2,010 matches
-
asemenea acuzare...! Acel ofițer superior al miliției să poată Înota În mocirlă, În cârdășie cu acest ganster ce Îl Întrecuse chiar și pe diavol În combinații frauduloase! O lună de zile mai târziu Însă, amenințările lui Mingoti aveau să se adeverească dovedind de fapt cine era „Turnătorul” miliției”, dând informații pentru a șicana tehnicienii. Era ziua de 12 Mai 1979 zi de plata salariilor, În care lucrătorii veneau cu două trei ore mai devreme așezându-se În linie pentru a intra
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
te surprindă...! De doi ani lâncezesc În această mizerabilă Încăpere iar În acest interval de timp, s’au perindat pe aici neânchipuit de mulți arestați, unii cu abateri minore În care eu le-am dat un pronostic ce s’a adeverit În momentele imediat următoare. Așa dar ascultă la mine...! Mâine seară, procuratura te va pune În libertate...!” „Mă faci să zâmbesc amice, cât sânt eu de necăjit. Nu cred...!” „Bine, nu te oblig...! Crede ce vrei...! Dar dacă, mâine seară
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
i se împărtășeau niciodată secrete. Așa că Alice a început să le inventeze ea însăși. S-a apucat să scrie povești de dragoste pe care alte fete, delicate, le puneau sub salteaua de la pat, în speranța că finalurile aveau să se adeverească - și pledoarii înflăcărate pentru salvarea pădurilor bătrâne pe care ziarul Sentinel le publica pe pagina de lângă aceea cu editorialele. Pentru scurt timp, această ocupație scriitoricească a făcut-o populară, ba, și mai bine, prin intermediul ei Alice a izbutit să modifice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
totdeauna. Rosti diagnosticul - denumirea unei îngrozitoare boli pe care o purta în el, incipientă în simptomatologie, nimeni din familie nu știa, unii dintre noi nu crezură nici atunci, dar în septembrie, diagnosticul, pe care el ca medic îl rostise, se adeveri în oribila lui realitate, își fusese ultimul pacient, și ne părăsi cu un zâmbet conștient și trist, spunând atât: - „ Mă îndepărtez...” - Tată, nu se poate, spusei. Timpul îl luă cu el. PARTEA A TREIA 1. Partea a treia a acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
asupra cărora urma să se concentreze Președinția (Anexa nr. 2). 3. În nici o discuție nu lipseau temele curente, proprii procesului de securitate și cooperare. Una dintre preocupările majore o constituiau dificultățile pe care le prezenta realizarea consensului în cadrul Organizației. Fapt adeverit la sfârșitul anului precedent asumării Președinției române, când, la reuniunea Consiliului Ministerial de la Viena, din decembrie 2000, nu fusese posibilă adoptarea prin consens a Declarației finale a O.S.C.E., document care se adopta în mod curent la fiecare din reuniunile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
vizând adoptarea Declarației ministeriale a Organizației urmare situațiilor conflictuale care cuprindeau o bună parte a regiunii, văzută diferit de statele membre și care nu promiteau să se încheie prea curând. În anul următor, când România a preluat Președinția, s-a adeverit atenționarea pe care o primisem privind dosarele care urmau să constituie "miza" mandatului. Fără să fi fost neglijate celelalte dimensiuni ale O.S.C.E., zonele de conflict s-au situat de departe pe primul loc, reclamând atenția prioritară a Președinției. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
gâtul mai lung... Ridică-te și tu în vârful degetelor și vezi... Alei! Sandule! asta are să fie stăpâna noastră... Mândră duducuță!... Într-adevăr, cuconu Jor venea la moșia lui cu mireasa, și cu bătrânul, cuconu Ionașcu Razu. — Tot s-au adeverit vorbele, Iano... murmură Faliboga... De-acu cine știe ce-a mai fi!... Iona se întoarse spre vataf și-l privi pieziș, cu sprâncenele puțin încruntate. —De ce zici tu vorba asta, Sandule? —Hei, Iano, hulubița asta-i pasere de târguri - ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
periculos. Dar... stai o clipă... — Sampath, strigă el, Sampath, Sampath, Sampath... Copacul era gol. — Sampath. Vocea domnului Chawla se transformă într-un țipăt care răsună pe toată coasta dealului și-i strânse inima. Cele mai negre temeri ale sale se adeveriseră. — Sampath, se văicări el, Sampath, unde ești? Unde ești? Ammaji alergă la arborele de guava în timp ce, pe deasupra capului ei, maimuțele săreau iarăși în el. Crengile sale se mișcau ca marea, cu trosnituri asurzitoare și bulbuci de apă verde. Maimuțele chicoteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cântul poetului nu poate naște pui de viperă, el nu acceptă înstrăinarea de orânduiala prestabilită. De aceea și ceea ce comunică scrisul poeților, nu‐i cine știe ce noutate pentru lumea bunului‐simț. Poetul tocmai răspunde și readeverește ceea ce vede și simte toată lumea, adeverește că lumea simte și vede adevărul, ceea ce este organic ființei, ceea ce este legat de destinația omului. Poetul nu permite o dezvoltare artificială a limbajului sau dacă această dezvoltare s‐a întâmplat o demască prin scrisul său întocmai. Noutatea fiecărui poet
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
profunzimea bunului‐ simț spus însă într‐un mod nou, într‐o limbă proaspătă și curată, expresie a originalității persoanei lui unice cu experiență milenară specifică.Ca gând, doi poeți pot fi identici, dar ca expresie total diferiți, și aici se adeverește inepuizabilitatea de manifestare a realității organice în firile receptive ale bunului -simț. Poeții merg cu gândul și graiul lor în virtutea naturii, ei gândesc în continuarea naturii, nu în contradicție sau scandal cu ea, ei îngână natura, o cântă și descântă
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
și o să-mi cer scuze. Da, asta e. Mâine. încă-i mai răsuna în urechi rugămintea lui Virgil făcută cu o oră mai devreme: Sunt într-adevăr vulnerabil la orice rană mi-ai provoca. Temerile din dosul acestor cuvinte se adeveriseră deja. Vultur-în-Zbor știa că își rănise prietenul mult mai tare decât Flann O’Toole și într-un punct mult mai sensibil. Vina era acolo, dar părea că nu vrea să fie ispășită. Nu încă. Mai întâi trebuia să se prezinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de palide, încât nu a durat mult până să dispară. Liv s-a întors și a intrat în casa cea neagră, trântind ușa. Și Virgil? Virgil a înțeles că nu mai putea face nimic, că în final profeția gorfului se adeverise. Vultur-în-Zbor ajunsese la Grimus fără ajutorul său, și cine știe ce urma să iasă din asta? Acum nu mai era nimic de făcut. începu să coboare muntele, pornind înapoi către plajă, înapoi la Dolores și la jocurile de puzzle, înapoi la balansoar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
rusească, pentru care toți îl invidiam pe Ghidale, geloși că avea o asemenea minunăție adusă din Uniune. Era Ghidale care acum, la despărțirea de R., își flutura șapca parcă special spre mine. A bănuit că eram acolo. Mi-a și adeverit când mi-a scris mai târziu. „Știam că erai acolo, la locul nostru, lângă cavoul cu lăptăreasa. Mi s-a părut că te-am și zărit.“ Veneam adeseori cu el în cimitir. Ne piteam după un cavou cu o statuetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
răsucește, se întoarce. Momentul în care deschiderea devine dintr-odată închidere. Poate și astfel de dimineți vin de dincolo. Dimineți când descoperi ființe de demult, martori de demult, venind dintr-o îndepărtare de timp rămasă, credeai, eternă, și care îți adeveresc că nu numai ele, ci și tu te cobori, te strângi tot mai mult spre capătul elipsei. Mă pomenesc că dau să-i vorbesc Nelei despre cartea pe care o scriu. De fapt, încerc să o adun din fragmente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
replici schimbate cu marele Mihai. Nu aveam însă chibrit. „Părinte, o facem fără lumânare“, am oftat, trăgându-l de mână, măcar să i-o sărut, înainte de a începe ceremonia. „Scurtă, o facem! Aci, la botul calului“, am întărit, doar ca să-i adeveresc că, în sfârșit, sosise și pentru mine mult așteptatul moment al spovedaniei izbăvitoare. „Uite, mă așez în genunchi și trec sub potcap. O-ncepem. Gata.“ Omul dădea să scape de mine, dar nu reușea să mă scoată din pasa mistică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe care mi-l cântase Ghidale, melodia lui zglobie și cuvintele acelea neînțelese pentru mine, dar calde, învăluitoare. A zvâcnit din pat și, făcând o adâncă plecăciune, a murmurat câteva cuvinte. „Astea erau?“, a zâmbit Ester. Și tot ea a adeverit. „Astea, că le cântam și noi în copilărie, la Botoșani. Ne lua bunicul de mână și înconjuram masa unde era pusă Menorah lumânărilor aprinse și cântam: Oi ir kleine lechttelech, Ir derțehit geșihteleh, Maaselech un a țul. Ir geșichtelech, Winder
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de anotimp, femei împlinite, cu păr alb, cu riduri, cu suferințe și toate celelalte. Intram adeseori în prăvălie nu atât pentru a cumpăra o chiflă, o pâine, o merdenea sau o sticlă de votcă. Intram mai mult spre a-mi adeveri, ca într-o oglindă animată, că anii trec și peste mine, că mă împovărez, că mă aplec sub poveri de clipe și frunze, că nu sunt nemuritor, cum gândeam în anii tineri, că îmbătrânesc ușor, fără dureri, fără zbucium, odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ordonez poate altfel. Să-i dau o coerență pe care zilele mele, anii mei nu au avut-o niciodată. Un text scriindu-mă în timp ce-l scriu. Gelu, poate, s-ar bucura dacă i-aș povesti despre aceste încercări, i-aș adeveri poate cele spuse de el demult, în studenție și mai apoi în sporadice întâlniri. Numai că la el textul era o construcție amorfă, ideologică, un fel de stăpân nevăzut și nemilos al vieții. Pentru mine, atunci, textul nu exista. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noi, dându-ne lumină, învățându-ne calea atât de simplă și curată a mântuirii și a Luminării. Instinctiv m-am alăturat și eu grupului aceluia de țărani, cineva mi-a dat și mie o lumânare, am luat și eu lumină, adeverind prin cântare, alături de ei, că Iisus învia și în acel miez de noapte. Poate și pentru mine... Mă documentam pe atunci pentru cărți pe care nu le-am mai scris, umplând carnete cu astfel de povestiri ale țăranilor, depănate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de turism și o casă de schimb valutar acolo. Acum, văzându-mi noua carte în vitrină, știu doar că nu am făcut decât să mai sporesc și eu Biblioteca, trimițându-i un nou volum. Prezența cărții mele în vitrină îmi adeverește doar că am reușit să rup textului câteva pagini pe care le-am distrus definitiv. Cenușa lor se cheamă carte. Un fragment din text distrus, mistuit de nu știu ce ciudată pornire. Scriind, publicând, nu sporești textul, ci doar îl crâmpoțești, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un semn de ordine. Un liman spre care să tind sau dinspre care să mă întorc. Veneam din goluri și mă îndreptam spre goluri. Trombă devenise, în tot cinismul lui, un astfel de despărțitor al cețurilor. Ceea ce intuiam el îmi adeverea. Cenzura nu era doar un instrument al puterii, ci constituia mizera condiție duplicitară a textului care încerca să ordoneze vieți, destine, istorii. Frica mea căpătase dimensiuni precise. El m-a învățat, cum nu reușiseră alții, să trăiesc duplicitar, ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
iarăși în Lume. Orice hotărâre ai lua, știi că nu-ți mai aparține. Nu tu mai alegi în acea clipă. Nici nu mai ești ales. Știi doar că trebuie să pleci, să mergi cu pași care, poate ei, îți vor adeveri că acele inexistente clipe sunt totuși trecătoare, lesne de biruit. Voi fi plecat din ușa crâșmei, știind că birui, fără să simt biruința. Voi traversa și voi urca spre „Tic-Tac“, intrând fără nici o ezitare de data aceasta în localul aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
avea să viziteze infernul. În ziua primei menstruații, Zacarías și motanul său sulfuric dispărură din visele ei, Însă peste ani Jacinta avea să-și amintească de vizitele Îngerului Îmbrăcat În negru cu lacrimi În ochi, fiindcă toate profețiile lui se adeveriseră. Astfel, atunci cînd medicii au diagnosticat că nu putea avea copii, Jacinta nu fu surprinsă. Cum nu fu surprinsă, cu toate că aproape că muri de durere, atunci cînd bărbatul cu care era căsătorită de trei ani de zile o anunță că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
doarmă neîntors cât îi noaptea de lungă. Am eu ac de cojocul lui. Fie el cât de mițos. Este o țigancă care știe și toca-n cer! A găsi ea un leac și pentru bărbatul tău!... Și dacă s-a adeveri gândul meu, atunci nu care cumva să-ți întorci vorba, căăă... ― Daaa... n-am zis că vin bădie, chiar dacă... - a lăsat prefăcuta vorba la jumătate.... ― Ai s-o faci, fiindcă și tu mă vrei, da’ n-o spui - a răspuns
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
putea să fie cu necaz... Așa că să ai grijă mare, zmeule... Da’ tu crezi că tot ce ți se arată ție acolo în cărți îi și adevărat, Zaura? ― Asta nu ți-oi putea spune, dar cam toate mi s-au adeverit... ― Nu mai fi așa prăpăstioasă. Îi gata fiertura? Țiganca a așezat cărțile cu grijă într o basma și a plecat să vadă de doctorie... După o vreme, care lotrului i s-a părut un veac, s-a întors cu o
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]