KorAP: Find »[drukola/base=auxiliar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...335 >

8,361 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

care redau activități nonagentive) au capacitate "prezentațională", dar selectează auxiliarul avere. Prin urmare, în italiană, cliticizarea partitivă și selecția auxiliarului nu sunt convergente. 6.2. Subiectul postverbal "nud" Mackenzie (2006: 70) arată că, în spaniolă, unde nu există testul selecției auxiliarului, nici testul cliticizării partitive, compatibilitatea cu subiectele "nude" este considerată ca fiind un diagnostic primar al inacuzativității − Aranovich (2003)27, Mendikoetxea (1999)28. Testul e valabil și pentru catalană, portugheză și italiană. Alboiu, Barrie, Frigeni (2004: 6) preiau de la Belletti

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
214) arată că inversiunea locativă este unul dintre cele două diagnostice de suprafață pentru inacuzativitate, alături de inserția expletivului there; în inversiunea locativă, obiectul din D-Structură nu devine subiect în S-Structură, ci își păstrează poziția postverbală; verbele care selectează auxiliarul be 'a fi' apar cel mai frecvent în inversiunea locativă. Autoarele observă că numai anumite subclase de verbe inacuzative apar în această construcție; verbele care descriu tipul de mișcare și verbele de emisie de sunete apar în inversiunea locativă atunci când

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fac ca testele propuse pentru alte limbi (în afară de neacceptarea pasivizării și de adjectivizarea participiului) să nu funcționeze (sau să funcționeze numai parțial) în limba română: ● româna a pierdut, pentru cele mai multe verbe, cu excepția celor de mișcare direcționată, posibilitatea de selecție a auxiliarului, așa cum s-a întâmplat și în spaniolă și cum este pe cale să se întâmple în franceză; ● în română, nu există clitice pronominale partitive, deci nici posibilitatea de a verifica tipul de extracție pe care acestea îl permit; ● în română, nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1966a: 194) arată că a fi și a avea se aseamănă sub mai multe aspecte: pot funcționa ca auxiliare temporale; nu sunt pasivizabile; pot funcționa ca auxiliare pentru același verb (în funcție de caracterul reflexiv/nereflexiv al verbului); în restul situațiilor, ca auxiliare, sunt în distribuție complementară. Diferența fundamentală dintre cele două verbe este că a fi apare în construcții predicative, iar a avea, în construcții tranzitive. Moro (1997, apud Niculescu 2008: 257−258) arată că diferența dintre 'a avea' și 'a fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
redusă (engl. small clause), propoziție analizabilă ca o structură subiect-predicat. În unele studii s-a pus nu numai problema unificării analizei pentru aparițiile verbului a fi existențial și locativ, ci și a unificării interpretării pentru toate aparițiile sale, inclusiv ca auxiliar, soluțiile fiind diferite. Abeillé și Godard (2000) arată că, în franceză, italiană și română, verbul copulativ și auxiliarul de timp/aspect trebuie considerate lexeme diferite. Verbul copulativ, identic cu auxiliarul pasiv, are aceeași structură argumentală în cele trei limbi, însă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
problema unificării analizei pentru aparițiile verbului a fi existențial și locativ, ci și a unificării interpretării pentru toate aparițiile sale, inclusiv ca auxiliar, soluțiile fiind diferite. Abeillé și Godard (2000) arată că, în franceză, italiană și română, verbul copulativ și auxiliarul de timp/aspect trebuie considerate lexeme diferite. Verbul copulativ, identic cu auxiliarul pasiv, are aceeași structură argumentală în cele trei limbi, însă auxiliarele de timp/aspect sunt diferite: în română, auxiliarul de perfect fi are structură argumentală de auxiliar de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și a unificării interpretării pentru toate aparițiile sale, inclusiv ca auxiliar, soluțiile fiind diferite. Abeillé și Godard (2000) arată că, în franceză, italiană și română, verbul copulativ și auxiliarul de timp/aspect trebuie considerate lexeme diferite. Verbul copulativ, identic cu auxiliarul pasiv, are aceeași structură argumentală în cele trei limbi, însă auxiliarele de timp/aspect sunt diferite: în română, auxiliarul de perfect fi are structură argumentală de auxiliar de timp, dar este diferit de copulă. În română, cele două verbe au

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
soluțiile fiind diferite. Abeillé și Godard (2000) arată că, în franceză, italiană și română, verbul copulativ și auxiliarul de timp/aspect trebuie considerate lexeme diferite. Verbul copulativ, identic cu auxiliarul pasiv, are aceeași structură argumentală în cele trei limbi, însă auxiliarele de timp/aspect sunt diferite: în română, auxiliarul de perfect fi are structură argumentală de auxiliar de timp, dar este diferit de copulă. În română, cele două verbe au morfologie diferită: a fi pasiv are paradigmă completă, iar a fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că, în franceză, italiană și română, verbul copulativ și auxiliarul de timp/aspect trebuie considerate lexeme diferite. Verbul copulativ, identic cu auxiliarul pasiv, are aceeași structură argumentală în cele trei limbi, însă auxiliarele de timp/aspect sunt diferite: în română, auxiliarul de perfect fi are structură argumentală de auxiliar de timp, dar este diferit de copulă. În română, cele două verbe au morfologie diferită: a fi pasiv are paradigmă completă, iar a fi de perfect este defectiv. Avram (2003: 197) arată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și auxiliarul de timp/aspect trebuie considerate lexeme diferite. Verbul copulativ, identic cu auxiliarul pasiv, are aceeași structură argumentală în cele trei limbi, însă auxiliarele de timp/aspect sunt diferite: în română, auxiliarul de perfect fi are structură argumentală de auxiliar de timp, dar este diferit de copulă. În română, cele două verbe au morfologie diferită: a fi pasiv are paradigmă completă, iar a fi de perfect este defectiv. Avram (2003: 197) arată că verbele copulative sunt verbe care nu atribuie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
corespunzătoare lui a fi pentru celelalte valori (Feuillet 2006: 156). Feuillet (2006: 201) remarcă absența generalizată a lui a fi din limbile altaice, din unele limbi din Caucaz și din limbile fino-ugrice, subliniind că limbile care folosesc a avea ca auxiliar au și construcții cu a fi (Feuillet 2006: 170). 2.3. Date din latină și din limbile romanice Benveniste (1966a: 193) arată că, deși în majoritatea limbilor indo-europene s-a generalizat folosirea lui *es- atât pentru valoarea copulativă, cât și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
175) susține că acesta nu este un criteriu absolut, dovadă fiind gramaticalitatea unor exemple ca Ion e în București pentru trei săptămâni, în care a fi se folosește în prezența unei delimitări temporale. În plus, autoarea observă că cele două auxiliare determină sensuri diferite: întrebarea Unde stau paharele? privește locul obișnuit în care sunt localizate paharele, în timp ce întrebarea Unde sunt paharele? privește situația în care paharele nu sunt în locul obișnuit. Concluzia studiului este că, din punctul de vedere al verbelor copulative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
românești. Nu voi relua argumentele formulate în favoarea uneia sau a alteia dintre interpretări, ci voi reține numai ideea unei interpretări unice. Voi încerca să demonstrez că verbul a fi, în toate ipostazele sale (verb predicativ, operator copulativ), cu excepția valorii de auxiliar (deși, după cum am arătat supra, 2.1.4. posibilitatea de a unifica interpretarea inclusiv pentru valoarea de auxiliar nu este exclusă), este un verb ergativ/inacuzativ. 2.4.1. Valorile verbului a fi în limba română În DA, tomul II

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unei interpretări unice. Voi încerca să demonstrez că verbul a fi, în toate ipostazele sale (verb predicativ, operator copulativ), cu excepția valorii de auxiliar (deși, după cum am arătat supra, 2.1.4. posibilitatea de a unifica interpretarea inclusiv pentru valoarea de auxiliar nu este exclusă), este un verb ergativ/inacuzativ. 2.4.1. Valorile verbului a fi în limba română În DA, tomul II, s.v. fi, sunt înregistrate două ipostaze ale acestui verb, cea de verb pregnant (plin lexical) și cea de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fi' + o prepoziție locativă abstractă încorporată. Kayne (1993) susține că elementul încorporat este un determinant, prin urmare o structură posesivă conținându-l pe a avea ar proveni dintr-o structură posesivă nominală; această analiză ar funcționa și pentru ipostaza de auxiliar a lui a avea: dacă a avea ca verb plin selectează un complement nominal, a avea auxiliar selectează un complement participial (ipostaza de verb modal este asemănătoare cu cea de auxiliar, diferit fiind tipul de complement). Selecția de către a avea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o structură posesivă conținându-l pe a avea ar proveni dintr-o structură posesivă nominală; această analiză ar funcționa și pentru ipostaza de auxiliar a lui a avea: dacă a avea ca verb plin selectează un complement nominal, a avea auxiliar selectează un complement participial (ipostaza de verb modal este asemănătoare cu cea de auxiliar, diferit fiind tipul de complement). Selecția de către a avea a unei propoziții reduse este soluția propusă, între alții, de Guéron (1986)17: a avea (ca verb

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominală; această analiză ar funcționa și pentru ipostaza de auxiliar a lui a avea: dacă a avea ca verb plin selectează un complement nominal, a avea auxiliar selectează un complement participial (ipostaza de verb modal este asemănătoare cu cea de auxiliar, diferit fiind tipul de complement). Selecția de către a avea a unei propoziții reduse este soluția propusă, între alții, de Guéron (1986)17: a avea (ca verb plin și ca auxiliar) este un verb inacuzativ care selectează o propoziție redusă conținând

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este soluția propusă, între alții, de Guéron (1986)17: a avea (ca verb plin și ca auxiliar) este un verb inacuzativ care selectează o propoziție redusă conținând un NP, în cazul utilizării posesive, sau un VP, în cazul utilizării ca auxiliar. Catalogarea verbului a avea drept inacuzativ nu ar fi incompatibilă cu prezența obiectului direct în Cazul acuzativ, pentru că acest Caz ar fi, de fapt, atribuit de prepoziția abstractă încorporată în a avea. Hoekstra (1994)18 argumentează în favoarea ideii că niciuna

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu ar fi incompatibilă cu prezența obiectului direct în Cazul acuzativ, pentru că acest Caz ar fi, de fapt, atribuit de prepoziția abstractă încorporată în a avea. Hoekstra (1994)18 argumentează în favoarea ideii că niciuna dintre ipostazele verbului 'a avea' (de auxiliar și de verb plin) nu este derivată de la a fi. Atât a fi, cât și a avea sunt verbe care nu pot atribui rol tematic, iar diferența dintre ele constă în capacitatea de a atribui Caz: spre deosebire de a avea, a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Temă primind un Caz inerent sau Cazul absolutiv. Niculescu (2008: 245) arată că unii cercetători propun o analiză unificată pentru toate aparițiile verbului a avea, iar alții diferențiază a avea1 − lexical, care are întotdeauna un argument subiect −, de a avea2 − auxiliar, care nu cere un argument extern. Belvin și Den Dikken (1997)19 au analizat verbul corespunzător lui a avea ca fiind un centru funcțional F în care se încorporează o prepoziție locativă și un nod Acord. Prezența prepoziției are drept

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de tip verbal (infinitiv, conjunctiv, construcții relative infinitivale), în care funcționează ca verb modal. Nu se poate totuși trece cu vederea că, în unele studii, sunt interpretate unitar toate ipostazele lui a avea (pentru cea de verb modal și de auxiliar se susține că numai tipul de complement - verbal vs nominal - este diferit). a. A avea exprimă raportul cuiva sau a ceva cu ce e al său - "a poseda, a stăpâni": (1) Am auzit că ai o furcă de aur, care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
soluție de analiză este acceptabilă pentru unele structuri în care a avea funcționează similar cu a fi (El o avea dragă, Are oi la munte), pentru aparițiile ca verb modal (Doar n-am a trăi cât lumea!) și chiar ca auxiliar de viitor sau de perfect compus (Un pas am să mai fac, Am scris o carte), dar nu și pentru structurile posesive sau partitive (Ai o furcă de aur, Masa are patru picioare), în care nu există, în afara verbului, niciun

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
marcare: nominală (prin caz, postpoziție, particulă) și verbală (acord). Codarea ergativă nominală e generală și independentă de timpul verbal. Constituentul A este marcat prin cazul ergativ. Există două tipuri de conjugare: tipul sintetic, puțin utilizat și tipul perifrastic, construit cu auxiliarul corespunzător verbului a fi pentru verbele cu un singur participant și cu cel corespunzător verbului a avea pentru verbele care pot avea doi participanți. În forma auxiliarului sunt codate informații despre cei doi participanți. La nivel sintactic, basca este o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
două tipuri de conjugare: tipul sintetic, puțin utilizat și tipul perifrastic, construit cu auxiliarul corespunzător verbului a fi pentru verbele cu un singur participant și cu cel corespunzător verbului a avea pentru verbele care pot avea doi participanți. În forma auxiliarului sunt codate informații despre cei doi participanți. La nivel sintactic, basca este o limbă de tip acuzativ. Deși, în mod obișnuit, subiectul agentiv al verbelor tranzitive și intranzitive primește cazul ergativ, iar subiectul verbelor intranzitive neagentive și obiectul verbelor tranzitive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcții pasive și antipasive, dar nu se poate vorbi despre diateză. Topica nemarcată este subiect de dezbatere: SVO sau SOV. Limbă nonconfigurațională: ordinea constituenților se supune ierarhiei informației (structurii temă−remă, nu marcării funcțiilor). Cel mai frecvent, verbul lexical precedă auxiliarul. Negația impune antepunerea auxiliarului. BATS (BATSBI, TSOVA-TUSH) Limbă din familia caucaziană (NAKH), ramura de nord-est, vorbită într-un sat din estul Georgiei, Batsbi. Aproximativ 500 de vorbitori. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ: unele verbe intranzitive atribuie pronumelui de persoanele 1 și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]