989 matches
-
semnele care i se arată poetului se lasă descifrate cu ușurință în acest sens. Plecarea e un doliu, iar bocetele celor apropiați accentuează caracterul funebru al ceremoniei de despărțire : Ce vaiete, ce plânset se auzea oriunde/ Îți întorceai privirea, și bocet ca la mort (Tristele, I 3) . Cel condamnat asistă de fapt la propriile funeralii, el fiind mereu sfâșiat între teama de moarte și dorința sfârșitului (Oriunde-ntorc privirea, văd numai chipul morții,/ De care-n al meu suflet mă tem
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
iar cea cu rochie neagră era cea mai mare dintre fiicele prințesei, o fată bătrână, de vreo treizeci de ani. Și se știe ce relații are generăleasa Epancina cu casa prințesei Belokonskaia. Toate prințesele leșinate, lacrimi, doliu după cățelușa favorită, bocetele celor șase prințese, bocetul englezoaicei - sfârșitul lumii, nu altceva! Firește, m-am dus să-mi exprim regretele, să le ofer scuzele mele, le-am scris o scrisoare, nu m-au primit nici pe mine, nici scrisoarea, iar cu Epancinii am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
neagră era cea mai mare dintre fiicele prințesei, o fată bătrână, de vreo treizeci de ani. Și se știe ce relații are generăleasa Epancina cu casa prințesei Belokonskaia. Toate prințesele leșinate, lacrimi, doliu după cățelușa favorită, bocetele celor șase prințese, bocetul englezoaicei - sfârșitul lumii, nu altceva! Firește, m-am dus să-mi exprim regretele, să le ofer scuzele mele, le-am scris o scrisoare, nu m-au primit nici pe mine, nici scrisoarea, iar cu Epancinii am avut discordii, excludere, exilare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și face cu mâna. Omuleții cafenii zâmbesc și fac semne cu mâna. Fac semne și cu steagul britanic, uitându-se la elefantul împodobit pentru parada de pe străzile orașului lor. Formația care merge în urma acestuia cântă Grenadierii englezi, ca pe un bocet interpretat nazal. Sir Wyndham tresare. Deși e de mult timp în India, n-o să se poată niciodată obișnui cu orchestrele nativilor. Străzile sunt pline. Oamenii stau așezați în rânduri pe acoperișuri. S-au urcat în marchize și stau cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mireasă înfloritoare (Mihail Sadoveanu). El știe cu siguranță că, după moarte, viața va continua sub alte forme. Existența lui se va prelungi într-un cadru cosmic, de o asemenea măreție, încât la moartea lui nu va mai fi necesar acel bocet al măicuței bătrâne. El știe sigur că, după moarte, își va continua meseria lui de cioban. Moartea dobândește sensul unei căsătorii cosmice, sugerând solidaritatea românului cu natura. Mulți cercetători au considerat acceptarea morții ca o formă de integrare a vieții
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
în umbra sufletului tău, pământul bate inima ta nemuritoare. Făptură misterioasă, miraculoasa, nu te-am văzut, dar te cunosc atât de bine! Mai mult ca pe mine însămi. De ce nu vii, tu? Vino! Alina Tonigaru, clasa a VIII-a C Bocet lui Marin Sorescu Te-ai dus și tu, Mărine! La ,,vărul Shakespeare”, nu-i așa? Să știi că avem nevoie de un grădinar în slujbă. A venit toamna și florile se usucă și mor... tu le înflorești! De ce ne-ai
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
a dus, că n-avea încotro, și s-a prăpădit nici nu se știe pe unde, prin cele țări muscălești, înainte de a se împlini un an. Cât l-a plâns și el, și fata, o, Doamne! Dar parcă lacrimile și bocetele au înviat vreodată pe morți? Acuma Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte!... Altfel, pe-aici a fost liniște până când au sărit și românii în bătălie. De atunci însă vai și amar! Mulți au fugit de frică mai spre
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iubește cum a iubit-o odinioară. I se părea rece, închis și mai ales o înfricoșa cu necredința lui... Și iată azi îi pare rău că a venit acasă, până într-atîta s-a înstrăinat de ea!... Se porni pe niște bocete așa de sfâșietoare, că Apostol numai cu chiu, cu vai reuși s-o ostoiască. Totuși, de atunci Apostol Bologa se simți străin în Parva. Stătea ceasuri întregi în cerdac, în soare, sorbind albastrul văzduhului, în care își plimba neîncetat gândurile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
despre niște femei care mergeau într-un cimitir de lângă locul unde munceau. Erau îmbrăcate în negru, veneau cu flori, cu lumânări. Începeau prin a-și plânge morții, pentru ca apoi să înceapă să le transmită celor din lagăr, sub formă de bocete, știri despre ceea ce se întâmpla în lume. Sau îmi povestea despre o femeie care afla când îi transportau pe deținuți cu trenul dintr-un loc în altul și umbla în urma trenului culegând biletele pe care le aruncau deținuții și le
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
care bărbații îi luau și-i sărutau apăsat, de trei ori, pe obrăjori, ascunzându-și tulburarea, căci nu se cuvenea să te-arăți suflet de muiere în asemenea împrejurări, când poate că pleci pentru totdeauna. Din toate părțile se auzeau bocete, suspine, sfaturi: „Ai grijă, Egorușka maică, nu te băga tu în față după cum ți-e felul, că numai pe tine te am”; „să-mi aduci niște ilice și vreo cațaveică, că vezi și tu, numai zdrențele astea au mai rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
traumatism cranian în urma loviturilor primite de la trei hoți români, așa că jurnaliștii l-au întrebat ce crede despre chestiunea imigranților. Regizorul a vorbit din perspectiva victimei (perspectivă care îți dă de obicei dreptul, la noi, să răscolești cerul și pământul cu bocetele tale și să promiți o răzbunare pe deplin meritată), demn, simplu și plin de înțelegere despre o problemă care începe să roadă Europa pe dinăuntru. A spus cam așa în interviul din „Corriere della sera“: „Nu toleranței zero. Înțeleg că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
foarte de aproape, se auzea cineva plângând potolit, cu suspine egale, un gângurit întrerupt din când în când de câteva hohote, ceva mai puternice ca intensitate, răzlețe. Părea a fi plânsul cuiva care intenționează să-și drămuiască forțele pentru un bocet mai de durată. Alexe se uită la ceas. Fuma scuturând pe parchet scrumul. Se auzi soneria și Nina ieși din bucătărie. Cred că a venit, Nik, ți-am spus eu că vine, anunță ea triumfătoare. Să sperăm că nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Starea ei era atât de jalnică, durerea ei atât de palpabilă, Încât ceilalți au privit-o cu uimire. Femeia era o bocitoare, plătită dinainte să vină și să plângă În casa mortului, jelind oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Bocetul ei era atât tulburător, Încât celelalte femei nu s-au putut abține să nu izbucnească și ele În plâns. Trezindu-se astfel Înconjurată de un furnicar de străini cerniți (până și maică-sa arăta ca o străină În momentul ălaă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
simt cum reproșul conținut în dramaturgia sa ne înglobează, că e teribil de actual. Chiar că trăim urât, domnilor! VASILE PROCA POEM TRIST ̶ Pe multe voci psalmii toamna în mahala, moartea miroase a busuioc, are în dar cămașa ta: bocet de vânt și o expresie uscată pe zilele fără oameni ...pădurea aleargă un zgomot viu: îl ademenește să-i simtă ai nimicului colți de fiară: acum, chiar acum, vorbește omul ruginit: în ploaie cântece de sete, zum face viața, zum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Tot ca un rob încătușat între străini creastă de munte-ngenunchiat La țărmul mării. De mila noastră-n ceruri Dumnezeu visând și El la clipa reîntrupării Ne tot salvează de la ce-i mai greu creasta de munte-ngenunchiat La țărmul mării. UN BOCET NESFÂRȘIT NI-I CÂNTAREA Pe unde locuiți, scumpii mei frați, În Arcadia noastră, părintească de unde-am fost rupți și desțărați De aerul și limba românească. Prin depărtări albastre împrăștiați De vânturile unei sorți de iască în propriile noastre vise-ncătușați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Prin depărtări albastre împrăștiați De vânturile unei sorți de iască în propriile noastre vise-ncătușați Din propria cenușă să renască. Sânge-n apă nu-și preface neamul nici aerul, nici dorul, nici visarea Când toate ale noastre râul, ramul Un bocet nesfârșit ne e cântarea. Cu moartea nemiloasă față-n față Iertați-ne cât mai suntem în viață SPOVEDANIE Doamne nu pot să împart Trupu-acesta în trei țări că e mult prea mic și slab pentru asemenea încercări cum să împart
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
VIZIUNEA RÂULUI ROȘU) 274 NOUA DANEMARCĂ 275 CHIAR AȘA 277 CĂZUT ÎN RIMĂ, LA PARIS 279 VASILE TĂRÂȚEANU 280 ȚARA FAGILOR 280 DOMNUL VAMEȘ DIALOGÂND CU POETUL 282 RUGĂ ÎN TREI 285 LECȚIE DE GEOGRAFIE 288 UN MUNTE-NGENUNCHIAT 291 UN BOCET NESFÂRȘIT NI-I CÂNTAREA 292 SPOVEDANIE 293 LUCIAN VASILESCU 295 [ieri am vorbit despre poezie...] 295 [eu lucrez în ascuns la o pasăre...] 298 [în țara mea... ] 299 [când a început... ] 301 [sălbatică odinioară... ] 303 LUCIAN VASILIU 305 NARAȚIUNE (EUROPA
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
de la Timpul. Până să devină istorie general acceptată, ipoteza în discuție generează un context polemic cu aspecte îngrijorătoare pentru atmosfera intelectuală din România de azi. Oare cât servește memoriei culturale specularea biografiei marelui scriitor în linia tradiționalei înclinații „mioritice” spre bocetul auto victimizant? Cu cât este mai bine percepută valoarea operei dacă i se compune autorului o aureolă de martir? Variațiile pe tema senzaționalului biografic au drept consecință (una dintre ele) deturnarea atenției de la imperativul firesc al citirii și recitirii operei
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
de la Timpul. Până să devină istorie general acceptată, ipoteza în discuție generează un context polemic cu aspecte îngrijorătoare pentru atmosfera intelectuală din România de azi. Oare cât servește memoriei culturale specularea biografiei marelui scriitor în linia tradiționalei înclinații „mioritice” spre bocetul auto victimizant? Cu cât este mai bine percepută valoarea operei dacă i se compune autorului o aureolă de martir? Variațiile pe tema senzaționalului biografic au drept consecință (una dintre ele) deturnarea atenției de la imperativul firesc al citirii și recitirii operei
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
capul În nori. Atari ipoteze, acceptabile la lumina unei zile buimace de atâtea culori și lumini, s-au topit o dată cu ultima piruetă solară. Când s-a lăsat Întunericul, totul a devenit elegiac. Din când În când, din beznă se auzea bocetul fatidic al cernitei cucuvele, care imită tusea spartă a unui bolnav. Sosise clipa când fiece călător cerne În minte vechi amintiri sau simte o nelămurită și tenebroasă teamă În fața vieții sumbre; la unison, toate roțile trenului păreau să silabisească: Bi-bi-lo-ni-a-fost-a-sa-si-nat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
al cerdacului dărăpănat. —Nu mai pot! striga în neștire. Mă doare! mă doare inima! Mai bine m-ar înghiți mormântul! Vai de inima mea! Și capete ieșeau pe uși; ochii o priveau din toate părțile; urechile vecinelor ascultau cu luare-aminte bocetele de jale. Rifca întindea mânile, chemând: —Vină, draga mea, în casă! nu mai boci pe-afară... Parcă ce folos ai acum! S-a răscolit toată ulița din pricina ta! S-aude și pân’ la fata picherului! — Nu vin! Am să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ajunge la lumină. Ceilalți mureau deoarece, deasupra, copacii victorioși își uneau frunzișurile și nu mai permiteau nici unei raze să coboare. Pentru ca să apară un copac trebuia să moară unul din cei vii. Și cu ce necruțătoare simplitate se întîmpla asta! Fără bocete și fără spaime. În golul fiecărei morți reîncepea, liniștită, viața. A fost prima oară când m-am gândit că moartea este un aliment. Că viața digeră moartea și o preface în viață. Așa cum florile care cresc în noroi prefac duhoarea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
păcat să-și piardă timpul când sânt atâtea meserii de făcut. Mi-am amintit și de o întîmplare pe care mi-o povestise Dinu, despre o femeie căreia îi murise bărbatul de cancer și care spunea tuturor la înmormîntare, printre bocete fără lacrimi și grija de a nu fi cumva furată de rudele mai puțin pioase, cum scumpul ei soț o certase, " Stricato, nu mă mai tîrî pe la toți doctorii, că oricum o să mor", după care a îngenuncheat teatral în fața sicriului
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că, deși sunt o parte mică din lumea asta mare, sunt specială. Am avut grijă să arăt asta, mai ales că eram sigură pe mine. Am propus siguranța de sine ca subiect de discuție cu prietenii. S-a lăsat cu bocete și îmbră țișări prelungi, mulțumiri pentru că existăm și invitații la „înc-o tură“. Am zis pas, nu mai aveam bani și nu voiam să mi se facă rău, chiar așa, din prima. Lumea urla să facem poze, iar eu urlam la
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
și vei sluji fratelui tău. Dar cînd te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gîtul tău!" 41. Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvîntării, cu care-l binecuvîntase tatăl său. Și Esau zicea în inima sa: "Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, și apoi am să ucid pe fratele meu Iacov." 42. Și au spus Rebecii cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimis atunci de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]