7,862 matches
-
nu avea) și căruia i se păruse Într-o zi că Întârziasem prea mult uitându-mă “după blondă”, ba chiar, spunea el, ”o dezbrăcasem din priviri”. Deși mă durea Îngrozitor Între picioare (am și sângerat!), adevărata hemoragie se producea În adâncul sufletului meu. Încercam să fiu discret cu manifestarea sentimentelor, cel mai nepăsător individ În prezența ei, dar când credeam că nu mă vedea nimeni, când mă știam la adăpost, o sorbeam din ochi, mângâindu-i cu privirea fiecare părticică a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
repede În mine o speranță Înaltă, ce flutură În sus ca un drapel victorios, scânteindu-mi puternic În privire. 17 Vestea cea neagră a venit a doua zi, Într-un noiembrie friguros, și m-a lovit tunător, până departe, În adâncul ființei mele, dărâmând ordinea cuminte a lucrurilor de-acolo și pustiind totul. Trilă-Pătrățilă a adunat toată suflarea școlii pe platou (Îi plăcea tare mult grăsanului să facă lucrul acesta, să ne adune În curtea școlii și să ne anunțe câte ceva
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-i contrazici ori mai știu eu ce...). Înainte să scoată vreun sunet, s-a ridicat În picioare, a făcut o scurtă pauză, și, Îndreptându se din spate, a tras aer În piept și a rostit cu pleoapele strânse, pătruns până-n adâncul ființei: meelaancoliiieeeee. L-a pronunțat aproape cantabil, modulându-și vocea Într-un fel nemaiauzit de mine, insistând asupra vocalelor, pe care le-a rotunjit cu măiestrie, făcând să se audă mult mai bine acel cuvânt, Întâlnit de atâtea ori, dar
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de semeție, arbore hărțuit de vânturi turbate. Apoi, dansul luă forma unui vârtej amețitor, tot mai amețitor. Mă roteam cu o repeziciune fantastică. Degetele Îmi amorțiseră și simțeam cum Întreg corpul Îmi este absorbit de iureșul acela clocotitor Într-un adânc fără fund. Cercuri verzi, luminoase, se perindau pe dinaintea mea. Linii fosforescente, conglomerate de pete roșii, aprinse, apăreau și dispăreau În valuri, rând pe rând. Beznă. Sete. Foame. Frig. Singurătate. Cumplită singurătate. Ziua a doua Martombrie irepetabil. Mă pregătesc să plec
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
murmurau ceva stins. S-a apropiat de mine și mi-a șoptit că să-l las pe el... că vrea el să zboare mai Întâi! Apoi, Închizând pleoapele, mă sărută rece pe gură și se Îndreptă spre marginea prăpastiei, scrutând adâncul. Și, dintr-o dată, fără să mai spună nimic, Își desfăcu larg brațele (eram să spun aripile!) și se aruncă cu un salt În gol, lăsându mă Înmărmurit de uimire... Spre surprinderea mea totală, nu căzu. Pluti asemenea păsărilor din Înălțimi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
salt În gol, lăsându mă Înmărmurit de uimire... Spre surprinderea mea totală, nu căzu. Pluti asemenea păsărilor din Înălțimi. Cobora Încet, senin, rotindu-se În cercuri din ce În ce mai mici, până se pierdu În ceața groasă, Încâlcită În crengile copacilor mărunți din adâncul râpei. M-am Îndreptat șovăind spre ușa de la baie. Un miros fierbinte, nesuferit, colcăia În aer. Glasuri ciudate, țipete, vaiete răzbăteau dintr-acolo șters, În surdină. Fereastra era animată de zvâcnetele șerpișorilor de lumină, ce se zbăteau pe sticla Întunecată
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
bătăile asurzitoare ale inimii. Aburi ca niște vinișoare străvezii se ridică În fuioare foarte subțiri din brațele mele, din Întreg corpul meu. Strâng cât pot În mâna umedă coada securii. Și mă inundă iar un val de furie, venit din adâncuri nebănuite. Cu forțe refăcute, ridic privirea amenințătoare către șifonierul solid, În trei uși, care tronează măreț În cameră. E un exemplar frumos, negru și lucios. Îl privesc pe sub gene, cu un rânjet reținut, și-l simt Îngrozit, trezit din lunga
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-mi frigea Întreg trupul, cu privirea lungită spre apă. Am Început să urlu, așteptând izbiturile copitelor. Nisipul Îmi năvălise În gură, În nări, Între pleoape. Îl simțeam aspru și dureros, undeva, dincolo de piele, În propriile-mi organe, În creier, În adâncurile ființei... M-am trezit cu o puternică migrenă și cu un gust de-a dreptul tâmpit: Doamne, ce senzație aiurea parcă mi-au fătat șapte mâțe-n gură! Stors de puteri și cu părul răvășit, mi-am Împins fața descompusă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
șir, nu avură darul de a aduce liniștea și pacea în casa lor. Atât pentru Olga cât și pentru mama ei; acestea au curs învolburate, ca niște torente prăvălite de pe versanții dealurilor din preajma orașului, în anotimpurile ploioase. Rana pricinuită în adâncul sufletului avea toate șansele să nu se vindece multă vreme, poate... niciodată! Imediat cum ușa se închise în urma Olgăi, Alex avu senzația că se sufocă, că e prea puțin aer în apartamentul său și deschise o fereastră. După câteva clipe
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
chiar de la Începuturile societății omenești. La Întărirea predominanței cutumei conlucrează mai ales două motive psihologice: imitația și obișnuința, apreciază Giorgio Del Vechhio - care Îl citează pe marele său Înaintaș G. B. Vico când făcea constatarea că: Dreptul se naște din adâncul conștiinței populare, din „Înțelepciunea populară”, prin opera anonimă și colectivă a națiunii”. Ideea aceasta s-a impus și prin contribuția Școlii istorice a juriștilor germani, consemnează Del Vecchio. Esența cutumei este convingerea juridică. 2. „Legea este gândirea juridică deliberată și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
în jur. Mă aflam într-un loc înconjurat de coline și munți albaștri. Pe o înălțime se vedeau ruine, vechi monumente construite din cărămizi masive și, foarte aproape, albia secată a unui pârâu. Locul era retras, pustiu; domnea liniștea. În adâncul inimii eram fericit și credeam că atunci când ochii Săi mari se vor trezi din somnul pământesc, vor găsi o priveliște în armonie cu natura Ei. În astfel de momente, Ea trebuia să rămână departe de ființele umane; de ceilalți morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
purtau în visări plăcute, împotriva voinței mele găseam astfel un mijloc de evadare. În timpul devoțiunilor, închideam ochii, îmi acopeream fața cu mâinile și numai în noaptea asta artificială spuneam rugăciunile inconștient, ca în vis. Nu reușeam să pronunț cuvintele din adâncul inimii: prefer mai degrabă să mă întrețin cu cineva pe care-l iubesc sau pe care-l cunosc, decât cu un Dumnezeu omnipotent și sublim. Dumnezeu mă depășea! Când eram culcat în patul meu jilav, toate chestiunile astea își pierdeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nebun care se regăsește în toți, amestecat cu un regret tinzând numai spre abisul morții. Numai moartea nu minte. Prezența sa reduce la neant toate superstițiile. Noi suntem copiii morții. Ea este aceea care ne eliberează de perfidiile existenței. Din adâncurile vieții înseși, ea este aceea care ne strigă și dacă, prea tineri încă fiind pentru a înțelege limbajul oamenilor, ni se întâmplă uneori să ne întrerupă jocurile înseamnă că noi tocmai am auzit chemarea ei... În timpul întregii noastre șederi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
râs. Ce râs sacadat și teribil! Mi se zbârli părul pe cap. Nu-mi mai recunoșteam timbrul vocii. Era ca râsul străin care-mi răsunase de nenumărate ori în urechi. Am început să tușesc. Un scuipat sângeriu, o picătură din adâncul măruntaielor mele căzu pe oglindă. Am atins-o cu buricul degetului și m-am întors, s-o văd pe doică palidă precum cearșaful, cu părul zbârlit, cu ochii stinși și buimăciți. Ducea în mână un castron cu fiertură de orz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cu care, altădată, mă jucam de-a v-ați ascunselea pe malul Surenului, am strâns în brațe acest corp plăcut, umed, plin de căldură tonică. Sau, mai degrabă, m-am aruncat asupra lui, ca o fiară înfometată. O detestam din adâncul inimii. Dragostea și ura făceau corp comun. Trupul ei proaspăt și palid, corpul ăsta de femeie, se deschise și mă încarceră, ca un naja care se încolăcește de jur-împrejurul prăzii. Pieptul avea un miros îmbătător. Carnea brațelor înnodate în jurul gâtului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mi-e o foame teribilă. Trebuia să mă dau jos din pat și să trag o tură pe la bucătărie. Înainte, trebușoara asta ar fi fost foarte lesne de pus în practică. Acum însă presupunea o adevărată excursie. Am oftat din adâncul plămânilor mei de insectă, iar suflul acela, ciudat pentru obișnuințele mele de până atunci, adie prin zona ultimei perechi de picioare. Am luat-o la trap cu hotărâre. Dacă ar fi trebuit, ca om, să parcurg o distanță proporțională cu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
prima ședință, la primii stimuli. Nu i-am rămas dator: "EȘTI DOAR O BABĂ SFERTODOCTĂ, APUCĂTOARE ȘI PROASTĂ", veni imediat răspunsul, afișat prompt pe zid. "Sunt profesor universitar, șef de catedră, membru corespondent al Academiei Române, tâmpiților!", răcni tipa, pătrunsă până-n adâncul inimii de onoarea ei de cărturăreasă română, făcută la apelul de seară. "LASĂ CĂ ȘTIM NOI CUM AI AJUNS ÎN FUNCȚIILE ASTEA. ORICUM, TOT O DOBITOACĂ ȘI O ȚOAPĂ PARVENITĂ AI RĂMAS." "Mă faceți pe mine dobitoacă și țoapă parvenită
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
așa." De la Strasbourg urmă un moment mai lung de tăcere. Una care, fără îndoială, marca un moment de reflecție. Totuși răspunsul nu întârzie prea mult: "Asta cam așa-i. Da' lucrătura-i dă domeniu' evidenții, bă, băiatule". Relu oftă din adâncul sufletului și se hotărî să-i spună jupânului tot: "Domnu' Sandu, o să vă zic o chestie. Io cred că nu dumneavoastră voia cineva să vă facă manevră, ci mie. Să vă esplic de ce. În ziua cân' am vorbit cu dumneavoastră
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
stradă, în interiorul unei grădini, pe după umbre groase de nuci și meri bătrâni, veninul societății nu ar pătrunde așa repede iar liniștea ar fi poate mai trainică. Nenea Epa, om de nota zece, veșnic zâmbăreț și pus pe șotii, mâhnit în adâncul sufletului că n-a avut fericirea să aibă copii, lucru pe care aproape că nu-l afișa în fața soției, se conformase repede și, chiar dacă el nu era împăcat sută la sută cu casa, o cumpărase. O achiziționase de dragul ei. O
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
din intenția de a imita culoarea castanei, nimerea un maro, culoarea celor mai frumoși cai roșcați, fără însă a mai purta de data aceasta, o eșarfă care să se asorteze cu cromatica părului. Frumusețea ei venea însă, de undeva, din adâncuri, mai bine zis parcă din zona care nu e la îndemâna oricui spre a o sonda ori măcar spre a o intui. Discutând cu ea, ajungeai la concluzia că între un bărbat și o femeie se poate înfiripa oricând, o prietenie
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ori motivări. Cât de necesară este Psihologia și cât de necesar este psihologul, acest doctor al “sufletului” ce repară acolo unde medicina umană își demonstrează limitele și chiar neputința, o demonstrează pe deplin cartea de debut, inspirat denumită “Liniștea din adâncuri” a Doinei Comănici. Autoarea, un psiholog băcăuan apreciat, oferă răspunsuri autorizate I unor oameni care se află într-o continuă căutare a echilibrului și confortului psihic, oameni pe care vicistitudinile vieții, stresul și goana după coșul zilnic îi aduce, adesea
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
sănătate ne pot vorbi de locurile ascunse din noi, locuri care se cer ecologizate, puse în armonie. De aceea, eu insist să spun că este foarte important să începem să ne autoevaluăm, analizăm și să ne ascultăm propriul corp până în adâncurile lui cele mai ascunse. Numai așa vom reu și să nu mai fim prizonierii unor diagnostice înfricoșătoare, care ne inhibă și ne răpesc libertatea. Vindecarea noastră depinde de Voință, care este o forță universală primordială, un principiu spiritual sau o
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
puternici cultivă curajul, speranțele, entuziasmul, încrederea și credința. Eficiența și viața noastră depinde întru totul de armonia și echilibrul interior. Ați văzut cum valurile și agitația oceanului nu poate crea mari dezastre în comparație cu oceanul care este practic altul, atunci când în adâncurile lui se întâmplă un cutremur. Am făcut această comparație care mi se pare destul de convingătoare și se potrivește și ființei umane. În interior suntem ca un vulcan ce mocnește așteptând să erupă în orice moment, creând tensiuni interioare. Am învățat
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
ori a stiliștilor vestimentari, spre a nu mai aminti de banda creatorilor de parfumuri. Toți semănau cu Hulk Hogan. Freud, care În timpul vieții fusese un ins sobru și distins, se transformase radical odată cu trecerea marelui hotar. După o existență Închinată adâncurilor psihicului uman, nemaigăsind mare lucru de scormonit și de aflat, ca Într-un șantier arheologic din care toate cioburile și statuetele dispăruseră, acum se concentra exclusiv asupra fizicului. Mergea de două ori pe zi la sala de forță și deja
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ar fi cutezat să se lupte. Forma de viață extraterestră pare că mă va Îngropa, inseminându-mă cu niște urmași verzi, având șase picioare păroase și capete de broască. Alunecarea de teren se oprește Însă la timp, extrăgând un zgomot din adâncuri. „Dormi?“ cârâie Inga, proptindu-mi un viguros picior de pod În stomac. „Nu, vulpița mea“, răspund. „E furtună afară“. „Da, mica mea felie de paradis“. „Du-te să tragi draperiile, ce mai aștepți?“ „Îndată, trufandaua vieții mele“. Părăsesc așternutul conjugal
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]