare simbolică între actanții sociali. Autorul înclină să conceapă societatea ca o manifestare a infinității tranzacțiilor sociale. Interacțiunea simbolică este "activitatea în care ființele umane își interpretează reciproc comportamentul și acționează pe baza semnificațiilor rezultate din această interpretare"22. De la Goodman (Ways of Wordmaking
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
minimizează efectele comportamentale în beneficiul efectelor cognitive și simbolice ale comunicării, se sprijină, într-o oarecare măsură, pe ipoteza constructivistă. Din perspectiva empirică, studiul asupra întocmirii unei agende politice se înscrie în logica contribuției comparate a mijloacelor media și a actanților politici și deci a puterii acestora de a controla definițiile situației. De altfel, cercetarea asupra inspirației cognitiviste, se străduiește să pună în evidență schemele antrenate de individ în prelucrarea informației. Construcția realității politice, cu mecanismele sale de reificare și de
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
a lui Bormann, de exemplu, tinde să înțeleagă modul în care se nasc, se conturează și se impun reprezentările fantasmatice colective 27. Analiza amănunțită a comunicării politice la care incită narativismul, pare promițătoare 28. Ea permite confruntarea "istoriilor" povestite de actanții politici pentru a crea sau consolida identități colective, adică propria lor identitate prin prezentarea de către ei înșiși. De asemenea, ea permite și observarea lucrărilor efectuate de mediile de informare în "realizarea intrigii" (P. Ricoeur) în viața politică de zi cu
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
prin intermediul procedurilor precum reținerea, secretul, rutinarea, debitul etc. reglează natura și ritmul comunicării. Mobilizarea simbolică a susținerilor constă în practicile publice de convingere prin spectacole. Mai precis, utilizarea simbolurilor verbale și non-verbale în cadrul spectacolului întărește sau menține poziția politică a actanților. 4. Abordarea dialogică, în sfîrșit, prezintă un punct comun cu abordarea precedentă, fiind centrată pe două concepții ale comunicării: intersubiectivă (interacționism simbolic) și praxiologică (interacționism strategic). Modelul dialogic se fondează pe ideea că legitimitatea constă în consensul obținut prin discuție
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
Bébète Show comunică instrucțiuni pentru interpretarea populară a situațiilor, caractere și proprietăți ale lumii politice pe care spectatorii le-ar putea transfera apoi direct asupra realității televizate? Ce rămîne atunci din puterea canalelor mediatice, așa cum este ea prezentată de diverși actanți ai problemei? Trebuie să distingem aici posibile răspunsuri, în funcție de poziția celor interesați. Actanții politici au tendința de a considera că puterea mediatică reprezintă astăzi o realitate care trebuie luată în calcul și la care trebuie să se adapteze. Strategiile lor
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
lumii politice pe care spectatorii le-ar putea transfera apoi direct asupra realității televizate? Ce rămîne atunci din puterea canalelor mediatice, așa cum este ea prezentată de diverși actanți ai problemei? Trebuie să distingem aici posibile răspunsuri, în funcție de poziția celor interesați. Actanții politici au tendința de a considera că puterea mediatică reprezintă astăzi o realitate care trebuie luată în calcul și la care trebuie să se adapteze. Strategiile lor integrează din ce în ce mai mult schema "mediacratică" și adesea naivă, dacă punem față în față
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
marcat de "procesul de publicitate modernă". Acest proces este o competiție pentru a influența și controla ceea ce publicul percepe din evenimentele și mizele politice, prin intermediul principalelor mass media. Noile forme ale acestei competiții ar fi caracterizate de atenția crescută a actanților politici față de strategiile mediatice, de profesionalizarea văzută ca industrializare a sectorului comunicării politice, de intensificarea concurenței dintre oamenii politici și jurnaliști și de puterea lor de a limpezi situațiile, de neliniștea crescîndă a jurnaliștilor în fața rolului lor de comunicanți politici
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
imaginilor politice și labilitatea cetățenilor. El cere ca, într-adevăr, reprezentările conferite oamenilor și forțelor politice să poată fi ușor modificate, iar memoria colectivă sau individuală să poată fi lesne indusă în eroare. Este posibil ca, dimpotrivă, capitalul politic al actanților să fie într-o mai mare măsură nelichidă, ca să reluăm expresia lui Kolm (1977). Urmînd experiența franceză, campaniile lui J. Chaban-Delmas, în 1974, sau a lui J. Chirac, în 1988, înclinau să susțină afirmația că este dificilă metamorfozarea unei imagini
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
transpusă din universul economic, publicitatea primește o semnificație restrictivă, îndepărtată de principiul filosofic și de modelele istorice de construire și funcționare a spațiului public, în sensul dat de Habermas. Publicitatea politică este, în acest caz, o comunicare controlată de un actant politic individual sau colectiv și este caracterizată de o difuzare plătită. Cine o utilizează? Statul este o putere publicitară, care intră în acțiune cu ocazia campaniilor guvernamentale sau ministeriale. Organizațiile politice recurg și ele, în mod progresiv, la aceste tehnici
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
nu ne permite încă o viziune destul de clară asupra cheltuielilor publicitare cu caracter politic. Se știe că în alte țări creșterea cheltuielilor este importantă. Dimensiunea economică a publicității politice este ușor de verificat, atunci cînd sînt examinate bugetele publicitare ale actanților instituționali și politici. Astfel, bugetele de campanie electorală în Statele Unite au crescut în mod spectaculos. Între 1980 1984, s-a calculat o creștere cu 50% a cheltuielilor electorale. În 1980, Carter și Reagan au alocat publicității electorale prin mass media
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]