1,910 matches
-
dar și solid. O parte din el curge, o parte calcă liniștit pe stradă... Mathilda, Mathilda... Ochelarii Îi acoperă cearcănele grele. Pungile ce atârnă la ochi. Noimann privește rătăcit În sus. La ferestre apar oameni-mâini și oameni-degete. Se aplecă peste balustrade, Îl ating cu vârful degetelor. Se prăpădesc de râs. Copacii se apleacă peste fața lui. Îl privesc nedumeriți. Din scorburile lor ies melci. Privind prin ochelarii fumurii, medicul ignoră aceste zgomote menite să-l abată de la gândurile lui. Piciorul merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
drum, stinse farurile și observă că nu exista decât o singură cale de acces: treptele laterale care duceau la o ușă cu un aspect destul de șubred. Traversă strada și urcă pe scări în vârful picioarelor, fără să pună mâna pe balustradă, de teamă să nu scârțâie. Ajuns în capul scărilor, scoase pistolul, își lipi o ureche de ușă și ascultă. Auzi o voce de bărbat care număra: opt, nouă, zece. Unsprezece. Bătu ușor la ușă și spuse, imitând un accent împrumutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
se văicări, nu îl înfruntă, nu lăsă să-i scape nici urmă de emoție în voce. — Faci tot ce îți spune Felix să faci? — Da. — Deci ai văzut un asemenea individ? Christopher se ridică în picioare și se aplecă peste balustradă, ținând capul aplecat. — Individul avea într-adevăr un păr superb, un păr de vedetă de cinema. Eu lucrez ca funcționar la agenție, iar în ultimele zile l-am văzut de mai multe ori în stația de autobuz de pe Sunset. Danny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mașină? — Nu. — Ai văzut pe cineva stând de vorbă cu el? — Nu. — Dar i-ai povestit lui Felix despre el? — D... da. — Și cum a reacționat? Christopher dădu din umeri. — Nu știu. N-a prea reacționat. Danny se aplecă peste balustradă, cu pumnii strânși. — Ba a reacționat, băga-mi-aș, așa că ai face mai bine să-mi spui! — Felix nu vrea să spun nimic despre el. Numai că mie o să-mi spui, altfel te snopesc. Băiatul se trase deoparte, inspiră adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
și-o ținea ascunsă. Danny intră în bucătărie și umplu un pahar cu apă de la robinet, dându-le personajelor șansa să își revină. Se întoarse foarte încet și îi găsi prefăcându-se destinși: Claire fumând, iar Loftis sprijinindu-se de balustrada scărilor, ușor jenat, ca un gentleman din sud pentru care tusea e déclassé. — Sărmanul Charlie! Se dedulcea el uneori la plăcerile grecești, așa că sunt sigur că celor de la putere le-ar fi plăcut la nebunie să-l crucifice. Danny îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
a căzut într-un cuțit? Mal o lovi cu palma deschisă. Claire se clătină, apoi îl pălmui și ea, fără să verse nici o lacrimă, ci doar cu obrazul înroșit și mânjită cu ruj. Mal se întoarse și strânse în mâini balustrada, speriat de felul în care arăta. Claire zise: — Ai face mai bine să renunți. Ai putea să dezvăluiți nedreptatea care ni se face, să declarați că suntem ineficienți și nu merităm să irosiți bani și eforturi pe noi și ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
dezmorți, se vede: un fel de beție, specială desigur înghețaților și prin care încă deosebeam bucuria sosirei. Portarul trecuse într-o gheretă mică. Eu și urcasem zece trepte spre locul unde patru pereți asigurau expedițiunei mele un adăpost. Aplecată peste balustradă, așteptam în acea amorțeală: un fel de simțire ciudată și care ar trebui cercetată, despre contactul frigului cu căldura. Portarul ieșise din cușcă cu un altul, care îi da se pare ordine, deoarece apucă îndată bagajele numeroase, subt supravegherea fratelui
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
sau, dimpotrivă, ultima stampă a unei încercări omenești. O caricatură istovită a tipului saxon! O dihanie în orice fel, care, ciocnind mut oase dizlocate, ascunse subt o jachetă lungă, neagră, urca spre mine; un oberchelner de noapte! încă plecată peste balustradă ca pe un reazăm al beției care mă înfășură, îl lăsam să urce, când simții ceva atingîndu-mi marginea rochiei. Mă uitai brusc în jos. încovoiat ca un echer, ciudatul personagiu, grav, religios, îmi atingea piciorul cu fruntea, apoi sărută poalele
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
aruncă apoi cojile într-o grămadă. Casa are un balcon de jur-împrejur, la etaj, care pare că se lasă sub greutatea atâtor femei, intrând și ieșind din încăperi sau stând în ușă de vorbă. Două tinere se apleacă peste marginea balustradei, iar a treia atârnă niște sariuri uriașe de mătase pe o sârmă întinsă de la un capăt la altul al casei. Bărbatul, care lui Pran i se pare uriaș, își face loc prin acel furnicar de femei cu aerul plictisit, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
privind Atlanticul prin ochelarii negri. În fiecare zi stă așa ore întregi, urmărind contrastul dintre mare și cer, până când conștiința sa ajunge să-l șteargă de pe lume și totul îi apare într-o ceață cenușie, înșelătoare. Noaptea stă sprijinit de balustrada vasului și urmărește apa care se năpustește incitant în chila de sub el. De la aceeași balustradă l-a urmărit pe profesorul Chapel cum ia aer curat dimineața. Impozant și stăpân pe tot ce se află în jur, își întinde pântecele proeminent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mare și cer, până când conștiința sa ajunge să-l șteargă de pe lume și totul îi apare într-o ceață cenușie, înșelătoare. Noaptea stă sprijinit de balustrada vasului și urmărește apa care se năpustește incitant în chila de sub el. De la aceeași balustradă l-a urmărit pe profesorul Chapel cum ia aer curat dimineața. Impozant și stăpân pe tot ce se află în jur, își întinde pântecele proeminent și-și deschide nările ca pe niște porți; este stăpânul generos, care permite aerului să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mai departe, soarele apunea maiestuos deasupra acestor curcubee întoarse. Omul se simțea singur și zdrobit, deși nu-l durea nimic. Frumusețea pe care o vedea cu ochii împăienjeniți îl lăsa aproape indiferent. Își continuă drumul, împleticindu-se, ținându-se de balustrada de marmură ajurată. În creier, parcă, îi zvâcnea un mic soare ce i se lichefia în artere. Nu-și punea nici o întrebare. Mergea înainte, cu un fel de înverșunare tâmpă, îngăimând sunete poate numai pentru el cu înțeles. Când ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
tresărire. Nobunaga își aruncase evantaiul în spate. Generalii văzură că îl ținea pe Mitsuhide de ceafă. De fiecare dată când bietul om se chinuia să ridice capul pentru a spune ceva, Nobunaga i-l smucea în jos, lovindu-l de balustrada verandei. — Ce ziceai? Ce spuneai, mai adineaori? Ceva despre rezultatele la care am ajuns după atâtea eforturi și că ce zi cu-adevărat fericită e asta, când vedem armata clanului Oda umplând provincia Kai? Cam așa ceva spuneai, nu? — Este... este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
podul de peste șanț se aliniase un șir de vasali de-ai lui Mitsuharu. Unul dintre aceștia deschise o umbrelă și o oferi respectuos. Masataka luă umbrela, ținând-o deasupra capului lui Mitsuhide. Mitsuhide trecu podul. Privind în jos printre gratiile balustradei, văzu păsări albe de apă înotând prin jurul stâlpilor ca niște flori risipite pe apa verde-albăstrie. Mitsuharu, care venise să-și întâmpine vărul, făcu câțiva pași dinspre șirul de soldați, înclinându-se cu respect. — Te-am așteptat încă din zori, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a spune că nu voiau decât să viziteze reședința Seniorului Nobunaga, alergară direct spre templul principal și casa de oaspeți. Acolo, însă, îi întâmpină un zumzet de săgeți ca un vânt șuierător de pe terasa largă a templului principal și dinspre balustrada vilei de oaspeți. Distanța era avantajoasă pentru trasul cu arcul, dar multe dintre săgeți nu-i nimeriră pe războinicii care înaintau, înfigându-se, neputincioase, în pământ. Multe altele alunecau deasupra solului sau ricoșau din zidurile îndepărtate. Dintre apărători, mulți oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cap. Zgomotele ușilor și ale paravanelor lovite cu piciorul se auzeau de peste tot, iar urletele femeilor întețeau atmosfera tensionată de sub acoperișul de țigle care se zgâlțâia. Femeile alergau în dezordine, dintr-o cameră în alta, străbătând coridoarele și sărind peste balustrade. Trenele și mânecile lor cu volane fâlfâiau prin penumbră ca niște flăcări albe, roșii și violete. Dar gloanțele și săgețile zburau peste tot - prin obloane, printre coloane, peste balustrade. Nobunaga ieșise deja într-un colț al verandei și trăgea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dezordine, dintr-o cameră în alta, străbătând coridoarele și sărind peste balustrade. Trenele și mânecile lor cu volane fâlfâiau prin penumbră ca niște flăcări albe, roșii și violete. Dar gloanțele și săgețile zburau peste tot - prin obloane, printre coloane, peste balustrade. Nobunaga ieșise deja într-un colț al verandei și trăgea cu arcul în dușmani. În jurul lui se înfigeau săgețile care urmăreau să îl țintească chiar pe el. Privindu-i modul înfricoșător de a lupta, nici chiar femeile, care-și pierduseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
săgețile pe care i le adusese Ano se terminară repede. Ici și colo, în grădina templului, zăceau dușmani doborâți de săgețile lui Nobunaga. Dar, înfruntându-i arcul, un număr de soldați în armuri se repeziră cu urlete disperate până sub balustradă, după care începură, în sfârșit, să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu ne mai poți scăpa! Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe salcâm dimineața și seara. Pajii și vasalii personali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în alta. Chiar atunci, un luptător al clanului Akechi își încordă micul arc în umbra unui brad negru chinezesc. Săgeata îl lovi pe Nobunaga în cot. Clătinându-se înapoi, Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
necesitatea de a mă demachia oficial. în cămin se întâmplau atât de puține evenimente care să poată fi catalogate ca drame, încât am ieșit repede afară ca să arunc o privire. Zgomotele păreau să vină de la parter. M-am aplecat peste balustradă și-am privit în hol unde se părea că avea loc o încăierare. Brad se lupta în forță cu o altă creatură. O creatură care, la o privire mai atentă, s-a dovedit a fi Luke. Mie aproape că mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
slab, după care începură să coboare înspre apă. Gaskell le trase înapoi de sfoară și mai încercă o dată. Balonașele plutiră iar încet în jos, spre apă. — O să aștept până se mai întețește vântul, zise el, după care legă funia de balustradă, unde balonașele atârnate săltară alene în sus și-n jos. Bărbatul coborî în cabină și se întinse pe pat. — Și ce-ai de gând să faci acum? îl întrebă Sally. — Să dorm. Trezește-mă când bate vântul. Gaskell își scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
fereastra biroului său cu prezervative umflate și mesaje lipsite de sens erau ceva monstruos. în momentul în care ajunse să zărească cabina navei de agrement, nu era deloc într-o dispoziție glumeață. Vâsli furios înspre ambarcațiune, își legă barca de balustradă și, săltându-și sutana deasupra genunchilor, urcă la bord. Jos, în cabină, Sally stătea cu privirea fixată pe casca de baie. Se umfla și se dezumfla, se întindea și se strângea pe fața lui Gaskell, iar Sally se zvârcolea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
umbrelă, apa șiroia pe frunte, pe gât. Hainele erau umede, era învelit într-o manta de apă. Strada pustie. Se trezise sub un copac pe trotuar, privind spre terasă. Un minut, cinci, zece și... apăru Ira. Se oprise, năucă, în dreptul balustradei. Privi în stradă, văzu rătăcitul, înțelese, înțeleseră. Împinse poarta metalică, urcă. În prag, într-o cămașă groasă, lungă, albă, Ira tremura de febră. Trupul mic, încordat, convulsionat. „Simțeam că vii...“ O disperare copilăroasă, isterizată. Un ritual păgân, reluat cu ferocitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și relatare arăta că negația era doar aparentă. De fapt, complicita cu ceea ce nega. Cu ceea ce mima că neagă și combate. Adevărații combatanți vor învia cândva? Să curețe murdara subterană... Irina se ridică, enervată, își aprinde țigara. Se reazemă de balustrada de lemn a terasei. Îl privește, iritată, pe combatantul de altădată. — Spaima de primăvara asta. De lumea asta chircită, pocită, sufocată atâta vreme. Ațipită atâta vreme, anihilată atâta vreme. Iarna lungă a așteptării. Și acum... bucuria păgână, ilicită! Sfidarea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nepoata mea, coborând treptele. Mă simt foarte bine. Purta o pereche de jeanși negri, vechi, și un tricou gros, gri; într-adevăr, părea obosită, deloc în formă. Palidă și slabă, cu cearcăne întunecate sub ochi, trebuia să se țină de balustradă ca să coboare, îndreptându-se încet spre mine, dar, în ciuda efectelor febrei și gripei, zâmbea, zâmbea cu zâmbetul acela larg, luminos al Zâmbăreței care fusese cu atâția ani în urmă. — Unchiule Nat, a spus ea, desfăcându-și brațele în direcția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]