755 matches
-
lingvistice ale cititorului modelează mesajul politic, imrpimându-i valențe semnificative distincte. În acest sens, adeziunea la o ideologie, apartenența etnică, epoca în care se înscrie, competențele lingvistice de care dă dovadă, identitatea socială ș.a. își pun amprenta asupra receptării, favorizând interpretări antinomice ale aceluiași semnificant. Adresându-se unui public eterogen, limbajul politic eminescian este guvernat de principiul accesibilității, jurnalistul gestionând atent repertoriul mijloacelor de exprimare. Printre mijloacele de facilitare a accesului cititorului la mesajul publicistic eminescian se numără: * folosirea unui lexic de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
procent ridicat pentru clasa semantică realizări), Timpul subliniază eșecul guvernului liberal în relațiile cu Rusia și starea materială precară a soldaților întorși de pe front (gazeta conservatorilor înregistrează un procent de aproape 15% pentru clasa semantică nerealizări). Figura 8 reliefează pozițiile antinomice ale Românului și Timpului, în vreme ce România liberă și Pressa se disting printr-o poziție intermediară, la nivelul procentelor de frecvență semantică, fapt explicabil prin atitudinea mai puțin critică adoptată de redactorii celor două gazete. Un alt aspect, evidențiat de figura
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
reabilitare în fața teroarei istoriei, bazat pe un logos al protestului camuflat. Opera de exil a lui Ovidiu se leagă prin fire nevăzute de regimurile totalitare, dobândind valoare de parabolă și reflectând relația dintre spirit și putere. Scriitorii și tiranii sunt antinomici. Ovidiu declară cu superbie îndreptățită de veacuri: "Ingenio tamen ipse meo comitor fruorque / Caesar in hoc potuit iuris habere nihil" (Tristia III, 7, 47-48). Proclamarea autonomiei conștiinței artistice ne amintește de motivul rămas în germene în Fasti: "Est deus in
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa eternă ce luce sub lumină, RÎu d-ambru, se Îngînă cu purpura divină Și se răsfrînge-n marea de spumă și d-azur C-un cer ce-atîtea stele Îl fac și mai obscur”. Un cer
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
războinic (un soldat al grației), săgețile lui rănesc și tămăduiesc În același timp. Ființa lui este făcută din contraste, În ea se Întîlnește binele și răul, plăcerea și amărăciunea. În Cine-i Amoriul, Conachi epuizează imaginile acestei Împerecheri de elemente antinomice: Amoriul poartă arme ca ostașii, dă năvală și fuge cu slăbiciune, ia cetăți dar nu le-nchină, se dă rob dar și robește, rănește și vindecă, aprinde focul groaznic și potolește focul... Armele lui sînt mila și iubirea: „Armele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
consecință, și întregul este mai important decât partea. Iată o perspectivă la care nici un teoretician liberal nu ar subscrie. În ceea ce privește viziunea leninist romantică asupra drepturilor omului, lucrarea de față i-a acordat un subcapitol special, din care reiese clar poziția antinomică în care se află cu varianta "burgheză" clasică a acestui corp de principii. Liberalismul, filosofia politică din care drepturile omului au luat naștere, insistă asupra caracterului individual, în primul rând, apoi civic, al acestora. În cadrul leninismului romantic individualitatea este, așa cum
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
vreun adevăr, preferând truda resemnificărilor permanente), caracterul dialectic (ceea ce înseamnă că tânărul recuză gândirea dihotomică și încearcă să decanteze „bobul de aur” posibil în oricare dintre alternative), caracterul sistemic (care se referă la strădania adultului tânăr de a reconcilia tendințele antinomice în cadrul aceluiași sistem). Respectând distincția pe care o operează R.B. Cattell între inteligența cristalizată și cea fluidă, Horn și Donaldson (1976) și Papalia și Wenkos Olds (1986) susțin că inteligența cristalizată cunoaște o traiectorie ascensională de-a lungul ontogenezei, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de specialitate. Conform lui Erikson (1965), întreaga ontogeneză (cu cele opt stadii pe care le identifică autorul respectiv) stă sub semnul unor crize ce rezultă dintr-un palemos, cum ar spune filosofii greci, adică dintr-o confruntare între două tendințe antinomice. Specific maturității mijlocii este conflictul dintre generativitate și stagnare. Primul termen are conotații evident altruiste și evocă strădania individului de a se implica în formarea generației tinere, atât prin educația propriilor copii (deveniți deja adolescenți), mentorizarea colegilor mai tineri de la
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
vreun adevăr, preferând truda resemnificărilor permanente), caracterul dialectic (ceea ce înseamnă că tânărul recuză gândirea dihotomică și încearcă să decanteze „bobul de aur” posibil în oricare dintre alternative), caracterul sistemic (care se referă la strădania adultului tânăr de a reconcilia tendințele antinomice în cadrul aceluiași sistem). Respectând distincția pe care o operează R.B. Cattell între inteligența cristalizată și cea fluidă, Horn și Donaldson (1976) și Papalia și Wenkos Olds (1986) susțin că inteligența cristalizată cunoaște o traiectorie ascensională de-a lungul ontogenezei, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de specialitate. Conform lui Erikson (1965), întreaga ontogeneză (cu cele opt stadii pe care le identifică autorul respectiv) stă sub semnul unor crize ce rezultă dintr-un palemos, cum ar spune filosofii greci, adică dintr-o confruntare între două tendințe antinomice. Specific maturității mijlocii este conflictul dintre generativitate și stagnare. Primul termen are conotații evident altruiste și evocă strădania individului de a se implica în formarea generației tinere, atât prin educația propriilor copii (deveniți deja adolescenți), mentorizarea colegilor mai tineri de la
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
și intelect, cu resursele rațiunii pure, și ceea ce nu poate fi niciodată cunoscut, tărâmul marilor și insolvabilelor probleme metafizice (moartea, "lumea de dincolo", divinitatea − lumea lui noūs), ale căror soluții posibile nu pot fi decât contradictorii, pentru ca sunt un factor antinomic al rațiunii. Din factualitatea empiriștilor și rigoarea iconoclastă a raționalismului clasic reies în secolul XIX pozitivismul lui Auguste Comte și filosofia istoriei. Scientismul (adevărul unic este doar cel probant prin metoda științifică) și istorismul (cauzele evenimentului istoric sunt doar manifestările
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
problematizarea non-judicativului. În felul acesta, demersul lucrării se deschide către o nouă etapă de cercetare a problemei judecății. Cuvinte cheie: judicativ constitutiv (dictatură a judicativului), judicativ regulativ, judecată, timp, formalizare a logos-ului, reducție. În aceeași serie au apărut (selectiv): • Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga, Valică Mihuleac • Cetatea lui Platon, Sorin Bocancea • Cetatea sub blocada ideii, Viorel Cernica • Cultura recunoașterii și securitatea umană, Anton Carpinschi • Discursul puterii, Constantin Sălăvăstru • Discursul filosofic postmodern, Camelia Grădinaru • Dilthey sau despre păcatul originar al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
interdisciplinară, dar cea mai mare reușită a ei este apropierea afectivă, atmosfera de deschidere sufletească și cunoașterea adâncă a elevilor. Chiar dacă interdisciplinaritatea nu se armonizează deplin între anumite discipline, este deosebit de important ca informațiile care parvin elevilor să nu fie antinomice. Elementele de conținut ale disciplinelor de învățământ trebuie articulate axiologic (de pildă ceea ce se afirmă la biologie nu se va infirma la ora de Religie și invers). E necesară o rigoare critică, dar și onestitate și sinceritate. Interdisciplinaritatea nu complică
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
el să descoperim latențele de paradox pe care le cuprinde propria noastră existență? Dacă le-am interpreta pe acestea în sens spiritual, existența curentă ar putea căpăta ceva dintr-un simbol practicat, care participă întrucîtva, de foarte departe, la pulsația antinomică a Polului divin. în înțelesul lui cel mai productiv spiritual, apofatismul nu se reduce la o teologie negativă, care, tematizînd divinul prin negarea/depășirea categoriilor mundane, ar face pandant teologiei afirmative, abordării catafatice. Ca simplu complement al abordărilor de tip
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
afirmativ și negativ, precum și articularea lor, în a doua parte a tratatului el aplică aceste principii la cosmologie și antropologie. Aici, Cusanus exaltă metodic, pînă la obsesie, pentru a o întrupa în minte și în discurs, o temă străveche : condiția antinomică a umanului. Tocmai condiția lui de infinit în finitudine și de ființă interval îi dă omului posibilități metafizice, dinamica unui traseu vertical. Pentru Berdiaev, de asemenea, fiecare persoană își împlinește existența și destinul în măsura în care folosește interior dinamismul opuselor în conjuncție
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
rămas netratat atât de detaliat de nici un alt scriitor din România. Steak de ton roșu sau fasole bătută? este titlul unui excelent volum al doamnei Sanda Nițescu (Editura Humanitas, 2004). Juxtapunerea, sub semnul interogației, a celor două preparate culinare aparent antinomice reflectă, la o primă lectură, doar diversitatea ofertei restaurantelor bucureștene din ultimii ani. Distanța dintre cei doi termeni pare a fi aceea dintre cosmopolitismul specific bucătăriei românești și afirmarea unei tradiții gastronomice autohtone. Nimeni nu poate pretinde că fasolea bătută
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
unor "structuri binare"56 (adevăr/neadevăr; lume/fantasmă; ființă/non-ființă; zi/noapte etc.). Acest mod maniheist de a percepe lumea, prezent la oamenii moderni, l-aș include în mentalitatea arhaică din secolele XVII-XVIII; mentalitate ce are drept suport epistemic seriile antinomice ale doctrinelor religioase. Biblia și Coranul stau drept mărturii. La finalul acestor doctrine, care cred că dețin adevărul absolut, avem conflictele Islam-Occident. Nerațiunile clasice se află și într-un anume mod de a exercita puterea în societatea modernă. Suntem într-
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
spațiu de frontieră, dar și spațiu al absurdului uman. Nu este deloc mirabil că un Eugène Ionesco și-a întemeiat teatrul absurdului dintr-o profundă stare social-politică și mentală, abundentă în spațiul mioritic. Această neînțelegere este alimentată de o gândire antinomică, dialectică, care trasează "opoziții" în câmpurile de cunoaștere, ca, de exemplu: teoretic-practic; deductiv-inductiv; util-inutil; adevăr-fals; concret-abstract; pozitiv-negativ; trasează opoziții între câmpurile de cunoaștere și îl aruncă pe creator într-un spațiu al absurdului cotidian. Societatea românească, aproape întotdeauna, s-a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cotidian. Societatea românească, aproape întotdeauna, s-a manifestat eronat în raport cu cei care au oferit cunoaștere autentică, considerându-i rupți de realitate, izolați într-un turn de fildeș. Această percepție colectivă este și un document al absurdului românesc. Toată această serie antinomică de concepte introdusă în plan teoretic nu există în viața reală. Falsul se interpune printre adevăruri; obiectul practic descrie un model teoretic; inducția ne-a condus (istoric vorbind) spre deducție; iar, la rândul ei, deducția se poate "descompune" într-o
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
religie, Yves Cattin • Marile noțiuni filosofice 5. Munca și tehnica, Denis Collin • Marile opere ale filosofiei antice, Thierry Gontier • Marile opere ale filosofiei moderne, Thierry Gontier • Marile probleme ale eticii, Christine le Bihan • Proiectele filosofiei kantiene, Viorel Cernica În pregătire: Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga, Valică Mihuleac Bun de tipar: 2011 • Apărut: 2011 • Format 14 × 19 cm Iași, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13 Tel. Dif.: 0788.319462; Fax: 0232/230197 editura ie@yahoo.com; www.euroinst.ro 1 "În primul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
o face din nou”; Mu≤y, Mumț, „Dătător de viață”, „Dătător de moarte” apar și ele că verbe la neîndeplinit, de cele mai multe ori alăturate astfel: yuhy wa-yumtu, „da viață și omoară”; Q"bið, B"si” constituie o pereche antinomica asemănătoare precedentei, fiind atestate doar în formă de neîndeplinit a verbului: All"hu yaqbiðu wa-yabsu”u, „Dumnezeu închide și deschide șmânaț” (v. 2, 245). Corpusul la care ne-am oprit este alcătuit după aceleași principii că lista lui Sufy"n
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
o unică expresie, având în vedere contextele în care apare, Al-Mu≤y, al-Mumț, se înscriu în acest câmp semantic deoarece îl proclama pe Dumnezeu stăpân absolut al vieții. 2.1.7.8. al-Q"bið al-B"si” constituie o pereche antinomica asemănătoare precedentei, fiind atestate doar în formă de prezent a verbului: All"h yaqbiðu wa-yabsu”u (2, 245): „Allah micșorează sau mărește șdarul săuț” (ASM); „Dumnezeu își strânge mâna ori și-o desface” (GG). Nu figurează în lista lui Sufy
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
telos-ul său), recunoașterea sa ca efectualitate concretă, ba chiar exigența și tensiunea sa concretă.” Prin urmare, noțiunea de persoană se prezintă ca „bază și centru al ființei inteligente”, în care există două axe care, în mod obișnuit, urmează o logică antinomică: pe de o parte este „axa a ceea ce suntem deja, a ceea ce instituie propria natură, o esențialitate specifică”, iar pe de altă parte, „axa a ceea ce nu suntem încă, dar ce trebuie să fim, a ceea ce reprezintă un termen teleologic
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
De aici, obligația pentru exegetul operei de artă „de a depăși simpla reacție de gust prin căutarea motivării ei raționale, a ideilor și concepțiilor care o călăuzesc”. Sub titlul Estetica între știință și artă (1971), sunt luate în discuție noțiuni antinomice, considerate de P. doar alternative, precum ideal și real, social și individual, antic și modern, relativ și absolut, scop și mijloc, conținut și formă, libertate și normă, erudiție și creație, rațiune și efect, obiectivitate și preferință, imitație și originalitate, știință
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288704_a_290033]
-
o autenticitate potențată în absența patetismului și a „literaturii”. Iminența extincției dezactivează orice convenție literară. Unele versuri anticipă interogația argheziană („Urechea ta mă poate auzi? / Și ochiul tău e-n stare să mă vadă?”, Lui Dumnezeu), în altele, tensiunea interogativă antinomică cedează locul unei seninătăți nelumești, aproape mistice (Denii) sau sentimentului compensator al reintegrării cosmice (Moarte). Ciclul Plâns înecat - cu poeme îndeosebi erotice - este marcat de poetica simbolistă (evocarea melancolizată a trecutului instituie un univers al indeterminării și vagului, al „langorii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286268_a_287597]