271,809 matches
-
tolerată). în etapa relativei liberalizări („diversiunea sugerării normalității") dintre 1964-1971, literatura aservită înseamnă doar proze cu tematică istorică orientată politic, în timp ce literatura tolerată se diversifică în funcție de două mari probleme: problema adevărului (literatura ca reflectare) și problema literarității (literatura ca literatură). Apare astfel literatura obsedantului deceniu, a echilibristicii ideologice (dezvăluirea tarelor societății socialiste, precum și problematica omului și a opțiunilor morale în comunism), revelarea prin recurs la alegorie sau literatura reflecțiilor filosofice și morale în travesti literar. Aspirația la literaritate înseamnă, de fapt
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
vorba de a numi cele zece cărți pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie. Fără precizarea de la urmă, jocul e același în publicația menționată. După Andrei Pleșu, am intrat eu însumi în joc. Lista mea a apărut în numărul 3. În pofida aparențelor, jocul cu pricina are o mare doză de seriozitate. Eu cred că poți analiza, pornind de la titlurile indicate de fiecare, nu doar niște gusturi în materie de lectură, dar și felul în care dorește fiecare
Biblioteca de zece cărți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14422_a_15747]
-
cuvânt direct oamenii care își cultivă timpul vieții, așa cum plugarul își îngrijește ogorul [...]. Creația verbală este inamicul limbii livrești osificate. Bazându-se pe faptul că, și astăzi încă, pe undeva prin satele din prejma râurilor și pădurilor, mai continuă să apară noi mostre lingvistice, în fiece clipă izvodindu-se cuvinte care ba mor, ba obțin dreptul la nemurire, creația verbală transferă acest drept în viața scrisului. Cuvântul creat recent nu trebuie doar să fie numit, dar și să fie aplicat obiectului
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
presa scrisă e cea mai consistentă formă de manifestare a opoziției în România. Asta pînă cînd președintele Iliescu a început să retrimită legile înapoi în Parlament, refuzînd să le promulge. Dar să nu uităm că tot în presa scrisă a apărut pentru prima oară sintagma că cel mai important reprezentant al opoziției a devenit președintele Iliescu. X Spre deosebire iarăși de televiziuni, anul trecut o parte dintre ziarele centrale s-au concentrat asupra lărgirii audienței. ADEVĂRUL și-a schimbat formula de
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14421_a_15746]
-
germani. Eu eram blond cu ochi albaștri, pieptănat frumos, cu cărare într-o parte. Aveam o înfățișare tipic germană și salutam entuziasmat și ignorant cu "Heil Hitler". Mi-am dat seama că ceva nu este în regulă, o îndoială a apărut în sufletul meu fără să-i pot pătrunde înțelesul, cînd am văzut-o pe mama izbucnind în lacrimi în urma unui convins "Heil Hitler" al meu. Soldații germani erau eleganți și frumoși și îmi plăceau grozav". (p. 54) Nici măcar cazurile flagrante
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
polemice. În prima parte a romanului este ușor de identificat unitatea de timp predecembristă: un Dictator comunist cu tâmpa lui soție, alături progeniturile depravate, o Securitate draconică și, în ultimul rând, critica severă la adresa "capitalismului american aflat în putrefacție." Ulterior, apar comunicațiile telefonice mobile, câteva pasaje memorialistice ale părintelui Filaret Gămălău scrise după '89, și chiar câteva scurte referiri la nume comune astăzi: Hagi, Popescu, Lucescu (demnitari vânduți turcilor), Ossama Ben Laden, Lucian Boia, H. R. Patapievici, Viktor Orban, Marko Bella
Un roman parabolă by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14457_a_15782]
-
care a decedat în octombrie 2001 în urma cruntei maladii. Copie dactilografiată de aprox. 500 de pagini, plus o introducere semnată de mine și prezentată Editurii Tinerama în 1992, simultan cu traducerea efectuată. În anul 1999, peste cinci ani deci, a apărut la Editura Univers traducerea cărții lui Curzio Malaparte, Kaputt, semnată de confratele Eugen Uricaru ca și postfața, plus o addenda de Mihai Dim. Sturdza, o bună laborioasă ediție... Ca moștenitor al contractului semnat în 1994 cu Tinerama, nu am fost
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
o addenda de Mihai Dim. Sturdza, o bună laborioasă ediție... Ca moștenitor al contractului semnat în 1994 cu Tinerama, nu am fost anunțat în nici un fel, probabil ținându-se cont că Tinerama dăduse faliment. Deși, Editura Univers, în care a apărut în 1999 traducerea lui Kaputt, ar fi putut să constate existența unei traduceri anterioare, - dacă ar fi existat un supra-control, - măcar pentru a nu dubla apariția. Cu atâta mai mult, cu cât era vorba și de niște drepturi de autor
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
în finlandeză... Numai când este supărat sau înduioșat la culme, altceva Malaparte nu găsește să spună decât ce spunem și noi la bucurie, la necaz... Acuitatea ideilor și observațiilor lasă deodată loc trăirilor și spontaneității vieții. Scrisă în 1943 și apărută în 1944, opera de bază a lui Curzio Malaparte poartă drept titlu expresia germană definind dezastrul total, deși autorul pretinde că ea ar proveni din ebraică, de la cuvântul kopparoth. Discutabil. El își explică singur alegerea: Nu există nici un alt cuvânt
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
în argoul francez numit javanais (cu va, av), Pentru română, fenomenul a fost descris de lingviști (a se vedea, de exemplu, articolul Mioarei Avram, în Enciclopedia limbii române, 2001, unde se semnalează prezența procedeului în aromână și meglenoromână). Unele date apar la folcloriști mai vechi și mai noi, mai ales în măsura în care aceștia s-au ocupat de folclorul ludic. Tudor Pamfile, în Jocuri de copii, I, 1906, descrie introducerea silabei ver înainte de fiecare segment (de obicei silabic) al cuvintelor. în volumul îngrijit
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
au fost copiii lui nimeni la țară sau prin mahalalele orașelor, își urăsc originea și, avînd un subconștient murdar, vor să-i împiedice pe toți cei care ar putea dovedi că de la țară sau din familiile sărace de la oraș pot apărea și oameni de valoare, nu numai făcături politice, ca ei.
Selecția socială criminală by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14451_a_15776]
-
cartea căpătând structură și articulație. Subtilă analistă a fenomenului literar actual, Rodica Binder surprinde corect particularitatea sociologică a unei generații de scriitori imigranți (Sanda Nițescu, Aglaja Veteranyi, Rudiger Șafranski,s.a). Cazul fascinant al Aglajei Veteranyi al cărei roman a apărut recent la Polirom a făcut obiectul unui articol din numerele noastre trecute. Interviul luat de doamna Binder completează o biografie tragică și grotescă, la limita senzaționalului. Un alt interviu extrem de reușit în care autoarea reușește să atingă cam tot ce
Despre dialog ca existență by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14426_a_15751]
-
Ormesson, Georges Poulet, Jean Rousset, Phillipe Sollers, Starobinski, Todorov, adică toată crema gândirii '68, la o cafea de după-amiază. La fel ca în volumul Rodicăi Binder, discuțiile sunt precedate de un scurt excurs în opera interlocutorului (și poate că aici apare diferența dintre interviul jurnalistic, simplu, și cel de literat, erudit, rotund, cu bază teoretică a discuțiilor, lecturi preliminare și concluzii de rafinament.) Baza ideatică a convorbirilor acoperă tot spectrul cultural actual, de la fenomenul televiziunii la politică, de la muzica simfonică la
Despre dialog ca existență by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14426_a_15751]
-
sugera E. Lovinescu, în Critica, "opera scriitoarei e o scufundare violentă a principiului solar în colțuri de umbră". Aflăm o primă ilustrare a tendinței scripturale enunțate în Sephora, text aparținînd primului tom de proză scurtă, simbolic intitulat Ape adînci și apărut în 1919. În atmosfera tainicelor prevestiri ale amurgului, ne este evocată figura aureolată mitic a unei frumuseți iudaice, înscrisă firesc în panteonul prezențelor feminine memorabile pe care le-a dat poporul biblic: "Salomeea dansează, Dalila dezmiardă, Esthera se roagă - Sephora
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
prin legitimitatea conferită de conceptul "eteronomiei artistice", teoretizat de T. Vianu în Estetica sa. O schimbare de cadru istoric, dar și de registru discursiv aflăm într-un text mai des citat, Lui Don Juan, în eternitate, îi scrie Bianca Porporata, apărut în volumul din 1920, Sfinxul. De data aceasta, asumarea feminității se face în chip nemediat, iar stilul epistolar utilizat, contrar presupuselor sale convenții înlesnește, mai ales prin marca subiectivității explicite - persoana I singular - afirmarea unor ipostaze ontice fundamentale. Caracterul retoric
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
căreia adulmecă autoerotic căldura, dar și semn al sexului feminin, ce nu poate fi asumat psihofiziologic de către eroină. Evoluînd abnorm, aceasta are satisfacții fantasmatice, mijlocite de ochiul transparent al ferestrei. Chiar dacă subiectul, elaborat în mod clasic lipsește, totuși punctul culminant apare oarecum firesc: în cameră năvălesc mai mulți bărbați, după ce bruschează ușa, aducînd cu ei un domn în stare de inconștiență, funcționar comercial și chiriaș al imobilului în cauză. După ce omul este preluat de ai săi, scriitoarea punctează recurent, referindu-se
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
visez. Că nu sînt copilă și mă găsesc în vreo casă a unor rude bogate de la Severin, că nu se împart cărțile și odată cu ele bîrfele, intrigile, că nu se fac și se desfac iubiri, destine, cupluri, averi, că nu apar, ca din pămînt, vrăjitoarele, că nu sînt la vreo înmormîntare sau la vreun parastas unde circul și emfaza îți pot pune în pericol mințile, că nu aud bocete cumplite întrerupte brusc de comenzi precise și lucide, că nu-și dă
Cuvinte și semne, bîrfe și blesteme by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14442_a_15767]
-
mă fixez doar asupra felului cum tratează traducerea, ca problemă de artă literară. Traducerile sunt "interpretul unui popor pe lângă altul, schimbul de idei și sentimente care face să circule viața și să reînnoiască sufletele...". Observația cu oarecare tentă de teoretizare, apare în prezentarea volumului Tălmăciri al lui Șt. O. Iosif. Aplicarea în practică își găsește locul în două traduceri comentate, Lirica lui Horațiu, datorată lui N. I. Herescu, și Satire de Juvenal, sub semnătura lui I. M. Marinescu. Dacă în comentarea Satirelor
Repere pentru literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14433_a_15758]
-
nu stă la îndoială să se refere la el. Margareta Feraru completează cu eleganță fermă o scăpare din lucrarea Poporanismul de Zigu Ornea, acesta necitând decât prima parte a articolului despre simbolism, martie 1908, Margareta Feraru adăugând-o pe cealaltă, apărută la o dată diferită, iunie 1908. Când Izabela Sadoveanu comentează poziția lui Anatole France din "Le Temps", privitoare la simbolism, "pe la 1886", Margareta Feraru aduce în subsol titlul Les premières armes du symbolisme, însoțit de toate datele bibliografice. Accentele puse de
Repere pentru literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14433_a_15758]
-
pentru complementul de agent se dispensează de justificări semantice), în acest caz lipsa de adecvare e prea evidentă. Poate că iritantă este chiar mania actuală a evitării cu orice preț a cacofoniei. Pînă să devină o problemă stilistică vitală, cacofonia apărea la mai toți autorii importanți. Evitarea ei nu e de altfel o normă retorică atemporală și internațională; la noi, durează doar de cîteva generații, și-a inventat între timp reguli și excepții ferme, dar ar putea să și dispară la
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
cacofoniei la un singur tip de asociere sonoră, evocatoare a cîtorva cuvinte tabuizate. Supărătoare e desigur lipsa de motivație semantică a "soluției": adverbul și "de asemenea" nu e un simplu cuvînt de umplutură, ci modifică întotdeauna sensul enunțului în care apare. Chiar în structurile comparative, unde ca poate fi substituit de secvența ca și, echivalența nu e perfectă: ca și presupune sau subliniază ideea de suplimentare, de repetiție, de reapariție a unei trăsături: "a lucrat șaziț ca ieri" / "ca și ieri
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
ar ști nimic din cele urmate", Românii sub Mihai-voievod Viteazul) și e încă prezentă la Titu Maiorescu ("rămîne ca cum n-ar fi fost", Critice). Evident, o verificare a uzului actual al îmbinării dă rezultatele previzibile: în Internet, ca cum apare doar în cîteva texte dialectale ("Să îmflă capu la ei ca cum să sloboage splina în bou!" - grai bănățean, infotim.ro/patrimcb), în unele fragmente arhaice sau parodice.
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
mea nu voi lăsa să se mai facă"), care i-a tipărit textul în Convorbiri literare (1882, nr. 9), cât și într-o conferință ținută la Societatea "Concordia română", unde a denunțat originea "barbară" a obiceiului. Textul lui Ispirescu a apărut în broșură în 1886 și a fost reprodus în Calendariu din Sibiu (1902, p. 127-141). P. Ispirescu mărturisește că a văzut pentru prima dată un brad de Crăciun în copilăria sa (se știe că s-a născut în ianuarie 1830
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
în Datinele poporului român. Copacul Crăciunului (1897), a scris: "Introducerea acestui obicei al copacului în bătrâneștile noastre datini nu face decât să răspândească un venin primejdios în neamul nostru românesc". Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, apar și puncte de vedere mai echilibrate, apar informații privind istoria pomului de Crăciun, descrierea unor obiceiuri germanice legate de el: I. Achimescu, Pomul de Crăciun - legendă germană (în Liga literară, 1895, 68-70), Rdt., Aus der Geschichte des Weihnachtsbaumes (Din istoria
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
a scris: "Introducerea acestui obicei al copacului în bătrâneștile noastre datini nu face decât să răspândească un venin primejdios în neamul nostru românesc". Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, apar și puncte de vedere mai echilibrate, apar informații privind istoria pomului de Crăciun, descrierea unor obiceiuri germanice legate de el: I. Achimescu, Pomul de Crăciun - legendă germană (în Liga literară, 1895, 68-70), Rdt., Aus der Geschichte des Weihnachtsbaumes (Din istoria pomului de Crăciun) (în Sonntagsblatt, 1901, 404
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]