2,756 matches
-
sacou cu două numere mai mari, cu o gaură în dreptul inimii, o bancnotă de un milion câștigată de personajul din prima proză (Traducerea) și care reapare în Peisaj deltaic, la un bețiv sarcastic. Sunt niște legături insesizabile, unele cu implicații autobiografice, dar și care suprapun peste aparenta simplicitate a prozei o rețea ascunsă de simboluri și chei de lectură, una, posibil, livrescă. Prozatorii au, fiecare, câte un talent „de bază”. Mihai Bădică are talent în creionarea, din câteva linii, a unui
Șoricelul din underground by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/3219_a_4544]
-
de ruralism decît oricare alt poet român, Philippide detesta în egală măsură mica așezare și marele oraș; Parisul, vis al românilor timp de un secol și ceva, îi apărea lui Philippide ca un oraș-iad (după formula lui Macedonski), în poemul autobiografic Cîntec din anii blestemați: „Eu multă vreme n-am mai privit cerul. Mergeam cu sufletu-nvelit în ceață Pe străzile-unui vechi oraș în care Stau veacurile unul lîngă altul. Acolo printre miile de oameni Am fost mai singur decît niciodată“. Ce
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
Simona-Grazia Dima Într-o epocă marcată de revelaț iile, încă neclarificate până la capăt, ale istoriei și politicii, meditația asupra eului autobiografic este plină de promisiuni. O dovedește actualitatea reeditării unei cărți de o remarcabilă rigoare a cercetării, ce posedă, totodată, și meritul de a lăsa deschis subiectul, tocmai prin faptul că îi revelează potențele expresive și semnificative - practic inepuizabile: Versiune și
O carte despre subiectivitatea creatoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3028_a_4353]
-
anterioară: 1999). În cuvântul său înainte, autorul își prezintă incitant demersul ca pe un proiect complex, focalizat asupra eului care scrie, situat între social și singular, semnalând o problemă de poetică, nu doar una de sociologie, istorie ori psihologie. Ficțiunea autobiografică e surprinsă în relația ei cu lumea, istoria, dar și cu propria imaginație (fantasmele proprii) și cu alte „matrici textuale”. Este vorba de o angajare ce se modifică în timp și prezintă o „dublă conotație”, în realitatea exterioară și în
O carte despre subiectivitatea creatoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3028_a_4353]
-
respectiv: Benjamin Franklin, Henry Adams și Michel Leiris. Scrierea lui Franklin, unul dintre părinții fondatori ai Americii, este la rându-i o operă fondatoare, deși dezvoltă o tradiție deja existentă. Reprezentând un amestec de genuri, ea personifică tocmai flexibilitatea genului autobiografic. În pofida mediului puritan din care provenea, autorul a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a ocoli un anume „jargon dogmatic” autosuficient. A dat o confesiune laică, a cărei substanță o constituie digresiunea și conversația. Aceasta din urmă
O carte despre subiectivitatea creatoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3028_a_4353]
-
și în veșnic exil, dramatic preocupat să afle o ordine în viață, în societate. Sentimentul nevrozei se adâncește la Michel Leiris. Pe Franklin nu-l interesează viața interioară, în schimb Leiris își face un autoportret suprarealist, în mai multe lucrări autobiografice, din convingerea că putem dobândi cunoașterea absolută doar explorând particularul până la ultima limită, prin sfâșierea de sine. Astfel, poetul și antropologul francez face, în Maturité, ca și în L’Age d’homme, o confesiune crudă, a unor aspecte inavuabile, sondând
O carte despre subiectivitatea creatoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3028_a_4353]
-
istoriei și politicului. Într-o densă încheiere la volum, Dan Cristea tratează despre alte două autobiografii, diferite, de asemenea, în spirit: Cuvintele lui J.-P. Sartre și Roland Bathes de Roland Barthes, pledând încă o dată pentru continuarea nedefinită a proiectului autobiografic. Nicio regulă nu este până la urmă unica posibilă, soluțiile adoptate de diverșii autobiografi sunt, toate, valabile în ordine artistică, reprezentând tot atâtea mărturii despre natura umană. Cartea lasă, așadar, în suspensie orice formulare definitivă, proclamând misterul infinit al subiectivității creatoare
O carte despre subiectivitatea creatoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3028_a_4353]
-
urmă unica posibilă, soluțiile adoptate de diverșii autobiografi sunt, toate, valabile în ordine artistică, reprezentând tot atâtea mărturii despre natura umană. Cartea lasă, așadar, în suspensie orice formulare definitivă, proclamând misterul infinit al subiectivității creatoare. Ea oglindește fascinația inepuizabilității eului autobiografic, apt să ofere nenumărate modele, nuanțate în funcție de reactivitatea individului față de o realitate mereu nouă, dar și față de lărgirea dimensiunii interioare, activată de o evoluție a prospectărilor psihologice și spirituale.
O carte despre subiectivitatea creatoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3028_a_4353]
-
atât convingerile ei comuniste din acea perioadă, cât și biografia ulterioară, demnă ea însăși de un roman. De altfel, în ceasul târziu al vieții, Doris Lessing își va dedica energia refacerii memorialistice a aventurii sale existențiale. După cele două volume autobiografice (Under My Skin. Volume One of My Autobiography. To 1949 [1994] și Walking in the Shade. 1949-1962 [1997]), mustind de incredibile dezvă- luiri și recriminări, Doris Lessing n-a mai avut curajul să meargă până la zi cu depănarea amintirilor. O
Despărțirea de Doris Lessing by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3029_a_4354]
-
altceva. Din moment ce nu erau capabili să răstoarne cu totul ordinea prestabilită, încercau să dărâme cel puțin idolii de hârtie ai ficțiunii. Și totuși, o zonă de contact între cărțile de început ale lui Doris Lessing și literatura furioșilor există: primatul autobiograficului. Nicio literă nu e străină de viața propriu-zisă a autoarei. Înainte de-a ajunge cuvânt scris, totul a fost gândit, experimentat și trăit în realitate. Uneori, intensitatea triplei conectări la biografia romancierei este atât de puternică, atât de transparentă încât
Despărțirea de Doris Lessing by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3029_a_4354]
-
cu personaje reale. Printre cele reale se află Adrian Păunescu și Ioan Alexandru, colegii de facultate care refuză să voteze excluderea lui Tănase din organizația de tineret, cum li se ceruse. Putem să considerăm cartea lui Virgil Tănase roman biografic (autobiografic), deschis, pe de o parte, întâmplărilor comune ale vieții, iar pe de alta, către cele ale istoriei mari. Astfel fusese invadarea Cehoslovaciei în 1968, cu poziția luată de Ceaușescu atât de derutantă, aptă să le creeze scriitorilor iluzia că el
Roman biografic și de senzație by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3049_a_4374]
-
avea loc lansarea romanului " Despăgubirea. Povestea unui supraviețuitor", în prezența autorului Peter Herzog. La eveniment vor lua parte mai multe personalități printre care Ion Iliescu, Răzvan Theodorescu, Ion Ianoși, Vasile Morar, Răzvan Voncu. Moderatorul discuției va fi Ionuț Vulpescu. "Romanul autobiografic al lui Peter Herzog mi se pare o completare de mare valoare a literaturii Holocaustului, atât din punct de vedere documentar, cât și uman. Atitudinea morală a supraviețuitorului teribilei experiențe mi se pare excepțională, și cu ea simt nevoia să
Ion Iliescu iese la iveală by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/30513_a_31838]
-
Avea darul expresiilor plastice și, nu o dată, malițioase. Mai cu seamă când se referea la alții. Despre sine, păstra o discreție oarecum ambiguă. În Convorbiri, ridică prima oară vălul care îi acoperea dintotdeauna familia, copilăria și adolescența, lecturile formatoare. Elementul autobiografic nu lipsea din romane. Dar transfigurat în asemenea măsură, încât devenea greu identificabil. Vălul continuă să stea coborât peste activitatea lui politică din debutul anilor 1940. Întrebat de Florin Mugur de câteva ori despre condamnarea la moarte de către regimul antonescian
Un scriitor uitat: Paul Georgescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3239_a_4564]
-
portretul astrologului Conrad Moricand, un soi de cerșetor aristocrat de o amoralitate desăvârșită pe care Miller l-a cunoscut la Paris prin intermediul lui Anaïs Nin. Cartea chiar cu asta începe, ca o povestire la o cafea, stilul simplu și detaliile autobiografice constituind un captatio benevolentiae care funcționează foarte bine: „Anaïs Nin a fost cea care mi l-a prezentat pe Conrad Moricand. L-a adus în biroul meu din Villa Seurat într-o zi din toamna anului 1936. Primele mele impresii
„Diavolul“ și binefăcătorul său by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3252_a_4577]
-
autorului, fiind protejat de acesta precum un copil, iar mai târziu se va transforma într-un soi de căpușă de care Miller nu mai știe cum să scape. Rezum în felul acesta subiectul pentru că, așa cum spuneam, cartea are o sursă autobiografică foarte clară, Conrad Moricand a existat în realitate și a fost apropiat de Miller, însă datele concrete, evenimentele din carte nu sunt certe. I s-a și reproșat autorului, de altfel, că a scris volumul dedicat lui Moricand după moartea
„Diavolul“ și binefăcătorul său by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3252_a_4577]
-
aceeași stradă din Paris, rue de Courcelle, Proust la numărul 45, iar familia Bibescu la nr. 69. Pe fundalul balurilor organizate aici de prinții Alexandru și Elena Bibescu (n. Epureanu), prietenia lui Proust cu prinții Bibescu va ajunge până în romanul autobiografic La bal cu Marcel Proust (1928) al Prințesei Martha Bibescu (n. Lahovary), care probează o dată mai mult admirabila prietenie dintre pe atunci quasi-necunoscutul Marcel Proust și verii prințului George Valentin Bibescu, soțul Marthei: „În fiecare noapte, la reîntoarcerea de la bal
În lojă cu Marcel Proust by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3251_a_4576]
-
alcătuit de autorul însuși în 1954, cu doi ani înainte de moarte, ca un soi de privire retrospectivă asupra vastului ocol care i-a fost viața. Povestirile sunt scrise cu elan juvenil, adesea la persoana întâi, chiar când nu au nimic autobiografic. Și, cunoscând furia confesivă a autorului lor, nici nu se putea altfel! Într-adevăr, majoritatea eroilor acestor povestiri stranii ale lui Papini - fie că e vorba de personaje literare sau mitologice, fie că e vorba de femei și bărbați obișnuiți
Giovanni Papini Povestiri stranii () [Corola-journal/Journalistic/3253_a_4578]
-
a conceput. Fără îndoială că acest coup de foudre literar vine, în primul rînd, din ingredientele specifice narațiunilor pencilensiene, intrate aici într-un dozaj probabil mai convingător decît în alte locuri: o dinamică întreținută constant a intrigii melodramatice, un context autobiografic mai pronunțat (unii exegeți cred, pe bună dreptate, că romanul e cel mai autobiografic dintre creațiile autorului Marilor speranțe) și un triumfalism lipsit de ostentație, indus de tehnica premeditată a happy ending-ului. Totuși, dincolo de stereotipurile epicului pencilensian, descoperim aici și
Treptele lumii by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2972_a_4297]
-
din ingredientele specifice narațiunilor pencilensiene, intrate aici într-un dozaj probabil mai convingător decît în alte locuri: o dinamică întreținută constant a intrigii melodramatice, un context autobiografic mai pronunțat (unii exegeți cred, pe bună dreptate, că romanul e cel mai autobiografic dintre creațiile autorului Marilor speranțe) și un triumfalism lipsit de ostentație, indus de tehnica premeditată a happy ending-ului. Totuși, dincolo de stereotipurile epicului pencilensian, descoperim aici și nuanțe arhitecturale de mare subtilitate, care - să recunoaștem - l-au consacrat, în fapt, pe
Treptele lumii by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2972_a_4297]
-
immortels d'Agapia, Les mendiants de miracles și celelalte). Sugestive pentru motivul arătat și conținînd posibile puncte de pornire pentru alte dezbateri mi se par însă capitolele dedicate lui Norman Manea, respectiv D. Țepeneag, scriitori care-și exploatează o materie autobiografică implicată și în eseistica lor, comparabili într-un fel cu Petru Dumitriu, și el prozator autobiografic și eseist, și poate că între acești scriitori atît de diferiți (dar încă o dată: comparabili!), ar trebui căutate măcar unele din trăsăturile neliniștitului autor
Pe marginea unei carți de Eva Behring: Scriitori români din exil by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14971_a_16296]
-
puncte de pornire pentru alte dezbateri mi se par însă capitolele dedicate lui Norman Manea, respectiv D. Țepeneag, scriitori care-și exploatează o materie autobiografică implicată și în eseistica lor, comparabili într-un fel cu Petru Dumitriu, și el prozator autobiografic și eseist, și poate că între acești scriitori atît de diferiți (dar încă o dată: comparabili!), ar trebui căutate măcar unele din trăsăturile neliniștitului autor român din exil, străin de vechile obsesii ale generației precedente, care devine problematic, filosof și deschis
Pe marginea unei carți de Eva Behring: Scriitori români din exil by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14971_a_16296]
-
Vladimir Streinu a scris despre el în mod substanțial încă din vremea când combătea cu fervoare biografismul, sub semnul căruia i se părea că se sărbătorise până și centenarul din 1937. El deduce acum portretul omului exclusiv din operă (totuși autobiografică măcar în punctul de pornire), dispensându-se de biografie. Mai târziu, ca și la Hogaș, va simți nevoia unei întregiri, a unei rotunjiri, lărgind aria de cuprindere în care intră expunerea vieții și nu numai, ca în micromonografia, apărută postum
Centenar Vladimir Streinu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/15173_a_16498]
-
postmodernă a dovedit un interes acut pentru jurnal, pentru confesiunile artiștilor în special, forme ale scriiturii de grad secund în care naratorul se suprapune actantului iar referentul tinde să fie chiar conținutul stărilor de conștiință ale celui care scrie. "Pactul autobiografic" instituie astfel un spațiu estetic marcat în chip decisiv de tribulațiile și avatarurile afective ale eului ce se dezvăluie pe sine, cu mai multă sau mai puțină sinceritate și autenticitate; în cazul jurnalului eul devine, în mod concomitent, obiect și
Mircea Mihăieș - portret în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15397_a_16722]
-
nu e decât sublimarea, pe mari porțiuni, a faptului cotidian, o coborâre în subsol a tot ceea ce ține de trăire. Kafka se judecă după norme ce scapă înțelegerii comune, cântă-rindu-și gesturile într-o balanță făcută exclusiv pentru folosință proprie". Stilul autobiografic al lui Kafka rezidă dintr-o foarte precisă cumpănire a obiectivării și literaturizării. Cele două domenii (al trăirii și imaginarului) de regăsesc în spațiul unei scriituri ce se caută neîncetat pe sine, în oglinda judecății morale ("Kafka nu literaturizează, dar
Mircea Mihăieș - portret în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15397_a_16722]
-
adevăruri parțiale care mai mult ascund printr-un pervers efect de perspectivă, în afara tezismului, deși, poate, niciodată tentația n-a fost mai mare, chestionînd ideologia în fiecare frază, acest volum, care nu mai lasă impresia unui autodenunț nici măcar în completările autobiografice (necesare înscrierii la un concurs de ,vitrinieri din comerțul socialist"), despre unchiul Marcel plecat în străinătate și dat mort pentru a evita complicațiile (căci ,orice autobiografie e o luptă în care vrei să amăgești reaua-voință a unui necunoscut"), continuă perfect
Cum am devenit nuvelist by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11089_a_12414]