774 matches
-
cîteva clipe de viață care-i mai rămăseseră, trupul său avu timp să mai schițeze cîteva mișcări. Se Întoarse pe jumătate, cu genunchii Îndoiți, pregătiți parcă pentru un salt În aer, umărul i se lăsă În jos, iar mîinile cafenii bîjbîiră Într-o Încercare inutilă și neterminată de a apuca găleata. Apoi, pe jumătate chircit și crispat, cu palmele arcuite ca pentru o rugăminte cumplită și grotescă, cu unul din picioare zbătîndu-se oribil În aer, primi moartea de-a dreptul, ieșindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
arcuite ca pentru o rugăminte cumplită și grotescă, cu unul din picioare zbătîndu-se oribil În aer, primi moartea de-a dreptul, ieșindu-i În Întîmpinare. După ce nitul Îl atinse, trupul rămase o clipă neclintit, chircit, crispat, ca o imagine grotescă, bîjbîind oribil și inutil În aer cu unul din picioare, iar un fir de fum acru i se Înălță de la brîu. Apoi hainele ponosite se aprinseră, omul păși orbește Înainte Într-un gol amețitor și se prăbuși, torță strălucitoare aprinsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
el clopotele în cinstea lui Boc și Băsescu. Apoi, fără veste deraiază. A început să bată câmpii despre fidelitate, despre presa scârboasă și alte chestii care probabil îl mai râcâiau la inimă. Armeanul acela negroid și aparent blegos, șeful minorităților bâjbâie și el aiurea. Ce spune? Păi spune că a avut dreptate despre ceva. Aha! Nu sențelege despre ce. Nu se știe precis, dacă măcar în capul lui este cumva mai multă lumină în direcția respectivă. Apoi Boc fiind acum sigur
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Italia. Fiind două zone calde, s-ar recupera mult din energia calorică. Aceasta ar putea fi reinvestită în cele patru domenii de activitate mai sus amintite. Drumul meu neavând de-a face cu niciuna din direcțiile fotonizate, adesea trebuia să bâjbâi în căutarea traseului cel mai scurt către îndatoririle civice. Bunăoară, după un an de „Sfântul Pantelimon”, a trebuit să plec în pelerinaj la Inspectorat. Auzisem că noul inspector-muftiu la Limbi Străine era profesor de geografie. Întotdeauna m-am înțeles bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
revendice străzi, munți, păduri. Oricum, românii dinăuntru vor să le-o tragă celor dinafară, iar cei din afară speră să le înțepe rozeta celor din interior. Am observat că ne abătusem de la fascicolul luminos care țâșnea din soarele-canal spre Intercontinental. Bâjbâind, ne-am trezit în fața unui grilaj masiv pe care era prinsă o plăcuță: Strada Puțul-cu-Plopi. Mi-am adus aminte că puțin mai sus se afla casa lui Constantin Tănase, comediantul trimis de ruși într-o lume mai veselă în sicriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
într-o sumedenie de personalități zglobii, teribiliste. Ajunsă în punctul acesta mort, rațiunea umedă a lui Cosmin se crispă și refuză să se mai lase stoarsă ca o căciulă de lână ținută la aerisit pe sârmă, în ploaie. Degetele îi bâjbâiră după pachetul de țigări și, după câteva fumuri, făcu dublu click pe un fișier winamp, botezat Maiko, nici el nu știa de ce. Era un playlist în care amestecase toată muzica pe care o avea în computer. Privi pe foaia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
am ezitat, dar ortacii legați la gură m-au încurajat: respinge-o! Am luat-o din voleu, țintind vinclul palatului prezidențial. Însă exact atunci bomba a explodat și mi-am pierdut vederea. Sub pleoape aveam un milion de ace. Am bâjbâit până la grilajul care împrejmuia Grădina Botanică. Acolo m-au luat în primire mamele și fiicele bucureștene. Eram un biet invalid de război. După zece minute de orbire mi-am recăpătat un sfert de vedere și, prima imagine pe care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
camera alăturată. Un laș! Adelina i-a spus de la obraz rivalei sale că nu mai are rost să lupte pentru Leo, pentru că el și ea își erau destinați unul altuia din eternitate. Pur și simplu erau jumătățile marelui Androgin care bâjbâiseră una după alta timp de mii de ani, trecând prin nenumărate încarnări, iar acum, Doamne-ajută! se regăsiseră pentru totdeauna. Copilul lor astral era Tubu, birmanezul cu ochi albaștri ca ai zeului Shiva. Chiar părintele Gherontie de la Frăsinei îi confirmase intuiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
a născut Într-un spital din Londra În timpul unui bombardament.“ Poate că i s-a făcut teamă pentru ea sau milă, sau poate s-a rușinat de propria lui lașitate. Poate curiozitatea l-a făcut să se Întoarcă și să bâjbâie mai mult de o oră pe culoarele Întortocheate de la etajele șase și șapte ale blocului. În cele din urmă a găsit ușa camerei ei, era aproape de miezul nopții, dar Încuiată. A bătut Întâi Încet, pe urmă tare și din ce În ce mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și acolo, înainte de a descuia ușa, sperasem să încerc să-i fur Fionei o primă sărutare. Dar atmosfera nu mai era propice. Ea părea încă încordată, ținându-și poșeta strâns la piept, iar eu eram atât de emoționat, încât am bâjbâit prostește un secol - atât mi s-a părut - cu cheia în broască, până am observat că scosesem altă cheie din buzunar. Apoi, când în sfârșit am deschis ușa și am dat să intru, Fiona a scos brusc un țipăt - ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lucra în clădire. Din același motiv, considera că însuși biroul președintelui trebuia să fie o capodoperă de design: căci lambriurile de stejar de pe pereți erau, după toate aparențele, neîntrerupte, și orice vizitator care încerca să plece după un interviu ratat bâjbâia minute-n șir căutând ușa, până ce Thomas se ridica să-l ajute cu un aer de superioritate obosită. Această trăsătură era în sine simptomatică pentru secretomania în care erau învăluite afacerile Stewards. Abia prin anii ’80 băncile comerciale au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
duse spre doctor. — Să te fut. Să te fut. S-o fut pe mă-ta. S-o fut pe sor-ta... Doctorul Îi aruncă-n față o farfurioară plină cu iod. În timp ce se-ndrepta orbit spre el, locotenentul Își căuta, bâjbâind, pistolul. Doctorul Îi sări În spate, Îi puse piedică și, când locotenetul căzu la podea, Îl lovi cu piciorul de câteva ori și luă pistolul cu mănușile sale de cauciuc. Locotenetul zăcea pe podea, ținându-și mâna sănătoasă la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
utilizând un camion Întreg de cosmeticale. Nu-i rău deloc, mi-am zis eu aruncând o privire În una din omniprezentele oglinzi Înalte de doi metri. Nici prin minte nu-ți putea trece că În urmă cu abia câteva minute bâjbâiam bezmetică prin trafic, În mare primejdie de a mă sinucide și de a-i omorî În drum și pe toți cei din jur. Am intrat plină de Încredere În biroul asistentelor, aflat Înaintea celui al Mirandei, și m-am așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
gât restul de cafea, am pus o nouă rundă la fiert pentru Alex și am făcut rapid un duș fierbinte. Când m-am Întors În dormitor, el stătea În pat, În capul oaselor. — Te-ai și Îmbrăcat? a Întrebat el, bâjbâind după ochelarii cu rame subțiri de metal fără de care era aproape orb. A sunat cineva azi dimineață, sau doar am visat? — N-a fost un vis, am zis eu și m-am strecurat Înapoi sub plapumă, deși Îmi trăsesem deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
spaniol, se face lumină trandafirie și răsfățatul publicului se apropie de Nadina și cântă înfiorat cupletul amorului fără speranță. Aerul s-a îmbîcsit de fum și de aburi de vinuri grele. Ochii lucesc. Lumina albă tremură pe fețele obosite. Glasurile bâjbâie distrate... În trăsură, îmbondorită în blană, Nadina spuse bucuroasă: ― Bine c-au început și Bucureștii să devie oraș mai civilizat, nu tot mititei, și lăutari, și mojicie!... Nu-i așa, Grig? ― Da, sigur! ― Și șansonetistul foarte interesant! adăugă ea după
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un ceas și nici urmă de somn. Poate e și prea cald în odaie. Se sculă, îmbrăcă un halat, aprinse o țigară. Trebuie să se răcorească puțin. Întunericul era acuma mai negru. În hol razele lunii se zvârcoleau neputincioase. Ajunse bâjbâind în deschizătura verandei unde erau câteva fotoliuri și mescioare. Își pipăi un jilț și se așeză încet, cum și venise, parcă i-ar fi fost teamă să nu turbure somnul celorlalți. Ședea cu spatele spre peretele care-l despărțea de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să-și mai ia câte ceva. A intrat în odaia cealaltă, dar n-a găsit chibriturile și pe ale lui le lăsase Lenuței să puie cutia pe gologanii de joc, că îi poartă noroc. Plictisit, era să plece cu mâna goală. Bâjbâind prin antreu spre ieșire, a auzit glasuri în camera chiriașului. O clipă a ezitat: cum să deranjeze pe om când poate să fie cu o damă? Pe urmă s-a gândit că de ce să fi făcut un drum degeaba numai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a salonului era deschisă larg. Se vedea curtea conacului vastă și pustie. De afară, nu pătrundea nici un zgomot. Liniștea era apăsătoare. Soarele lucea de undeva cu o lumină albă, făcând mai dureroasă tăcerea în care vorbele speriate ale lui Stavrat bâjbâiau ca niște păsări fugărite. Nadina nu voia totuși să-și dea pe față îngrijorarea, ca și când ar fi fost o umilință pentru ea. Dorea să se împotrivească și, din pricina liniștii de afară, nu îndrăznea nici să deschidă gura. Numai când se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
risipiseră. Pe cerul plumburiu nu se vedea nicio stea. Se gândi o clipă la Steiner, croitorul, dacă ar fi trăit, ar fi avut o noapte mai împăcată, fără spaima stelelor care ard, dacă nu cumva ele ardeau altminteri. Intră pe bâjbâite în cămăruța lui. Răsturnă vreo două teancuri de cărți, până nimeri muchia patului. Rămase așa o vreme, așezat, cu o vagă buimăceală de la băutură în moalele capului și căznindu-se să priceapă ce-i ajută pe oameni să vorbească atâta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
scufundându-se în apă, nu se auzeau. Degetele lui coborâră de-a lungul gâtului, apoi mai jos, încurcându-se în cordonul paltonului, în nasturii care se împotriveau, ea se strânse, astfel încât să lase mânecile să alunece. El căută mai adânc, bâjbâind cu degetele lacome prin veșmintele ei, ca și cum ar fi vânturat un morman de frunze. Găsi, spre coapsă, un petic de piele, îl lărgi cu disperare, încurcându-i veșmintele, care în sus, care în jos, dar reușind, în sfârșit, s-o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Vocile se adunau iarăși într-una singură, care îl mâna din spate. — Mergi... ești liber... dezleagă-te... Bătrânul împletici câțiva pași, se lovi de perete, își duse mâna la obraz și degetele i se încleiară în sudoarea amestecată cu sânge. Bâjbâi până dădu de pragul ușii. Ieși, împins din urmă de Vocea care respira un aer ce nu venea din piept, ci șuiera, ca dintr-o conductă. Întinse pasul, dar podeaua nu-i răspunse. Ea cobora în trepte și, ca s-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rămâi, spuse el, dar glasul îi sună destul de neconvingător. Până te liniștești... — E târziu. Nu-ți face griji, sunt liniștită... Tataia mă așteaptă. El o să știe ce e de făcut... Îi dădu capul deoparte și-și trase picioarele de dedesubt. Bâjbâi pe podea, până își găsi chiloții, care arătau ca un petic nefolositor. S-au rupt, șopti, făcându-i ghem la piept. Nu spusese „i-ai rupt“, era un fel de a refuza să vorbească despre cele întâmplate. Cum între timp
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Și-o plimbă îndelung prin gură, ca pe o bomboană. Fane Chioru își trecu mâinile cu degete lungi ca doi păianjeni pe masă, până când ajunse la mâncare. — Eu, spuse Coltuc, mulțumindu-se să privească spre cazna tovarășilor lui, unul care bâjbâia, altul care molfăia, ca să mă văd întreg, cum am fost la început, trebuie să fiu, în același timp, și-ntr-un loc, și-ntr-altul. Adică să mă uit la mine mai de departe. Am citit că, atunci când mori, sufletul se ridică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ologu, se târî în coate, trăgându-și piciorul ca pe o coadă de șopârlă, până dibui cârjele. Se ridică în șezut, privind lung spre mulțimile care se desfăceau, satisfăcute pentru o clipă, ca să se strângă iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
paginile în oglindă, devenind unul, alteori se deschideau și se răsfoiau. Atunci plămânii li se înmulțeau, fiecare avea dorința de a trage din rărunchi aburii chimicalei de culoarea aurului. Visau acum, mergând săltat, ca pe o planetă mică și găunoasă. Bâjbâiau ținând de aceeași sacoșă, ca de toartele unei amfore, și căutau surcele pe povârnișurile de gunoi, știind că, dacă, atunci când Calu se va întoarce, focul se va fi stins va fi vai de ei. Altminteri s-ar fi crezut că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]