875 matches
-
am ieșit din încăperea unde stabilisem soarta colegilor mei, tribunalul unde s-a dat verdictul. Piesele erau mutate. Mișcarea Guvernului trebuia să urmeze. În colțuri, pe scări și pe holuri am întâlnit patrule de câte doi oameni care se mișcau alene. Nu cred că aveau chef să stea în seara aia de pază în colegiu. Ieșind din clădire, mi-am întors pentru ultima oară ochii spre ceea ce avea să fie locul de confruntare dintre forțele militare ale Guvernului și o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
poarta colegiului. Îl trimisesem la o plimbare pentru că nu se mai putea vorbi cu el. Intrasem în "melc". În curtea interioară nu era nimeni. Se vedeau, în schimb, la etaje, la toate etajele, în spatele perdelelor demodate, umbre care se mișcau alene încoace și încolo. Patrulele lui Aneriu. În școală, prima patrulă pe care o văzusem părea fericită să mă vadă. Probabil eram prima față mai străină pe care o vedeau după o lungă noapte fără prea mult somn. Aneriu? Unde-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Devenisem curios. Ce gusturi avea Împăratul? Nu simt nevoia de a mânca. N-am mai mâncat de o groază de timp, și totuși nu mi-e foame. Corpul meu nu vrea mâncare. Luă o gură de desert și o mestecă alene, fără nici un chef. Nu mai este ca altă dată. Nu mai are gustul pe care-l avea. Nu mai simt nici o plăcere în a mânca. Nu-s satisfăcut nici de gust, nici de aportul de energie adus. Nu are rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sfârșit dar au trecut în goană acei ani frumoși și fermecați când doi copii se bucurau în tihnă seara de pita neagră cu untură, cu dungile subțiri și arse de pe grătarul de metal. Ei ascultau glasuri suave ce-ntr-una își șopteau alene și-așa s-au trezit brusc la viață în camera cu teracota verde... deodată au simțit și gerul iar prin ușița fermecată descoperită de copii în zidul gros de cărămidă, căldura năvălea în valuri. Afară era frig și-întunecat și-
U?i?a din perete by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83904_a_85229]
-
Bitte den Fahrscheine! Îți pipăi buzunarele de parcă ai vrea să ieși pe culoar să fumezi, cei din compartiment stau cu ochii țintă la tine, se uită? Nu se uită? — Bonjour, mesdames, messieurs! Vos billets, s’il vous plaît! Te ridici alene de pe banchetă, Îți supraveghezi fața Încremenită care fulgeră În golul unei oglinzi, e fața ta? Parcă nu e. — Your ticket, please! Te strecori pe lângă pardesie, sacouri, pălării, pe lângă pantofi lustruiți lună pe care te străduiești să nu-i calci, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
o bere, dar nu Heineken, astea sunt ale colegilor săi de apartament. Bea Budweiser Budvar original, și studiază știrile. Când încep reportajele, își trage picioarele de pe măsuța de cafea și se apleacă în față, cu coatele pe genunchi, legănându-și alene cutia de bere între picioare; ochii îi sunt însă fixați pe ecranul televizorului, iar când vorbește reporterul, Ben îl imită în mod repetat, până când vocea lui aproape că nu poate fi separată de cea a reporterului. ― Până la sfârșitul anului trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ca de obicei. El traversează strada și intră într-un bar care pare să fie mai pe gustul lui. Ferestre mari la stradă, bar din lemn de cireș lustruit și neted în centrul încăperii și barmani tineri și arătoși discutând alene printre pahare. Mese mici din lemn cu picioare din fontă și scaune rotative din fier îi primesc aici pe cei mai arătoși oameni din Hampstead; în spate e o canapea, câteva fotolii vechi din piele tăbăcită și un șemineu imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cunoscut și nu-l pot învinovăți pentru că trage concluzii, pentru că nu știe cum sunt eu în realitate, dacă sunt amuzantă sau nu. ― Ei bine, mâncarea e gata, spune el. Nu vrei să aprinzi lumânările cât o aduc eu? Așa că fac alene ce mi s-a spus, iar când Brad vine cu două farfurii în mâini, apasă un întrerupător cu cotul și lasă camera în întuneric, cu excepția celor două lumânări de pe masă și a focului scânteietor din șemineu. ― Așa e mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
bucată de vreme, bucurându-se de cappuccino și de oameni. Avea de gând să cumpere o carte, dar n-a găsit nimic altceva în afară de cărți ecranizate, așa că ia ziarul local lăsat de cineva pe masă lângă el, și-l răsfoiește alene. După o vreme, se decide să se întoarcă la hotel. Trece de colț și o ia pe lângă o cabină telefonică. Bărbat fiind, privirea îi rămâne ațintită la spatele perfect al femeii de la telefon. De ce nu există astfel de femei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și să cinstiți sănătoși. ― Mulțămim frumos, jupâne... După plecarea crâșmarului, cei doi au luat câte o așchie de pastramă. Întâi au adulmecat-o, precum copoiul urma vânatului, ca să-i simtă aroma. Apoi au rupt cu dinții câte o firimitură, mestecând alene, pentru a prelungi plăcerea... După ce s-au convins că Aizic nu are gusturi proaste, au pus mâna pe țoiul cu rachiu. ― Hai să trăiești, băiete, și să ne trăiască și cei de acasă. ― Să deie Dumnezeu - a răspuns Todiriță, cu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
se afunda, întortocheată, în valea pârâuașului, care răcorea setea oilor, păscute de ciobanii locului. Băieții, călări, se întreceau și cântau din frunză, pentru a le mai trece pustiul de urât. Păsările susurau zgobii în întinderea neclintită a văzduhului, iarba foșnea alene, printre copitele cailor, iar pădurea chema viețuitoarele să-și primească tainul zilnic. Dintre râpele Podului de Lut, o închipuire de suflet omenesc se apropia de cei doi băieți: Ce arătare o fi și asta? întrebă Vasilică, care era cel mai
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
sfioase, din întunecimea caldă a pământului. Cornișorul își îmbrăcă hainele galbene de sărbătoare. Vrăbiile își scuturau, necuviincios, veșmintele, primenindu-se. Slugile, scăpate de straiele groase, viermuiau grăbite să îndeplinească treburile zilnice. Săru” mâna, nene clucere! se hlizi Ilie, scoțându-și alene căciula. Ți-am poruncit să vii degrabă, oropsitule! se răsti, îngăduitor, boierul Iordache. Dar m-a suit moș Andrei pe stog și n-am putut coborî mai repede, îl încredință de supunere Ilie. Fiule, spuse cu seriozitate clucerul, de mâine
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
lega vitele vara. Gospodarul înjugă boii, luă traista și biciușca și porni, legănat, spre poartă. Își îndesă căciula pe cap, căci un vântișor rece „spăria” dinspre Podu de Lut, aducând, după părerea omului, o binevenită ploicică de primăvară. Boii mergeau alene, sătui de cât trăseseră în miez de iarnă, târâind bușteni prin pădurile de la Tudora. Omul îi îndemna cu chiote prelungi, ascuțite, folosind, din când în când, biciușca de piele, prinsă de o vargă de alun. Pe la biserică, i se alătură
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
întâlnește... Oare de unde-i veneau ideile ori gusturile astea? Și la hăinuțele și flanelele pe care ni le cosea pe când eram noi micuți ori ni le lucra cu andrelele am observat aceeași deosebită înclinare spre frumos...” medita Tudor plimbându-se alene pe aleile curate dintre ronduri, cu mâinile la spate, lipsit de griji, într-o deplină tăcere. „Pe toate bluzițele și puloverele aveam floricele lucrate. Erau în aceeași culoare ori în tonuri apropiate, dar nu-mi dau seama cum de le
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
vreo două ori, căută frunzele pe care le număra și le rătăci printre numeroasele ramuri și printre genele ce i se strânseră încetișor, făcând întuneric. Adormise? Era între veghe și somn... ... Tudorel își bălăcea picioarele în apa limpede ce curgea alene pe sub podul de lemn pe care se așezase și încerca să numere peștișorii care se hârjoneau în grupuri micuțe aproape de malul acoperit de vegetație bogată. La vreo cincizeci de pași de pod, prin păpurișul des, crescuseră trestii din care Tudorel
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
soiul de lucruri. Erau extraordinar de drăguți, niște copii sănătoși și agreabili. Și atmosfera de acolo, sub copacii din parc, era foarte plăcută. După o oră s-au înghesuit într-o birjă ca să se ducă acasă, iar eu am pornit alene către club. Mă simțeam poate cam singur și asta m-a făcut să mă gândesc cu oarecare invidie la viața plăcută de familie pe care o zărisem pentru o clipă. Păreau o familie foarte unită. Aveau micile lor glume, cunoscute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
iar în declinul lor decent își păstrau încă parfumul trecutului lor splendid. Te puteai plimba de-a lungul canalului până ajungeai la lanurile întinse și verzi unde se zărea ici-colo de câte o moară de vânt și pe care pășteau alene vaci negre și albe. M-am gândit că în decorul acela, cu amintirile copilăriei lui, Dirk Stroeve și-ar putea uita nefericirea. Dar refuza să plece. — Trebuie să fiu aici când o să aibă nevoie de mine, repeta el. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
străduță îngustă cu case cu un singur cat, fiecare alcătuită dintr-o singură încăpere. Sunt ca niște gherete de la un iarmaroc aglomerat sau ca niște cuști de animale de la un circ. La fiecare poartă vezi o femeie. Unele se reazemă alene de stâlpii porții fredonând ca pentru ele sau strigând trecătorii cu glas răgușit, iar altele citesc apatia. Sunt franțuzoaice, italience, spanioloaice, japoneze și chiar și negrese. Unele sunt grase și altele slabe. Și sub stratul gros de fard de pe fețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
n-am zis nimic, iar Alex Carmichael a continuat pe un ton meditativ: Bineînțeles că ar fi o ipocrizie din partea mea să pretind că regret ce a făcut Abraham. La urma urmei numai eu am avut de câștigat. Și pufăi alene din trabucul Corona pe care îl fuma. Însă dacă n-aș fi fost implicat personal, mi-ar fi părut rău de această pierdere. Eu cred că e o prostie ca omul să-și rateze astfel viața. Mă întrebam dacă Abraham
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fond sunt integrate de sistemul nervos pe planul "non-conștient" și pot dura până la vârsta adultă. Prin urmare, se întâmplă ca un adult, mascul sau femelă, să reacționeze în mod copilăresc. Roata scânteia învârtindu-se. Gosseyn, întins pe șaretă, o privea alene. Privirea lui se desprinse în sfârșit de metalul strălucitor și se opri pe orizontul apropiat unde se întindeau clădirile. O construcție vastă care se rotunjea începând de la sol ca o imensă minge din care numai o porțiune era vizibilă. Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
nava, Gosseyn se duse cu gândul la ceea ce spunea Leej când alergau prin hățișurile insulei Discipolului: "Rulotă", spusese. O aerulotă. Își reprezentă viața ușoară dusă de acești prezicători de atâția ani pe această lume de insule și mări. Să plutești alene prin aer, să aterizezi când ai chef, unde dorești; să îmbarci pe oricare dintre ființele inferioare pe care vrei să o domesticești, să iei oricare obiect pe care-l poftești - o parte din firea omului aspira la acest fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
fiindcă îi zise repede: - Nu-ți face probleme, bruiajul va reveni acum că te-ai trezit. - Când? Se gândea să acționeze. - Cam într-un sfert de ceas. Gosseyn se grăbi să se îmbrace. Timp de cinci sau cincisprezece minute făcu alene înconjurul camerei. Apoi se odihni un minut; timp de două minute acceleră, balansându-și ritmic brațele. Se opri în sfârșit și se uită la Leej. - Așa deci, nava s-a rătăcit în spațiu? întrebă. Ochii lui Leej se întristară. - Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
gură, și fata acceptă cuminte strânsoarea. Apoi se depărtă de ea. Ea rămase puțin descumpănită, apoi își recăpătă surâsul vesel și tinerețea, și o porni în altă direcție, printre pomi. Din drum mai întoarse capul după bărbatul care se depărta alene, neatent, și mai aplecat ca de obicei, ca să-și facă o țigară. Ne uitasem la scenă și ne gândeam la noi, apoi Irina începu să se jeluiască. - Ai văzut? Ea îl iubește și el nu! Cum se uita la el
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sunt niște tulburări, i se spusese lui Nagato, când fusese trezit. Nu avea idee de amplitudinea evenimentelor. — O fi vreo încăierare, cine știe. Du-te și te uită, îi ordonă el unui vasal. Apoi, în timp ce se dădea jos din pat alene, îl auzi pe unul dintre slujitori strigând de pe acoperișul porții cu ziduri de pământ: — Iese fum din Nishikikoji! Nagato țistui din limbă, bodogănind: — Iar s-o fi aprins ceva pe Strada Scursurilor. Se înșela crezând că era pace și uitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
seară să-i fie adusă imediat. Hideyoshi nu uita niciodată să mănânce. Chiar și în timp ce mânca, însă, mesagerii continuară să circule între Gakuden și Inuyama. Apoi, sosi ultimul mesager, cu un raport de la Shonyu. Mormăind în sinea lui, Hideyoshi bău alene supa de pe fundul castronului. În seara aceea, focuri de muschete se auziră, de departe, din spatele taberei principale. Împușcăturile răsunaseră, ici și colo, din primele linii, încă de la ivirea zorilor și continuară până a doua zi. Chiar și în acel moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]