95,569 matches
-
știe nimeni de ei, nu sînt disidenți recunoscuți. Sînt oameni pe care îi vezi pe stradă și nu-ți atrag atenția. Pînă în ^89 au fost anchetați de Securitate, după aceea au fost marginalizați social, pentru a nu li se auzi vocea, pentru a nu fi luați în serios. Andreea Pora stă de vorbă cu fiecare dintre acești oameni zile în șir, le confruntă spusele cu probele. Îi scoate dintr-un anonimat insuportabil și dintr-o condiție de victime de două
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13944_a_15269]
-
noastră, ca și de igiena noastră interioară. Cînd știi că există o listă cu asemenea persoane la CNSAS nu se poate să nu faci tot ce poți pentru ca această listă să devină publică. E clar că autoritățile nu vor să audă de publicarea listei. Dar confruntate cu o presiune constantă, autoritățile vor fi silite să accepte asta. Teza atît de dragă unora dintre puternicii zilei că trebuie să lăsăm trecutul în pace pentru a ne putea concentra asupra viitorului e de
Secretoasa elită de ieri a României by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13943_a_15268]
-
știe nimeni de ei, nu sînt disidenți recunoscuți. Sînt oameni pe care îi vezi pe stradă și nu-ți atrag atenția. Pînă în ^89 au fost anchetați de Securitate, după aceea au fost marginalizați social, pentru a nu li se auzi vocea, pentru a nu fi luați în serios. Andreea Pora stă de vorbă cu fiecare dintre acești oameni zile în șir, le confruntă spusele cu probele. Îi scoate dintr-un anonimat insuportabil și dintr-o condiție de victime de două
Secretoasa elită de ieri a României by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13943_a_15268]
-
Oravița. Personajul, Karl Knoblaut a avut un rol deosebit în dezvoltarea interesului pentru folclor al prietenului german: el i-a atras luarea aminte asupra bogăției de sentimente și culoare a poveștilor locului și prin el, autorului-culegător, fiindu-i traduse textele auzite din gura localnicilor ( pe care îi numește în Sursele basmelor, parte din Introducerea, împărțită ca semnătură și contribuție cu fratele său). Și tot mulțumită lui, Karl Knoblaut, prin urmași, Ion Taloș a intrat în posesia fotografiei lui Arthur Schott, unica
Basme valahe by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13929_a_15254]
-
nu ne gândim la frații noștri basarabeni despuiați încetul cu încetul de cuvintele lor firești, de felul de a numi lucrurile și de a le împărtăși altora, jefuiți lexical, se poate spune, vorbind acum o limbă pe care, dacă o auzi, te și apucă mila... Dar vorbitorii noștri de la București... Deputații, senatorii, miniștrii și chiar câte un prim-ministru, uneori, cum se exprimă dânșii când nu cunosc bine limba, când nu o cultivă, când nu o citesc, și nu-i vorba
Îndemnurile pentru vite by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13957_a_15282]
-
din ecuație prestația etică a scriitorului (artistului) în discuție. Jurnalele Doamnei Monica Lovinescu sînt documente istorice de importanță majoră. Aflată mereu în centrul evenimentelor, atentă la tot ce o înconjoară, Doamna Monica Lovinescu își notează cu scrupulozitate ceea ce vede și aude. O activitate anostă și obositoare, aparent inutilă (comoditatea ne face să ne imaginăm că vom reține evenimentele importante care ne-au marcat într-un fel sau altul viața), ale cărei roade se văd mult mai tîrziu în timp. Ca și
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
exclus ca viitorul laureat al Premiului Nobel pentru literatură să fie Tomas Tranströmer. Poemele de față fac parte dintr-o voluminoasă culegere de versuri care urmează să apară la Editura Polirom anul acesta. Pietrele Pietrele pe care le aruncăm, le aud cum cad prin ani, limpezi ca lumina zilei. În vale, faptele clipei, descumpănite, galopează, strigând din vârf de copac în vârf de copac, dar amuțesc în aerul mai rarefiat decât cel al prezentului, și alunecă, precum rândunicile, din vârf de
Tomas Tranströmer by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/13939_a_15264]
-
este confuzia. Criticul n-are voie să nu știe ce vrea să spună. Proverbul franțuzesc i se potrivește perfect în raționalitatea lui: ceea ce e bine gîndit, se exprimă în mod clar. De aici decurge obligația unei anumite precizii. I-am auzit pe unii matematicieni sau, în general, oameni ai științelor pozitive observînd că un critic literar poate pretinde doar să fie cît mai puțin vag; exactitatea n-ar fi în firea lucrurilor lui. Nimic mai neadevărat: precizia nu e pur și
Posibil decalog pentru critica literară by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13945_a_15270]
-
a trezi cititorul din noi. Lui Călinescu îi plăcea un vers al unui romantic german care se referea la poet: dacă nimerești cuvîntul magic, lumea începe să cînte. Dacă nimerești cuvîntul magic, literatura începe să cînte. Și cititorul să-i audă cîntecul.
Posibil decalog pentru critica literară by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13945_a_15270]
-
literatură «realistă», de fapt numai «autobiografică»" ( p. 11). Dar, ține să precizeze autorul, "cu minima condiție de a înțelege că tu, autorul, ești acolo nu doar cu toate întîmplările tale, ci și cu toate fantasmele tale, cu tot ceea ce vezi, auzi, citești, «furi», de a înțelege deci că Lumea și lumea ta sînt într-o perfectă interpătrundere, ambele fiind, în același timp și în aceeași măsură, «reale» și «ficționale». În cele din urmă, aceste proze, îmbibate de detalii realiste și autobiografice
Bărbatul la cincizeci de ani by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13924_a_15249]
-
iar prin ferestrele acestei odăi se vede o mare ce se întinde cât vezi cu ochii, sfărâmându-se pe stânci. [...] Eram aproape mort când venii pe lume. Mugetul valurilor ridicate de o vijelie anunțând echinoxul de toamnă împiedica să se audă propriile-mi strigăte; mi s-au povestit adesea aceste detalii; tristețea lor nu s-a șters nicicând din amintirea mea. Nu există zi în care, visând la ceea ce am fost, să nu revăd cu gândul stânca pe care m-am
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
istorice care, amestecându-l pe individ cu lucrurile, obligă să-i fie reținută amintirea" ( p. 469). Omul însuși a dat dovezi de curaj, ca într-un celebru articol din "Le Mercure", din 1807: " Când, în tăcerea abjecției, nu se mai aud decât lanțul sclavului și glasul delatorului; când totul tremură în fața tiranului, și este la fel de primejdios să te bucuri de favoarea lui ca și să-i meriți dizgrația, apare istoricul, încărcat cu răzbunarea popoarelor" ( p. 570). Împăratului nu i-a rămas
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
largă comparație, la pagina 101 din tomul II, unde desfășurarea armonioasă a frazelor pare a îmblânzi dezolarea: "Când îți privești sau îți asculți viața trecută, îți pare că vezi pe o mare pustie urma navei care a dispărut; crezi că auzi dangătele unui clopot a cărei bătrână clopotniță nu se mai zărește deloc." Între reperele importante ale trecutului revizitat se numără expediția militară franceză în Spania, din 1823. Chateaubriand era ministru de externe, și poate afirma liniștit că în acest moment
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
uit în jur. Dau nas în nas cu realitatea și se fac țăndări toate imaginile mele. Urlete și zbierete isterice, gesturi violente, ca și limbajul, smuceli, înjurături, palme peste creștete, afuriseli. Dintr-un fel de bodegă, în Parcul Carol se aude refrenul, altfel demodat, cu o gară mică și cu o iubită chemată în zadar. Falseturile se țin lanț, decibelii mi-au rănit timpanele. Pare că tot parcul se află în suferință, dar cum să se apere? Moartă de curiozitate, intru
A fost cîndva în România by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13959_a_15284]
-
se liniștește. De fiecare dată mă emoționez v-am spus, femeia siciliană, cu temperament și fără autocontrol oriunde aș vedea acest ritual. Soldații cu gura pînă la urechi se dau jos dintr-un fel de ARO din care manelele se aud răspicat. Bat un fel de pas, în batjocură. Șoferul descheiat la tunică, fără centură, cu țigara în colțul gurii, coboară șmecher și lăsă mașina cu portiera azvîrlită și cu muzica insuportabilă năvălind spre noi. Își rîde de colegi fără jenă
A fost cîndva în România by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13959_a_15284]
-
de balet postum. Cum eram în lichidare de gînduri și planuri, fluturii aceia roșu-închis păreau și ei resturi măturate ale unor hîrtii rupte în bucățele, care nu aveau cum să-și ia zborul, rostogolite de vîntul razant cu pămîntul. Se auzeau trenuri șuierînd în depărtare, la încrucișările însuflețite ale liniilor de pe partea cealaltă a întinsei stații de triaj năpădită parcă de raci, pietrișul acela inform care umple ecartamentele. Se Înfrigura esplanada de antracit umed, hașurată de linii de oțel și îndemnîndu-te
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
și nu altundeva, se găseau adevăratele ramificații ale destinului, sistemul său venos final. Odată ajuns în acel ținut, el devenea imens, iar lumea se vedea ca privită din altă lume. Ciuliniș și mărăciniș și cele de pe urmă cîmpuri părăginite. Am auzit o voce lăuntrică voind să mă înfricoșeze. "O să te omoare aici... Au cuțite de oțel făcute din oțelul șinelor moarte și din cauza asta sînt cumplite". Diogene mi-a spus trecînd pe acolo: - Bună seara... Da, eu sînt... Așa erau ruinele
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
în legătură cu felurile comandate. Deasupra noastră, spre uimirea mea, tavanul se deschidea, alunecând încet ca o enormă ușă glisantă și lăsând să intre în sală o adiere răcoroasă de-afară. "Lieber Gott! ", se întrerupea deodată bunica, "Tritsch-Tratsch Polka! " și, spre mine: "Auzi ce cântă orchestra? Odată, demult, când eram aici la masă cu Tata, cu tatăl meu... eram cam ca tine de mare..., am ascultat pentru întâia oară polca asta. Ai să vezi, vor urma și Povestirile din pădurea vieneză și celelalte
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
celor de odinioară trezea într-însa sentimentul acela dureros al lui "niciodată-nu-se-mai-întoarce", pe care tocmai reîntâlnirea târzie a unor locuri sau lucruri ce ne-au fost altădată dragi îl stârnește în noi. Nu o dată, în ziua aceea, aveam să o aud pe Matata, cum o numeam pe bunica, recunoscând cu o voioasă sau duioasă uimire - când în camera noastră cu draperii întunecate de catifea de la Împăratul Romanilor, când în piața orașului unde îmi prezentase, ca pe o veche cunoștință a sa
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
asupra ta. Ori de unde te-ai fi uitat la acel ochi, el te urmărea, te zărea, te fixa. "Cine e Ambrosius?" - am întrebat-o în șoaptă pe Matata. N-a avut timp să-mi răspundă sau poate nici nu mă auzise, căci ușa se deschidea și o doamnă cu părul alb, cu ochi mari albaștri din care șiroiau lacrimile se arunca în brațele ei, cu mici țipete bucuroase de fetiță. Îmbrățișate, cele două doamne râdeau și plângeau în același timp. Rămăsesem
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
în acest exercițiu de finețuri infantile, urmărindu-mi iscusința pe micul cadran al cântarului, în întrecere cu mine însumi, ca de atâtea ori în jocurile mele singuratice, când am simțit deodată pe creștetul meu chilug mâna delicată, mângâioasă și am auzit vocea parfumată întrebându-mă de astă dată: "Was machst du, Nikolaus? " M-am întors brusc și am văzut-o îmbrăcată într-un halat alb, ca o infirmieră. Nu mai arăta ca fetele din Pădurea neagră a basmelor germane, ci era
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
fi fost explicația bunicii, i se părea doar o joacă, un fel de "a se prosti" al muzicanților. Apoi, brusc, sub bagheta dirijorului - asemenea copiilor în fața bățului celor mari - aiureala veselă a instrumentelor se potolea și peste câteva clipe se auzea, înălțându-se în noapte, melodia. Le cunoștea pe toate, erau doar melodii cântate de mama și de bunica lui la vechiul pian Schweikhofer de acasă. Una singură fusese marea revelație a acelor seri de vară. Era o suită melodică, un
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
mi-o povestise bunica. Trepidam de la primele note ale uverturii, inima îmi bătea în gâtlej, până când îi recunoșteam aria pe care știam că urma să o cânte mai târziu la fereastra deschisă în noapte. Vocea nu aveam să i-o aud; instrumentele orchestrei o înlocuiau însă preabine. Mi-o închipuiam singură, plină de teamă, tremurând pentru vânătorul ei iubit ce se înhăitase cu puterile din beznă ale iadului. Eram prea tulburat ca să mai înghit fie și un dumicat din felia de
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
chiar și a ulmilor, a apelor bazinului ce licăreau în noapte, și iată-i călcând liniștit deasupra brazilor de pe colina învecinată. Le vedeam lucind alămurile...Odată ajunși acolo, deasupra pâlcului negru de brazi, se lăsau lin în jos și, deodată, auzeai limpede, auzeam atât de limpede, cu inima toată deschisă, în așteptare, melodia dulce, visătoare, a cornului. O auzeau și ceilalți muzicanți rămași acolo jos, pe terasă, lângă noi, de vreme ce îi răspundeau: clarinetele în registrul lor grav și bașii și contrabașii
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
a ulmilor, a apelor bazinului ce licăreau în noapte, și iată-i călcând liniștit deasupra brazilor de pe colina învecinată. Le vedeam lucind alămurile...Odată ajunși acolo, deasupra pâlcului negru de brazi, se lăsau lin în jos și, deodată, auzeai limpede, auzeam atât de limpede, cu inima toată deschisă, în așteptare, melodia dulce, visătoare, a cornului. O auzeau și ceilalți muzicanți rămași acolo jos, pe terasă, lângă noi, de vreme ce îi răspundeau: clarinetele în registrul lor grav și bașii și contrabașii. Dar nu
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]