41,563 matches
-
organizată pe 19 octombrie la El Sur și consacrată teatrului lui Eugčne Ionesco, României în general. Alături de autoare, moderatorul dezbaterii, Jean Lebrun, i-a avut ca invitați pe André Godin, istoric al religiilor și director de cercetări la CNRS, pe actorul Hugues Quester, care joacă acum în Rinocerii, și pe regizorul Georges Werler, autorul celei mai recente montări a piesei Regele moare la Teatrul Hebertot, avându-i în distribuție pe Michel Bouchet, Juliette Carré, Valérie Karsenti, Jacques Echantillon, Zabor și Nathalie
Călătorind prin Ionesquie by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12144_a_13469]
-
apoi incapabil să se rupă de ea; dimpotrivă, când soția lui o alungă din casă pe nedrept, el nu face nimic pentru a o ajuta. Oricum, scenariul acestui film n-are nimic spectaculos, nici ca acțiune, nici ca replici memorabile, actorii se exprimă mai mult prin mimică și prin limbajul corpului (iar muzica empatetică le susține efortul), decât prin cuvinte. Ceea ce nu înseamnă că prestația actoricească e de slabă calitate, ci contrariul.
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
dintre ele flirtează periculos de mult cu melodrama) tocmai pentru a mai ușura povara de funcții narative ale protagonistei. Calea ferată e un film regizat de Sydney Pollack pe vremea când Natalie Wood era un superstar, iar Robert Redford - un actor încă în ascensiune. Deci, ei îi aparține rolul central și tot ea deține monopolul complexității ca personaj. O interpretează pe Alva Starr, o tânară care e centrul atenției tuturor bărbaților din Dodson. Mama dominatoare (ca să nu spun codoașă) o sfătuiește
Controversata feminitate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12191_a_13516]
-
apoi invitați la ultimul spectacol al lui Odin, Visul lui Andersen, spectacol inspirat din acele basme daneze pe care în Danemarca nu e om să nu le știe pe de rost, basme ce istorisesc întâmplări cumplite ori duioase, reunite de actorii lui Odin cu ajutorul cântecelor și al dansurilor, al cuvintelor și al clinchetelor de clopoței, într-un florilegiu de o densitate extremă. Ne pomenim prinși într-un univers închis între podeaua presărată cu obiecte și tavanul acoperit de oglinzi, totul sub
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
paie ce se ridică și se agață de hainele noastre așa cum trecutul se agață de viața noastră. Fularul meu mai poartă încă urmele trecerii pe acolo. Există, la aceste dineuri explicit teatralizate, o adevărată voluptate a travestirii ironice, practicată de actorii din trupa lui Odin: într-o seară, ei servesc la masă îmbăcați în costume "viscontiene", într-o alta se înveșmântează în "sud-americani", ca și cum sărbătoarea ar trebui trăită până în ultima clipă cu acea plăcere copilărească sub semnul căreia ei plasează întreaga
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
la Casa de cultură, unde se concentrează activitățile imigranților din oraș. Aici, o indiană în exil dansează pentru noi și, privind-o, revăd trupul celei ce a fost modelul lui Eugenio, Sanjukta Panigrati, care își are propriul sanctuar, ridicat de actorii înșiși lângă Odin. (Ei au clădit un turn simbolizând o sală de repetiții, vegheat de-a pururi de umbra marii lor prietene indiene...). Corpul tinerei dansatoare, care ne oferă cu generozitate acest cadou "dansat", ne reamintește celălalt corp, dispărut pe
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
turn simbolizând o sală de repetiții, vegheat de-a pururi de umbra marii lor prietene indiene...). Corpul tinerei dansatoare, care ne oferă cu generozitate acest cadou "dansat", ne reamintește celălalt corp, dispărut pe vecie. În teatru, cei care mor sunt actorii, nu gesturile sau personajele care, chiar dacă se deteriorează, izbutesc întotdeauna să supraviețuiască. Mă năpădește tristețea și nici măcar ultima reprezentație a zilei, un Lear jucat cu tehnici de joc chinezești, nu poate să mi-o alunge. O zi de emoții și
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
imită arta", adagiu a cărui confirmare am primit-o pe țărmul Mării Nordului. Dar fericirea constă tocmai în a improviza într-un cadru prestabilit, având totodată convingerea că nu va mai exista o "a doua oară". Când ne întoarcem la Holstebro, actorii se agită umblând de colo-colo cu recuzita, zoriți să-și facă bagajele pentru iminentul turneu al Visului. Ritmul lent al sărbătorii aniversare contrastează cu această accelerare și cu graba impusă de sarcinile zilnice, rapel al realului. Noi, dimpotrivă, suntem ceremonios
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
festivitățile oficiale, nu e neapărat nevoie de un asemenea prilej pentru ca opera să-i fie readusă în actualitate. Pescărușul, Unchiul Vania, Livada cu vișini sau Trei surori nu lipsesc niciodată de pe scenele teatrelor, constituind aproape întotdeauna pietre de încercare pentru actori și regizori, iar personaje din schițele și nuvelele sale întîlnim la tot pasul pentru că, într-adevăr, se numără printre cele care ,fac concurență stării civile". Rămîne atunci plăcuta ocazie de a ne aminti că, indiferent dacă sîntem de partea lui
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
Luminița Voina-Răuț Zbor cu peripeții cu Air France, emoții pentru actorul principal din Oblomov, care nu prea agreează avioanele, cu turbulențe, goluri de aer și instrucțiuni neprevăzute. Marți, 23 noiembrie, la două ore diferență față de România, aterizăm la Porto, al doilea oraș ca importanță al Portugaliei, oraș cu un anumit cult
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]
-
de Mihaela Tonitza Iordache, în regia lui Alexandru Tocilescu și scenografia lui Dragoș Buhagiar. Cele două reprezentații au avut loc la Teatrul Rivoli. Un teatru aparținând de Primăria orașului, cu o capacitate de 800 de locuri, nu la fel de ofertant pentru actori și public ca Teatrul Național Săo Joăo, situat în Plaça da Batalha, ales însă pentru adâncimea scenei ce permitea amplasarea decorului baroc din Oblomov. Organizarea festivalului de către Teatrul Săo Joăo, recent intrat în U.T.E., a presupus un uriaș efort
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]
-
José Luis Ferreira și ceilalți manageri: Francisca Carneiro Fernandes, Salvador Santos, Maria Joăo Teixeira, Helder Sousa ș.a. Directorul executiv al Festivalului, domnul José Luis Ferreira a venit la București și a văzut spectacolul de la sala Toma Caragiu. Regia, scenografia, muzica, actorii și-au spus cuvântul. Un adevărat regal pentru José, care a intuit că magia acestuia va reverbera în sufletul spectatorilor lusitani. La Porto, montarea a durat două zile și două nopți, presupunând un efort uriaș din partea tuturor: personal tehnic, regizor
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]
-
pur și simplu închis; primarul Rui Río, spre deosebire de Traian Băsescu, nu încurajează deloc lumea teatrală. Deci nu o sală plină, ci una cu oameni care iubesc teatrul. Nimeni nu a plecat la pauză, la 2 noaptea aplauzele nu mai conteneau. Actorii, obosiți, dar fericiți apreciau calitatea acestui public generos. Culeg câteva impresii din partea directorului José Luis Ferreira. "Oblomov este un mic diamant în acest festival. Tot ce am văzut aici m-a impresionat: un spectacol coerent, sensibil, bine construit. Dramatizarea după
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]
-
se întâlnește cu Douro, străduțele în pantă, fin pavate, bisericile și casele împodobite cu azulejos, bucăți de faianță colorate în albastru, copiii zâmbindu-ți pe stradă și vânzătorul de castane coapte, aburinde, iată atmosfera care a întâmpinat la Porto sufletul actorilor, al regizorului, al scenografului, al trupei întregi. Oblomov nu le mai aparține în totalitate, ceva din el a rămas pe malurile Dourului.
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]
-
aceste femei. Iar dragostea rămâne neîmpărtășită, așa că în final verbalizarea sentimentului nu ia forma vreunui dialog între el și ea, ci forma unui... roman SF intitulat, firește, 2046. Care sunt punctele forte ale filmului? Ca și în filmul precedent, jocul actorilor. Arareori vezi o distribuție atât de armonioasă din punctul de vedere al prestației actoricești - toți performează nuanțat, minimalist, iar emoția se ghicește din gesturi și expresii faciale fără a te copleși vreun șuvoi de replici siropoase. Apoi, mizanscena și modul
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
Tot cu ajutorul lor, "părți" din personaje dispar de pe ecran; de pildă, un cadru în care cineva vorbește la telefon, dar e filmat într-o oglindă în care se reflectă doar corpul, nu fața - ceea ce e perfect adecvat jocului minimalist al actorilor. De altfel, există numeroase cadre în care de-abia deslușești expresia facială a protagoniștilor (sunt filmați de peste umăr), tocmai pentru a păstra un aer de mister și incomprehensibilitate, alimentat și de anumite trucuri de montaj. Filmul e lipsit de coeziune
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
la modul cel mai concret. Suntem "condamnați" să trăim aceeași iubire la infinit, cineva ne este predestinat no matter what sau nu ne putem depăși iubirile accidentale decât prin consumarea lor traumatizantă? Jim Carrey - despre care cred că este un actor extraordinar - și Kate Winslet joacă aproape memorabil. Jim Carrey nu doar că nu seamănă deloc cu cel din comedii (unde, în ciuda mizei pe prestația facială, de fiecare dată face alt rol), dar nu e nici măcar cel din Truman Show (r
Chinul eternei dimineți de dupa dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12242_a_13567]
-
să bați recordul de alergare prin Luvru din Bande ŕ part, nu înseamnă necesarmente că îl înțelegi pe Godard. Iar dacă părerea ta despre Mao este că regizează "un film epic", atunci nu înțelegi nici istoria contemporană... În ceea ce privește Visătorii, jocul actorilor e corect fără să fie spectaculos. Nu se poate spune același lucru despre Ultimul tango la Paris: acolo prestația tespiană e lipsită de orice defect. E considerat de critici ca fiind cel mai bun rol al lui Marlon Brando. Un
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
am întrerupt pe loc întrebându-l: -Scuză-mi indiscreția: știi cumva să citești ? Vezi că pe masa din bucătărie e o cărțoacă pe care scrie DEX - acolo afli ce e cu "apărcat"-ul... Fila 11. La emisiunea "Debut, 50 plus", distinsul actor Ion Besoiu zice: Cele două interprete faine de muzică populară sunt din Călan 1), de la poalele Făgărașului... Deci, să nu ne precipităm și să o luăm metodic: dacă orașul Călan e la poala Făgărașului, Timișoara se situează, logic, undeva între
Alte file de jurnal estival by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12614_a_13939]
-
new yorkez care s-a deplasat acolo cu trupa sa de teatru și a produs peste 200 de interviuri cu locuitorii orașului. Din interviuri a rezultat o piesă, din piesă, un film (Proiectul Laramie). Paradoxal, acesta e un documentar cu actori (o distribuție numeroasă și remarcabilă prin numele pe care le include: Christina Ricci, Steve Buscemi, Laura Linney), în care apar - portretizați tot de către actori - și membrii trupei în interacțiunea lor cu locuitorii orașului. Debutul regizoral al lui Moises Kaufman este
Americanii și armele lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12610_a_13935]
-
a rezultat o piesă, din piesă, un film (Proiectul Laramie). Paradoxal, acesta e un documentar cu actori (o distribuție numeroasă și remarcabilă prin numele pe care le include: Christina Ricci, Steve Buscemi, Laura Linney), în care apar - portretizați tot de către actori - și membrii trupei în interacțiunea lor cu locuitorii orașului. Debutul regizoral al lui Moises Kaufman este însă un film cu o clară agendă politică: constelația sa de actori hollywoodieni nu are doar rolul de a atrage spectatori (știm de mult
Americanii și armele lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12610_a_13935]
-
Christina Ricci, Steve Buscemi, Laura Linney), în care apar - portretizați tot de către actori - și membrii trupei în interacțiunea lor cu locuitorii orașului. Debutul regizoral al lui Moises Kaufman este însă un film cu o clară agendă politică: constelația sa de actori hollywoodieni nu are doar rolul de a atrage spectatori (știm de mult că unele filme sunt doar vehicule pentru staruri), ci și de a da mai multă pregnanță unei crime care s-a aflat în miezul unei dispute legislative privind
Americanii și armele lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12610_a_13935]
-
venit în această serie, iar interpretul său, Gérard Depardieu, este realmente un regal. Atîta inocență în privirea lui albastră, atîta fragilitate sufletească îndărătul pumnului de fier, atîta perspicacitate mascată de tembelism reprezintă un tur de forță chiar și pentru un actor de prestigiul celebrului Cyrano-Danton-Columb. El reușește să fie chintesența gogomanului veberian, deopotrivă amuzant și călcător pe nervi. Colaborarea dintre Veber si Depardieu este veche (ca și cu Reno, de altfel, pentru că Veber știe să-și fidelizeze interpreții și echipa). Numai
Să râdem cu Francis Veber by Cristina Corciovescu () [Corola-journal/Journalistic/12632_a_13957]
-
El reușește să fie chintesența gogomanului veberian, deopotrivă amuzant și călcător pe nervi. Colaborarea dintre Veber si Depardieu este veche (ca și cu Reno, de altfel, pentru că Veber știe să-și fidelizeze interpreții și echipa). Numai că de data asta actorului i se schimbă amploaul: în La Chčvre și în Les Fugitifs, Depardieu era pe postul mai puțin interesant și mai monocord al durului. Acum, în chip de tembel binevoitor, este pur și simplu seducător. Iar în final, ai satisfacția că
Să râdem cu Francis Veber by Cristina Corciovescu () [Corola-journal/Journalistic/12632_a_13957]
-
fără să-l iau și pe micuțul pinguin cu noi. Unii iau cățeluși de pluș, alții cară mașinuțe, noi, pe Apolodor. Dar cum? Într-o gentuță cochetă ducem cartea cea elegantă, iar pe o casetă, interpretarea și vocile unor tineri actori: Ada Milea, Dorina Chiriac, Radu Bînzaru. Știm totul pe de rost, dar nu amestecăm cartea cu această formă năstrușnică de spectacol, inventată de Ada Milea. Astfel, orice călătorie este suportabilă, copilul meu o traversează în transă, orice fel de rău
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]