93,376 matches
-
cu tot) este un fel de pol al incorectitudinii în câmpul nostru cultural. Campanii, demascări, voturi de blam, curajoase articolașe nesemnate, interpretări atât de tendențioase, de răuvoitoare, încât nu trebuie decât să le întorci pe dos pentru a obține un adevăr: toate acestea au avut ca efect, până la urmă, o separare vizibilă a apelor. Înclin să-i dau dreptate "scriitorincului" Dan C. Mihăilescu: până la urmă, e bine că această separare s-a produs; e un merit al "Observatorului cultural" că există
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
ceva mai mult decât ceea ce deja este. În privința specializării, deci, opiniile văd că sunt împărțite. Trecând în alt plan, spune-mi, ai pierdut prietenii din pricina cronicilor publicate? Ce reacții ai primit, de exemplu, după publicarea discuției cu Ileana Mălăncioiu din "Adevărul literar și artistic"? - Ca să închei cu subiectul specializării/ specializărilor, aș zice că măcar una trebuie să aibă omul. Măcar la un lucru să se priceapă, dacă nu la mai multe! Dar, la noi, se întâlnește mai degrabă exemplul opus: al
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
autorități" fără fundament: simple suprafețe, fixate pe alte suprafețe, de hârtie sau de sticlă. Trecând acum la cele două noi întrebări, nici că puteai găsi un moment mai bun ca să le pui. Fragmentele din dialogul cu Ileana Mălăncioiu apărute în "Adevărul literar și artistic" s-au bucurat de niște reacții și ecouri extraordinare. Multă lume m-a felicitat - deși, evident, meritul nu este al meu, ci al Ilenei Mălăncioiu -, câțiva s-au arătat foarte interesați de data când va apărea cartea
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
se citească între ei". Poate cineva pe care nu îl citesc nici scriitorii, nici criticii, și atunci frustrarea îi aduce în fața ochilor minții un peisaj dezolant. Poate a spus-o chiar un scriitor veritabil. Oricum, nu cred că acesta e adevărul. Sigur, s-au pierdut după Revoluție acele "mase largi" de cititori care, în lipsă de altceva, se orientau către literatură, către artă în general. Acum, când există atâtea și atâtea forme de distracție/ petrecere a timpului liber, au rămas alături de
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
scriitor și cititor (în ambele sensuri, de la unul spre celălalt). Aș adăuga că el este, de multe ori, o punte solidă în chiar scrisul unui autor. În sensul că scriitorul care e atent la semnalele criticului și este convins de adevărul concluziilor acestuia poate să treacă mai repede de la un drum înfundat la unul deschis, poate să renunțe la o anumită manieră și să abordeze o alta ș.a.m.d. De ce crezi că scriitorii citesc cu atâta aviditate cronicile, articolele și
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
tip incomod pentru mulți". E drept, nici foarte "comode" nu sunt unele dintre cronicile mele. Dar am, cel puțin deocamdată, sentimentul că ceea ce fac/ scriu eu e "prizat" de mulți, nemeritat de mulți cititori (obișnuiți și profesioniști). Datorez acest lucru "Adevărului literar și artistic", revista la care scriu săptămânal de șase ani încoace. Cum am mai spus, fără această revistă m-aș fi aflat, acum, cam la un sfert din drumul parcurs cu sprijinul ei. - În Epistolar, Gabriel Liiceanu face câteva
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
Gabriel Liiceanu face câteva reflecții asupra criticii: "Critica literară (...), foarte adesea, nu pune în joc decât un model de autoritate exterioară (...)". În altă parte: "(...) eu nu cred în reușita criticii ca specie a teoreticului...". Sau: "(...) critica este o față a adevărului, o specie și nu adevărul însuși...". Sigur că m-ai putea acuza că scot din context, dar nu cred că greșesc prea tare cu această scoatere atâta vreme cât și azi, după 20 de ani, lucrurile se pare că stau la fel
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
asupra criticii: "Critica literară (...), foarte adesea, nu pune în joc decât un model de autoritate exterioară (...)". În altă parte: "(...) eu nu cred în reușita criticii ca specie a teoreticului...". Sau: "(...) critica este o față a adevărului, o specie și nu adevărul însuși...". Sigur că m-ai putea acuza că scot din context, dar nu cred că greșesc prea tare cu această scoatere atâta vreme cât și azi, după 20 de ani, lucrurile se pare că stau la fel. Ce părere ai despre spusele
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
Istorie a lui G. Călinescu. Prima "judecată" pe care o citezi se referă la o anumită specie a criticii: la cea curentă, de întâmpinare. Vizați sunt mai degrabă cronicarii literari, a căror autoritate în anii '80, la noi, putea într-adevăr să-l irite pe orgoliosul discipol al lui Noica. Celelalte două judecăți sunt mai "largi" și se poate discuta mult și bine pe marginea lor. Rezumativ: de ce ar trebui să fie critica o specie a teoreticului și să aibă reușite
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
unghiuri istorice". Chiar dacă, personal, mizez mai mult pe obiectivitate (și cred în existența unor structuri obiective), propozițiile șocante ale lui G. Călinescu au întemeierea lor. Am ajuns la al treilea reproș adus criticii literare. Că este numai o "față a adevărului, o specie, și nu adevărul însuși". Firește. Opera literară se legitimează printr-un adevăr estetic; unele cărți îl au, altele nu. Criticul caută acest adevăr estetic și, acolo unde îl găsește, se oprește și se bucură; îl înconjoară și îl
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
mai mult pe obiectivitate (și cred în existența unor structuri obiective), propozițiile șocante ale lui G. Călinescu au întemeierea lor. Am ajuns la al treilea reproș adus criticii literare. Că este numai o "față a adevărului, o specie, și nu adevărul însuși". Firește. Opera literară se legitimează printr-un adevăr estetic; unele cărți îl au, altele nu. Criticul caută acest adevăr estetic și, acolo unde îl găsește, se oprește și se bucură; îl înconjoară și îl raționalizează. Criticul nu e Dumnezeu
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
structuri obiective), propozițiile șocante ale lui G. Călinescu au întemeierea lor. Am ajuns la al treilea reproș adus criticii literare. Că este numai o "față a adevărului, o specie, și nu adevărul însuși". Firește. Opera literară se legitimează printr-un adevăr estetic; unele cărți îl au, altele nu. Criticul caută acest adevăr estetic și, acolo unde îl găsește, se oprește și se bucură; îl înconjoară și îl raționalizează. Criticul nu e Dumnezeu, chiar dacă unii se comportă ca și cum ar fi. El nu
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
Am ajuns la al treilea reproș adus criticii literare. Că este numai o "față a adevărului, o specie, și nu adevărul însuși". Firește. Opera literară se legitimează printr-un adevăr estetic; unele cărți îl au, altele nu. Criticul caută acest adevăr estetic și, acolo unde îl găsește, se oprește și se bucură; îl înconjoară și îl raționalizează. Criticul nu e Dumnezeu, chiar dacă unii se comportă ca și cum ar fi. El nu e depozitarul și gestionarul adevărului absolut, ci un căutător al acestuia
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
au, altele nu. Criticul caută acest adevăr estetic și, acolo unde îl găsește, se oprește și se bucură; îl înconjoară și îl raționalizează. Criticul nu e Dumnezeu, chiar dacă unii se comportă ca și cum ar fi. El nu e depozitarul și gestionarul adevărului absolut, ci un căutător al acestuia, în paginile de literatură. E prea puțin? Pentru mine, unul, asta înseamnă foarte mult. - Daniel, îți mulțumesc mult pentru disponibilitate. Trebuie să-ți mărturisesc că nu credeam să ajung așa ușor la tine. Bănuiam
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
schimbă declarația După somația pe care președintele Iliescu a adresat-o "agamanilor" din PSD, poetul senator Adrian Păunescu a sărit în apărarea celor care ar trebui să aleagă între politică și afaceri, cum le-a cerut Ion Iliescu. Cităm din ADEVĂRUL (nr. 3927): "Președintele începe să semene cu Nicolae Ceaușescu în cele mai negre momente ale acestuia" - a atacat Adrian Păunescu." Pentru a înțelege mai bine contextul acestei declarații, cităm în continuare din Adevărul: "Mai mulți senatori-afaceriști au amenințat cu demisia
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14267_a_15592]
-
le-a cerut Ion Iliescu. Cităm din ADEVĂRUL (nr. 3927): "Președintele începe să semene cu Nicolae Ceaușescu în cele mai negre momente ale acestuia" - a atacat Adrian Păunescu." Pentru a înțelege mai bine contextul acestei declarații, cităm în continuare din Adevărul: "Mai mulți senatori-afaceriști au amenințat cu demisia. Parlamentarii PSD sînt hotărîți să răstoarne și legea pentru a-și păstra și afacerile și mandatul." Să revenim însă la discursul prin care Adrian Păunescu l-a atacat pe Ion Iliescu: " Cred cu
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14267_a_15592]
-
fel, cu siguranță că Adrian Păunescu nu l-ar mai fi putut folosi ca termen de comparație pentru a-l acuza de ceaușism negru pe predecesorul său.* Apropo de elogiile pe care Adrian Păunescu le aduce parlamentarilor aflăm, tot din Adevărul: "Conducerea Camerei Deputaților, dotată cu telefoane mobile ultimul răcnet. Un aparat costă în jur de 900 de dolari". Cităm din știrea astfel intitulată: "Unii membri ai Biroului Permanent au spus că vor refuza această ofertă, declarînd că achiziția noilor telefoane
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14267_a_15592]
-
de interese. Numai aceasta poate delimita soluțiile în care prezența într-un anumit Consiliu de Administrație nu este un ciolan în plus pentru un ales al poporului, ci o nevoie reală de exercitare a unui control." * Ne întoarcem la ziarul Adevărul care se ocupă de unul dintre cele mai controversate personaje ale ultimelor zile, Radu Opaina, fost "șef al Federației Asociațiilor de Proprietari din România", devenit mai mare peste RADET: "Pe la sfîrșitul anului 2002, un anume domn Radu Opaina spunea că
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14267_a_15592]
-
decît să bată dopuri de lemn în găurile conductelor. În ianuarie 2003, același Opaina declară că RADET-ul s-ar fi dus demult dracului, dacă n-ar fi fost dragostea pentru regie a "celor care-și fac cu pasiune datoria". Adevărul îl prinde, literalmente, cu cioara vopsită pe acest Opaina, punînd pe două coloane afirmațiile sale de pe vremea cînd îi reprezenta pe proprietari și cele făcute de cînd a ajuns șef la RADET. Să recunoaștem, totuși, că am avut de-a
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14267_a_15592]
-
unei necunoscute dereglări apar încă din Marea Neagră, odată cu interdicția de a intra în portul Constanța pentru cei care au drept destinație Odesa. Pentru autoritățile române, ei implică un potențial pericol. Semn ignorat de romancierul ce se consideră experimentat în deducția adevărului pe baza unor insignifiante detalii. Ca și ușoara întârziere a acordării vizei, odată ajuns în portul Odesa. Întârziere prelungită apoi, inexplicabil, vreme de trei zile. Ca și la sosirea lui Romain Rolland, André Gide ori Panait Istrati, serviciul de propagandă
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
poți veni pur și simplu să-ți petreci vacanța în universul bolșevic, ca și cum te-ai duce pe Coasta de Azur sau la piramidele egiptene. Aici nu există gest gratuit, există doar suspiciunea unei trădări și mecanismul de acoperire a micilor adevăruri cu mari minciuni. Elementul-cheie al acestui mecanism este, desigur, ghidul. Pentru Simenon, Sonia. Sonia unu, la Odesa, Sonia doi, la Batum. De fapt, există atâtea Sonii cîte sunt necesare pentru o intercalare eficientă între turistul occidental și cotidianul sovietic. Întâmplător
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
privirii. Pentru aparatul de supraveghere reprezentat de Sonia, strada e un infinit pericol. Un loc în care oricând poate "scăpa" ceva. Chiar și însoțit de inevitabila interpretă, scriitorul rămîne un îndărătnic. Începe să simtă că falsul i se prezintă drept adevăr și invers. Coborârea pe scara percepției negative continuă. Nu e vorba doar de lectura printre rânduri a unei realități codificate, ci de un continent necunoscut și straniu al relațiilor inter-umane. "Toată lumea se pîndește. Toată lumea se spionează." Este una din observațiile
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
de o categorie marginalizată. Ori de amîndouă. Sau, poate, de o marginalizare la dimensiuni neașteptate. Scriitorul împrumută ceva din personajul său, Maigret. Nimic forțat. Nimic senzațional. Doar prezența aceea masivă, întrebătoare, care strivește parcă artificiile lăsînd să transpară, treptat, un adevăr construit pe detalii incontestabile. Realitatea nu e interpretată. E doar observată din punctul ei slab. Tehnica literară a romanului polițist își schimbă semnul; ea devine o tehnică de descoperire a realului camuflat sub literatura ideologică. De acum, Simenon nu mai
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
sunt incendiare. Indicarea unei mașini de fabricat răspunsuri, ascunse în spatele imensității ruse, era mai mult decât o intuire a modului de funcționare a propagandei totalitare. A doua jumătate a periplului său sovietic nu mai e o căutare scandalizată (interior) a adevărurilor care compun viața sub Stalin, ci o traducere directă a imaginilor care spun totul pentru cel ce știe să vadă. Iar Simenon învățase să vadă la Odesa, așa cum Gide învățase să vada abia la Tilfis, iar Panait Istrati învățase să
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
Gens d'en face, 1933), Simenon trăiește în mod direct un fragment din realitatea comunistă. Suficient, însă, cât să înțeleagă ansamblul. Mai mult decât declarațiile unor interlocutori timorați și decât scenele la care asistă, atmosfera este cea care îi dezvăluie adevărurile ascunse. Ea este "cheia" unor întâmplări precum vizitarea plajei din Odesa, unde bărbații sunt despărțiți de femei printr-un gard de sârmă ghimpată ce sugerează lagărul, sau împușcarea unui necunoscut de către agenții de supraveghere (probabil KGB) chiar lângă barul în
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]