1,882 matches
-
nu v-a fost ușor, am spus eu. — Și apoi ne lasă baltă și pleacă în Uruguay. Am tăcut și am șters mai departe farfuriile. După ce le-am terminat de șters, Midori le-a luat și le-a băgat în bufet. — Mai ai vești de la tatăl tău? am întrebat. — O vedere și atât. În martie. În loc de o vedere cu un peisaj, ne-a trimis una cu un măgar. Nu ne-a scris decât prostii: că-i foarte cald, că fructele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
strălucitoare. Voiam să o privesc cu luminile stinse. — Ce drăguț! Spuse Naoko. Reiko, nu mai avem lumânări rămase de la ultima pană de curent? — Cred că mai sunt în sertarul de la bucătărie. Naoko s-a dus la bucătărie, a deschis sertarul bufetului și a venit cu o lumânare mare. Am aprins-o, am picurat puțină ceară în scrumieră și am pus lumânarea, dreaptă. Reiko și-a aprins o țigară de la flacăra lumânării. Așa cum stăteam toți trei în jurul lumânării, învăluiți în liniștea desăvârșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
spus că nu mai vrea. — Trebuie să mănânci măcar asta, zise Midori. — Mai târziu, spuse el. — Ce mă fac cu tine? Dacă nu mănânci, nu te înzdrăvenești. Nu vrei să faci pipi? — Nu. — Watanabe, n-ai vrea să coborâm la bufet să mâncăm și noi ceva? m-a întrebat Midori. Am fost de acord să mergem, deși nu prea aveam chef să mănânc. Bufetul cu autoservire era plin de doctori, asistente și vizitatori. Holul din subsol care servea drept bufet, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mănânci, nu te înzdrăvenești. Nu vrei să faci pipi? — Nu. — Watanabe, n-ai vrea să coborâm la bufet să mâncăm și noi ceva? m-a întrebat Midori. Am fost de acord să mergem, deși nu prea aveam chef să mănânc. Bufetul cu autoservire era plin de doctori, asistente și vizitatori. Holul din subsol care servea drept bufet, fără nici o fereastră, era încărcat de scaune și mese și toată lumea vorbea în timp ce mânca - probabil despre boli și bolnavi - iar ecoul vocilor răsuna ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la bufet să mâncăm și noi ceva? m-a întrebat Midori. Am fost de acord să mergem, deși nu prea aveam chef să mănânc. Bufetul cu autoservire era plin de doctori, asistente și vizitatori. Holul din subsol care servea drept bufet, fără nici o fereastră, era încărcat de scaune și mese și toată lumea vorbea în timp ce mânca - probabil despre boli și bolnavi - iar ecoul vocilor răsuna ca într-un tunel. Din când în când, ecoul era înăbușit de microfonul la care se solicita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
eu. Dar te implor, mi se adresă ea, nu-mi mai vorbi despre „sărăcie“, nu are nici o legătură una cu alta. Normal că în fiecare grupă sunt și fete îngâmfate, dar majoritatea suntem absolut normale. Noi mâncăm de prânz la bufetul facultății și nu cheltuim mai mult de două sute cincizeci de yeni pe mâncare. Stai puțin, Hatsumi, am întrerupt-o eu. La bufetul de la facultatea mea se găsesc trei categorii de mâncăruri de prânz: categoria A - o sută douăzeci de yeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
că în fiecare grupă sunt și fete îngâmfate, dar majoritatea suntem absolut normale. Noi mâncăm de prânz la bufetul facultății și nu cheltuim mai mult de două sute cincizeci de yeni pe mâncare. Stai puțin, Hatsumi, am întrerupt-o eu. La bufetul de la facultatea mea se găsesc trei categorii de mâncăruri de prânz: categoria A - o sută douăzeci de yeni, categoria B - o sută de yeni, categoria C - optzeci de yeni. Sunt colegi care se uită urât la mine când dau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de la bun început și nu le voi sugera că n-am de gând să port un șorț imaginar. Barney, un mascul relativ neevoluat, a afișat la început o oarecare supărare, deoarece nu făceam minuni ca el să găsească mereu în bufet napolitane învelite în ciocolată cu migdale, dar s-a liniștit când a văzut că nu am de gând să mișc un deget decât pentru a-mi îndeplini sarcinile de designer pentru care am fost angajată. Așadar, a cerut să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
să apuce paharele de carton. Ajunseserăm când serata era deja În toi, atmosfera era Înțesată de fum, câte-o fată când și când schița mișcări de dans În centrul sălii, dar toți erau Încă ocupați să converseze și să onoreze bufetul, la drept vorbind destul de bogat. Eu m-am așezat pe o canapea lângă care, pe jos, se afla o cupă mare de sticlă, Încă pe jumătate plină cu salată de fructe. Tocmai voiam să iau un pic, pentru că nu cinasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și pe pământ...” Trecurăm pe sub un portal Împodobit cu figuri, care Îmi evocă cimitirul Staglieno din Genova. Sus, deasupra unei complicate alegorii neoclasice, văzui sculptate cuvintele: CONDOLEO ET CONGRATULOR. Înăuntru, invitații erau numeroși și Însuflețiți, grăbindu-se cu toții spre un bufet dintr-un salon mare de la intrare, de la care porneau două scări interioare către etajele superioare. Am mai zărit și alte fețe ce nu-mi erau necunoscute, printre care pe Bramanti și - surpriză - pe comandorul De Gubernatis, un ASP deja exploatat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
prezentă omagii un tip scund, cu ochii exaltați. După accentul francez inconfundabil, Îl recunoscurăm pe Pierre, cel pe care-l auziserăm acuzându-l pe Bramanti de sortilegiu, atunci când trăseserăm cu urechea la ușa cabinetului lui Agliè. M-am apropiat de bufet. Erau acolo carafe cu lichide colorate, dar nu reușeam să le identific. Mi-am turnat o băutură galbenă ce părea a fi vin; nu era rea, mirosea a lichior slab vechi, dar era cu siguranță alcoolică. Probabil conținea ceva: Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
nu venise. Iar eu eram ca și Amparo la Rio. Mă simțeam rău. Nu eram În largul meu. Nu-mi adusese nimeni agogõ-ul. M-am depărtat de grup, am reintrat În clădire, făcându-mi loc prin mulțime, am mers la bufet, am luat o răcoritoare, temându-mă să nu conțină cine știe ce filtru. Am căutat o toaletă ca să-mi răcoresc tâmplele și ceafa. Am găsit-o și m-am simțit ușurat. Dar, cum am ieșit, m-a făcut curios o scară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
zilnic. Invariabil răspunde Gigi Zană, puștiul clanului din dos care merge la școală doar în pauza mare, își ia laptele și cornul, apoi repede acasă, la televizor. Suntem legați la același fir. Gigi bate cu pumnul în ușa blocată de bufetul care desparte viața lui de viața noastră: Leooo, vezi că întrebă un nemțălău de Sabina! Într-adevăr, la receptor e un glas încăpățânat care repetă: posso parlare con signorina Savina? Señorita tocmai îmi spunea că nu i-a plăcut ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
roșcate ațâțătoare se întrecură să-i arate, să-i sugereze, să-i poruncească lui Leo drumul spre metrou. Indiferent la provocări, dascălul își fixă dogul de ruinele blocului de garsoniere cu o fundă topaz și, plin de ticuri, pătrunse în bufetul de la subsol. La o masă joasă, cu bereta-joben verde dată pe ceafă, marele șef, Iolescu, profețea. Cu boticul pe genunchiul său, domnișoara Clito îl sorbea din priviri. Obraznic, un Motorola 369B făcea cu ochiul de pe singurul scaun rămas liber. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în toată casa, iar noaptea umblau pe noi. Cartierul general era însă în bucătărie. Sutele de gândaci foșgăiau în stoluri, hoarde, turme, iar când intram acolo, se retrăgeau într-un colț, lângă tavan, în jurul țevilor de apă. Dacă deschideam sertarele bufetului să caut farfurii sau tacâmuri, ei efectuau retrageri ordonate, sub formă de spirală ori de cactus. Impresia era de artă digitală. Nu cred că exagerez dacă afirm că Ceakra a fost o deschizătoare de drumuri în domeniul digital art. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sacoului, scoțând la iveală un pumn de bucăți de pesmet și de firimituri de pâine, numai bune de asortat la gogonea. Ce tot mesteci, tu, acolo, băi, eschimosule? salivează Dănuț. Faci pe nebunul? Ziseseși că n-ai nimica de potol! Bufet rece! Niște anafură de la biserică. De la Sf. Georgică. Astăzi e vineri și am dat un tur de control, la prima oră. Am tolba plină. Vreți? Aa..., ca să nu scăpăm din vedere, la noapte ar cam fi cazul să mergem și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
instituțiile pe care le finanțează. Ați auzit, de pildă, de POSDRU ? Zilele trecute am semnat cele 12 bibliorafturi ale unui raport de etapă POSDRU și un coleg a căutat cu dispe rare codul la covrigi, fără care nu puteam deconta bufetul unei conferințe. Nu am auzit încă ce a făcut statul cu banii angajați prin contract... Această „cultură” are însă și niște particularități distinctive. În primul rînd, ea este, probabil, prima cultură artificială, și nu organică, fiind generată nu de viața
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
am văzut în casa ei aceeași păpușă. Iată, acum, când scriu, e lângă mine: o legăn și, clătinîndu-se somnolent pe birou (ea zicea mereu "biuro"), mandarinul își îngînă melodia metalică, irizată... Acum vreo doi ani scotoceam după un act în bufet. Ai mei țineau chitanțele și procesele- verbale și carnețelele de tot felul într-o veche poșetă stacojie și zgrunțuroasă a mamei, care-o purtase ca domnișoară când lucra la țesătoriile Donca Simo. Într-o despărțitură, alături de niște siguranțe electrice și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dooșcinci de ani, ba-s mai mulți - câți ani sunt de când a-nchis prăvălia ? Acu, în prăvălie, pe doi pereți, lemnele stivuite, și-ntr-o parte, cărbunii - la ce să mai faci foc când n-ai nici un-să te miști ? Bufetul vechi, cu ușile căzute din balamale, borcanele mari de gogoșari, sacii de cartofi, cratițele, găleata cu zoaie... Se-nvârte printre ele și-și vede de treburi, până ăluia i se urăște și tace. Doar atunci intră și ea în cameră
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ovăz ? îi era ei foame de mult, de mult îi ghiorăia mațele de foame, da ce să zici într-o casă străină ? Madam Ioaniu scotea cheia din buzunaru rochiei - ea tăia și spânzura, ea ținea încuiate toate în casă -, descuia bufetu și scotea platoul de prăjituri. La vremea aia, când madam Ioaniu mai era-n putere, găseai totdeauna de mâncare la ele. Și când pleca, încă-i mai vâra-n țoașcă ce mai găsea prin bucătărie : o cutie de pate, o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
l-a ascuns pe domnul Ialomițeanu numai pentru că rămăsese singură și era dezorientată... Ochii ei, care deveniseră imenși, pe fața cât un pumn... Te rog, nu te deranja ! i-am strigat când am văzut cu câtă greutate a deschis ușa bufetului... Și pe urmă, castronelul acela cu bucăți de rahat... Parcă le văd verzi, roșii, portocalii, tari ca piatra și cu zahărul pudră de deasupra întărit și el... Evident, erau ținute anume pentru musafiri... De mult ținute... Și numai acest mic
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
anume pentru musafiri... De mult ținute... Și numai acest mic efort a istovit-o ! S-a întins, sfârșită, pe balansoarul care nici nu s-a clătinat sub greutatea ei... Și pe urmă m-a rugat pe mine să scot din bufet paharele și să iau apă rece din răcitor. Avem apă rece, Riri cumpără gheață la două zile, mi-a spus. Și era adevărat : vară-mea cumpăra regulat, pentru că Margot stătea toată ziua cu pungi de gheață, doar-doar i s-or
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
stătea toată ziua cu pungi de gheață, doar-doar i s-or opri hemoragiile... Cine știe ce efect dezastruos au mai avut și pungile acelea de gheață ! Dar n-a vrut să mai renunțe la ele, cât a fost conștientă... Am căutat în bufet, am adus paharele care erau îngrozitor de pline de praf, și așa mi-am dat seama că nimeni nu le călca pragul. De când se mutaseră aici, n-avuseseră probabil nicio ocazie să le mai scoată... Le-am șters cu niște șervețele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ei. Eee-te-a dracului, zic, în gândul meu. Și tu, ce i-ai arătat ? Farfuza ? Ivona deschide ușa și, din semiîntunericul hall-ului, pătrund sunetele pendulei. Amândouă numără bătăile : Vica de pe scaun, Ivona stând în picioare, cu ochii la ceasul vechi de pe bufet. Un ceas cu cadran de email albastru, înconjurat de o dantelărie aurie. Aurii sunt și limbile, și cifrele romane care indică ora. — Două ! — Două ? Imposibil ! Imposibil să fie numai două ! N-ai numărat bine... Ivona iese, i se aud pașii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
email albastru, înconjurat de o dantelărie aurie. Aurii sunt și limbile, și cifrele romane care indică ora. — Două ! — Două ? Imposibil ! Imposibil să fie numai două ! N-ai numărat bine... Ivona iese, i se aud pașii repezi pe scară. Pune pe bufet un deșteptător rusesc, al cărui ticăit alarmat umple deodată camera. — Ăsta da ceas ! Unu d-ăsta am și io acasă. Ăsta când sună, te scoală și din morți. Alălantu e bun numa așa, de frumusețe ! — Ba să știi că încă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]