1,186 matches
-
de-acolo, în toată splendoarea lui, la fel ca de oriunde. Dar nu, nu mă puteam resemna să rămân acolo. Singura soluție era să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să scap din capcană. Și chiar am început să bolborosesc, speriat, o rugăciune când mi-a trecut prin minte că Dumnezeu este Marele Dresor în fața căruia tremură toate fiarele pământului și că eu, ah cât de bine cunoșteam mirosul de la circ, mă aflam de fapt într-o cușcă pe acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pocăinței se îmbăta iar. Nimeni nu știa cum făcea rost de băutură, unde își ascundea sticlele și cum reușea să-i înșele pe cei care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătându-se, plângea și bolborosea „Doamne, iartă-mă”, pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nopți și zile întregi. Rătăcea prin bălăriile care creșteau vara, înalte cât omul și chiar mai mari, în spatele azilului, unde se ascundeau tot felul de câini pripășiți. Noi ne aventuram rar pe-acolo; el umbla fără grijă; dacă era cazul bolborosea ceva într-un limbaj neomenesc pe care însă câinii îl înțelegeau. Odată, țin minte, a apărut chiar în fața azilului un câine mare cât un vițel, roșu ca focul. Toți care ne găseam afară în clipa aceea am tulit-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nici o vină în moartea canarului: „Lasă să vadă și el cum e când rămâne cineva fără animalul pe care l-a crescut. El câți câini a omorât?” Dar nu l-a aprobat nimeni. După o vreme, Hingherul a fost auzit bolborosind fraze amenințătoare, iar Domnul Andrei s-a întors din bălării cu o noutate care ne-a pus pe gânduri. Hingherul se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atârnându-i de buze se întorcea la Hingherul, care-l mângâia mulțumit, bolborosind vorbe tandre, și o lua de la început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi dădea câinelui să miroasă fularul și asmuțea fiara din nou. Nu intrasem niciodată până atunci în bălării. M-am decis să dau și eu o raită pe-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în care încăpea doar un pat. Ideea mi-a venit pe loc. „Domnule Vecu, i-am zis, n-ai vrea să scrii un epitaf pentru această piatră funerară?” Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. „Bine”, bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișându-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o pușcă de vânătoare pe umăr, mi-a strigat de la distanță, făcându-mă să presimt că ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
singurul, i se învârtea ca un titirez în orbită. Glontele atinsese, în schimb, urechea unui cățel care începuse să schelălăie. Apăru atunci din senin, cu bascul Hingherului pe cap, doctorița Sonia, luă cățelul în brațe, îi șterse cu grijă sângele, bolborosindu-i ceva la ureche, ca un descântec. Când a terminat, s-a întors în sfârșit spre mine: „Bine, dragă, că i-ați făcut de petrecanie lui Dinu ăla”. „Cum adică «i-ați?»” m-am revoltat eu. Sonia m-a consolat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Liei. „Da“, zicea Lia trecându-și mâna peste vasul ei pântecos și Întins, „aici se pritocește materia ta primă cea bună. Oamenii aceia pe care i-ai văzut la castel ce credeau că se petrece În vas?“ „Oh, cică ar bolborosi melancolia, pământul sulfuros, plumbul negru, uleiul lui Saturn, că acolo ar fi un Styx de molificări, asațiuni, humațiuni, lichefieri, plămădiri, impregnări, submersii, pământ fetid, mormânt rău mirositor...“ „Dar ce erau ăștia, niște impotenți? Nu știau că În vas crește acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe fața lui adormită nu se putea citi nici o scânteie din inteligența care ar trebui să sclipească în ochii unui ziarist. Nici urmă... nici măcar cât un vârf de ac. — De ce, Gaston? insistă ea. De ce-ai venit în Japonia? Gaston bolborosi ceva. Clipea din ochi ca o vacă și fălcile i se mișcau încontinuu. Nici un răspuns măcar la întrebarea fetei. „Ascunde ceva“, hotărî Tomoe. Devenise foarte bănuitoare. „De ce evită întotdeauna subiectul ăsta?“ S-a oprit din mâncat ca să-l privească fix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cum se enervează tot mai mult, pe măsură ce nunta se apropia. Acum, cînd rochia nu dă nici un semn că are de gînd să se Încheie, Linda pare pe punctul de a izbucni În lacrimi. — La dracu’, nu-mi vine să cred, bolborosește ea. Ellie, știi cît a costat rochia asta? Aș fi putut tot atît de bine să iau banii și să-i arunc pe fereastră. Vocea ei Începe Într-adevăr să cedeze. Cum mi-ai putut face una ca asta? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
către noi și Întinde mîna spre Tom, dar eu Îmi așez trupul ca un scut Între ea și copil. N-o să-i mai permit vreodată să-l atingă, căci acum știu ce s-a petrecut. Tom era Întins În pat, bolborosind ceva, iar Linda a hotărît să Îl ducă la parter, pentru că era clar că Încă nu Îi era somn. Doar ca să se știe, Tom face asta deseori, dar la șapte trebuie să meargă la culcare, așa că Îl las să bolborosească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
bolborosind ceva, iar Linda a hotărît să Îl ducă la parter, pentru că era clar că Încă nu Îi era somn. Doar ca să se știe, Tom face asta deseori, dar la șapte trebuie să meargă la culcare, așa că Îl las să bolborosească de unul singur, pînă adoarme. Linda a ales să nu-mi ia În seamă intrucțiunile (pentru că i-am spus foarte clar, Înainte să plecăm, că Tom o să vorbească, dar că nu trebuia să-i dea atenție) și l-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
oglindă, iar vînzătoarea Îmi zîmbește și ea. — Arată fantastic, zice ea. — Nici nu mă recunosc, răspund Întorcîndu-mă ca să mă examinez din profil și din spate. E atît de frumoasă. Eu sînt doar o simplă mamă. Fac semn către Tom, care bolborosește fericit, În cărucior. Eu n-ajung să port haine ca asta, dacă nu vreau să mă trezesc cu vomă pe toată mîneca, În mai puțin de cinci minute. — O să-l Îmbrăcați seara, Îmi spune ea zîmbind, după ce copilul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Patru zile am stat în cavernele acelea săpate-n stânca de deasupra râului Natisone, dormind pe paiele putrede prin care mișunau păduchi și pureci, printre excremente, fără să mă spăl. Împărțeam menajeria cu un om care zgâria încontinuu gratiile cuștii, bolborosind cuvinte de neînțeles. În starea asta m-a găsit tatăl meu când a venit să-mi aducă banii, ca pe un cerșetor. M-am aruncat la picioarele lui, implorându-l să mă ierte și asigurându-l de dragostea mea filială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
căutăm pe rabinul Hiyya. Ne arăți și nouă care e casa? S-a oprit, privindu-ne pieziș, neîncrezător, căci nu era obișnuit să i se vorbească frumos, după care a făcut semn cu bărbia spre o locuință. - Bateți acolo, a bolborosit. Am observat că lipsea acel mezuzah în scobitura anume făcută în ușorul porții, la baza căreia se strânsese murdărie. Am bătut, știind dinainte că n-o să deschidă nimeni. - Ce doriți? a întrebat un bărbat apărut ca din pământ în spatele nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a face cu indivizi creduli, săraci cu duhul. - Puternicul acela nu-i ajută pe osândiți, fiindcă e un temnicer. Ah, dacă aș putea vorbi! Am redeschis pumnul, și monedele au sclipit în soare. - Poate că ne-au informat greșit, am bolborosit eu șovăielnic, dacă tu ai putea să ne-ajuți... I-am întins banii, dar m-am răzgândit la iuțeală, retrăgându-mi mâna. - Nu, i-am spus ca un țăran încăpățânat tocmindu-se la prețul unei capre. Nu. Mama acelui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Am venit cu vești pentru Andras. S-a uitat la noi bănuitor. - Trebuia să sosim de ieri, dar au fost probleme. Du-te și spune-i lui Andras că suntem aici, am insistat. Soldatul nu știa ce să facă. A bolborosit: - Excelența Sa a plecat la Ravenna. Căutați-l acolo. M-am arătat supărat. - Și când se-ntoarce? - Peste cinci zile. Ne-a închis în nas ferestruica. Am bătut din nou mânios. De data asta a deschis o aripă a porții, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
soldat sprijinit în lance. M-am dus până acolo și, după cel puțin douăzeci de pași, am reușit să zăresc două gratii deasupra solului. Glasul veteranului m-a făcut să-ncremenesc: - Unde te duci? M-am prefăcut mirat și am bolborosit: - Ah, da, pe-acolo trebuia s-o iau. În cantină erau trei soldați. Am socotit într-o clipă. Doi la turnuri, unul sub peron, patru aici și cu alți doi care probabil că dormeau, deoarece asiguraseră garda de noapte. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Rotari și-a îmbrățișat iubita și pe frățiorul acesteia. Toți aveau fețele învinețite. Unii clocoteau de mânie, iar alții păreau năuci. Bayan le-a spus ceva oamenilor din suită, și aceia au izbucnit în râs. Un tânăr de lângă mine a bolborosit o înjurătură. I-am șoptit la ureche: - Le cunoști limba? Mi-a făcut semn că da, și tocmai voia să mai spună ceva, dar i-am strâns tare brațul ca să-l fac să tacă: nu trebuia să dea de înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pus o groază de întrebări și mi-a vorbit la rândul ei, dovedind o cultură remarcabilă. La sfârșit, m-am convins că, dacă frumoasă n-avea cum să fie, măcar distinsă ar fi putut fi. S-a ridicat cu greu, bolborosind și suflând. Legănându-se ca o gâscă, m-a dus într-o încăpere alăturată, unde se afla o masă de scris plină de cărți tencuite dezordonat. Atunci m-a întrebat pe neașteptate: - Stiliano, nu-i așa că arăt oribil ca femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
rege și să-i ceară imunitatea mea. După ce l-am liniștit, l-am întrebat: - Nu-i așa că ai nevoie de tăietori de piatră pentru înlocuirea capitelelor sparte de la biserici? S-a uitat la mine ca și cum aș fi înnebunit și a bolborosit: - Dacă spui tu. Am stăruit: - Aici n-avem pe nimeni care să se priceapă la dăltuirea unui frumos capitel sau a unei pietre de altar. Dacă ești de acord, m-aș duce să caut așa ceva. A ridicat din umeri. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
confortabilă, dar sigură. S-au arătat deosebit de mulțumiți văzându-mă, au dat o petrecere în cinstea mea, și am putut să mă bucur de fericirea lor. Rodoald mi s-a cățărat în brațe, agățându-se de tunică. La doi ani bolborosea câteva vorbe longobarde și latine, amestecate într-un limbaj numai de el înțeles, spre amuzamentul general. S-a uitat țintă la mine, s-a gândit puțin și mi-a surâs. După isprava asta s-a dat jos așa cum urcase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de veștile ajunse până la mănăstire, pe care noi i le-am relatat cu lux de amănunte. Pentru prima oară și-a îmbrățișat din nou soțul, privindu-l cu dor în ochi. Rotari era atât de emoționat, încât a roșit. A bolborosit ceva de neînțeles și, în loc să răspundă cum se cuvine acelei afecțiuni, mi s-a adresat: - Spune-i tot ce știi despre Romilde și pune să-i fie împlinită orice dorință și vrere. Oare sufletul lui Romilde să fi fost mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu părul imobil și cu fular strălucitor, parfumată și bogată, și respectată atât de mult, Încât sora-educatoare Îi recomanda mereu Camillei să o salute pe mama, iar lui nu-i recomanda niciodată să o salute pe mama sa. Începu să bolborosească vraja - Digimon, Digital monsters,/ Digimon are the champions. Era cât pe ce să-i tragă una micii vipere Fioravanti, dar se limită să se Îmbujoreze ca un gogoșar. Îl ardea ochiul cel roșu, acoperit de plasture. Ochiul deschis, strabic, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a mai trecut și, încet-încet, apa a luat în stăpânire totul: cât vedeai cu ochii, numai albastrul cerului și al apei. Soarele era un petic auriu pe întinderea de valuri. La un moment dat, pământul a început să tremure, să bolborosească apa, ca și când ceva nu își mai încăpea în piele, voia să iasă... și atunci au început, s-au ridicat fermi, gata să atingă norii, masivele tinere, zbârcind fața pământului. Apa rămasă între ele era o amintire a imperiului veșnic albastru
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]