1,871 matches
-
a capului. — E foarte greu, zise el. Uite ce-i, Paco, e foarte periculos. Hai s-o lăsăm baltă. Transpirase. Paco stătea În fața lui, ținând șorțul desfăcut de ambele capete. Ridicase degetul mare-n sus, formând un unghi mare cu arătătorul Îndreptat În jos ca să atragă atenția taurului. — Atacă-mă direct. Învârtește-te ca un taur. Atacă-mă de câte ori vrei. — Cum o să știi când să te oprești din pasă? Cel mai bine e să faci trei pase și să Închei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se dădu bătut băiețelul. Aceia când mai dorm? Văzând că nu-l poate liniști, Sorina spune: Uite ce-i: trebuie să dormim, altfel, o să vină broscuța de la lift. Și, când spune asta, duse mâna până la tablia patului și, cu degetul arătător, bătu de trei ori. Sorin nu mai spune nimic. Îl cuprinse teama și mânia că nesuferita aia de broască n-a stat naibii acolo, la lift. Doar el n-o deranjează, nu folosește ascensorul. Ea ce caută aici, în camera
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
cartea de bucate? Pentru bunica sau pentru bunicul? Mai vrea să știe Alina. Păi, pentru ... Deodată, toți ciulesc urechile. În casa mare se aud pași. Oare, cine să fie? Fiecare gură de copil are acum, în dreptul ei câte un deget arătător ridicat ușor: sssst! toată lumea închide ca la comandă, ochii, dacă cineva intră, ei, cei mici, dorm cu toții. Stau așa câteva clipe. Apoi, unul câte unul, se „trezesc”. Un zâmbet poznaș le apare în colțul buzelor: cine ar putea să creadă
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
decât la grădiniță! se miră Sorina. A sosit și băiatul. Unde-ai fost? De ce-ai rămas în urmă? Te-ai rătăcit? Ce s-a întâmplat? Potopul de întrebări nu primește decât un răspuns. Unul mic de tot: Sorin duce arătătorul mâinii stângi în dreptul buzelor și atât. Asta vrea să însemne: Secret! De ce ții o mână la spate? îl întreabă Sorina. Ce ascunzi acolo? Băiatul, însă, face același gest. Când să intre pe poartă, Sorin și Sorina se minunează. Ce mare
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
hun! Porni să se ridice, dar își pierdu echilibrul și căzu greoi, înapoi, pe bancă. Râseră cu toții, iar la urmă, ea mai tare decât toți. — Câți ani ai, vrăjitoareo? o întrebă Odolgan, pe un ton de batjocură. Ea își întinse arătătorul descărnat către el: — Doar de trei ori pe câți ai tu, rahat în ploaie ce ești, dar trebuie să mai trăiesc încă pe-atât până să dau ortu’ popii; o să-i îngrop înainte și pe copiii tăi, dacă o să ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Ce se întâmplă? întrebă. — Nu știu dacă oamenii mei au prins o iscoadă hună, un ucigaș plătit ori un simplu hoț, îi răspunse liniștit Sebastianus, făcând semn către prizonier și arătând pumnalul pe care-l ținea între degetul mare și arătător. — Ce? Ce anume? izbucni cu aprindere comandantul gărzii, apropiindu-se amenințător de acel om, care imediat căzu în genunchi. — îndurare! imploră el, părând că nu se adresa lui, ci mai degrabă romanului, în care nu se poate să nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un loc cu toți. Un cor de exclamații de ușurare se ridică în jurul său. Femeia care se pusese în genunchi înaintea lui îi apucă mâna și i-o sărută cu venerație. Alte mâini se întinseră ca să facă la fel. Ridicând arătătorul, abatele vorbi din nou tuturor: — Dar, mai cu seamă, trebuie să vă rugați, să vă căiți de păcatele voastre și să vă rugați. Toți trebuie să ne rugăm. Să ne mărturisim păcatele și să cântăm psalmi, invocând de la Cel Preaînalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
războinici descălecaseră și începuseră deja să îndepărteze trunchiurile puse unul peste altul de-a valma, cu o grabă vădită. Inisius, ajuns și el acolo, sări de pe catârul său și alergă să se cațere prin încrengătură, privind atent spre sihăstrie. întinzând arătătorul, Khaba îl anunță pe Balamber: — Uite acolo! Se deschide poarta. Trei bărbați ieșiseră din clădire. Distanța nu-i îngăduia lui Balamber să vadă bine, dar aprecie că unul dintre ei trebuia să fie bătrân. înainta cu pași măsurați, sprijinindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stătea să înceapă. Intenția mea era... Etius îl întrerupse sec: — Am înțeles perfect care era intenția ta. Să știi atunci... Se opri și tăcu un moment, părând să-și domine un acces de furie. — Să știi, repetă sever, ridicând mustrător arătătorul, dar moderând tonul vocii, că tu însuți, cu rapoartele tale din Sapaudia, ai contribuit mult la hotărârea mea de a renunța să aleg calea Alpilor. Mai înainte ca Sebastianus să poată replica ori să ceară o explicație, Magister reluă: — Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să cedeze în fața disperării, că în curând suferințele lor vor înceta, că barbarii vor fi alungați către infernul care se pare că i-a vomitat. însă hoarda aceea asasină nu ne lasă să ne tragem sufletul și... Se întrerupse, ridicând arătătorul și luându-și o expresie de parcă ar fi ascultat ceva. Sebastianus auzi din nou, iar de această dată nu foarte departe, bubuitul sumbru pe care-l auzise și mai devreme. Fixându-l cu privirea sa pătrunzătoare și cu degetul încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
purta armura alanilor. Ajunse din câțiva pași lângă bărbatul în agonie și se aplecă deasupra lui. La fel făcu și Rutilius. Nu e alan! îi strigă lui Sebastianus, care venea din urmă. E un om al lui Eudoxiu. Apoi, îndreptând arătătorul către cei ce se luptau în apropiere, strigă: — El e cu siguranță acolo! Sebastianus și Vitalius se năpustiseră deja înainte. Prefectul își înfipse sabia, cu o mișcare rapidă, într-un fals alan care îi venea în întâmpinare, în timp ce ordonanța sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
locul era atât de plat, încât nu-și putea face o idee exactă despre consistența armatei dușmane, se temea că ceea ce vedea venind acum împotriva lor era întreaga armată a lui Flavius Etius. Ținând stindardul, Mandzuk veni alături de el. îndreptă arătătorul spre stânga. — Acolo, îl anunță. Traversează acum. într-adevăr, un întreg detașament de goți își pusese pe fugă adversarii, tocmai traversa râul și ajunsese pe punctul de a ajunge la mal. O întâlnire apropiată cu cavaleria vizigotă în armură era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și de răcoare aici, m-a consolat doamna Silsburn. Îmi dai voie să-ți pun o întrebare? A lăsat din mână revista, s-a ridicat de pe canapea și s-a îndreptat spre birou. A întins mâna și a împuns cu arătătorul una dintre fotografiile de pe perete. — Cine e copilul ăsta încântător? m-a întrebat. Cu aparatul de aer condiționat funcționând acum lin și neîntrerupt, cu fardul împrospătat, nu mai era copilul veștejit, temător, care stătuse în soarele fierbinte, pe trotuar, în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ai văzut-o vreodată cu părul legat într-un superbă — Până azi n-am văzut-o niciodată pe Muriel, i-am tăiat vorba. — Mă rog, atunci poți să mă crezi pe cuvânt. (Doamna Silsburn a ciocănit impresionant fotografia cu degetul arătător.) Copilul ăsta e dublura perfectă a lui Muriel la aceeași vârstă. Până în cel mai mic amănunt. Whisky-ul se înălța în mine în mod constant, așa încât nu am putut percepe această informație în totalitatea ei și, cu atât mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
în cele mai ciudate locuri imaginabile - de exemplu, în crainicii de la radio, în ziare, în taxiuri cu contorul falsificat, literalmente pretutindeni. (Fratele meu, de pildă, avea obiceiul năucitor, mai ales în existența sa de adult, de a scormoni cu degetul arătător în scrumierele încărcate, împingând la o parte mucurile și zâmbind cu gura până la urechi, de parcă s-ar fi așteptat să-l găsească pe însuși Iisus cuibărit în scrum ca un heruvim și, după această operație, nu părea niciodată dezamăgit.) Purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
trăsături care nu arătau câtuși de puțin ca niște gargui. Mâinile lui, de exemplu, erau foarte fine. Ezit să spun frumoase, pentru că nu vreau să ajung la expresia detestabilă „mâini frumoase“. Palmele îi erau late, mușchiul dintre degetul mare și arătător surprinzător de dezvoltat, „puternic“ (ghilimelele nu sunt necesare aici, pentru Dumnezeu, destinde-te!), și totuși degetele erau mai lungi și mai subțiri chiar decât cele ale lui Bessie; cele două degete din mijloc arătau de parcă ar fi trebuit măsurate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
exclamă Extraterestrul, În timp ce Mașa Își lăsă neputincioasă mâinile În poală și ridică din umeri. - Și viitorul? Își Încruntă sprâncenele oaspetele. - Viitorul e mort, nu există nici un viitor, răspunse Mașa. - Nu există aici, dar dincolo există, surâse Extraterestrul, Întinzându-și degetul arătător În direcția peretelui vecin. - Unde dincolo? - Pe celălalt perete, răspunse Extraterestrul. Mașa privi peretele opus și scoase un strigăt de uimire. În dreapta iconostasului, apăruse un tablou imens, pictat oareșicum naiv, În culori stridente, făcut, probabil, după o fotografie, de felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ei. Își cumpărase din oraș și un stilou. Un astfel de instrument de scris, la Brodina, nu avea decât domnul Serapion, directorul școlii, căruia copiii, nu se știe de ce, Îi spuneau și Mecadosta. Stiloul era negru, lucios, gros cât degetul arătător. Directorul Îl ținea agățat În buzunarul de la piept. Avea o peniță strălucitoare, aurie și Încă două inelușe care te orbeau. Toți abia așteptau clipa când directorul școlii desprindea stiloul din buzunarul de la piept și-l așeza pe catedră. Stiloul servea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
scos-o din cuptor, Îi spuse acesta, ia, frate, nu te sfii, Îți va folosi la drum...“ Nicanor Întinse mâna și luă lipia, care, Într-adevăr, aburea În palma lui. „Bogdaproste, dădu să spună el, drumețul Însă Își duse degetul arătător la gură, făcându-se semn să tacă. Nicanor Îl privi mai bine. În fața sa se clătina, Îndoindu-se ca un copac prins de furtună, Ippolit. Ippolit Își desfăcu brațele și se porni pe râs. Dând bici cailor, tatăl Mașei vru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
la care vă Închinați. Dacă nu, Îi vom Împușca pe toți ca pe niște câini...“ De teamă, femeile semnară. Bătrânii se codiră, prefăcându-se că nu Înțeleg. Tovarășii Însă nu-și bătură prea mult capul cu ei. Muindu-le degetul arătător În călimară, le depuseră amprentele În catastif. „Acum acesta-i noul vostru Dumnezeu, care a supus fiara Apocalipsului, punând-o să lucreze În folosul său, le-au spus, arătându-l pe Increat, iar aceștia sunt apostolii lui, care vă vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
gât un pahar de spirt Royal. Nici unul dintre hamali, ca să zic așa, nu se Încumeta să facă o astfel de figură. Cât despre forța sa, aceasta era de-a dreptul colosală. Hippolit Îndoia, așezându-le Între degetul mare și cel arătător, capacele de la sticlele de bere, iar monedele de cinci și de zece copeici se răsuceau Între degetele lui ca și cum ar fi fost de plastilină. În mâna sa, metalul, indiferent dacă era cui, otgon sau orice alt obiect, devenea moale ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
rău. Cecul negrul Îl puse În buzunarul lui. Poze, precum cardurile mai Înainte, Îi căzură dintre degete. Terminând, dădu apoi drumul la portofel Înapoi În căptușeala cenușie, tocită, distrusă, dădu la loc fularul bătrânului. Cu calm ironic, deget mare și arătător apucară nodul cravatei și Îl smuciră aproximativ, dar numai aproximativ, la locul lui. Acesta fu momentul În care, cu o Întoarcere iute a capului, Îl văzu pe domnul Sammler. Domnul Sammler văzut văzând era Încă luat de curenții rapizi ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
că fiecare individ În viitor va trăi mii de ani. Omul viitorului, o siluetă uriașă, de un verde splendid, cu o mână care a evoluat Într-o trusă de instrumente extraordinare, unelte puternice și subtile, un deget mare și un arătător capabile să exercite o presiune de mii de kilograme. Fiecare minte aparținând unui minunat colectiv analitic, gândindu-și fizica, matematicile ca parte dintr-un Întreg sublim. O rasă de uriași semi-nemuritori, urmașii noștri verzi, dragi neamuri și frați, păstrând inevitabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Cred că ești de acord, Barbara, conduc aici o corabie destul de liniștită. Sunt foarte deschis către idei și abordări noi. Dar tu știi și știm amândoi, acest raport nu este ceea ce ți-am cerut eu. Este? Și-a înmuiat degetul arătător în gură și a început să răsfoiască paginile raportului. — Vreau să spun, serios, Barbara. Mă uitam la el fără expresie. — Eu credeam că ceea ce am scris e destul de la obiect, am zis. A rămas uitându-se încruntat în gol și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
stricat, să demonstreze că putea să reziste lăcomiei, diverselor religii și femeilor ca ea. Se ruga de cinci ori pe zi și chiar și așa tot i se părea că nu era destul. Ahmad ținea o țigară maro între degetul arătător și cel mare, dar a mai scos încă una din buzunarul de la cămașă. Irene s-a încruntat puțin, dar acesta nu era momentul potrivit ca să refuze până și cel mai mic gest de bunăvoință. Ahmad i-a aprins el țigara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]