1,216 matches
-
astronomul german Karl L. Harding și numit astfel după numele zeiței Iuno (echivalentul roman al zeiței grecești Hera). Juno este unul din cei mai mari asteroizi, probabil al zecelea ca mărime, care conține aproximativ 1% din masa întregii centuri de asteroizi. Din punctul de vedere al dimensiunilor, este al doilea asteroid de tip S după 15 Eunomia. Deși este unul din cei mai mari asteroizi, Juno are numai 3% dn masa planetei pitice Ceres. Juno este neobișnuit de strălucitor față de ceilalți
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
zeiței Iuno (echivalentul roman al zeiței grecești Hera). Juno este unul din cei mai mari asteroizi, probabil al zecelea ca mărime, care conține aproximativ 1% din masa întregii centuri de asteroizi. Din punctul de vedere al dimensiunilor, este al doilea asteroid de tip S după 15 Eunomia. Deși este unul din cei mai mari asteroizi, Juno are numai 3% dn masa planetei pitice Ceres. Juno este neobișnuit de strălucitor față de ceilalți asteroizi de tip S, ceea ce poate indica faptul că suprafața
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
mari asteroizi, probabil al zecelea ca mărime, care conține aproximativ 1% din masa întregii centuri de asteroizi. Din punctul de vedere al dimensiunilor, este al doilea asteroid de tip S după 15 Eunomia. Deși este unul din cei mai mari asteroizi, Juno are numai 3% dn masa planetei pitice Ceres. Juno este neobișnuit de strălucitor față de ceilalți asteroizi de tip S, ceea ce poate indica faptul că suprafața sa are proprietăți diferite de ale celorlalți. Acest albedo mare explică magnitudinea sa aparentă
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
Din punctul de vedere al dimensiunilor, este al doilea asteroid de tip S după 15 Eunomia. Deși este unul din cei mai mari asteroizi, Juno are numai 3% dn masa planetei pitice Ceres. Juno este neobișnuit de strălucitor față de ceilalți asteroizi de tip S, ceea ce poate indica faptul că suprafața sa are proprietăți diferite de ale celorlalți. Acest albedo mare explică magnitudinea sa aparentă mică pentru un obiect care nu se află aproape de marginea interioară a centurii de asteroizi. Juno poate
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
față de ceilalți asteroizi de tip S, ceea ce poate indica faptul că suprafața sa are proprietăți diferite de ale celorlalți. Acest albedo mare explică magnitudinea sa aparentă mică pentru un obiect care nu se află aproape de marginea interioară a centurii de asteroizi. Juno poate avea +7.5 când se află într-o opoziție favorabilă, ceea ce face să fie mai strălucitor decât Neptun sau Titan. Acesta este motivul pentru care a fost descoperit înainte de alți asteroizi mai mari ca 10 Hygiea, 52 Europa
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
află aproape de marginea interioară a centurii de asteroizi. Juno poate avea +7.5 când se află într-o opoziție favorabilă, ceea ce face să fie mai strălucitor decât Neptun sau Titan. Acesta este motivul pentru care a fost descoperit înainte de alți asteroizi mai mari ca 10 Hygiea, 52 Europa, 511 Davida și 704 Interamnia. Cu toate acestea, la cele mai multe opoziții, Juno ajunge la o magnitudine aparentă de numai +8.7 fiind abia vizibil cu binoclul, iar, la elongații mai mici, este necesar
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
acestea, la cele mai multe opoziții, Juno ajunge la o magnitudine aparentă de numai +8.7 fiind abia vizibil cu binoclul, iar, la elongații mai mici, este necesar un telescop de 76 mm pentru a-l putea vedea.. Este cel mai mare asteroid din familia Juno. Inițial, Juno a fost considerat o planetă așa cum au fost considerați și asteroizii 1 Ceres, 2 Pallas și 4 Vesta. În anul 1811, Schröter a estimat că Juno are un diametru de 2290 km. Toate cele patru
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
vizibil cu binoclul, iar, la elongații mai mici, este necesar un telescop de 76 mm pentru a-l putea vedea.. Este cel mai mare asteroid din familia Juno. Inițial, Juno a fost considerat o planetă așa cum au fost considerați și asteroizii 1 Ceres, 2 Pallas și 4 Vesta. În anul 1811, Schröter a estimat că Juno are un diametru de 2290 km. Toate cele patru corpuri au fost clasificate ca asteroizi după ce și alte corpuri cerești de același fel au fost
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
a fost considerat o planetă așa cum au fost considerați și asteroizii 1 Ceres, 2 Pallas și 4 Vesta. În anul 1811, Schröter a estimat că Juno are un diametru de 2290 km. Toate cele patru corpuri au fost clasificate ca asteroizi după ce și alte corpuri cerești de același fel au fost descoperite. Dimensiunile mici ale asteroidului Juno și forma sa neregulată l-au exclus din categoria planetelor pitice. Juno are o orbită ceva mai apropiată de Soare decât Ceres și Pallas
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
și 4 Vesta. În anul 1811, Schröter a estimat că Juno are un diametru de 2290 km. Toate cele patru corpuri au fost clasificate ca asteroizi după ce și alte corpuri cerești de același fel au fost descoperite. Dimensiunile mici ale asteroidului Juno și forma sa neregulată l-au exclus din categoria planetelor pitice. Juno are o orbită ceva mai apropiată de Soare decât Ceres și Pallas. Orbita sa este înclinată ușor, cu aproape 12°, față de ecliptică, dar are o excentricitate foarte
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
aduce pe Juno mai aproape de Soare la periheliu decât ajunge Vesta și mult mai departe la afeliu decât ajunge Ceres. Juno a fost apreciat ca având cea mai excentrică orbită dintre toate corpurile necunoscute până când, în 1854, a fost descoperit asteroidul 33 Polyhymnia. Dintre asteroizii care au peste 200 km în diametru, numai 324 Bamberga are o orbită mai excentrică. Juno se rotește în sens direct în jurul Soarelui, având o înclinare a axei de aproximativ 50°. Temperatura maximă a suprafeței expuse
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
aproape de Soare la periheliu decât ajunge Vesta și mult mai departe la afeliu decât ajunge Ceres. Juno a fost apreciat ca având cea mai excentrică orbită dintre toate corpurile necunoscute până când, în 1854, a fost descoperit asteroidul 33 Polyhymnia. Dintre asteroizii care au peste 200 km în diametru, numai 324 Bamberga are o orbită mai excentrică. Juno se rotește în sens direct în jurul Soarelui, având o înclinare a axei de aproximativ 50°. Temperatura maximă a suprafeței expuse soarelui a fost măsurată
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
o înclinare a axei de aproximativ 50°. Temperatura maximă a suprafeței expuse soarelui a fost măsurată ca fiind de aproximativ 293 K la 2 octombrie 2001. Având în vedere distanța față de Soare de la acel moment, temperatura maximă a suprafeței când asteroidul se află la periheliu poate fi de 301 K (+28 °C). Analiza spectroscopică efectuată asupra suprafeței asteroidului a dus la concluzia că Juno poate fi strămoșul chondritelor, o formă foarte întâlnită de meteoriți pietroși compuși din silicați de fier ca
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
fiind de aproximativ 293 K la 2 octombrie 2001. Având în vedere distanța față de Soare de la acel moment, temperatura maximă a suprafeței când asteroidul se află la periheliu poate fi de 301 K (+28 °C). Analiza spectroscopică efectuată asupra suprafeței asteroidului a dus la concluzia că Juno poate fi strămoșul chondritelor, o formă foarte întâlnită de meteoriți pietroși compuși din silicați de fier ca olivina și piroxenul. Imaginile în infraroșu arată că Juno are un crater sau o urmă caracteristică unei
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
compuși din silicați de fier ca olivina și piroxenul. Imaginile în infraroșu arată că Juno are un crater sau o urmă caracteristică unei ejecții de 100 km², rezultatul unui impact recent din punct de vedere geologic. Juno a fost primul asteroid cu privire la care s-a observat o ocultație. A trecut prin fața stelei SAO 112328 pe 19 februarie 1958. De atunci au mai fost observate câteva ocultații ale asteroidului, cea mai fructuoasă fiind cea din 11 decembrie 1979, când 18 observatori au
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
rezultatul unui impact recent din punct de vedere geologic. Juno a fost primul asteroid cu privire la care s-a observat o ocultație. A trecut prin fața stelei SAO 112328 pe 19 februarie 1958. De atunci au mai fost observate câteva ocultații ale asteroidului, cea mai fructuoasă fiind cea din 11 decembrie 1979, când 18 observatori au înregistrat-o. Semnalele radio emise de o navă spațială aflată pe orbita lui Marte și pe suprafața acestei planete au fost folosite pentru a calcula masa lui
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
planete au fost folosite pentru a calcula masa lui Juno având în vedere perturbațiile mici induse de acesta în mișcarea planetei. Orbita lui Juno pare că s-a schimbat ușor în jurul anului 1839, foarte probabil din cauza perturbațiilor produse de un asteroid încă neindentificat. O altă explicație este aceea a unui impact cu un corp mare. În anul 1996, Juno a fost fotografiat de telescopul Hooker al Observatorului Astronomic Mount Wilson în lungimi de undă vizibile și din apropierea infraroșiilor, folosind sisteme de
3 Juno () [Corola-website/Science/320715_a_322044]
-
avansate similare șoimilor de vid edeniști, dar având capacități de luptă îmbunătățite. Adamiștii sunt împărțiți între numeroase națiuni. Cea mai mare și mai populată este Govcentral, un amalgam de foste țări pământene și inelul său orbital format din 974 de asteroizi locuiți, cunoscut sub numele de Haloul O'Neill, cu o populație de peste patruzeci de miliarde. Pământul a fost răvășit de încălzirea globală, distrugerea stratului de ozon, oprirea curenților oceanici și otrăvirea suprafeței apei cu dioxid de carbon, forțând omenirea să
Disfuncția realității () [Corola-website/Science/320717_a_322046]
-
adamiștii conlucrează în cadrul Confederației, care dorește realizarea unui comerț interstelar regulat, prevenirea războiului și împiedicarea folosirii antimateriei, cea mai temută armă de distrugere în masă la vremea aceea. În 2610, în confederație există 862 de planete și 12.370 de asteroizi independenți locuiți. Omenirea a întâlnit doar trei rase extratere: Jiciro, o rasă aflată la stadiul revoluției industriale, pe care Confederația o urmărește discret; Tyrathca, o specie insectoidă care s-a refugiat din fața distrugerii lumii sale de către o novă; Kiint, o
Disfuncția realității () [Corola-website/Science/320717_a_322046]
-
cunoscută sub numele de Laymil, care pare să fi comis un suicid rasial cu circa două mii de ani înainte de începutul romanului, pentru motive necunoscute. "" începe în anul 2581 cu războiul dintre două lumi, Omuta și Garissa, pentru peste trei sute optsprezece asteroizi bogați în minerale, cunoscuți ca Dorado. Conflictul se intensifică în cursul câtorva luni și se zvonește că Garissa a realizat o armă de distrugere în masă, numită 'Alchimistul'. Misiunea de punere în funcțiune a Alchimistului, care folosește nava "Beezling" și
Disfuncția realității () [Corola-website/Science/320717_a_322046]
-
folosesc motoare bazate pe fuziune, ceea ce face ca cea mai mare parte a economiei umane să se bazeze pe proliferarea Heliului 3. Folosirea motoarelor superluminice le permite adamiștilor să colonizeze sisteme stelare, lucru realizat atât pe planete, cât și pe asteroizi. Edeniștii reprezintă, în principiu, o singură cultură. Ei sunt o societate idealizată, egalitaristă, utopică și, deși nu crede în practicile religioase, nu le interzice. Majoritatea edeniștilor trăiesc în stații spațiale gigantice numite 'habitate', care orbitează gigante gazoase. Fiecare habitat individual
Zorii nopții () [Corola-website/Science/320759_a_322088]
-
Hamilton. Printre aceste fire narative se numără, de exemplu, lupta lui Dariat din interiorul Valiskului. În secolul al XXVII-lea, omenirea a colonizat aproape 900 de lumi, are atât nave vii, inteligente, cât și nave obișnuite și trăiește pe planete, asteroizi și pe stații spațiale gânditoare imense. Din cauza politicii autorităților coloniale, lumile sunt unite în principiu sub o singură formă de guvernământ, guvernele colective formând Confederația. Confederația îi include atât pe adamiști, cât și pe edeniști, două rase extraterestre (tyrathca și
Zorii nopții () [Corola-website/Science/320759_a_322088]
-
cu Nicolae Donici. În anii precedenți revoluției din Octombrie a publicat în analele Observatorului Pulkovo. Soția lui Oculici a fost profesoară de astronomie la Universitatea din Petrograd în aceeași ani. A observat comete, inclusiv cometele Encke și Halley, planete mici (asteroizi), sateliții planetei Jupiter și trecerile umbrelor acestora pe suprafața planetei Jupiter, ocultări de planete, transitul planetei Mercur pe discul Soarelui. După 1918 a vizitat de mai multe ori observatorul de la Dubăsarii Vechi împreună cu soția și a calculat coordonatele geografice ale
Lev Oculici () [Corola-website/Science/321552_a_322881]
-
Tom Paris și B'Elanna Torres s-au căsătorit după o lungă perioadă de curtare, iar Torres a născut un copil în ultimul episod. Spre sfârșitul sezonului șapte, nava găsește o colonie de talaxieni într-o așezare improvizată pe un asteroid, iar Neelix își ia rămas bun de la "Voyager" și alege să trăiască din nou printre ai lui. Pe parcursul serialului, echipajul navei "Voyager" descoperă mai multe modalități de a-și scurta călătoria cu câteva decade, prin intermediul unor scurtături (în episoadele „”, „”), avansuri
Star Trek: Voyager () [Corola-website/Science/321570_a_322899]
-
după orașul Vredefort, care este situat lângă centrul său. Situl este, de asemenea, cunoscut sub numele de Domul Vredefort sau structura de impact Vredefort. În 2005, Domul Vredefort a fost adăugat la Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO pentru interesul geologic. Asteroidul care a lovit Vredefort este unul dintre cei mai mari care au lovit vreodată Pământul și este estimat la 5-10 km mărime. Craterul are un diametru de aproximativ 250-300 km, mai mare decât Bazinul Sudbury (200 km) și Craterul Chicxulub
Craterul Vredefort () [Corola-website/Science/321669_a_322998]