8,498 matches
-
cunosc ebraica; prin urmare, nu mai pot participa activ la cult. Necunoașterea limbii părinților și strămoșilor devine un handicap insurmontabil, astfel că, sub domnia lui Ptolemeu al II-lea Filadelful (secolul al III-lea î.Hr.), se realizează prima traducere a Bibliei ebraice (id est Pentateuhul) în greacă. Tradiția spune că această versiune a fost dusă la bun sfârșit de un număr de șaptezeci sau șaptezeci și doi de rabini chemați din Palestina de către regele egiptean și închiși separat în câte o peșteră de pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sfârșit de un număr de șaptezeci sau șaptezeci și doi de rabini chemați din Palestina de către regele egiptean și închiși separat în câte o peșteră de pe insula Pharos. La sfârșit, toți traducătorii au prezentat, spre stupefacția celor prezenți, aceeași versiune greacă a Bibliei. Episodul a fost relatat de Philon din Alexandria în Viața lui Moise, cartea a II-a, 25-44, precum și de Pseudo-Aristeas într-o scrisoare savuroasă către Philokrates (traducerea mea): 301 După trei zile, Demetrios (din Phaleron), luându-i și ducându-i
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
chip necugetat, să aducă înaintea oamenilor simpli șcuvintele dumnezeieștiț, el se astâmpără și astfel își redobândi sănătatea șmințiiț. 316 „Am aflat”, mai zicea el, „de la Theodotes, autor de tragedii, că și acesta, vrând să pună odată un pasaj tradus din Biblie într-o piesă de-a lui, s-a ales cu glaucom la amândoi ochii. Când și-a dat seama de unde i se trăgea nenorocirea, s-a rugat la Dumnezeu multe zile la rând și așa s-a însănătoșit”173. Prima
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de admirație și li se închină cinstindu-le ca pe niște surori sau mai degrabă ca pe una și aceeași scriere în conținut și în formă; iar pe traducători nu-i numesc altfel, ci hierofanți și profeți (39-40). Traducerea întregii Biblii ebraice în greacă se întinde pe mai multe secole (până în secolul II d.Hr.) și nu poate fi situată într-o singură regiune 174. Cercetătorii contemporani au scos în evidență caracterul dacă nu revoluționar, cel puțin îndrăzneț al versiunii „celor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fost urmat, cum spuneam, de unul de repliere. Apariția creștinismului a radicalizat atitudinea nefavorabilă a evreilor conservatori față de Septuaginta, văzută ca principala armă ofensivă a discipolilor lui Isus. Condamnarea creștinismului ca erezie a însemnat implicit și condamnarea fără apel a „Bibliei de la Alexandria”. Începând cu secolul I d.Hr., nu mai există o singură Biblie în două versiuni mai mult sau mai puțin apropiate (ebraică și greacă), ci două Biblii - iudaică și creștină -, cu două tradiții de interpretare diferite. * După această „paranteză
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nefavorabilă a evreilor conservatori față de Septuaginta, văzută ca principala armă ofensivă a discipolilor lui Isus. Condamnarea creștinismului ca erezie a însemnat implicit și condamnarea fără apel a „Bibliei de la Alexandria”. Începând cu secolul I d.Hr., nu mai există o singură Biblie în două versiuni mai mult sau mai puțin apropiate (ebraică și greacă), ci două Biblii - iudaică și creștină -, cu două tradiții de interpretare diferite. * După această „paranteză” alexandrină, urcăm în Palestina, centrul de conservare a tradiției iudaice „pure”. Cum se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Condamnarea creștinismului ca erezie a însemnat implicit și condamnarea fără apel a „Bibliei de la Alexandria”. Începând cu secolul I d.Hr., nu mai există o singură Biblie în două versiuni mai mult sau mai puțin apropiate (ebraică și greacă), ci două Biblii - iudaică și creștină -, cu două tradiții de interpretare diferite. * După această „paranteză” alexandrină, urcăm în Palestina, centrul de conservare a tradiției iudaice „pure”. Cum se știe, la origine, textele biblice erau scrise în serie continuă de litere, fără pauză și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
textului ebraic. La origine, existau două sisteme de vocalizare: sistemul babilonian, în care punctele-vocale se puneau deasupra literelor, și sistemul tiberian (inventat și practicat în provincia Tiberiadei), în care punctele-vocale se așezau dedesubt. Ultimul a devenit universal. Textul exemplar al Bibliei folosite de evrei este Diqduke ha-teamin, stabilit de către Aaron ben Asher în 930 d.Hr., iar cel mai vechi manuscris masoretic datează tot din secolul al X-lea d.Hr. În ceea ce privește Septuaginta (LXX), lucrurile se prezintă astfel. Există trei manuscrise
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
următoare, ajungem la celebra ediție a lui Alfred Rahlfs, publicată pentru întâia oară în 1935 și devenită imediat ediția clasică a LXX. Am dat aceste amănunte oarecum fastidioase întrucât n-am găsit nici o urmă limpede cum că traducerea românească a Bibliei s-ar sprijini pe vreuna dintre edițiile abia enumerate. Pentru mine, prototipul după care s-a realizat traducerea acceptată de Sinod rămâne un mister. Divergențe între textul Septuagintei și textul masoretic. Reconciliere à la roumaine Pentru a elimina din capul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aceluiași „arhitext”, ci „două forme textuale distincte”, respectând astfel autonomia și evoluția specifică fiecăreia. Însușindu-ne axioma, să mergem mai departe în analiza noastră, neuitând nici o clipă că la un moment dat va trebui să revenim la versiunile recente ale Bibliei ortodoxe în românește. Mai întâi, Septuaginta diferă de TM prin numărul de cărți și prin ordinea acestora. Unele cărți și fragmente, precum Înțelepciunea lui Solomon sau Bel și dragonul, Suzana (ultimele două, suplimente ale Cărții lui Daniel), au fost redactate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fie de o parte, fie de cealaltă) ale unor pasaje ori capitole și 2. inversarea ordinii unor capitole sau versete (Exod, Proverbe, Siracidul, Iezechiel etc.). Cu această chestiune ating punctul central al textului de față. Urmărind neconcordanțele dintre cele două Biblii și raportându-ne apoi la versiunea ortodoxă sinodală, vom obține un grafic pe baza căruia vom putea oferi un diagnostic. Pentru divergențele dintre LXX și TM folosesc excelentul capitol IV, redactat de Olivier Munnich, din La Bible grecque des Septante
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
descrise de două ori. Prima descriere (cap. 25-31) concordă în mare cu descrierea din TM. Pentru a doua descriere, TM are însă foarte multe elemente suplimentare față de LXX. Capitolul 36, 8-34 oferă în greacă o formă abreviată. Cum „rezolvă” traducătorii Bibliei în românește această situație? Pur și simplu aleg varianta TM, nu pentru că ar urma un principiu metodologic coerent, ci pentru că varianta oferită de TM e mai lungă. Deuteronomul. Capitolul 32 cuprinde celebra „Cântare a lui Moise”, ultimul cuvânt al acestuia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
răzbunarea asupra vrăjmașilor, răscumpărând astfel pământul și poporul său”. Traducătorii români, dornici să concilieze, se pare, cele două versiuni (prin alegerea sistematică, dar absolut arbitrară a variantei mai lungi), urmează de data aceasta textul LXX. Versetul 43 sună așa în Biblia românească: „Veseliți-vă, ceruri, împreună cu El și vă închinați Lui toți îngerii lui Dumnezeu șîn loc de „și să se închine Lui toți fiii lui Dumnezeu”ț. Veseliți-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui și să se întărească toți fiii lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
1-2Regi. Textul grec este mai amplu decât TM. Dar și TM prezintă unele fragmente originale în raport cu LXX. Așadar lucrurile se prezintă destul de alambicat. Dau câteva exemple. La sfârșitul „Cântării Anei” (1Regi 2), TM are două versete în plus (8-9). În Biblia românească ele apar. La fel se întâmplă și cu povestea lui Goliat, comprimată în versiunea Septuagintei: Biblia românească redă varianta masoretică, utilizând însă pentru întreaga carte întâi a Regilor versiunea LXX. 3Regi. LXX introduce un rezumat al domniei lui Solomon
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Așadar lucrurile se prezintă destul de alambicat. Dau câteva exemple. La sfârșitul „Cântării Anei” (1Regi 2), TM are două versete în plus (8-9). În Biblia românească ele apar. La fel se întâmplă și cu povestea lui Goliat, comprimată în versiunea Septuagintei: Biblia românească redă varianta masoretică, utilizând însă pentru întreaga carte întâi a Regilor versiunea LXX. 3Regi. LXX introduce un rezumat al domniei lui Solomon la capitolul 35, complet disproporționat față de restul capitolelor. Rezumatul respectiv lipsește din TM. Biblia românească l-a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în versiunea Septuagintei: Biblia românească redă varianta masoretică, utilizând însă pentru întreaga carte întâi a Regilor versiunea LXX. 3Regi. LXX introduce un rezumat al domniei lui Solomon la capitolul 35, complet disproporționat față de restul capitolelor. Rezumatul respectiv lipsește din TM. Biblia românească l-a inclus, după „bunul” ei principiu: nimic nu trebuie lăsat pe dinafară, indiferent de versiune și de tradiția instituită de Părinții Bisericii. Trec rapid peste alte cărți, spunând că: pentru Paralipomene, textul grec are câteva abrevieri (Biblia românească
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
TM. Biblia românească l-a inclus, după „bunul” ei principiu: nimic nu trebuie lăsat pe dinafară, indiferent de versiune și de tradiția instituită de Părinții Bisericii. Trec rapid peste alte cărți, spunând că: pentru Paralipomene, textul grec are câteva abrevieri (Biblia românească recurge așadar la versiunea masoretică); pentru Esther, versiunea LXX, fiind mai lungă, este preferată; psalmii sunt traduși tot după versiunea mixtă LXX-TM (cu improvizații personale) - s-a adoptat numerotarea LXX, cu un psalm mai puțin, întrucât psalmii 9 și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
10 formează în greacă o singură unitate; Proverbele în versiunea LXX prezintă numeroase adăugiri față de versiunea masoretică - bănuim varianta aleasă de tălmăcitorii/diortositorii români. Ajung la cei doisprezece profeți. Ordinea lor în TM este complet diferită de cea a Septuagintei. Biblia românească o preia pe aceasta din urmă. După cum afirma la începutul secolului unul dintre marii bibliști ai epocii, W.R. Smith, „nu există multe părți din Vechiul Testament în care divergențele dintre greacă și ebraică să fie atât de întinse precum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
știe acum (grație unui manuscris-martor) că versiunea greacă are un cu totul alt substrat decât cea ebraică. Pe lângă faptul că LXX numără cu 2.700 de cuvinte mai puțin decât TM, ordinea în care sunt dispuse anumite fragmente diferă enorm. Biblia românească a urmat versiunea masoretică fără nici o justificare. Bilanț și verdict Mă opresc aici cu exemplele. Care ar fi constatările de primă importanță pentru ancheta noastră? În primul rând, traducătorii/diortositorii Bibliei românești utilizează de-a valma cele două surse
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în care sunt dispuse anumite fragmente diferă enorm. Biblia românească a urmat versiunea masoretică fără nici o justificare. Bilanț și verdict Mă opresc aici cu exemplele. Care ar fi constatările de primă importanță pentru ancheta noastră? În primul rând, traducătorii/diortositorii Bibliei românești utilizează de-a valma cele două surse principale, instituind ca unic criteriu de alegere a versiunii criteriul cantității. Conform acestui criteriu, absolut nepotrivit și nefuncțional în sfera filologiei, variantele cele mai bogate au a priori câștig de cauză în fața
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu doar ortodocși). Cum se face atunci că tocmai de această tradiție patristică, invocată cu pioșenie până la sațietate, nu s-a ținut cont în traducerile sau diortosirile de până azi? Iată-ne ajunși la punctul cel mai sensibil al discuției. Biblia și Părinții Bisericii La începutul capitolului al VIII-lea din La Bible grecque des Septante, Marguerite Harl notează: „E un fapt istoric de netăgăduit: Părinții Bisericii, care, cei dintâi, au practicat cateheza, au ținut prelegeri și au predicat, au definit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
predicat, au definit credința și au luptat împotriva ereziilor, acești Părinți întemeietori ai teologiei creștine au lucrat cu Septuaginta, și numai cu ea, ca Vechi Testament”. Prin urmare, e absolut firesc să ne raportăm la ei atunci când luăm în discuție Biblia creștină. Traducătorii români par să pună între paranteze lunga și fertila tradiție patristică, respingând implicit Septuaginta ca text de sine stătător. LXX este Biblia citită și utilizată pentru exegeză de majoritatea Părinților Bisericii. Excepție fac numai câțiva Părinți antiohieni - Diodor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Vechi Testament”. Prin urmare, e absolut firesc să ne raportăm la ei atunci când luăm în discuție Biblia creștină. Traducătorii români par să pună între paranteze lunga și fertila tradiție patristică, respingând implicit Septuaginta ca text de sine stătător. LXX este Biblia citită și utilizată pentru exegeză de majoritatea Părinților Bisericii. Excepție fac numai câțiva Părinți antiohieni - Diodor, Teodor al Mopsuestiei -, adepții unei interpretări „istoriste”, mai aproape de literalitate a Sfintei Scripturi, spre deosebire de Părinții alexandrini, creatorii și propagatorii metodei de interpretare numită „alegorică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
acces spre acest text. (M. Harl) Voi exemplifica ideea lui Marguerite Harl prin câteva exemple concrete. Așadar cum citeau și cum interpretau Părinții Bisericii Vechiul Testament? - Origen își începe Exortația la martiriu cu un citat din Isaia 28,9-11. Dăm versiunea Bibliei românești, iar apoi versiunea din textul lui Origen. Biblia românească: „șPe cine vrea acesta să învețe cu vedenia? și pe cine vrea el cu propovăduirea să înțelepțească?ț Au doar pe cei înțărcați sau pe cei abia depărtați de la sânul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Marguerite Harl prin câteva exemple concrete. Așadar cum citeau și cum interpretau Părinții Bisericii Vechiul Testament? - Origen își începe Exortația la martiriu cu un citat din Isaia 28,9-11. Dăm versiunea Bibliei românești, iar apoi versiunea din textul lui Origen. Biblia românească: „șPe cine vrea acesta să învețe cu vedenia? și pe cine vrea el cu propovăduirea să înțelepțească?ț Au doar pe cei înțărcați sau pe cei abia depărtați de la sânul mamei lor? Căci țav lațav, țav lațav, cav lacav
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]