802 matches
-
trei lucruri : bani, bani, bani. Între femeie și bani a existat întotdeauna o poveste de dragoste. Caracterele se împlinesc prin provocare. Caracterul slab transformă prudența în lașitate. Teatrul ne - a intrat în sânge. Manevrăm zilnic o sumedenie de măști. Ne bârfim adesea memoria. Niciodată - inteligența. În materie de invidie, se pare că nu mai avem nici un Everest de cucerit. Golul din noi nu se poate entuziasma de plinul din alții. Există o persistentă tendință de a vomita pe fericirea altora. Vulpea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
prin reviste sau redacții și se sărută la bufet. Și porcul își batjocorește aerul din preajmă. Dar nu cu bună știință. Două capcane ale condiției umane : deșertul și bordelul. Unii sunt strâmbi din naștere. Alții, din cauza aspirațiilor. Când sunt obosit bârfesc un pic și nu - mi mai trebuie cafea. Dacă o faci prea tare pe deșteptul, riști să te aplaude numai snobii. Nu e greu să învingi, ci să - ți cenzurezi după aceea ostentația. Avem în noi nebănuite resurse de barbarie
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
singură și întunecată ursitoare. Cerul poate fi un imens curcubeu, ori un cenușiu capac de sicriu. Scârba de viață mai anesteziază puțin frica de moarte. La înmormântare, cei foarte apropiați se grăbesc să încheie ceremonia, rudele trag speranța, iar ceilalți bârfesc. Și teluricul face parte din muzica sferelor. Morții aceste cariatide orizontale ale pământului. Ocoliți cât puteți moartea! Că ea nu are cum. Când se zărește marginea lumii de aici, începi să-ți razemi speranțele de cealaltă. Martirii găsesc și morții
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și acum durerea - lui era faptul că nu uita niciodată o insultă. Se strădui să-l convingă pe șofer În germană: — Nu poți da cu mașina peste ei? Între timp, le rânjea celor doi și agita pașaportul, iar aceștia Îl bârfeau punct cu punct. Apoi se traseră un pas În spate și dădură din cap, iar șoferul apăsă pe demaror. Mașina se ridică peste șine și apoi urcă Încet o pajiște lungă, plină de făgașe adânci. Josef Grünlich privi În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
copii! Bravo ei! Trecând pe la poartă doctorul veterinar, a fost curios să știe ce mai face și cum se mai simte mama-eroină. Bine, domnu’doctor, uite-o acolo. Tocmai despre ea discutam. Ce v-a făcut rău ea, s-o bârfiți, pe frumoasa și mândra noastră eroină? De bine, dom’doctor, o vorbeam. Am socotit câți purcei a adus ea, pe lume, până acum. și la ce rezultat ați ajuns? Am ajuns la numărul 111. O, dacă-i așa, să știți
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
dădea amuzante declarații de presă. Iubitule, îl ruga soția, nu stăpînești gramatica și devii ținta tuturor răutăților. Eu m-am exprimat corect, dar știi cum sînt cei de la presă... Impresia lui Marcel era că devine egalul celui pe care îl bîrfește. Din acest motiv, țintea sus de tot, la președintele țării, la prim ministru, la miniștri, etc. Ministrul X? Un dobitoc, un escroc. De ce? Păi, nu-l vezi cum arată? Mirela a aranjat o masă la Casa Universitarilor și se temea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
vorbim de ale noastre. Nu mă... sperii, dar mai aude cineva și cine știe ce își închipuie. Și dacă își închipuie, ce-i cu asta? Este sfîrșitul lumii? Dar chiar dacă ar fi adevărat, ce mare scofală ar fi? Știi cum este lumea, bîrfește pe la colțuri... Dar bîrfească naibii pe unde vrea, sîntem maturi, liberi, facem ce vrem, nu? Dar dacă aud și elevii... Te pomenești că vor roși de rușine... Nu ei, noi, adică... eu. Georgeta conversează cu ea însăși, vădit enervată: Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Nu mă... sperii, dar mai aude cineva și cine știe ce își închipuie. Și dacă își închipuie, ce-i cu asta? Este sfîrșitul lumii? Dar chiar dacă ar fi adevărat, ce mare scofală ar fi? Știi cum este lumea, bîrfește pe la colțuri... Dar bîrfească naibii pe unde vrea, sîntem maturi, liberi, facem ce vrem, nu? Dar dacă aud și elevii... Te pomenești că vor roși de rușine... Nu ei, noi, adică... eu. Georgeta conversează cu ea însăși, vădit enervată: Doamne, ce mototol! Oare are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
S-au dus în Canada. Ca și cum nu i-aș avea. Au viețile lor, nu s-au dus de bine... Ba crăpau de bine. Aveau tot ce-și doreau. Între timp iese baba Catinca și aude spusele soțului. Ia nu-ți bîrfi copiii, ghiujule. Eu îi bîrfesc? Îi doare în cot de părinți. Dar vin în fiecare an pe la noi. Ca să avem și mai mult de lucru, cu mîncarea, cu curățenia, cu spălatul... Le fac eu pe toate, nu tu, sare baba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Ca și cum nu i-aș avea. Au viețile lor, nu s-au dus de bine... Ba crăpau de bine. Aveau tot ce-și doreau. Între timp iese baba Catinca și aude spusele soțului. Ia nu-ți bîrfi copiii, ghiujule. Eu îi bîrfesc? Îi doare în cot de părinți. Dar vin în fiecare an pe la noi. Ca să avem și mai mult de lucru, cu mîncarea, cu curățenia, cu spălatul... Le fac eu pe toate, nu tu, sare baba cu gura. Încet, încet, baba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și mai mult de lucru, cu mîncarea, cu curățenia, cu spălatul... Le fac eu pe toate, nu tu, sare baba cu gura. Încet, încet, baba Catinca ajunge cu vinul fiert aproape de Ilarion. Niște nesimțiți sînt copiii noștri, asta sînt. Nu bîrfi copiii, se stropșește baba. Nesimțiți, asta sînt, ai auzit? Daa? Baba Catinca ia cana de vin fiert și o varsă cu încetinitorul în omăt. Moș Ilarion tocmai întindea mîna după cana cu vin și, ca atare, a rămas cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
spatele supărată, alunecă și cade jos. Văleu babo, s-a rupt ceva? Sufletul mi l-ai rupt tu! Începe să plîngă, fără a se ridica de jos. Să te ajut? N-am nevoie de ajutorul tău! Ai ajuns să-ți bîrfești copiii! Halal să-ți fie! Ilarion se căiește și cu pași mărunți se duce la consoarta sa. O prinde delicat de sub brațe, o ridică și cu o voce tandră întreabă: Te-ai lovit rău, mami? Nu trupul meu este în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
în domeniu. A aplaudat, a rîs dacă era cazul și a tăcut în momentele cînd se impunea tăcerea. Părea că nu se sinchisește deloc de moveul cu care se prezentase într-o lume în care, de regulă, se mai și bîrfește. Colegii fetei, știind că aceasta nu ascunde nimic, o asaltează cu insinuări. Te-ai grăbit, Roxana, și nu ai mai avut timp să te machiezi și la celălalt ochi? Ba timp ar fi fost destul, dar am sărit ca arsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
când se așeza pe peluză, se vedea că nu purta nimic pe sub fustă. Își petreceau vacanțele la Cap d’Agde, În sectorul nudiștilor. Cred de asemeni că mergeau la o saună pentru cupluri, În piața Bossuet - mă rog, așa se bârfea. N-am Îndrăznit niciodată să vorbesc cu Anne despre ei, dar Îmi erau simpatici, aveau ceva de social-democrați - nu semănau deloc cu hipioții care se vânturau În jurul mamei noastre În anii 70. Guilmard era un profesor bun, nu șovăia niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
începeau de lîngă nas, în timp de sub rochia înflorată ieșea o pereche de pulpe mîncată de varice. Cu toate că se înțelegea cu copiii numai prin zbierete, ea se bucura de faima de a fi o învățătoare bună, părînd o gîscă îndopată. Bîrfea tot timpul, peltic și cu plăcere. La jumătatea lunii septembrie, în Dobrina au apărut suplinitorii. Tineri cu studii modeste, de cele mai multe ori neisprăvite, aveau cu toți niște idei ciudate. Profesoara de istorie, care absolvise cîndva o școală horticolă, era convinsă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și justificarea. Totdeauna există justificare, să știi ! Nici nu știu dacă pot s-o condamn pentru că repetă cu un prieten al meu fraze și gesturi știute. Cu mine a fost mai precaută, sau eu am fost. Manole te suspectează, lumea bârfește. Povestea cu prietena întâlnită la teatru nu ți s-a părut curioasă ? — Ba da. N-am înțeles de ce. — Manole a căutat în condică să vadă cine a lipsit miercuri după-amiază. Bănuindu-te, aștepta ultima confirmare. Unul singur rămânea mereu în afara
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și șase planșete, la perete, în jurul sălii. Opt birouri și patru planșete pe mijlocul sălii. Două pupitre lângă ușă, două cuiere, două telefoane, cinci tranzistoare. Toamna se tânguie, în dreptul obloanelor. Șuiere lungi, rafale umede. Zgomote, frig, fum. Se respiră, se bârfește, se geme, se râde. — Hei, domnu’ ras în cap... ai auzit ? Sticla s-a întors, neatinsă, după doi ani ! Nimeni n-a gustat... Ridică privirea obosită, revede vopseaua verde a dulapurilor, mustața colegului din stânga, halatele peste paltoane. Colegul din stânga împarte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și-au dorit. Dar așa e femeia, mai ales după o anumită vârstă, după ce s-a săturat bine, mai de toate, contează pentru ea mai mult să fie văzută bine, în public, decât să fie fericită. Ehei, cear mai fi bârfit-o lumea, dacă ar fi știut că a stat la zmeu de bună voie. Până la urmă ia să tragem linie și să vedem cine este de fapt zmeul. Zmeul, este după cercetările mele amănunțite, un mascul rebel, nu se știe
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
cu un cap de cal de care stă lipit un nas de vultur. Mă întreb cum a reușit să spargă dulceața din borcan. Sorb din cafeaua grecească cu grijă, să nu mă tai la buze în ceașca ciobită. Începem să bârfim familia. - Asta nu-mi plăcea la Claudia - cheltuia totul pe rochii și șaluri. De asta n-au casă acuma. - Da, da, și a moștenit obiceiul ăsta tâmpit și fiică-sa. - Niște proaste! - Mai ții minte, Mizi, rochia aia cu volane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ei, marinarul rămas pe uscat din cauza unei hernii de disc și a unui tic nervos la ochiul stâng. Dar am stat și pe fotoliu, în sufragerie, la o cafea și-o telenovelă cu doamna Nicky, coafeză de mare clasă, care bârfea doar în termeni academici și pe un ton de educatoare de grădiniță. Părinții Adlinei proveneau din satele din jurul Constanței, însă se fereau ca de dracu’ de tot ce le-ar fi putut aminti originea lor țărănească: nu suportau animalele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ea la vernisaj era să-l facă să se simtă prost. Dar fusese o naivitate din partea ei să creadă că va reuși. Ea se simțea prost deocamdată, în timp ce îl privea cum se mișcă degajat printre prietenii și colegii lui, flecărind, bârfind. Era sigură că toți știau cine e ea și că fuseseră informați exact despre natura legăturii ei îndepărtate, presupuse cu galeria. Începură s-o ardă obrajii numai gândindu-se la asta. Dar n-o să plece. O să reziste. O să strângă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
minute, doamna Aurora. În atelierul aflat în spatele unor geamuri prăfuite, lumina a semnat un contract pe termen nedeterminat cu pictorul. Îl doare drept în cot de rotația pământului, ba chiar și de ecliptică, e un tip tare de tot, îl bârfesc cunoscuții. Dar de perindat se perindă mereu pe la dânsul, având grijă să golească numeroase sticle. Așa de pildă în seara asta, ușa pitită în zidul cărămiziu se deschide fără zgomot și prin ea își fac apariția Pascal Ciortea și Aurora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mai fermă, dragă, să tai în carne vie. Bianca oftează. După numeroase aventuri cu fiece secretară, telefonistă și recepționistă de la biroul unde lucrau amândoi, soțul ei a părăsit-o, dar și acum, după trei ani, Bianca îl iubește și îl bârfește cu aceeași pasiune de care prietenele ei s-au cam săturat. Așa e, întăresc ele. Divorțează odată și gata. Cât o s-o mai ții cu hemoragia asta? Deci ziceți că n-am ce să caut la Oituz? Cuiva îi sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de a te compara în primul rând cu tine însuți, pentru că în fața lui Dumnezeu ești singur. Mediocrităților, celor lipsiți de cultură, educație și credință în Dumnezeu le vine mult mai ușor să-l „inspecteze” și să-l vorbească, altfel-zis să bârfească, să afle toate relele în vecin, cunoscut, prieten sau dușman, fără alegere. Și dorința de a studia omul ca fenomen unic, de o complexitate inepuizabilă, și aplecarea spre bârfa de cea mai evidentă vulgaritate au la origine instinctul social. Chiar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
precaută, și-mi păru rău, nu pentru mine ci pentru el care știa să se poarte și elevat, și care-și dovedea acum o altă Înfățișare. Devenise iritat pentru că la Întrebarea «De ce În discuțiile particulare, cu foști colegi sau cunoscuți, bîrfiți regimul?» i-am răspuns că nu am rostit niciodată, În fața nimănui vreo apreciere negativă. Nu Înțelegea, spunea că are «probe În acest sens», fără să-mi fi expus una din acestea, adică numele unui martor sau prezicerea unei Împrejurări În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]