1,211 matches
-
nouă pe care o adusese cu el. Cînd și-a revenit, adjutantul stătea la masă, țuguia buzele și sîsîia un cîntecel. "Ce-ai făcut, Leonaș dragule, te-ai apucat să bei de unul singur, să uiți de tine frățioare?" A bolborosit ceva, că n-o să mai pună în gură băutură, dar Radul Popianu a ridicat degetul lui păros și pistruiat, așa cum îi era și obrazul, "după ce ai făcut prostii nu mai și spune prostii. Doar știi că sînt cîteva reguli, hm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dintr-o lozincă a acelor ani: să scoatem dintre noi măselele stricate. Avea însă o replică de bună ironie: la o manifestație masele cîntau: Hai la lupta cea mare, rob cu rob să ne unim! Și un reacționar de pe margine bolborosind: "Ei și dacă ai să te unești rob cu rob ce-ai să faci?!" Nu credeam că e atât de ranchiunos. Fiindcă ăsta era sentimentul pe care ți-l inspira. De altfel ironia soartei îl adusese tot în preajma lui Zaharia
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pe acest echivoc al comportării mele de adolescent, mă făcuse să mă simt vinovat... Era totuși o doamnă, soția unui profesor ca și el... - Mi-a cerut să te dau afară, a continuat directorul, sa te elimin... - Eliminați-mă, am bolborosit eu gâtuit de un val de ură a cărei adresă nu era precizată. - Și ce-ai să faci? În aceste vremuri turburi unde-ai să te duci? Să te faci legionar? Strigase. Am strigat și eu: - În clasă s-a
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
de eliminarea dumitale. Cum să te apăr? Ce să-i răspund? Nici măcar nu contești că l-ai înjurat. Cum să contest? Îl înjuram mereu, deși vedeam bine că mă urmărea cu ura lui. Tocmai de aceea... - Nu-i adevărat, am bolborosit, refuzând să accept că secretele noastre erau sfâșiate tot de unii dintre noi, crezând mereu că în realitate domnul Lascăr nu știa nimic sigur și că mă ura fără motiv. În privința asta aveam experiență: descoperisem de mic că ura e
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
procuror militar și tot ce-am putut auzi de la el... dușmanii poporului... în numele legii... Hai să nu mai vorbim despre asta... Nici nu vorbisem, i se păruse lui că vorbise, am înțeles, totuși, că nu dormea bine, că gemea și bolborosea în somn chinuindu-și nevasta, se trezea în miez de noapte, când nu trebuia să fie la orele cinci dimineața în incinta închisorilor și să citească sentințele care nici măcar nu erau ale lui, și nici ale judecătorilor... "Despre ce să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și un complex de om de cultură autodidact), ce ziceți dumneavoastră de cuvântul inefabil? Bătrânul s-a zbârlit cu mult mai mult decât sperasem noi că avea să se întîmple, s-a ridicat peste birou agresiv și a început să bolborosească: - Inefabil... Ce e asta inefabil?... N-am auzit de acest... Cum? De unde l-ați mai născocit?... Când o să încetați cu... - Domnule Pisani, a continuat Orleanu neturburat, cuvântul există, a intrat în limbajul culturii și chiar în vorbirea curentă. - În vorbirea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
fum albăstriu. Grădinarul îl privise în tăcere. Cu ochii umezi, deodată răsăriți plini de milă de sub sprâncene, acuma se uita la bătrân. Vorbea din gât privindu-l țintă, parcă-l întreba ceva. Moșneagul se îndreptă spre el: — Ce spui? Grădinarul bolborosi iar câteva vorbe și-și întoarse ochii spre mortul liniștit. Nu știu ce spui, bre! zise îndesat bătrânul, pâcâind din lulea. Grădinarul, de la înecat își purtă ochii cu lumina de milă spre mine; apoi, cu brațele puse pe genunchi, cu bărbia rezemată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bine? ești sănătos? Nici n-ai idee ce bine-mi pare! Dar Agache ce mai face? —Care Agache? zise doctorul cu îndoială. Apoi pare a-și aduce aminte: Aha! e bine, e bine și el! e sănătos! — Așa? e bine? bolborosi stăpânul hambarelor, râzând plin de fericire. Să-i spui așa, când l-ei întâlni: multe complimente de la mine!... Doctorul întinse repede mâna: —La revedere! La revedere! o să-i spun. Acu mă grăbesc. Trebuie să ajung coloana. —Care coloană? care coloană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
râzând plin de fericire. Să-i spui așa, când l-ei întâlni: multe complimente de la mine!... Doctorul întinse repede mâna: —La revedere! La revedere! o să-i spun. Acu mă grăbesc. Trebuie să ajung coloana. —Care coloană? care coloană? ce coloană? bolborosește bărbosul, tremurându-și în toate felurile brațul ce părea uriaș. Mă aplecai de după pânza trăsurii, ca să-l văd mai bine. Într-o clipă mă zări; începu să strige, înălțând mânile: „A! ce mai faci, doctore! Comment ça va?“. Mă azvârlii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în coloarea fânului. Copilul cel mic și cu cel mare grăiau. Cel mare îl învățase pe cel mic cum să întrebe, cel mic întreba și cel mare răspundea. Cel mic însă nu știa să-și deslege de tot limba și bolborosea peltic. —Ai fost în pădure? întreba Octavian. Era o întrebare misterioasă. Pădurea era lucrul nou care se vedea de jur împrejur, în lumina unui alt tărâm. —Ai fost în păduie? — Am fost, răspunse Onu. —Ai văzut ulsu? —Văzut. —Nu te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
La treizeci de pași, luciul bălții tresărea în goana vresperilor lacomi, care se țeseau după albitură măruntă. Fluiera o mierlă nu departe; doi granguri îi răspundeau din desimea sălciei celei bătrâne. Mierla își repeta frântura de viers cu statornicie; grangurii bolboroseau și gângăveau, mai mult chemând și strigând decât cântând, cu fluierașele lor sonore. Am strigat pe gazda mea: —Moș Mitre! —Ahău! a răspuns el, tresărind ca dintr-o meditație. Acum încep a umbla țânțarii și trebuie să aprind un foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de-acolo, în toată splendoarea lui, la fel ca de oriunde. Dar nu, nu mă puteam resemna să rămân acolo. Singura soluție era să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să scap din capcană. Și chiar am început să bolborosesc, speriat, o rugăciune când mi-a trecut prin minte că Dumnezeu este Marele Dresor în fața căruia tremură toate fiarele pământului și că eu, ah cât de bine cunoșteam mirosul de la circ, mă aflam de fapt într-o cușcă pe acea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
disperarea pocăinței se îmbăta iar. Nimeni nu știa cum făcea rost de băutură, unde își ascundea sticlele și cum reușea să-i înșele pe cei care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătîndu-se, plângea și bolborosea "Doamne, iartă-mă", pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nopți și zile întregi. Rătăcea prin bălăriile care creșteau vara, înalte cât omul și chiar mai mari, în spatele azilului, unde se ascundeau tot felul de câini pripășiți. Noi ne aventuram rar pe-acolo; el umbla fără grijă; dacă era cazul bolborosea ceva într-un limbaj, neomenesc pe care însă câinii îl înțelegeau. Odată, țin minte, a apărut chiar în fața azilului un câine mare cât un vițel, roșu ca focul. Toți care ne găseam afară în clipa aceea am tulit-o în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nici o vină în moartea canarului: "Lasă să vadă și el cum e când rămâne cineva fără animalul pe care l-a crescut. El câți câini a omorît?" Dar nu l-a aprobat nimeni. După o vreme, Hingherul a fost auzit bolborosind fraze amenințătoare, iar Domnul Andrei s-a întors din bălării cu o noutate care ne-a pus pe gânduri. Hingherul se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atîrnîndu-i de buze se întorcea la Hingherul, care-l mângâia mulțumit, bolborosind vorbe tandre, și o lua de la început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi dădea câinelui să miroasă fularul și asmuțea fiara din nou. Nu intrasem niciodată până atunci în bălării. M-am decis să dau și eu o raită pe-acolo
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în care încăpea doar un pat. Ideea mi-a venit pe loc. "Domnule Vecu, i-am zis, n-ai vrea să scrii un epitaf pentru această piatră funerară?" Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. "Bine", bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișîndu-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o pușcă de vânătoare pe umăr. mi-a strigat de la distanță, făcîndu-mă să presimt că ziua aceea care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
singurul, i se învîrtea ca un titirez în orbită. Glontele atinsese, în schimb, urechea unui cățel care începuse să schelălăie. Apăru atunci din senin, cu bascul Hingherului pe cap, doctorița Sonia, luă cățelul în brațe, îi șterse cu grijă sângele, bolborosindu-i ceva la ureche, ca un descântec. Când a terminat, s-a întors în sfârșit spre mine: "Bine, dragă, că i-ați făcut de petrecanie lui Dinu ăla". "Cum adică "i-ați?"" m-am revoltat eu. Sonia m-a consolat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Războiul trebuie să se termine, domnule Maxted. — O să se termine, Jim. Domnul Maxted se Învioră. În noaptea asta, ne Întoarcem la Shanghai. — La Shanghai? Jim nu era sigur dacă domnul Maxted delira despre Shanghai, așa cum deținuții muribunzi din spitalul lagărului bolboroseau despre Întoarcerea În Anglia. Nu cumva ne duc În altă parte? — Nu acum... Domnul Maxted arătă prin Întuneric spre vasul carbonifer care ardea dincolo de dig. Jim urmări fumul care se ridica din suprastructura vasului, de peste tot, În afară de coș. Focul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
trăsura sau sania goală, sau când el cobora bălăngănindu-se pe picioare, căzând și vomitând pe alee sub ochii slugilor, terfelit și terfelind tot ceea ce atingea. Vizitiul tocmai strângea blănurile din sanie când apăru și Iancu. Nu se clătina, nu bolborosea, nu se prăvălea pe alee. Stătea sub bolta porții drept, cu fruntea descoperită și netedă, cu obrazul înseninat. Îi simți transfigurarea ca pe o mângâiere. O percepu cu sufletul și toată negura amintirilor se risipi. Iancu zâmbi, apoi făcu, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
el se întoarse pe partea stângă ca s-o deschidă prin presiune. — O, Fortuna, zeiță oarbă și nepăsătoare, sunt legat de roata ta, se lamenta Ignatius râgâind. Nu mă strivi sub spițele ei. Înalță-mă în sus, divinitate. — Ce tot bolborosești acolo, băiete? întrebă mama lui prin ușa închisă. — Mă rugam, răspunse supărat Ignatius. — Agentul Mancuso vine azi să mă-ntrebe de accident. Mai bine te-ai ruga la Sfânta Maria și pentru mine, puiule. — O, Doamne! oftă Ignatius. — Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ai nevoie în mod disperat și de terapie sexuală. Mi-e teamă — din câte știu despre cazuri clinice identice cu al tău — că vei sfârși prin a fi un invalid psihosomatic ca Elizabeth B. Browning. — Cât de inexprimabil de jignitor! bolborosi Ignatius. Nu simt multă simpatie pentru tine. Ți-ai ferecat mintea atât în fața iubirii cât și a societății. În momentul de față, cât timp sunt trează mă zbat să ajut niște prieteni pasionați care plănuiesc să procure bani pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
atâtea greutăți pe cap? — Nu trebuie să cercetăm căile Sale. — Poate că nu, dar tot nu pricep. — Scrierile lui Boetius ți-ar putea da unele lămuriri. — Îi citesc zilnic în ziar pe Părintele Keller și pe Billy Graham. — Maică Doamne! bolborosi Ignatius. Nu-i de mirare că ești atât de rătăcit. — Uite, spuse bătrânul, deschizând un dulap de metal de lângă sobă. Pune-ți asta. Scoase din dulap ceva ce părea să fie un halat alb și i-l înmână lui Ignatius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
trebe să pui întrebarea“. Tiii! îți face o curte de rămâne lumea cu gura căscată. Bietu’ om! L-a mâncat singurătatea. — E foarte atent, n-am ce zice, șopti doamna Reilly, dar uneori mă enervează cu comuniștii ăia. — Ce Dumnezeu bolborosești acolo? tună Ignatius din hol. — Isuse, spuse Santa. Parcă aud că s-a-ntors Ignatius. — Șșș, șopti doamna Reilly în receptor. — Ascultă ce-ți spun eu, scumpo. După ce se-nsoară, Claude n-o să mai trăncănească despre comuniști. Nu are la ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
urs ediția uriașă. Acum înțeleg totul. Ți-am spus eu de mult că mongoloidul de Mancuso este blestemul nostru. A dat lovitura finală. Cât de inocent am fost să-i împrumut cartea! M-am lăsat înșelat! Închise ochii injectați și bolborosi incoerent câteva clipe. Păcălit de o cocotă al celui de Al Treilea Reich, care își ascunde chipul depravat în dosul cărții celei mai scumpe mie, fundamentul concepției mele despre lume! O, mamă, dacă ai ști cât de crud am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]