1,099 matches
-
au mediat relația dintre tipologie și sintaxă, adică voi prezenta câteva explicații formulate în termeni sintactici atât pentru distincția dintre cele două tipuri de limbi, cât și pentru aspecte de detaliu care privesc comportamentul limbilor ergative, cum sunt partiția ergativ/acuzativ sau existența verbelor inacuzative în limbile ergative. 2.1. Analiza "inacuzativă" a limbilor ergative Deși majoritatea cercetătorilor optează pentru diferențierea netă a limbilor acuzative de limbile ergative și, în cazul acestora din urmă, pentru delimitarea ergativității morfologice de ergativitatea sintactică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbi, cât și pentru aspecte de detaliu care privesc comportamentul limbilor ergative, cum sunt partiția ergativ/acuzativ sau existența verbelor inacuzative în limbile ergative. 2.1. Analiza "inacuzativă" a limbilor ergative Deși majoritatea cercetătorilor optează pentru diferențierea netă a limbilor acuzative de limbile ergative și, în cazul acestora din urmă, pentru delimitarea ergativității morfologice de ergativitatea sintactică, există și cercetători care consideră că diferențele dintre cele două tipuri de limbi se situează la nivelul unor mecanisme sintactice sau al tipului și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
vs ergativitate sintactică nu se mai justifică, și care aduc argumente pentru o analiză "inacuzativă" a limbilor ergative. Simplificând foarte mult, acest lucru înseamnă că toate verbele (sau majoritatea verbelor) din limbile ergative se comportă ca verbele inacuzative din limbile acuzative, fenomenul inacuzativității fiind generalizat în limbile ergative. Nash (1997: 138) arată că atât în lucrări tradiționale despre ergativitate, cât și în studii recente, limbile ergative au fost definite ca fiind sisteme "inacuzative", proprietatea care le distinge de limbile acuzative fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbile acuzative, fenomenul inacuzativității fiind generalizat în limbile ergative. Nash (1997: 138) arată că atât în lucrări tradiționale despre ergativitate, cât și în studii recente, limbile ergative au fost definite ca fiind sisteme "inacuzative", proprietatea care le distinge de limbile acuzative fiind incapacitatea de a atribui Cazul acuzativ obiectului, între studiile mai importante fiind menționate Bok-Bennema (1991) și Bittner și Hale (1996). Bok-Bennema (1991, apud Manning 1996: 66, 158, 162, 163), urmându-l pe Kiparsky (1987)3, susține, cu referire mai
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbile ergative. Nash (1997: 138) arată că atât în lucrări tradiționale despre ergativitate, cât și în studii recente, limbile ergative au fost definite ca fiind sisteme "inacuzative", proprietatea care le distinge de limbile acuzative fiind incapacitatea de a atribui Cazul acuzativ obiectului, între studiile mai importante fiind menționate Bok-Bennema (1991) și Bittner și Hale (1996). Bok-Bennema (1991, apud Manning 1996: 66, 158, 162, 163), urmându-l pe Kiparsky (1987)3, susține, cu referire mai ales la eschimosă, că argumentele A în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marcare acuzativă, reflectând cazul atribuit de verb. De aici, ar rezulta că antipasivul apare numai în limbile ergative, pentru că antipasivul reprezintă o atribuire de tip Nom.−Ac., sufixul antipasiv fiind o formă de avansare a verbului, care poate atribui Cazul acuzativ. Nash (1998a) − autoare care a susținut și anterior acest tip de analiză (Nash 19955: în limbile acuzative există o categorie funcțională suplimentară, v, situată între TP și VP, care legitimează cazul structural) − face aceeași opțiune de interpretare: ergativitatea este un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergative, pentru că antipasivul reprezintă o atribuire de tip Nom.−Ac., sufixul antipasiv fiind o formă de avansare a verbului, care poate atribui Cazul acuzativ. Nash (1998a) − autoare care a susținut și anterior acest tip de analiză (Nash 19955: în limbile acuzative există o categorie funcțională suplimentară, v, situată între TP și VP, care legitimează cazul structural) − face aceeași opțiune de interpretare: ergativitatea este un fenomen morfosintactic superficial, legat de atribuirea Cazurilor, iar distincția ergativitate superficială (morfologică) vs ergativitate profundă (sintactică) nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Cazurilor, iar distincția ergativitate superficială (morfologică) vs ergativitate profundă (sintactică) nu este relevantă. Construcțiile de tip Nom.−Ac. sunt atestate în toate limbile ergative. Acestea reprezintă sisteme "scindate", în care proprietățile de acord și de Caz pot oscila între sistemul acuzativ și sistemul ergativ, de unde și posibilitatea existenței partiției personale și a partiției aspectuale. Nash (1998a) reformulează definiția ergativității, pentru a elimina distincția morfologic/sintactic: o limbă este ergativă dacă tratează obiectul unui verb tranzitiv și subiectul unui verb intranzitiv în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de subiectul unui verb intranzitiv, criteriul fiind marcarea morfologică: afix cazual atașat proiecției NP sau marcă pronominală atașată verbului. Autoarea își continuă astfel demonstrația: verbul este în legătură mai strânsă cu argumentul marcat − A în limbile ergative, O în limbile acuzative. Ipoteză: marcarea specială este expresia unei relații de localitate (tematică sau configurațională între un argument și un centru funcțional) între verb și NP marcat, iar diferența dintre limbile ergative și limbile acuzative este mai puțin netă − există grade de asemănări
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marcat − A în limbile ergative, O în limbile acuzative. Ipoteză: marcarea specială este expresia unei relații de localitate (tematică sau configurațională între un argument și un centru funcțional) între verb și NP marcat, iar diferența dintre limbile ergative și limbile acuzative este mai puțin netă − există grade de asemănări între cele două tipuri de limbi, în funcție de nivelul la care se stabilește relația de localitate dintre verb și elementul marcat. Și Müller (2004)6 susține, urmând același tip de analiză, că diferența
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
grade de asemănări între cele două tipuri de limbi, în funcție de nivelul la care se stabilește relația de localitate dintre verb și elementul marcat. Și Müller (2004)6 susține, urmând același tip de analiză, că diferența dintre sistemul ergativ și cel acuzativ este alegerea, în ordinea operațiilor sintactice dintr-o construcție tranzitivă, a derivării categoriei v. 2.2. Teoria transparenței proiecției verbale Bittner și Hale (1996: 531), pornind de la observația că limbile ergative reprezintă o clasă eterogenă, arată că teoria Cazului și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Proiecției; atribuirea Cazului inerent are loc sub guvernare și este imposibilă în configurația ECM; Cazurile structurale marcate sunt Cazuri (K) vide subiacent, care trebuie să satisfacă ECP. Pentru fiecare K vid, antecedentul guvernor (care atribuie Caz) determină realizarea sa ca acuzativ, ca ergativ sau ca oblic. Un centru vid cum este K poate satisface ECP numai fiind guvernat de un antecedent, pentru că nu poate ocupa o poziție tematică. Relația de guvernare standard: un centru guvernează complementul și specificatorul lui și orice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
corespunde, în linii mari, ergativității morfologice) − warlpiri. Contrastul dintre cele două limbi este vizibil pentru antipasiv (vezi Capitolul 1, 6.). Bittner și Hale (1997 [1993]) își propun să formuleze o teorie generală a Cazului, care să explice diferența dintre limbile acuzative și cele ergative. Autorii arată că atribuirea Cazului structural nu este o proprietate a centrului, ci depinde de configurația în care acesta apare. Pentru Cazul structural direct (ergativ și acuzativ), convențiile de realizare sunt universale. Realizările Cazului direct (S-Structură
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
teorie generală a Cazului, care să explice diferența dintre limbile acuzative și cele ergative. Autorii arată că atribuirea Cazului structural nu este o proprietate a centrului, ci depinde de configurația în care acesta apare. Pentru Cazul structural direct (ergativ și acuzativ), convențiile de realizare sunt universale. Realizările Cazului direct (S-Structură): Dacă α leagă cazual un KP vizibil, β, al cărui centru este un K gol, β0, atunci β0 este realizat ca: (a) ergativ, dacă α este I; (b) acuzativ, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și acuzativ), convențiile de realizare sunt universale. Realizările Cazului direct (S-Structură): Dacă α leagă cazual un KP vizibil, β, al cărui centru este un K gol, β0, atunci β0 este realizat ca: (a) ergativ, dacă α este I; (b) acuzativ, dacă α este V cu un D adjoncționat. Realizarea morfologică precisă a Cazurilor structurale oblice este specifică fiecărei limbi, dar reprezintă un aspect universal al teoriei Cazului, Cazul fiind legitimat de elemente aflate în configurația de legare cazuală. Realizările Cazului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
c-comandat și guvernat de K sau de C; (b) nicio poziție din lanțul β nu este legată cazual. 2.3. Ipoteza ergativității Ipoteza ergativității, formulată de Marantz (1984)9 în cadrul teoriei GB, are următoarea formă: (a) generalizare privind limbile acuzative: rolul Agent este atribuit de predicat subiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de verb obiectului logic; (b) generalizare privind limbile ergative: rolul Agent este atribuit de verb obiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de predicat subiectului logic. Marantz
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
deoarece limbile ergative numai la nivel morfologic nu răspund la criteriile propuse de Marantz. Sistemul de marcare cazuală și de acord nu interesează Ipoteza ergativității. În limbile care sunt ergative în sensul Ipotezei ergativității, marcarea cazuală ergativă este echivalentă cu acuzativul, iar antipasivul este echivalent cu pasivul. Ipoteza prezice că trebuie să apară și în limbile ergative construcția pasivă și cea medio-pasivă. În concepția autorului, limbile acuzative și cele ergative au deci o structură de adâncime asemănătoare, diferența constând în natura
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbile care sunt ergative în sensul Ipotezei ergativității, marcarea cazuală ergativă este echivalentă cu acuzativul, iar antipasivul este echivalent cu pasivul. Ipoteza prezice că trebuie să apară și în limbile ergative construcția pasivă și cea medio-pasivă. În concepția autorului, limbile acuzative și cele ergative au deci o structură de adâncime asemănătoare, diferența constând în natura procesului de atribuire a rolurilor tematice: în limbile cu sintaxă acuzativă, în D-Structură, S și A sunt subiecte, iar O este obiect; în limbile cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sunt subiecte, iar O este obiect; în limbile cu sintaxă ergativă, S și O sunt subiecte, iar A, obiect. 2.4. Parametrul Cazului obligatoriu Bobaljik (1993) analizează ergativitatea din punctul de vedere al teoriei Cazului. Autorul explică diferențele dintre sistemul acuzativ și cel ergativ prin existența unui Parametru al Cazului Obligatoriu (engl. Obligatory Case Parameter), conform căruia există două Cazuri structurale (diferite de Cazurile semantice sau inerente). O limbă trebuie să decidă care dintre aceste Cazuri este realizat ca argumentul unic
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
realizare (cel puțin abstractă) printr-un argument în toate propozițiile finite, tranzitive și intranzitive; (b) lipsa marcării morfologice. Din punctul de vedere al locului/sursei Cazului structural, ergativul corespunde însă nominativului (Cazurile cele mai înalte în configurația sintactică), iar absolutivul, acuzativului (aflate mai jos în configurația sintactică). Conform OCP, în limbile acuzative, Cazul X este Nom. (= Erg.), iar în limbile ergative, Cazul X este Abs. (= Ac.). Agr1P 2 Agr1' 2 Agr1 TP 2 T' 2 T Agr2P 2 Agr2' 2 Agr2
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tranzitive și intranzitive; (b) lipsa marcării morfologice. Din punctul de vedere al locului/sursei Cazului structural, ergativul corespunde însă nominativului (Cazurile cele mai înalte în configurația sintactică), iar absolutivul, acuzativului (aflate mai jos în configurația sintactică). Conform OCP, în limbile acuzative, Cazul X este Nom. (= Erg.), iar în limbile ergative, Cazul X este Abs. (= Ac.). Agr1P 2 Agr1' 2 Agr1 TP 2 T' 2 T Agr2P 2 Agr2' 2 Agr2 VP 2 argumentul V' A/S 2 Verb argumentul O/S
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
argumentul V' A/S 2 Verb argumentul O/S Arborele IP (Bobaljik 1993) Arborele IP reprezintă o configurație sintactică universală, în care: − Agr1 = Nom., Erg.; acordul subiectului; − Agr2 = Ac., Abs.; acordul obiectului. Conform acestei parametrizări, diferența dintre limbile de tip acuzativ și limbile de tip ergativ este dată de calitatea uneia dintre proiecțiile AgrP de a fi activă în construcțiile intranzitive: (a) în limbile de tip acuzativ, Agr1 este activ, Nom. = subiect; (b) în limbile de tip ergativ, Agr2 e activ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
subiectului; − Agr2 = Ac., Abs.; acordul obiectului. Conform acestei parametrizări, diferența dintre limbile de tip acuzativ și limbile de tip ergativ este dată de calitatea uneia dintre proiecțiile AgrP de a fi activă în construcțiile intranzitive: (a) în limbile de tip acuzativ, Agr1 este activ, Nom. = subiect; (b) în limbile de tip ergativ, Agr2 e activ, Ac. (numit Abs.) = subiect. Abs. și Nom. sunt asemănătoare numai pentru că sunt Cazuri obligatorii în cele două tipuri de limbi. 2.5. Alte abordări generative ale
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
activ, Nom. = subiect; (b) în limbile de tip ergativ, Agr2 e activ, Ac. (numit Abs.) = subiect. Abs. și Nom. sunt asemănătoare numai pentru că sunt Cazuri obligatorii în cele două tipuri de limbi. 2.5. Alte abordări generative ale distincției tipologice acuzativ/ergativ Levin și Massam (1985) analizează ergativitatea de suprafață în cadrul teoretic GB. Teoria celor două autoare este că în limbile acuzative verbul atribuie Cazul acuzativ argumentului intern care rămâne in situ, iar argumentul extern trebuie să se deplaseze în Spec
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
numai pentru că sunt Cazuri obligatorii în cele două tipuri de limbi. 2.5. Alte abordări generative ale distincției tipologice acuzativ/ergativ Levin și Massam (1985) analizează ergativitatea de suprafață în cadrul teoretic GB. Teoria celor două autoare este că în limbile acuzative verbul atribuie Cazul acuzativ argumentului intern care rămâne in situ, iar argumentul extern trebuie să se deplaseze în Spec,IP, unde primește nominativul; în limbile ergative, verbul atribuie absolutivul, iar I finit, ergativul (propunerea a fost făcută pentru limba niuean
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]