12,966 matches
-
e în continuă mișcare cu un suflet vibrant în care iubirea se dezlănțuie în uragane, iar dezrobirea pândește la orice cotitură a vieții. Nimic nu e însă mai mișcător și mai nobil decât acest zbucium peste care plutește sufletul fatalității antice. Îi ierți și frenezia și nevroza și o mare duioșie și milă ne cuprind în fața condiției umane care între două nuanțe a creat această sublimă frământare fără rost, ca o protestare împotriva liniștii eterne ce o așteaptă”. În paginile consacrate
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
iubire de sine” ar putea fi mai curând ceva asemănător cu setea de completitudine din teoria bătrânului Platon: fiecare individ își caută „jumătatea” pentru a restaura ființa mitică „integrală”, singura care trebuie să fi cunoscut fericirea divină. Nu cumva mitul anticului filosof precede genetica modernă, care a identificat în același organism hormoni masculini și feminini, cromozomi x și cromozomi y (dacă îmi amintesc bine lecția de biologie...). Partea „feminină” a bărbatului tinde să se „întregească” prin femeie, iar partea „bărbătească” a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
purificator (catharsis). Poezia nu este nici metrică, nici rimă, nici metaforă. Este fluid muzical, fior metafizic, transfigurare cu eliberare în inefabil indiferent de mijloacele stilistice utilizate. Cuvântul "poezie" derivă de la grecescul poiein care însemnează a face, a crea, iar la anticii elini recitarea poeziilor era acompaniată de liră. Prin urmare, poezia trebuie sine qua non să dezvolte virtuțile cântului, ale muzicii. Care sunt aceste virtuți ? Fenomenologia muzicii se desfășoară în trei momente; sunet, stingerea sunetului, nașterea unui sunet nou din energia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cer-pământ. Pe de altă parte, amintim expresia cosmicității în artă: secțiunea divină sau proporțiile de aur, care realiza o formulă ideală a armoniei materiale în arhitectură, sculptură, ceramică. Prin această formulă, frumosul a devenit sublima înfăptuire, neîntrecută ulterior, a grecilor antici. Frumosul devine logosul ideal al formelor, al finitudinii materiale, condiția ontologică în lumea umană. Coloanele grecești suișul lor constituie arhitectura spirituală unind lumea zeilor cu lumea omului. * Odată inițiată nașterea cosmosului din chaos, cele două stări rămân concomitente, existând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gândirii poetice hölderliniene merge până la a confunda pe Dumnezeu cu starea poetică; Această lume nu este atât de săracă încât să căutăm un zeu dincolo de ea". Pe de altă parte, la moderni, Hölderlin realizează tragicul cel mai pur, asemenea tragediei antice, rezumat în piesa Empedocle: "A fi singur și fără zei, iată moartea", iar în finalul straniului poem În albastru adorabil, reluând un gând al lui Heraclit: "A trăi este o moarte și moartea este de asemenea o viață". Hölderlin constituie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Filozofia și arta sunt o sală regală în care din când în când doar câte o umbră sublimă cu formele ei întunecate sfințește pereții de marmură," (ms.2287,23). Răspunderea față de libertatea spirituală radicală ne întâmpină în Odă (în metru antic), unde poetul transcende diferite hipostaze ale arderii existențiale aparținând sferei umane și aspiră la detașarea totală redându-se sieși singurătate absolută în calitate de conștiință transmundană, pentru ca în Povestea magului călător în stele (titlu mai adecvat Lume și geniu), față în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Rilke. Cât de utopică este ideea, potrivit căreia, de s-ar uni întru poezie inima și intelectul "eroice" ale milioanelor de oameni, acel cor universal nu ar putea produce o schimbare radicală a vieții ? Viața filozofică, viața poetică La grecii antici filozofia nu constituia doar o formă de activitate a minții, ci era forma lor de viață. Tot astfel la indieni. Ce legătură poate exista între cele două forme de viață? Viață filozofică a avut Everestul gândirii filozofice moderne în Immanuel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetică au făcut Pieter Bruegel cel Bătrân, Jerome Bosch, Francisco Goya, acesta mai ales în gravurile Capricii, demascând viciile umane, iar pe de altă parte, Jan Vermeer și Vincent Van Gogh creând o lume a luminii absolute. În teatrul grecesc antic și cel shakespearean de câte ori intervine justiția poetică, triumfă frumosul, sublimul: "Poezia restabilește acordul majestuos, ordinea sublimă", afirmă Hölderlin. În expresia sa cea mai înaltă, poetul a fost creat de natură pentru a-i sărbători frumusețile și a-i perfecta ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
variate fețe, apare în ultimele două piese Poveste de iarnă și Furtuna. Vrăjitorul Prosper își aruncă în mare cartea vrăjilor rele, iar Miranda "uimire și oglindă" a naturii descoperă cât de minunate sunt firea cea mare și firea umană. Teatrul antic și teatrul shakespearean ne fac să trăim poezia ca suprem adevăr uman exorcizând transfigurator tragicul vieții. "Puterea poeziei nu are margini", afirmă Shakespeare în Doi tineri din Verona. Neliniștea (Sorge) lui Hölderlin constă în faptul că suntem singuri, iar Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
elevație mistică, transfigurare cuvântul analog din filozofia sanscrită fiind samădhi. Precum afirmam și în altă parte, poezia nu este nici metrică, nici rimă, nici metaforă. Este fluid muzical și fior metafizic. Este magie, este transmutare în negrăit. Precum știm, la anticii elini recitarea poeziilor, care se bucurau de o neîntrecută știință privind diversitatea metrică, era acompaniată de liră. Prin urmare, poezia trebuie sine qua non să dezvolte virtuțile transfiguratoare ale melosului. Dincolo de aceste criterii încep "culbecii care înoată în mlaștină" de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ființei umane. Și este semnificativ faptul că în acest sublim poem biruința etică este a omului, și nu a zeilor dușmănoși, acest lucru privind prietenia, anume dintre eroul căutând, găsind și ratând nemurirea și Enkidu. Singura nemuritoare este prietenia. La anticii greci, măreția tragicului consta în înfruntarea dintre om și cer, omul fiind convins de injustiția unor zei capricioși și vicioși. Ieșirea cathartică era eroismul demnității umane, a suferinței omului agresat de nedreptatea divină. Era un mod suprauman de afirmare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
relevat încă Heraclit și a fost reafirmat de Hölderlin. De vină au fost considerați în diverse culturi, fie zei vicioși, ca de pildă la asiro-babilonieni, fie Maya și zeița Kali la indieni, fie o lege incomprehensibilă precum moira în Grecia antică, fie rătăcirea omului în complicitate cu un șarpe, cum a imaginat mitul iudaic. Vechiul Testament este o oglindă cvasi completă a răului uman. Din primele zile, prin amintitul scenariu mitic cu un șarpe și un măr, omul este umilit și condamnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dumnezeirea în sine însăși, suflet din suflet, viață din viață, esență din esență." De observat că, în afară de evocarea pasării Phoenix, versul lui Bruno, " Sunt de ajuns valurile oceanului să stingă ardoarea acestor flăcări?" este analog celor din Odă (în metru antic) eminesciană: "Focul meu a-l stinge nu pot / Cu toate apele mării". În lumina viziunii lui Giordano Bruno, urmărind logica mersului ascendent al eliberării radicale posibile, în Luceafărul, sinele eminescian urma să părăsească hipostazele ontice cu putință a fi experimentate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
că cineva va prinde o fărâmă din apropoul lui. Mămăița oftă. Che Guevara, nu. — Aveți copii? îl abordă frontal mămăița... — Nu... nu m-am însurat..., se descumpăni el, gândindu-se la ce ar fi însemnat pentru traducerea poemelor în metru antic o liotă de puradei agitați. Lasă, mamă, că ești băiat tânăr. Să te tot însori, trecu ea la per tu fără vreun preambul. Așa o fi... — Eu i-am zis și lui Ionel, băiatul ăl mare, să găseas că o
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
limbă comună, limba latină, pe care o foloseau cei dedicați activităților spiritului. Reforma și formarea marilor state a dat avânt în ceea ce privește spiritul național; astfel, în veacul al XVI-lea, această "dominație" verbală (pe care Roma creștină o moștenise de la Roma Antică) s-a ruinat. Așa s-au ridicat între popoare frontierele "intelectuale" născute din diversitatea limbajului; națiunile însă, în virtutea relațiilor politice și economice pe care le aveau între ele, aveau, fără îndoială nevoie de a evita orice neînțelegere. Într-o zi
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
sale, asociindu-se acțiunii Societății Națiunilor oferind puterilor "slabe" posibilitatea de a se uni pentru a-și face simțite influența. Tit Liviu 124 are o expresie memorabilă: "Sub umbra foederis oequi, servitutem pati possumus"125. Ceea ce era valabil în timpul Romei Antice se confirmă și în zilele noastre. Atâta vreme cât vor exista state mari, dar și altele mai mici, servitutea va putea lua înfățișarea unei uniuni între pretinșii egali. Va fi deci mereu necesar ca marile puteri care au interese comune -, dar și
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
autor al lucrării De la fondarea Romei (în original Ab Urbe Condita). 125 Sub umbra foederis aequi, servitute pati possumus = În umbra unui tratat pe bază de egalitate riscăm să îndurăm sclavia. 126 Consiliul Amfictionilor. Instituție prezentă în Grecia și Roma antică, alcătuită din membri importanți ai comunității care decideau pacea sau războiul. Era practic o instituție care își propunea soluționarea în mod pașnic a litigiilor și diferendelor apărute între state, un fel de tribunal internațional, iar, dacă misiunea sa eșua, se
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
și în dramaturgia contemporană. Dintre operele dramatice apaținând secolului al XX-lea, au fost luate în discuție trilogia lui O`Neill, Din jale se întrupează Electra și piesa Muștele, de J. P. Sartre; prima oferă o interesantă actualizare a teatrului antic grec a legendei Electrei, a doua reia problematica destinului implacabil din perspectiva filozofiei existențialiste, Sartre, plecând de la premisa că resortul principal al tragediei grecești este libertatea, ideea de fatalitate fiind doar un revers al acesteia. Temele mari ale existențialismului, ca
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
grecești este libertatea, ideea de fatalitate fiind doar un revers al acesteia. Temele mari ale existențialismului, ca vina, decizia, opțiunea, responsabilitatea se găsesc reunite în această 5 capodoperă ce propune o nouă și originală viziune asupra unui subiect preluat de la antici. Dacă figura Electrei a reușit să înfrunte timpul, aceasta s-a datorat și faptului că ea s-a impus ca un personaj ce a avut menirea să țină trează conștiința mulțimii, devenind simbol al dreptății. După cum s-a văzut, mitul
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
parte, justificarea bogățiilor cetățenilor înstăriți, prin intermediul coregului. Părțile civice aflate în opoziție se găsesc astfel întrunite cu ocazia spectacolului tragic, care constituie și o pauză a vieții cetății. Aceasta este analiza pe care Platon 1 o face asupra acestor manifestări antice în cadrul educației morale a cetățeanului grec. Iată de ce, cu toată grija pentru spectacolul în sine, grecii puneau accent pe textul dramatic, pe valoarea literară și pe conținutul său educativ și moral. Și Aristotel 2 situa teatrul la temelia educației omului
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
proprie și lasă să se vadă în piesele lor maniera în care le-au interpretat. Așa se explică de ce unul și același mit (al Electrei, de pildăă este prezentat în mod diferit de mai mulți autori (Eschil, Sofocle, Euripide, dintre antici, O`Neill, Sartre, Giraudoux, dintre moderniă. I.3. Tragic și tragedie Conceptul de „tragic” se relaționează în primul rând cu tragedia, dar el se găsește și în alte genuri literare: destinul lui Achile din Iliada poate fi desemnat ca fiind
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
dramaturgi, căci a știut să reprezinte suferința. Pentru Aristotel, tragedia trebuie să ofere deci spectacolul nenorocirii. Desigur, această abordare nu este suficientă pentru a stabili esența tragicului, care constă în primul rând în înfruntarea dintre libertatea personajului tragic și fatalitate. Anticii recurgeau la conceptul de Destin pentru a explica parcursul vieții. „Moirele” erau adesea reprezentate ca trei surori (Atropos, Clotho și Lachesisă, fiicele divinității supreme, Zeus, care stabileau durata vieții fiecărui muritor cu ajutorul unui fir pe care una îl torcea, a
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
fatum”, al cărui sens era acela de soartă, destin, a evoluat mai târziu în acela de „fatalitate”, prin care se desemna „moartea”. Este foarte greu să delimităm ceea ce, în tragic, ține de uman și ceea ce ține de divin. În tragedia antică, oamenii acționează într-o lume condusă de zei, de aceea acțiunea lor se găsește angajată într-o cauzalitate care o depășește: e, în același timp, asumată de om și dorită de zei, supusă unui destin de neocolit. Eroul tragic este
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
pe zei: podul de nave pe care-l construiește reprezintă o sfidare la adresa lui Poseidon; figura lui Prometeu este de asemenea exemplară pentru lupta dusă împotriva zeilor; ascultându-l pe Apolo, care îi poruncește să facă dreptate, Oreste (din toate versiunile antice ale Electreiă sfidează pe ceilalți zei, care consideră sacrilegiu să ucizi pe cea care ți-a dat viață 1. Pe de altă parte, eroul care înfruntă zeii este determinat să comită o greșeală, căci dovedește lipsă de măsură (hybrisă și
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
celebrare a umanului. Făcând aceeași analiză conceptelor de „tragic” și „sublim”, Ileana Mălăncioiu 1 arăta că pentru nici unul dintre marii vinovați tragici păcatul nu este sublim; sublimă este ispășirea și puterea de a suferi de care omul este capabil. Tragicii antici au știut acest lucru și niciodată nu au tratat crima ca sublimă, ci ispășirea ei tragică, pe terenul căreia vinovatul plătea mai scump trăind, decât murind pentru faptele sale. După Nietzsche 2, tragedia presupune un sentiment pesimist al vieții, dar
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]