1,153 matches
-
Ruscăi și al unei poieni din Munții Țarcului. Unele dintre forme sunt nearticulate (Padeș), iar altele articulate (Padeșu). Localitatea din Gorj a fost atestată sub numele actual încă din 1463. V. Frățilă, care a alcătuit o monografie a cuvîntului padeș (apelativ și onim), a dovedit documentar că în Gorj au mai existat satele Padeșul de Jos și Padeșul de Sus, iar în Masivul Poiana Ruscă, aproape de muntele Padeș, a ființat o localitate Padeș, atestată cu aproape o sută de ani mai
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dealu rilor, platourilor etc.), fie prin transfer intertoponimic (în cazul așezărilor și apelor); Pădeșel, Pădișel, Pădezel pot fi diminutive toponimice de la Padeș, sau toponimizări prin conversiune ale apelativului pădeșel, pădișel, pădejel, derivate diminutivale de la padeș: toponimul Padea poate proveni din apelativul sl. padî sau dintr-un antroponim Padea (< sl. Pade); unele dintre toponimele omonime Padeș pot avea la bază antroponimul Padeș, constituit potrivit mecanismului descris mai sus. Etimologia toponimelor Padea, Padeș, Pădeșel etc. ne dă ocazia să constatăm încă o dată, „pe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
descris mai sus. Etimologia toponimelor Padea, Padeș, Pădeșel etc. ne dă ocazia să constatăm încă o dată, „pe viu“, că geneza numelor de locuri trebuie reconstituită atît lingvistic (etimon, originea acestuia într-o limbă sau alta), cît și toponimic (statutul formanților, apelative, antroponime sau toponime; verosimilitatea onomasiologică a denominării topice, modalitatea de toponimizare: prin conversiune, prin transfer intertoponimic sau interonimic etc.). Parîng Numele se regăsește în Munții Parîngului, munții ParîngCindrel, precum și în Parîngul Mare și Parîngul Mic (vîrfuri din munții cu același
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
fonetice ale limbii romîne. Toponimul apare și cu formele Părîngul, Paringul, accentul fluctuînd (cînd pe prima, cînd pe a doua silabă). Într-un dicționar mai vechi apare și o movilă din Mehedinți numită Părînga. A fost propus ca etimon și apelativul vechi grecesc pharang, „stîncă sau munte prăpăstios; văgăună în munte sau în stîncă“, dar nu se poate explica prezența grecilor în aceste teritorii. Geografii susțin această etimologie arătînd că Parîngul, ca masiv glaciar tipic, este plin de forme stîncoase grele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ca masiv glaciar tipic, este plin de forme stîncoase grele și de adîncituri prăpăstioase, după cum o dovedesc toponimele Groapa Mîndrii, Căldarea Ciobanului, Gaura Mohorului, Jezeru, Găuri, Zănoaga, Căldarea Setei, Căldarea lui Murgoci, Gropu etc. Au fost făcute apropieri de unele apelative din Italia de sud: farango, farancu, varanku, varranca, barranku, barancu, vrancu etc., toate cu sensuri apropiate de „groapă, scobitură“. Acestea ar putea pleda pentru existența unui apelativ romînesc cu sens asemănător, nu pentru migrarea unora dintre aceste cuvinte în nordul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Căldarea Setei, Căldarea lui Murgoci, Gropu etc. Au fost făcute apropieri de unele apelative din Italia de sud: farango, farancu, varanku, varranca, barranku, barancu, vrancu etc., toate cu sensuri apropiate de „groapă, scobitură“. Acestea ar putea pleda pentru existența unui apelativ romînesc cu sens asemănător, nu pentru migrarea unora dintre aceste cuvinte în nordul Dunării (ca și Cindrea, Cindrel), cum crede George Giuglea. Un presupus sens al apelativului romînesc („creastă înaltă, alcătuită din stînci mari și pietre tari“, „potecă“, „lespede de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
grajd“), Rodna (< sl. rud, „metal“, cu u >o în maghiară), Moșna (< sl. múchú, „mușchi plantă“), Slivna (< sliva, „prună“), Zlatna (< zlatî, „aur“). Unul dintre aceste toponime a beneficiat de o atenție specială din partea lingviștilor, o parte dintre aceștia apropiindu-l de apelativul romînesc moș, iar alții derivîndu-l, pe bună dreptate, din baza slavă múchú, „mușchi (plantă)“. Printre argumentele acestora din urmă sunt de reținut răspîndirea și varietatea topo nimelor formate de la aceeași bază, care este mult mai verosimilă dacă ne referim la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
țării care denumesc sate, văi, ape, dealuri etc. (Moșna, Moșon, Moșuni, Mușini, Mujna, Mosnița etc.) și mai ales nume de locuri apropiate fonetic din teritoriile locuite de slavi (Moștica, Moșna, Moșnaja, Moșnica, Mohova, Moșnik etc.), care nu puteau proveni de la apelativul romînesc moș. Compararea unui mare număr de toponime formate cu -na la final i-au permis lui Gh. Bolocan să descopere și toponime, e drept, mult mai puține, în care secvența -na este atașată unor antroponime: Bujorna, Dragomirna etc. Rășinari
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Transformarea d > g > c este frecventă (cf. Zlat na > Zlacna > Zlagna, Lopatna > Lopacna > Lopagna, Sătmar > Săcmar). Etimonul este, fără îndoială, sl. rŭdŭni > rudna (< ruda, „metal“, „pămînt roșu“ + sufixul na), forma germană, Rodenau, fiind o etimologie populară, care o apropie de apelativul Roden, „desțelenire“. Slavul Ruda este prezent, în formă simplă, compusă ori derivată, în toponimia țărilor învecinate: slov. Rudna Gora; srb. Rudno; ucr. Rudno, Porudno; slovac Rudina, Rudna; srb. Rudna; slov. Rudnik; cr. Rudenice, Rudničko; srb. Rudnjak, Rudŭnikŭ, Rudinice, Rudenica, Rudnica
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Romînească (numită și Muntenia sau Valahia), Moldova și Transilvania (numită și Ardeal). Termenul Romînia este considerat de majoritatea lingviștilor o creație semisavantă (nici nu putea funcționa cu sensul actual atîta timp cît romînii trăiau dispersați în cele trei țări). Ca apelativ, (romînie, popular rumînie, el este însă mult mai vechi, fiind atestat începînd cu secolul al XVII-lea, sensurile fiind „limba romînă“ (ca lătinie, slavonie), „totalitatea romînilor“, (sinonim cu romînitate, romînime) și „condiția de iobag“. Învățații patrioți din cele trei țări
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în loc de s sunt mai numeroase: Șcheia (pîrîu, afluent de dreapta al Sucevei; sate din județele Iași și Suceava; vîrf în Podișul Central Moldovenesc) și Valea Șchiauții („văiugă“, afluent de stînga al pîrîului Dăișoara, formată cu sufixul diminutival -uța de la Șchiaua). Apelativul romînesc schiau, șchiau (< lat sclavus, „slav“) a existat în romîna veche cu sensul „slav, bulgar“, iar astăzi și-a restrîns întrebuințarea în Transilvania și sensul la „bulgarii de religie protestantă din satele Cergăul Mare și Cergăul Mic“. Interesant este că
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
referire mai ales la vîrfuri de munte, de deal și de movile din cîmpie, fiind numai o coincidență de formă (deși S. Pușcariu crede că ar putea sta la baza unora dintre toponimele omonime). Existența în dialectul aromîn a unui apelativ tămpă, „vîrf, pisc“ oferă o bază mult mai plauzibilă geografic în primul rînd pentru ridicăturile de teren (de la acestea au putut fi denumite, prin transfer, celelalte categorii de topice), și anume un apelativ romînesc străvechi, tămpă, tîmpă, provenit dintr-un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
omonime). Existența în dialectul aromîn a unui apelativ tămpă, „vîrf, pisc“ oferă o bază mult mai plauzibilă geografic în primul rînd pentru ridicăturile de teren (de la acestea au putut fi denumite, prin transfer, celelalte categorii de topice), și anume un apelativ romînesc străvechi, tămpă, tîmpă, provenit dintr-un radical preroman, cu urmași în unele dialecte meridionale italiene și la albanezii din Calabria. Interesant este că unul dintre vîrfurile Tîmpei este numit de sași Raupenberg, adică „muntele omizilor“, evident o etimologie populară
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
că unul dintre vîrfurile Tîmpei este numit de sași Raupenberg, adică „muntele omizilor“, evident o etimologie populară pentru Ruppin Berg (e atestat sub forma Ruppin Berg, iar alt toponim Ruppegaz) în care la baza primului termen component stă un vechi apelativ romînesc (prezent și în Rupea) provenit din lat. rupes, „stîncă“. Întregului perete stîncos sașii îi zic Zinne, „culme abruptă“, care traduce de fapt numele romînesc Tîmpa. Tîrgoviște Este numele municipiului de reședință al județului Dîmbovița și care a fost o
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mac“ + oviște), Scroviștea (< sl. sŭkroviște, „ascunzătoare, vizuină“), Staniște (< sl. staniște, „loc de popas“), Văriștea (< magh. vár, „oraș“ + iște), Ziliște (< sl. Șiliște, „locuință, așezare“), Coșuștea (< koșuta, „căprioară“ sau Koș, „cositură“ + iște). Sufixul a fost adoptat de romîni și atașat la teme (apelative) romînești, formația fiind de cele mai multe ori transparentă și pentru vorbitorul nespecializat: Ariște (< arie + iște), Arsiștea, Cărbuniști, Căprăriște, Cărpiniște, Cînipiște, Coloniște, Curechiș tea, Fasoliștea, Făuriștea (< faur, „fierar“ + iște), Gîrliște, Grîiște, Gruiște (< grui, „cocor“ sau „movilă“ + -iște), Hrebeniște (< hreben, „spinare îngustă de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
din romînește, așa cum s-a întîmplat cu Repedea- Bistrița, Valea Seacă-Sohodol etc.). Adoptarea de către romîni a termenului slav se datorează, cum a demonstrat Pușcariu, caracterului mult mai clar de nume propriu al toponimului străin, care nu era înțeles și ca apelativ și de aceea nu crea ambiguități în individualizarea și identificarea locului. Că ar fi putut exista înainte un toponim „sinonim“ romînesc pe care l-au tradus slavii o dovedesc toponimele Mărăcinele, Mărăcineni, Valea Mărăcinișului, Spini, Spinoasa, Schinetea, Spinul, Valea Spinului
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și străvechile Dunăre, Don, Nipru, Nistru, Istru (numele grecesc al Dunării), Struma, Istrița, Strei, Siret, iar după unii specialiști, formantul -ui din finala unor nume de apă (Călmățui, Covurlui, Derehlui, Vaslui, Bahlui, Desnățui, Băldălui etc.), care ar putea fi un apelativ turcic, pecenego-cuman, -(l)ui, „rîu“, iar după alții un entopic gepidic *uio, „apă“. Teleorman Este numele județului cu reședința la Alexandria și al unui ținut istoric străvechi din sudul teritoriului romînesc, al unui rîu cu lungimea de 169 de kilometri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
gîn dim la celebra formulă a lui Emil Petrovici - romînii creatori de topo nime slave, maghiare, turcice etc. - în sensul că apelati vele sau antroponimele romînești folosite puteau fi împrumutate cîndva din limbile respective, dar nu ca toponime, ci ca apelative sau antroponime). Revenind la eptetul de nebună atribuit pădurii nesfîrșite din Cîmpia Dunării, este interesant că teritoriile învecinate se numeau Vlașca (în slavă, „romîneasca“). Probabil că în pădurile sale se ascundeau romînii de năvălitori, imposibilitatea accesului, inclusiv pentru autorități, făcea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lucru face mai puțin probabilă o rădăcină romînească pentru Vîrciorova, cum s-a presupus, adică apelativul vîrf > * vîrfcior, la care s-ar fi adăugat sufixul slav -ova (asemenea formații hibride nu prea există). Nu are mari șanse nici apropierea de apelativul romînesc „fabulos“ vîrciolog (> vîrciorog), chiar dacă fonetic nu prezintă dificultăți mari. În schimb, un sl. vrčarǐ, „olar“ (derivat de la sl. vrč, „oală“) ai cărui urmași se găsesc în limbile slave din jurul teritoriului romînesc: scr. vrč, vrča, bg. vrăčva, sloven. vrč, vrč
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
localități doljene. DTRO indică drept etimon numele de persoană Vîrvor, probabil o poreclă, deoarece se trimite la apelativul vîrvor (al cărui accent nu e indicat) cu sensul „ramură subțire“. DLR indică însă accentul, care este oxiton, deci diferit de Vîrvor. Apelativul vîlvară corespunde ca accent, dar are o silabă în plus. DLR trimite, pentru definiție (considerîndu-l deci o variantă fonetică) la bîlbor, care are sensul de „bulboană“. O posibilitate ar fi, în consecință, contaminarea celor două variante într-o formă *vîlvor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
condiții sunt îndeplinite în totalitate de teritoriul (depresiunea) pe nume Vrancea, care are și o individualitate socio-economică pronunțată în raport cu zonele înconjurătoare. Hasdeu, primul care s-a ocupat de etimologia acestui toponim, i-a atribuit o origine dacică, trimițînd la un apelativ cu sensul de „munte“, comparabil cu sanscr. vrana, fără a mai adăuga alte detalii de natură lingvistică (în primul rînd, de unde provine și ce înseamnă sufixul). Cei mai mulți cercetători au în vedere, ca bază a toponimului, apelativul sl. vranŭ, „corb“, corelînd
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dacică, trimițînd la un apelativ cu sensul de „munte“, comparabil cu sanscr. vrana, fără a mai adăuga alte detalii de natură lingvistică (în primul rînd, de unde provine și ce înseamnă sufixul). Cei mai mulți cercetători au în vedere, ca bază a toponimului, apelativul sl. vranŭ, „corb“, corelînd acest lucru cu „pădurile negre ca pana corbului“ sau cu un intermediar antroponimic (cum ne indică sufixul -cea), analogic structural cu Vîlcea (< vŭlk, „lup“), Ivancea, Mihalcea etc. Pericle Papahagi sugerează că antroponimul ar fi putut proveni
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
substratul autohton, C. Poghirc, procedând în spiritul general al lucrării, arată că elementele autohtone se reduc la „câteva sufixe, hidronimele cele mai importante și chiar unele nume de localități”, dar în primul rând ele constau „în peste o sută de apelative (și încă pe atâtea mai puțin sigure). Numărul lor, spune autorul, trebuie să fi fost mult mai mare în româna comună, cum dovedește dispariția multor cuvinte autohtone în idiomurile sud-dunărene, înlocuite cu împrumuturi recente” (p. 364). Astfel s-a ajuns
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
perfecte“ ale mâncărurilor, îi răspunde stăpânului său: „Gusturile perfecte nu pot fi realizate încă, din cauză că țara Luminăției Tale este prea mică și nu cuprinde toate elementele necesare. Dar acest lucru va fi posibil de îndată ce Luminăția Ta va deveni Fiul Cerului [apelativ al împăraților Chinei, n.n.].“ Despre cât de originală este această bucătărie nu mai are sens să discutăm. Are ea și o doctrină, o filozofie gastronomică pe baza căreia să fie structurată toată această diversitate? Sigur că da, iar aceasta, după cum
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
evidență abundența aluziilor la onomastica, situațiile și caracterele caragialiene în cadrul acestei publicistici, ceea ce poate însemna acceptarea în cadrul breslei gazetarilor a unui cod caragialian pentru etichetarea adecvată a recurențelor sesizate în planul existenței concrete. Astfel, Cațavencu, Dandanache etc. dobândesc statutul de apelative comune, expresii devenite proverbiale precum "dacă e trădare, s-o știm și noi", "avem și noi faliții noștri", "român imparțial" etc. sunt investite cu funcții satirice prin recunoașterea instantanee a contextului lor inițial, iar o anumită manieră de a vorbi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]