866 matches
-
care acționează și reacționează în funcție de problemele comunității, implicate la rândul ei cât mai puternic în facerea spectacolului. Este un teatru teritorial, de urgență implicativă, de alertă și responsabilizare civică, așa cum și-l dorea Augusto Boal, teoreticianul teatrului oprimaților. Artiștii devin actanți socio-culturali, care mediază relația dintre autorități și cei care formează și formatează comunitatea. În Construiește-ți comunitatea nu e însă vorba doar de o suită de spectacole, ci de un lanț de acțiuni cu o cu totul altă miză. În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
sau deloc habar. E parte constitutivă a unei creații care îi documentează lumea. Arta comunitară construiește și dă toate șansele de maximă operativitate unui nou pattern al rolurilor care, de obicei, e destul de rigid. Ea se face în mijlocul comunității, cu actanții ei, și nu doar pentru ei. Eveniment reSourcing. platformă critică ECUMEST vă invită să luați parte joi, 6 septembrie, de la ora 11.00, la Centrul Național al Dansului București, la o nouă întâlnire în cadrul programului „reSourcing. platformă critică“. Evenimentul propune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
politică se prezintă deci ca un ansamblu disparat de teorii și tehnici, însă ea desemnează și practici specifice politicii. Într-adevăr, ea inspiră strategii și conduite care variază în funcție de pozițiile de putere ocupate și de situațiile prin care au trecut actanții reali ai vieții politice. Plecînd de la această triplă perspectivă, teoretică, tehnică și practică, să trecem la organizarea tabloului de ansamblu pe care comunicarea politică îl presupune. PARTEA I TEORII ȘI TEHNICI ALE COMUNICĂRII POLITICE Ceea ce astăzi numim comunicare politică este
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
fiindcă semnificația lui se schimbă în funcție de contextul în care este utilizat. Trebuie făcută deosebirea între rețeaua socială și rețeaua de comunicație. Cea dintîi se definește prin opoziție cu un aparat, drept o organizare socială neconstituită, adică cu limite imprecise, cu actanți puțin specializați în rolurile și conexiunile aleatorii 9. În sens contrar, rețeaua de comunicație se prezintă ca o infrastructură, adică un ansamblu de posibilități materiale de comunicație, care diferă de structura de comunicare definită ca ansamblul comunicărilor schimbate în mod
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
de scandal sînt împrejurări în care observarea strategiilor de comunicare prezintă un interes aparte. Interacționismul simbolic promovat de G.H. Mead (Mind, Self and Society, 1934) este studiul relațiilor dintre sine și societate, văzută ca un proces de comunicare simbolică între actanții sociali. Autorul înclină să conceapă societatea ca o manifestare a infinității tranzacțiilor sociale. Interacțiunea simbolică este "activitatea în care ființele umane își interpretează reciproc comportamentul și acționează pe baza semnificațiilor rezultate din această interpretare"22. De la Goodman (Ways of Wordmaking
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
minimizează efectele comportamentale în beneficiul efectelor cognitive și simbolice ale comunicării, se sprijină, într-o oarecare măsură, pe ipoteza constructivistă. Din perspectiva empirică, studiul asupra întocmirii unei agende politice se înscrie în logica contribuției comparate a mijloacelor media și a actanților politici și deci a puterii acestora de a controla definițiile situației. De altfel, cercetarea asupra inspirației cognitiviste, se străduiește să pună în evidență schemele antrenate de individ în prelucrarea informației. Construcția realității politice, cu mecanismele sale de reificare și de
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
a lui Bormann, de exemplu, tinde să înțeleagă modul în care se nasc, se conturează și se impun reprezentările fantasmatice colective 27. Analiza amănunțită a comunicării politice la care incită narativismul, pare promițătoare 28. Ea permite confruntarea "istoriilor" povestite de actanții politici pentru a crea sau consolida identități colective, adică propria lor identitate prin prezentarea de către ei înșiși. De asemenea, ea permite și observarea lucrărilor efectuate de mediile de informare în "realizarea intrigii" (P. Ricoeur) în viața politică de zi cu
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
prin intermediul procedurilor precum reținerea, secretul, rutinarea, debitul etc. reglează natura și ritmul comunicării. Mobilizarea simbolică a susținerilor constă în practicile publice de convingere prin spectacole. Mai precis, utilizarea simbolurilor verbale și non-verbale în cadrul spectacolului întărește sau menține poziția politică a actanților. 4. Abordarea dialogică, în sfîrșit, prezintă un punct comun cu abordarea precedentă, fiind centrată pe două concepții ale comunicării: intersubiectivă (interacționism simbolic) și praxiologică (interacționism strategic). Modelul dialogic se fondează pe ideea că legitimitatea constă în consensul obținut prin discuție
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
Bébète Show comunică instrucțiuni pentru interpretarea populară a situațiilor, caractere și proprietăți ale lumii politice pe care spectatorii le-ar putea transfera apoi direct asupra realității televizate? Ce rămîne atunci din puterea canalelor mediatice, așa cum este ea prezentată de diverși actanți ai problemei? Trebuie să distingem aici posibile răspunsuri, în funcție de poziția celor interesați. Actanții politici au tendința de a considera că puterea mediatică reprezintă astăzi o realitate care trebuie luată în calcul și la care trebuie să se adapteze. Strategiile lor
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
lumii politice pe care spectatorii le-ar putea transfera apoi direct asupra realității televizate? Ce rămîne atunci din puterea canalelor mediatice, așa cum este ea prezentată de diverși actanți ai problemei? Trebuie să distingem aici posibile răspunsuri, în funcție de poziția celor interesați. Actanții politici au tendința de a considera că puterea mediatică reprezintă astăzi o realitate care trebuie luată în calcul și la care trebuie să se adapteze. Strategiile lor integrează din ce în ce mai mult schema "mediacratică" și adesea naivă, dacă punem față în față
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
marcat de "procesul de publicitate modernă". Acest proces este o competiție pentru a influența și controla ceea ce publicul percepe din evenimentele și mizele politice, prin intermediul principalelor mass media. Noile forme ale acestei competiții ar fi caracterizate de atenția crescută a actanților politici față de strategiile mediatice, de profesionalizarea văzută ca industrializare a sectorului comunicării politice, de intensificarea concurenței dintre oamenii politici și jurnaliști și de puterea lor de a limpezi situațiile, de neliniștea crescîndă a jurnaliștilor în fața rolului lor de comunicanți politici
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
imaginilor politice și labilitatea cetățenilor. El cere ca, într-adevăr, reprezentările conferite oamenilor și forțelor politice să poată fi ușor modificate, iar memoria colectivă sau individuală să poată fi lesne indusă în eroare. Este posibil ca, dimpotrivă, capitalul politic al actanților să fie într-o mai mare măsură nelichidă, ca să reluăm expresia lui Kolm (1977). Urmînd experiența franceză, campaniile lui J. Chaban-Delmas, în 1974, sau a lui J. Chirac, în 1988, înclinau să susțină afirmația că este dificilă metamorfozarea unei imagini
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
transpusă din universul economic, publicitatea primește o semnificație restrictivă, îndepărtată de principiul filosofic și de modelele istorice de construire și funcționare a spațiului public, în sensul dat de Habermas. Publicitatea politică este, în acest caz, o comunicare controlată de un actant politic individual sau colectiv și este caracterizată de o difuzare plătită. Cine o utilizează? Statul este o putere publicitară, care intră în acțiune cu ocazia campaniilor guvernamentale sau ministeriale. Organizațiile politice recurg și ele, în mod progresiv, la aceste tehnici
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
nu ne permite încă o viziune destul de clară asupra cheltuielilor publicitare cu caracter politic. Se știe că în alte țări creșterea cheltuielilor este importantă. Dimensiunea economică a publicității politice este ușor de verificat, atunci cînd sînt examinate bugetele publicitare ale actanților instituționali și politici. Astfel, bugetele de campanie electorală în Statele Unite au crescut în mod spectaculos. Între 1980 1984, s-a calculat o creștere cu 50% a cheltuielilor electorale. În 1980, Carter și Reagan au alocat publicității electorale prin mass media
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
organizată pe teritoriul colectivităților interesate de scrutin". Aceasta mai conduce și la faptul că în special resursele publice, precum mobilierul urban, nu vor putea fi utilizate în promovarea electorală de către o echipă municipală care își încheie mandatul. Prin publicitate, un actant politic își cumpără controlul asupra comunicării sale, asigurîndu-și concursul unei surse media cel puțin pentru a difuza în anumite momente și intervale, mesaje orientate spre un public mai mult sau mai puțin numeros, statornic și cunoscut. Cel mai adesea, în
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
publicitate, decît emisiunilor de știri (news), în proporție de unu la patru. Care este explicația acestor efecte? Mai întîi, remarcăm faptul că în ceea ce privește publicitatea televizată, mai ales cea difuzată masiv și repetitiv, ea elimină expunerea selectivă a indivizilor la imaginea actanților politici preferați, iar cea mai bună evaluare a expunerii la spoturi rezidă în intensitatea consumului de televiziune. Apoi, formatul foarte scurt și conținutul redus induc ideea unei achiziții minimale de informație, la cel mai mic preț. În plus, forma audiovizuală
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
politice, profesionalizarea comunicării politice, creșterea costurilor activității politice, fiindcă utilizarea tuturor acestor tehnici este scumpă (sondajele, cumpărarea de spațiu, constituirea și exploatarea fișierelor etc.). Acum trebuie demonstrat modul în care practicile de comunicare devin practici politice care variază în funcție de poziția actanților politici față de putere. PARTEA A II-A PRACTICI DE COMUNICARE ȘI POZIȚII DE PUTERE Fiind caracterizată de o mare ambiguitate conceptuală, de concurența teoretică, de ubicuitatea fenomenelor, comunicarea are raporturi mai strînse cu politica, datorită analizei practicilor acesteia. La nivel
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
înțeleasă ca obiect de investigare puternic centrat pe variabila de comunicare. De asemenea, cercetările privesc și capacitatea explicativă a acestei variabile sau o tratează într-un cadru comparativ. De altfel, chiar reprezentarea campaniei se transformă. Analiza clasică era focalizată pe actanții patentați ai jocului politic oamenii, forțele și coalițiile -, descriind dispozițiile, manevrele și luările de poziție ale acestora. Juxtapus analizei strategiilor, conținutul mijloacelor de informare este descris uneori, iar rolul lor este limitat la o intercesiune între candidați și alegătorii lor
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
și prin interacțiunea protagoniștilor. În urma acestor analize, campania electorală a mai fost considerată și ca o structură de joc, caracterizată de conflict, de cooperare sau de relații mixte care, la rîndul lor, produc efecte de compoziție pe care nici unul dintre actanți nu le domină. Acest din urmă punct este cu atît mai sensibil, cu cît evaluăm efectele unei campanii nu numai din perspectiva rezultatelor electorale imediate, ci și prin redefinirea unei situații politice, adică în plan simbolic. Semnele care au circulat
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
diferite, precum achiziția și reciclarea cunoștințelor politice, redistribuirea capitalului politic, reconstituirea identităților politice și, într-o manieră globală, legitimarea sistemului însuși. Campania electorală se prezintă, în concluzie, ca o secvență privilegiată de construire a realității politice, la care contribuie toți actanții, în funcție de resurse și de interese. Cei ce aspiră la putere intră într-o luptă care trece prin reprezentările, imaginile pe care toți cetățenii și le formează, adesea inconștient, asupra trecutului, prezentului și viitorului, în privința propriei persoane, a grupurilor de apartenență
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
sociologului W.I.Thomas care, în 1928, scria: Dacă oamenii consideră că situațiile sînt reale, acestea sînt reale prin consecințele lor", fraza definind foarte clar partea reprezentărilor subiective care trec drept consecințe obiective ale interacțiunii. Cu alte cuvinte, dacă un actant politic plasează în poziție dominantă propria sa reprezentare asupra situației politice, își sporește capacitatea de a influența conduitele și a influența ordinea politică. Comunicarea de campanie trebuie să țină seama de efectele interacțiunii dintre mesajele strategic proporționate. Pretendenții la putere
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
atitudini diverse pentru interpretarea informației electorale. Astfel, Blumler 56 a diferențiat patru tipuri de conduită la jurnaliștii de la BBC, în timpul campaniei din 1983, după cum demersul lor e dominat de prudența jurnalistului preocupat de perfecțiunea politică, de restituția întîmplărilor prezentate de actanții politici ca fiind evenimente de campanie, de standardele profesionale convenționale vizînd selectarea informațiilor care prezintă noutate, interes dramatic etc. și, în cele din urmă, de aspirația comentatorului documentat spre o analiză politică. În ceea ce privește publicul, varietatea întrebuințărilor date comunicării politice demonstrează
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
interese. Paralel cu efectul de agendă, efectul de amorsare 58 descrie procesul de influențare pornind de la criteriile întrebuințate de guvernați pentru evaluarea guvernanților. Insistența asupra unor probleme, teme sau mize, prezente în pătura mediatică actuală, ar incita auditoriul la evaluarea actanților politici din perspectiva capacității respective a acestora de a le întreține și de a le regla. Mult mai cunoscute sînt efectele sondajelor de tip bandwagon și underdog, potrivit cărora un curent de opinie se conturează prin reunirea intențiilor în jurul posibilului
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
axată pe interesul general. Această situație deschide calea unei publicități televizate de tip tematic, care ar putea influența orientarea agendei electorale și ar facilita utilizarea unor proprietăți strategice aflate în subordinea sa. Persoana care publică un anunț deosebită de un actant politic sau de o asociație de finanțare electorală nu s-ar lovi astfel de limitarea cheltuielilor, nici de interdicția materială. Afară de aceste posibilități, interesul privind publicitatea, mai puțin cea mediatică, sporește în absența interdicției privind demersul telefonic și poștal. În
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
reglementările CNCL pentru alegerile prezidențiale din 1988. Cu această ocazie îndeosebi, inovația formală, justificată prin interesul de a moderniza expresia electorală, a făcut obiectul unei largi utilizări.59 În afară de comunicarea celor angajați în campanie și de mijloacele de propagandă oficiale, actanții politici sînt înclinați să utilizeze în acțiunile lor și mijloacele de informare ca pe niște vectori specifici strategiilor lor. Nu doar tratarea informației este gratuită pentru candidat, ci i se asigură și accesul la o audiență largă prin intermediul jurnalelor scrise
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]