1,323 matches
-
întinse la picioarele lui Julius. Regele se aplecă să-l mângâie. — Vitellius a fost, repetă. Cu un gest furios, își smulse bucata de pânză care îi acoperea ochiul stâng. Îl privea fix pe Valerius cu ochiul sănătos; celălalt, orb, era brăzdat de o cicatrice. Julius Civilis era mândru de rana aceea, fiindcă datorită ei - și curajului în luptă - semăna cu marele Hannibal. — Trebuie s-o răzbuni. — N-o să fiu în stare. Valerius își ascunse fața în mâini. — Ba da, o să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sabinus. Se sprijini hohotind de umărul prefectului Romei și îi făcu semn lui Listarius, care ducea coșul cu merinde, să se apropie. — Liniștește-te... Sabinus se îndepărtă de el. Vitellius se sprijini atunci de o coloană a templului. Lacrimile îi brăzdau obrajii grași, plini de vinișoare roșii. Listarius lăsă jos coșul și scoase din el o bucată de pâine cu măsline. Vitellius i-o smulse din mână și începu să mănânce, fără să se oprească din plâns. — Liniștește-te, zise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pardoseală și muri fără să scoată un geamăt. O furtună cumplită se abătu asupra Romei, deși era iarnă. O asemenea furtună în vreme de iarnă era un semn funest. Ploaia se mai domoli, dar tunetele continuau să bubuie, iar fulgerele brăzdau cerul plumburiu; Vitellius privea din palatul său în jos, spre poporul Romei care înțesa străduțele și piețele, sărbătorind Saturnaliile. Potrivit obiceiului, oamenii își dăruiau unul altuia lumânări aprinse și statuete de lut; peste tot mirosea a carne friptă, a vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fereastra băii, care avea cea mai bună priveliște dintre toate: asupra văii și a unui pâlc de copaci în apropiere. — Treron phoenicoptera phoenicoptera, murmură pentru sine ca o mantră. Dar în dimineața aceea nici măcar o cioară sau o vrabie nu brăzda întinderea neșfârșită a cerului. Dezamăgit, coborî binoclul și, în schimb, își privi soldații făcându-și exercițiile de dimineață pe terenul de paradă. Hop. UnuDoiTreiPatru. Hop. CincișaseșapteOpt. Hop. NouăZeceUnsprezeceDoisprezece. Era foarte bine, reflectă el, gândindu-se din nou la evenimentele acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mingea acolo unde nu o mai puteam ajunge. Am schimbat terenurile. Nu i-am întâlnit ochii. Speram să nu-mi aud horcăitul cu care înghițeam aerul. Speram că nu simte mirosul - speram că nu vede șiroaiele de sudoare care îmi brăzdau fața ca un abur fierbinte. În timp ce îmi ocupam locul în teren, mi-am ridicat privirea spre asistența aflată în acvariul de sus. Zâmbea. Primul meu serviciu s-a înfipt în fileu, la doar câțiva centimetri de pământ. Al doilea serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
rumeguș îl anunța de la mare distanță s-a ivit în spatele meu ca o salamandră de foc și sânge. Bâh! În glasul tărăgănat se strecurase abia auzit tonul rugăminții stăruitoare și al dezvinovățirii în timp ce el arăta spre cicatricea proaspătă care îi brăzda obrazul ciupit de vărsat. Nu, amice, mi-am spus eu - n-ai voie să cerșești aici: așa ceva alungă clienții. I-aș fi dat eu o liră, doar să-l țin departe de mine, dar unul din membrii triumviratului acneic care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fața - și a fost cealaltă luptă, lupta pentru aer, care mi-a arătat ce am de făcut. Mai aveam încă în gură, strâmbă, dar aprinsă, țigara pe care o țineam în dinți ca într-un clește. Mi-am întors fața brăzdată până la limita dincolo de care nu se mai poate mișca. Era cât se poate de aproape de mine și puterea mă părăsea cu un gaz lichefiat. A mers prea departe. Și-a vârât limba în urechea mea, lucru de care eram sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Pământul țării mele E bun, mănos și darnic, Rodește spice grele Brăzdat de plugul harnic. Văzduhul țării mele E proaspăt și prielnic Sub scăpărări de stele Ne mângaie sfielnic.
Patria. In: Chemarea omului la un ospăț al gândurilor! by Crina Larisa Potorac , Eugenia Acatrinei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/408_a_740]
-
trezit privind drept în ochii care nu clipeau ai unei fețe de granit. Probabil fermierul trăgea perdelele chiar în momentul când Vultur-în-Zbor s-a uitat înăuntru. Omul avea o față plină de zbârcituri. Văi adânci și urme de vărsat o brăzdau, dar ochii îi erau puternici și nu aveau în ei nici o urmă de mânie sau uimire. Priveau de-a dreptul prin Vultur-în-Zbor, ca și când el n-ar fi fost acolo. Cutremurat, acesta mormăi niște scuze ininteligibile și se retrase până la poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
gol și avea pielea acoperită de solzi. Nu-l mai Însoțea motanul, ci un șarpe alb Încolăcit În jurul torsului. Părul Îi crescuse pînă la brîu, iar zîmbetul, acel zîmbet de caramea pe care Îl sărutase În catedrala din Toledo, apărea brăzdat de dinți triunghiulari și deși, ca aceia pe care Îi văzuse la unii pești din largul mării care se zvîrcoleau În plasele pescarilor. Peste ani, fata avea să-i descrie această viziune unui Julián Carax În vîrstă de optsprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bandaje, cataplasme și feșe. Chipul său vădea o stîlceală ce durea numai cînd te uitai la el și din care se ridicau năsoiul nevătămat, două urechi ca niște antene de releu și niște ochi de șoricel abătut. ZÎmbetul edentat și brăzdat de tăieturi era triumfător și ne primi ridicîndu-și mîna dreaptă cu semnul victoriei. — Cum te simți, Fermín? am Întrebat. — Cu douăzeci de ani mai tînăr, zise el În șoaptă, ca să n-o trezească pe Bernarda. Nu mai umbla cu basme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lumînarea și am privit În jur. N-am descoperit nici o bucătărie, nici o cămară ticsită cu bușteni uscați. Dinaintea mea se deschidea un culoar Îngust ce dădea Într-o sală În formă de semicerc, unde se Înălța o siluetă cu chipul brăzdat de lacrimi de sînge și cu doi ochi negri fără fund, cu brațele deschise ca niște aripi și cu un șarpe de spini ivindu-i-se din tîmple. Am simțit un val de frig străpungîndu-mi ceafa. În cîteva momente, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Încăpere. Silueta stătea așezată lîngă fereastră, cu chipul estompat contra luminii, nemișcată, cu o lumînare aprinsă În mînă. O perlă sclipitoare Îi alunecă pe piele, strălucitoare ca rășina proaspătă, și Îi căzu În poală. Isaac Monfort se Întoarse, cu chipul brăzdat de lacrimi. Nu te-am văzut În după-amiaza asta la Înmormîntare, am zis eu. Tăgădui În tăcere, ștergîndu-și ochii cu dosul reverului. — Nuria nu era acolo, murmură el după o clipă. Morții nu vin niciodată la propria lor Înmormîntare. Aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Într-o Încăpere dreptunghiulară, cu pereți de marmură. Răspîndea un frig intens și pătrunzător. Cele două lespezi erau acoperite de un văl din pînze de păianjen, care s-a destrămat ca o mătase putrezită la flacăra lămpii. Marmura albă era brăzdată de lacrimi negre de umezeală ce parcă sîngerau din adînciturile lăsate de dalta gravorului. Zăceau una lîngă cealaltă, ca niște blesteme Înlănțuite. Penélope Aldaya David Aldaya 1902-1919 1919 11 De multe ori am stat și m-am gîndit la momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că toată aventura sa luase sfârșit, un vuiet asurzitor se rostogoli prin Încăpere, după care cămașa de noapte, pe care o strivea cu abdomenul lui, se Înălță În aer, agățându-se cu brațele de becul de tavan. O flacără albăstruie brăzdă În lung și-n lat tavanul, se auzi un tunet Înfundat, urmat de un răpăit de pași, și apoi totul se cufundă În tăcere. Patul În care se afla Noimann Începu să se Învârtă cu o viteză amețitoare, antrenând după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
foarte serios interlocutorul cu brațul metalic, „și că În natură contrariile se atrag, aș tinde să cred că răul dumneavoastră pornește de la ovare...” „Deocamdată, ovarele lipsesc.” Spunând asta, Noimann se strădui să schițeze un zâmbet, dar o durere ascuțită Îi brăzdă În lung și În lat abdomenul. „Păi, tocmai această lipsă vă face să suferiți atât... Golul atrage gol și plinul plin”, filozofă celălalt. „Gândiți-vă, câți oameni nu ajung la sinucidere tocmai din cauză că nu reușesc să-și umple golul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sine putere, lovind mai Întâi plexul și apoi fața târâtorului. „Așa, așa” făcu acesta, privindu-l libidinos În ochi. „Loviturile dumneavoastră sunt pentru mine adevărată mană cerească. Loviți-mi, vă rog, și obrazul celălalt...” Și penitentul Îi Întoarse dosul lălâu, brăzdat de urme de cravașă. Noimann-cinicul se Îmblânzi din nou, astfel că piciorul lui, pregătit să lovească fundul, rămase suspendat În aer. „Lasă prostiile”, spuse el. „Astfel de tertipuri aici nu merg...” Piciorul coborî, descriind un arc de cerc. Degetele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
casă albă, bătrânească, cu cerdac de lemn, plăcută și încăpătoare, adăpostește somnul cel dulce de dimineață, al nepoților. Bunicul se trezise din zori și tocmai isprăvise treburile casei. Era un bărbat nu prea înalt, uscățiv, cu părul cărunt, frunte înaltă brăzdată de cute adânci, cu ochi blânzi care trădau înțelepciunea strânsă de-a lungul vieții. Pregătea calul și căruța pentru a pleca în pădure, când cel mai mare dintre nepoți și-a făcut apariția în pragul ușii. Unde pleci, bunicule? La
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
cuple s-au desprins de peron... Trenul alerga de o bună bucată de timp, dar cei doi nu au scos măcar un cuvânt... Dumitru cerceta din când în când chipul lui Todiriță. Se vedea de la o poștă tristețea care îi brăzda fruntea venind val după val. Ar fi vrut să deschidă vorba, dar nu găsea nici un capăt de unde să pornească cisla. Mereu se întâlnea cu întrebarea: „Ce să-i spun ca să-l scot din valul de gânduri urâte care - se vede
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Vista View Court, dând târcoale complexelor de clădiri de închiriat, niște cuburi tencuite și dispuse în semicercuri săpate în dealurile din Hollywood. Numărul 1187 era o clădire din prefabricate, de culoarea piersicii, cu vopseaua deja spălăcită și armăturile din aluminiu brăzdate de rugină. Clădirea era flancată de replici identice - galben-lămâiță, lavandă, turcoaz, roz palid și roz aprins, alternând cum coborai din vârful colinei spre capătul marcat de pancarta ce anunța: VISTA VIEW GARDENS! LOCUINȚE CALIFORNIENE DE PRIM RANG! FĂRĂ NICI 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
L.A. De la război încoace nici unul dintre ei nu fusese condamnat pentru organizarea de lupte de câini ilegale. Danny ieși de pe autostrada Pacific Coast, intră pe Canyon Road și urcă pe drumul de țară printre dealurile acoperite cu o vegetație pitică, brăzdate de râulețe și scăldate în soare. Era un drum îngust. În stânga se puteau vedea taberele pentru copii, câteva grajduri și, din când în când, câte un club de noapte, iar în dreapta un parapet pus în calea pădurii verzi-maronii. Diverse semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Pe chipul lui Ștefănel nu se citea nici o surpriză și nici o emoție În fața celui mai puternic om dintr-o mare parte a lumii. Sultanul trecuse de cincizeci de ani. Avea o față lungă, ușor obosită, cu o cută care Îi brăzda obrazul drept. Ochii mici și negri iscodeau chipul tânărului necunoscut care Îi anihilase pe Cei Patru. Se vedea că era contrariat, dacă nu chiar nervos de această schimbare, care se petrecuse independent de voința lui și care mai aducea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
centrat, în partea de sus a paginii) Într-o după-amiază, la trei ani de la începutul secolului, un colb roșiatic, de fapt, fostă rocă muntoasă, plutește ușor în aer. Se lasă asupra unui călăreț, care înaintează cu greu prin râpele ce brăzdează dealurile de la poalele muntelui, uscându-i gâtul, acoperindu-i îmbrăcămintea și porii tenului trandafiriu, de englez. Numele călărețului este Ronald Forrester și praful este specialitatea sa. Sau, mai precis, specialitatea sa este lupta cu colbul. În clubul europenilor de la Simla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Ar trebui să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru asta. În jumătate de oră, praful s-a transformat în noroi. Cu tot cortul lui, Forrester e ud până la piele. Se urcă pe un dâmb să se uite în jur. Numai deșert, brăzdat în spirală de văi și creste, ca buricul degetelor. Nu se vede nici un adăpost. Vântul îi smucește tupi-ul și trăsnetele se bifurcă, împărțind cerul în segmente, iar pe el îl izbește gândul că, probabil, a făcut o greșeală. Lumea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
oului de bibilică, un dar din partea strămoșului său, împăratul Aurungzeb. Cu toate că Nababul Murad, Slujbașul Domnului, Tatăl și Mama Poporului, Apărătorul Adevăratei Credințe și Scutul Imperiului este un bărbat tânăr, ochii îi sunt duși în fundul capului și fruntea îi este adânc brăzdată de riduri. O atmosferă de melancolie atârnă de gâtul său mai greu decât șiragurile de perle, o atmosferă pe care el, conștient sau nu, a răspândit-o în jurul său, de parcă ar fi scuturat un covor plin e praf. Pare lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]