1,253 matches
-
două clase de liceu. Oricum, nimerisem acolo ca o muscă-n lapte. Cât de mult, cu câtă pasiune am urât acea perioadă din viața mea... Uram tot ce ținea de școală: clădirea imensă și amenințătoare, caietele, cărțile, profesorii, până și amărâtul de compas ori de echer cu care nu reușeam să fac cum trebuie vreo amărâtă de figură la geometrie ori la cine știe ce materie. (O ingineră care ne Învăța desenul tehnic și care, pe un scaun cocoțat pe catedră, punea câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
deopotrivă și teoretic, și practic, ceea ce onorații săi colegi nu prea făceau, fie din lene, fie că pur și simplu nu se pricepeau. Atunci apăruse din grădină nevastă-sa, care Îl trimisese la toți dracii cu prostiile lui, că el, amărâtul, nici măcar liceul nu fusese În stare să-l termine, iar la institut lucrase ca lăcătuș la serviciul de Întreținere și nicidecum cu studenții. Ectoraș se pregătea să părăsească bătătura când, sub privirile care Îl Îndemnau la bărbăție, Nicu Fieraru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ascuțiseră. Strigase În piețe publice, scrisese În presa liberă o seamă de articole, tipărise o carte despre ororile Închisorilor bolșevice, dăduse statul În judecată la o curte internațională. Nu-l luase mai nimeni În seamă, cei care reprezentau autoritățile - de la amărâtul de primar peste câteva sute de suflete până la miniștri - erau ocupați să fure și apuce cât mai mult din averea care fusese a Întregului popor și care peste noapte devenise a nimănui. Vocea lui Dordonea nu era ascultată nici măcar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vasalilor să spună da sau nu. N-avea să le lase timp pentru a se gândi la ofertă, nici să plece fără a le fi auzit răspunsul. Se aflau într-o situație disperată. Cei patru oameni lăsară capetele în piept, amărâți. În cele din urmă, însă, acceptară și semnară grăbiți angajamente scrise. — Vasalii mei beau sake în Camera Salciei, spuse Hideyoshi. Mergeți și stați cu ei. Aș dori să vin și eu, dar merg să mă culc mai devreme, din cauza răcelii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
postelnicul, ficiorul lui Ioniță căpitan, nepotul lui Ilie Stamate păharnic, strănepot lui Stamatie postelnic... precum au vândut o pivniță de piatră cu 2 locuri de dugheni care iaste în Cizmărie... Au vândut-o lui Gavril Puiul cizmar”. Numai că un amărât de cizmar nu are noroc și la 1 mai 1735 (7243) Constantin Nicolae Mavrocordat voievod întărește lui Toader Pălade mare vistiernic stăpânirea pe acel loc prin răscumpărare. Acest loc însă era împresurat de călugării de la Ocnă, care au dat locul
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
noi, tare le ar prinde bine câte un elicopter, obiect care niciodată nu strică să se găsească pe lângă casa omului gospodar, pentru a-l închiria la o adică, pe parale bune ministrei Elenei Udrea când se mai duce să doneze amărâților soartei, pantofi cu toc cui, sau poșete. Cred că merită aici amintit, și nu în ultimul rând, imensul sacrificiu material, făcut de acel șobolănel rozaliu, Adriean Videanu, fostul ministru al Economiei, mătrășit pe motive politice, care deși are o avere
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate". Orice amărât de student de la drept din România, îți poate spune că "statul social este acel stat care poate și trebuie să imprime tuturor acțiunilor economice, politice, culturale un conținut social bazat pe principii și valori etice și umane. Statul social, oferă
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
dacă se gândesc lucrurile în acest mod, desigur socialismul pare o pacoste pe capul bieților oameni, care prin muncă își fac și ei să zicem un surtuc, dar vine comisarul comunist și haț, o jumătate de surtuc și-l dau amărâtului de peste drum. Dar nu așa a fost. În socialism erau puși toți la muncă, pentru ca fiecare să poată avea un surtuc. Nici nu mai vreau să mă gândesc la zilele de azi, când în această țară, unii au o garderobă
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
la așa un scor de strâns? Fiindcă mă gândesc eu, ca tot românul, că unii dintre ei nu se gândesc de fel cartea fundamentală, ci doar la indicațiile de partid? Puterea presei adevărate, care să fie cataplasmă de adevăr pentru amărâtul de cetățean este sublimă, e înălțătoare, divină chiar, numai că lipsește cu desăvârșire cum zicea nenea Iancu. Ceea ce n-are poate vreo explicație, dar are măcar o scuză majoră: este singura putere pe care n-o plătim noi, proștii de
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
să se uite la mine, iar eu să pot să zâmbesc plină de curaj. Voiam ca toată lumea să se întrebe de ce nu aveam nici un vizitator, să-și dea coate și să se întrebe unii pe ceilalți „Cine e copilul ăla amărât? Dați-i niște ciocolată“. Dar nimeni nu manifesta nici cel mai vag interes în ceea ce mă privea. Neil stătea alături de o femeie banală și două fetițe. S-a uitat la mine și mi-a zâmbit într-un fel minunat, plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
toți ceilalți. Josephine spusese că furia lui era ceva de așteptat, că nimeni nu voia să fie alcoolic, dar că în curând Neil avea să accepte situația. însă noi nu puteam aștepta. între timp, ne băga pe toți în sperieți. Amărâtul e făcut țăndări din cauza neveste-sii, a urlat Neil în obrazul lui Vincent. Așa că nu-l mai chinui și tu. Scuze, a spus Vincent, care împietrise de spaimă. N-am vrut să-l chinui. A fost numai o glumă... —Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de seducție?1 —Asta sună ca un mare rahat. Nu, nu în asta. A, gata, mi-am adus aminte! A jucat în filmul ăla cu Daniel Day Lewis... Am simțit cum mi se strânge inima. —... știi tu, cu pictorul ăla amărât... Christy Brown! Piciorul meu stâng, ăsta e filmul! m-a anunțat mama radiind. Cum o cheamă pe femeia care a jucat-o pe mama lui? —Brenda Fricker, am răspuns eu plictisită. 62tc "62" Aveam două variante: să-mi leg o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
loc de muncă din lume. și că ea nu e cel mai amabil șef. Iar că rata de supraviețuire e foarte scăzută. — Am auzit câte ceva, am recunoscut eu. Dar sunt convinsă că s-a exagerat foarte mult. Phil a râs amărât. — Ei, să nu fii așa de convinsă. Nu încerc să te sperii, Claire, dar ar trebui să știi că majoritatea poveștilor pe care le-ai auzit despre Vivian - așa îngrozitoare cum par - sunt, de fapt, variante îndulcite ale realității. Adevăratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
cu o centimă mai mult decât ai încredere în Lulu. De fapt, ar trebui să ai în el și mai puțină încredere decât ai în Lulu. Toate abuzurile pe care Vivian le îngrămădește pe capul lui, el le transferă asupra amărâților de asistenți de aici. Crizele lui sunt aproape la fel de legendare ca și ale ei. Sunt groaznice. A, și aceeași regulă se aplică pentru întregul departament de Resurse Umane. Sunt o adunătură de cretini. Dacă se pot pune bine cu Vivian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
supărăcioși, dar tot fusese șocată când auzise unele dintre zvonurile despre Vivian Grant. Îi trimisesem și ei câteva dintre cele mai înfricoșătoare e-mailuri care-mi fuseseră trimise de colegii de la P și P. — N-a fost aruncat nici măcar un amărât de prespapier, i-am raportat. Nu era nevoie să-i povestesc prima întâlnire pe care o avusesem cu Graham și Dawn, sau celelalte altercații minore la care fusesem martoră. — Bea, am uitat să-ți spun, am cumpărat deja trei cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
când ai dormit ultima dată? — Nu te lăsa indusă în eroare, mi-a răspuns el, frecându-se puțin la ochi. De fapt, sunt foarte odihnit. Dar fac totul ca, atunci când vizitez editori, să ascund asta. Trebuie să arăt ca un amărât pătat cu cerneală, palid, înfometat, care fumează țigările în lanț și e în pragul morții, asta ca să fiu luat în serios, ca scriitor, în acest oraș. — Sigur. Sau te îmbraci ca un bebeluș matur? N-am fost în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
sună-mă înapoi. Nu. Nu, nu, nu, nu, nu. Nu puteam s-o sun pe Vivian în seara aia. Trebuia să aștepte până a doua zi. Îi stătusem la dispoziție luni de zile. De ce nu-mi lasă și mie un amărât de week-end... de ce nu mă lăsa să mă simt fericită și îndrăgostită măcar câteva minute - — Claire! a lătrat al doilea mesaj. Vivian! Sună-mă înapoi! Nu știu cine îți închipui că ești sau de ce îți imaginezi că ai dreptul s-o iei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
erau anulate în funcție de cheful ei, reputațiile erau distruse, iar spiritele erau răvășite. Dar cel mai rău era că Vivian deschidea focul ca răspuns la orice insultă percepută de ea. Ceea ce însemna că era în stare să calce în picioare orice amărât care nu făcuse altceva decât să-i zgândăre paranoia acută de care suferea. În mintea lui Vivian, toată lumea era pusă s-o tragă în piept, să fure de la ea, să-i submineze puterea și poziția. — Ce-ai spus? a mârâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Wilt. A aruncat-o pe doamna Portway exact prin acoperișul serei. Toată peluza era plină de sticlă... Iar doamna Portway n-a fost o femeie sănătoasă nici măcar în vremurile ei cele mai bune. — Nu-i femeia aceea cu artrită reumatică? Amărât, Wilt dădu din cap că da. — Și cicatricile alea de duelist de pe obrajii ei, zise el, alea de la sera noastră i se trag, nu de altundeva. — Trebuie să recunosc că eu m-aș fi gândit la niște locuri mai bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de la două și zece, zise el. Asta înseamnă patru ore. N-ar fi făcut așa ceva dacă n-ar crede că Wilt are o oarecare legătură cu femeia moartă. — Pot să creadă ei ce vor. Eu îl știu pe Henry! Chiar dacă amărâtul de el ar vrea s-o facă, nu e în stare să omoare pe nimeni. L-a trosnit totuși marți pe elevul din clasa de Tipografi. Asta dovedește că e capabil de acte de violență irațională. — Greșiți din nou. Tipograful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
vagin... N-am subliniat așa ceva! Doar am menționat blestematul ăla de detaliu ca să sugerez că este extraordinar de asemănătoare cu o ființă umană. N-am sugerat că mi-am făcut un obicei din... Aici Wilt se opri și se uită amărât în podea. — Continuați, domnule Wilt, nu vă opriți chiar acum. Adesea vorbitul ajută. Wilt se holbă furios la inspectorul Flint. Discuția cu el nu-l ajuta nici un strop. — Dacă vreți să sugerați că viața mea sexuală se reduce la copularea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
uită înăuntru, la jucăriile din cameră. Presupun că i-ai măcelărit și pe copii, zise el sumbru. — Copii? se miră Wilt. Nu știam că au vreunul. — Ei bine, dacă n-ai făcut-o, începu inspectorul, care era un familist convins, amărâții ăia mici or să aibă ceva pentru care să mulțumească. Nu prea multe, după cum arată treaba, dar totuși... Wilt își strecură capul pe ușă și se uită la ursul de pluș și la căluțul de lemn. — Sunt ale lui Gaskell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
aici. — Aveți dreptate, domnule. Ei bine, a spus vreodată domnul Wilt ceva urât despre soția lui? — Ceva urât? Vai de mine, în nici un caz! Știți, nici n-avea nevoie s-o facă. Eva vorbea pentru sine. Domnul Morris se uită amărât pe geam, la mașina de forat. — Așadar, după părerea dumneavoastră, doamna Wilt nu era o femeie foarte agreabilă? Domnul Morris clătină din cap. — Era o femeie înfiorătoare, zise el. Sergentul Yates linse capătul pixului. — Ați spus “înfiorătoare”, domnule? — Mă tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
că Henry nu se înfipsese în păpușa aia de bunăvoie. — Spune-mi ce-i cu Henry! țipă ea. Cum a ajuns să se-nfigă în păpușa aia? Gaskell arătă cu degetul spre Sally: — Ea l-a înfipt acolo. Tăntălăul ăla amărât nici nu și-a dat seama că... — Tu l-ai înfipt acolo?! îi zise Eva lui Sally. Așa-i? — A încercat să mă forțeze, Eva. A încercat să... — Nu te cred! urlă iar Eva. Henry nu-i genul ăla! — Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de calomnie! Pentru noi sunt treburi de rutină. Le plătim cu mărunțișul uitat prin buzunare. Oricum, dacă dumneavoastră ați fi puțin mai cooperant... Reporterul lăsă sugestia în suspensie, pentru ca domnul Morris s-o digere. — Ce vrei să știi? întrebă acesta amărât. — N-aveți ceva povești cu faze legate de droguri? întrebă domnul MacArthur. Știți genul: ORGII îN SĂLILE DE CLASĂ. Sunt chestiile care prind întotdeauna la public. Puștani cu fițe care și-o trag în școală și alte povești în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]