31,893 matches
-
Se priviră fără nici un cuvânt, căci deja își spuseseră tot ce era de spus, si, cu un nod în gât, dar mai fericit că niciodată, Tapú Tetuanúi intra în apă și urcă pe navă sfântă. Când toți se aflau la bord și era momentulsă desfăca legăturile, venerabilul Hiro Tavaeárii se apropie, pana cand valurile îi mângâiară picioarele, si, ridicând mâna, rosti grav: — Va binecuvântez în numele tuturor zeilor noștri. Fie că Taaroa, Creatorul, să vă apere; fie că Tané, stăpânul mării, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
într-o piroga, într-o piroga va muri“, spunea tradiția, si era evident că Miti Matái își asumase fără reținere destinul și nu părea deloc nemulțumit de el. Pentru marea majoritate a polinezienilor, faptul de a porni în larg la bordul unei ambarcațiuni precum Marara nu era doar un mijloc de a călători dintr-un loc în altul, ci aproape că se transformă într-un mod de viață la care se adaptau firesc; nici macar lipsa de spațiu de pe vas nu părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
spațiu de pe vas nu părea să-i afecteze prea mult. Compensau lipsa de intimitate printr-un respect tradițional față de intimitatea celorlalți, si neplăcerile provocate de contactul excesiv, cu o politețe deosebită în relațiile zilnice. Cea de a doua lege la bord era că fiecare trebuia să fie amabil cu toți ceilalți. Evident, prima fusese dintotdeauna supunerea totală față de căpitan. Chiar și agresivul Roonuí-Roonuí, atât de aspru și de respingător pe uscat, își schimbă atitudinea imediat după ce se îmbarca. În primul rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sfârșit misiunea, căci descurajarea, nostalgia, depresia și chiar plictiseală se transformau, odată cu trecerea săptămânilor și a lunilor, în cei mai mari dușmani, pe care nu-i puteau învinge decât dacă rămâneau sincer prieteni. Cu toate că știa că acestea erau obiceiurile la bord, pe Tapú Tetuanúi îl surprinse faptul că, puțin înainte de a pleca la culcare, mereu ostilul Roonuí-Roonuí se apropiase de el cu o nucă de cocos în mână, plină de popoi, un fel de pateu făcut din pulpa fructului arborelui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
unele informații despre sălbaticii agresori. A doua zi, Miti Matái le ordona femeilor să pregătească o mică petrecere, care urma să se desfășoare la căderea serii și prin care aveau să sărbătorească faptul că aproape jumătate dintre cei aflați la bord depășeau pentru prima dată limitele Primului Cerc. Toți „bobocii“ primiră că tatuaj un micinel în jurul degetului mare de la mâna stângă, după ce, mai întâi, fură victimele glumelor de tot felul. Cea mai neplăcută dintre ele constă în a-i lega de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oceanului dintr-o singură lovitură, încercând să-și dea seama dacă este vorba despre o simplă bucată de lemn fără nici o valoare sau ea conține vreo ființă vie, pe care ar putea-o devora. Nici un suflet nu se mișcă pe bordul Mararei. S-ar fi putut crede că cei treizeci și ceva de oameni se transformaseră în statui de piatră sau se volatilizaseră, așa încât, lipsită de cârmaci, ambarcațiunea începu să vireze spre tribord, după capriciile vântului și ale valurilor. Minutele treceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
găsim insula, înainte de întoarcerea lor. Se uită la toți cei de față, încercând să evalueze efectul cuvintelor lui. Dacă nu e foarte mare, atunci trebuie să fie aproape complet lipsită de apărare, întrucat cei mai buni războinici se află la bordul navelor. În acest caz, am putea deveni stăpâni pe situație și ne-am crea o poziție de pe care să putem negocia. Le-am oferi femeile lor în schimbul ălor noastre. Se lasă o tăcere adâncă, și aproape toți păreau să cântărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
creștea numărul acestor oaspeți incomozi, mai ales in nopțile când stelele erau complet acoperite de nori. Atunci, suprafața mării părea că se umple de fantome fosforescente, care te făceau să crezi că navighezi printre spirite și demoni. Dacă agită în afara bordului un tăciune aprins, de îndată o pereche de ochi uriași, de mărimea unor nuci de cocos, îi răspundeau cu o lumină verzuie și fosforescenta și, cu toate ca la început Tapú o atribuise unor ființe supranaturale, Miti Matái îl asigura că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu niste munți, capabili să prindă și cea mai mica briză care ar fi bătut peste ocean. Ce ambarcațiune era aceea - dacă într-adevăr era vorba despre o ambarcațiune - și ce fel de uriași o cârmuiau? Desigur că nimeni de pe bordul catamaranului nu mai văzuse așa ceva, nici macar nu mai auziseră vorbindu-se de existența unei asemenea nave și, cu toate că unii dintre ei susținură că trebuie să fi fost vorba de o simplă halucinație sau de o iluzie optică, Miti Matái îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de a pieri de sete și că fără sosirea providențiala a catamaranului n-ar mai fi rezistat mult timp. Tapú Tetuanúi și Chimé din Farepíti urmăreau scenă, neputându-se hotărî dacă să înainteze către insula sau să se-ntoarcă la bord, ca și cum ar fi fost niște pești orbiți de o lumină prea puternică. După ce, în sfârșit, isi satisfăcură nevoile cele mai stringențe, ființele monstruoase se întoarseră către ei, adresându-le ceea ce păreau a fi vorbe de mulțumire și făcându-le, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
adânc în lemn. A doua zi, însuși Miti Matái se strădui să-i explice celui mai în vârstă dintre naufragiați că singura lor speranța de salvare constă în recuperarea bărcii, desi celălalt insistă să fie primit - împreună cu oamenii lui - la bordul Mararei. Fermitatea care se putea citi în ochii Navigatorului-Căpitan, care refuză din cap, îl făcu până la urmă să accepte propunerea, astfel că la amiază spaniolii și polinezienii își uniră eforturile și traseră barcă pe plajă. Era solidă, avea vreo șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
destul de mult înălțimea catargelor și să prindă mai mult vânt decât ar fi putut visa vreodată orice Navigator-Căpitan din Bora Bora. Marara deveni atunci navă cea mai rapidă care traversase vreodată Micronezia și, după ce se asigurară că nu aveau la bord șobolani, păduchi, căpușe sau ploșnițe, fericiții polinezieni se despărțiră de urât mirositorii naufragiați spanioli, îndreptându-se, încă o dată, spre largul oceanului. În sfârșit, o insulă înaltă! exclama Miti Matái, paisprezece zile mai tarziu. —Unde? se miră Tapú Tetuanúi, ai cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
incepand imediat să-i strige mii de insulte imposibil de înțeles și să o scuipe furioși. Puțin după aceea se strânseră la sfat și ajunseră la concluzia la care și căpitanul Mararei sperase că vor ajunge: cineva care are la bord pielea unui dușman trebuia să fie considerat prieten. Unul după altul, războinicii se întoarseră în liniște și se așezară sub cocotierii de pe plajă, pana cand lângă pielea sălbaticului nu mai rămase decât cel care părea să fie șeful lor, si
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
foarte mult de cel al locuitorilor din sudul Pacificului, desi existau destule cuvinte comune ca să le permită un schimb simplu de idei. Roonuí-Roonuí îi explică motivul expediției Mararei și dorința de răzbunare pe care o purtau în suflete cei de la bord, iar interlocutorul sau îi povești la rândul lui că oamenii care erau acoperiți cu acele oribile tatuaje fuseseră dintotdeauna dușmanii lor cei mai aprigi, ucigași fără scrupule, care la fiecare șase sau șapte ani îi atacau prin surprindere, răpindu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
intervină mereu pentru a aplana disputele care apăreau și nu trebuia să-l cunoști foarte bine ca să-ți dai seama că ar fi preferat să nu fie nevoit să călătorească cu această neplăcută povară. Cu toate ca exercita o putere indiscutabila la bordul navei, era împotriva principiilor lui să dispună de un bun care îi aparținea de drept lui Vetéa Pitó, care, din ziua când găsise Soarele care Cântă, se transformase, în ochii tuturor, în cel mai bogat om de pe planetă. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
l-ar fi ars cu un tăciune aprins. Liniștește-te!... îi șopti prietenul lui. Totul o să fie bine. Nu ți-e frică? se miră. O s-avem timp destul să ne fie frică, răspunse el ironic. Deocamdată suntem în siguranță, la bordul celei mai rapide nave care există... Ai văzut cum zboară cu pânzele astea? Din ce-or fi făcute? Habar n-am, dar sunt de o mie de ori mai ușoare și mai flexibile decât ale noastre. — Le-am analizat îndeaproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
celor trei Pahí-Vahínes, care apelau, încă o dată, la toate resursele lor în încercarea de a-i mai detensiona pe bărbați, aflați pe punctul de a porni lupta, la mii de mile depărtare de căminele lor. Nici unul dintre cei aflați la bordul Mararei nu mai luase parte până atunci la o asemenea expediție. Nimeni nu omorâse vreodată pe cineva. În ultimii treizeci de ani, Bora Bora se aflase în pace cu vecinii ei și, în ciuda serioasei pregătiri teoretice, nici macar RoonuíRoonuí și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
comită o tragică eroare și că oamenii aceia n-ar avea nici o legătură cu bestia îl îngrozea și doar spre dimineață, cănd Roonuí-Roonuí reuși să afle de la una dintre femei că grosul războinicilor porniseră în urmă cu doi ani la bordul a cinci uriașe catamarane, se mai liniști cât de cât. Vetéa Pitó, care avusese norocul să nu participe direct la masacru, făcu tot ce-i stătea în putință ca sa-si consoleze prietenul, explicându-i că, dacă Te-Onó n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Apoi îi dădu drumul, ca să meargă la ai lui, deși nu era prea încrezător că în acest fel vor rezolva problema. Pentru orice eventualitate, ordona că pe timpul nopții să fie aprinse torțe și să se facă de gardă și pe bordul Mararei. Totuși, situația devenea din ce in ce mai încordata și nici nu mai putea fi prelungită, căci nu aveau cum să hrănească atâția oameni zile și săptămâni în șir, mai ales că taifunul distrusese practic toate proviziile insulei, împreună cu pirogile cu care locuitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ordinul de plecare, observă Vetéa Pitó. El este singurul care-l poate forță pe Roonuí-Roonuí să renunțe. Dacă Roonuí-Roonuí nu vrea să plece, n-o să plecăm, argumenta Tapú Tetuanúi, sigur de ceea ce zicea. Peste jumătate dintre oameni sunt Arioi. La bord, toată lumea i se supune lui Miti Matái. — Când navigam, sublinie Tapú Tetuanúi. Dar atâta vreme cât Roonuí-Roonuí nu hotărăște plecarea, el este cel care decide. Răsuflă adânc. Nu mi-ar plăcea să asist la o înfruntare între ei. Se respectă prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
atinge limitele pe care le atinsese în acel colț de Pacific. Se presupune că oamenii mării sunt obișnuiți cu monotonia unei vieți în care fiecare zi este la fel sau asemănătoare cu cea anterioară și cu următoarea, insă viața de la bord, în care totul era planificat și există un moment precis pentru realizarea fiecărei sarcini, nu avea nici o legătură cu apatia vieții în acel loc, unde nu era absolut nimic de făcut. Majoritatea bătrânilor marinari iubesc această monotonie, care ajunge să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
doi ani, și dintre cele patru care atacaseră Bora Bora în urmă cu paisprezece luni. Până și ultimul om de pe Marara știa dinainte ce-avea de facut. O jumatate de oră mai tarziu alimentele, apa și prizonierii se găseau la bord, astfel că putură să dea drumul vasului, iar vâslașii îl îndreptară imediat spre larg, prin strâmtoarea vestică, înainte să intre în câmpul vizual al celor care soseau dinspre răsărit. La patru mile depărtare de coastă, Miti Matái ordona oamenilor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
marile ambarcațiuni își făcu apariția în strâmtoarea apuseana și se apropie fără grabă, manevrata doar de șase vâslași. Miti Matái ordona să se apropie și Marara, insă păstrând o distanta prudență, până se asigura că nu se aflau războinici la bord și că, în afară de vâslași, nu se mai aflau pe navă decât un pumn de femei, iar majoritatea dintre ele le făceau fericite cu mâna. Prințesa Anuanúa stătea în picioare la prova, împodobita cu Maro’urá - centura regală galbenă - și, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nimănui, veni răspunsul, ca de gheață. Legea spune că eu sunt regina. Zâmbi cu cinism. Altfel nici n-aș fi fost de acord să fiu predată în schimbul acelor prizonieri. Du-mă înapoi pe uscat! — Dar tot legea precizează că, la bordul unei nave, autoritatea căpitanului este mai presus de cea a regelui, interveni pe neașteptate Tapú Tetuanúi, exaltat. În fața privirii feroce cu care îl fulgera Anuanúa, adaugă, vizibil înfricoșat: Așa spune legea... Ce lege absurdă mai e și asta? întreba cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
primise în dar de la prietenii lui spanioli, dar nici macar lama ei nu reuși să taie nodul de groază care i se instalase în gât în timp ce urmărea cum provele semețe și agresive se apropie tot mai mult. Pentru câteva minute, la bordul Peștelui Zburător domni un haos de nedescris, în care doar două persoane păreau să-și fi păstrat sângele rece: gânditorul Navigator-Căpitan, ai cărui ochi nu pierdeau nimic din ceea ce se petrecea în jurul lui, si zâmbitoarea Anuanúa, în vreme ce Tapú Tetuanúi își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]