849 matches
-
ȘEFUL GĂRII (Ca în fața unei halucinații.): Din lipsă de somn! CALĂTORUL PRIN PLOAIE: Exact. În același fel, eu, dacă nu călătoresc prin ploaie de trei luni, să zicem, mă usuc, mor, mă descompun, înțelegeți? Mă fac praf. ȘEFUL GĂRII (Umblând buimac.): Nu pot să cred... Nu pot să cred așa ceva... Domnule... vă jur că aveți toată afecțiunea și toată admirația mea... pentru că eu vă aștept, aș putea zice, încă din copilărie... Poate că pierdusem speranța de a vă mai întâlni, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
are somn, citește o carte fără sfârșit, la lumina unei lumânări veșnice. Se petrece inevitabilul: etui-ul pince-nez-ului se Închide cu un țăcănit, revista foșnește pe marmura noptierei și Mademoiselle suflă vijelios cu buzele țuguiate; prima Încercare eșuează, o flăcăruie buimacă se agită, apoi se micșorează; urmează un al doilea atac, și lumina dispare. În acea beznă neagră ca smoala Îmi pierd reperele, patul meu pare să plutească Încet, panica mă face să mă ridic În capul oaselor privind În gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ea a fost prima care a avut o mare putere asupra mea, prin simplul gest de a nu Îngădui zâmbetului ei să dispară, de a-mi tulbura somnul ca o flacără ce mă ardea, zgâlțâindu-mă apoi ca să mă trezesc buimac, ori de câte ori o visam, deși În realitate mă temeam mai mult de faptul că mă revoltau picioarele ei pline de noroi și hainele ei cu miros stătut decât de posibilitatea de a o jigni cu banalitatea unor avansuri cvasisenioriale. 5 Există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
niște crenguțe galbene, ieșea din pământ aburul acela lăptos al dimineților. Am găsit, cu greu, drumul spre casă. Abia în fața ușii garsonierei mele am constatat că nu mai puteam să intru. Pierdusem servieta în care erau cheile, actele, hârtii felurite. Buimac, am rătăcit apoi prin oraș, încercând să mă adun, să revin într-o lume care, dintr-odată, mi se părea ireală. Eram fără identitate, fără amintiri, mahmur și copleșit de-o oboseală... metafizică. Mergeam alandala, buimac, pe Bulevard. Încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cheile, actele, hârtii felurite. Buimac, am rătăcit apoi prin oraș, încercând să mă adun, să revin într-o lume care, dintr-odată, mi se părea ireală. Eram fără identitate, fără amintiri, mahmur și copleșit de-o oboseală... metafizică. Mergeam alandala, buimac, pe Bulevard. Încă nu se ridicase ceața, erau puțini trecători și, cu un gând tulbure, credeam că pe undeva, între Biblioteca Armatei și Cișmigiu, se afla biroul de obiecte pierdute al I.T.B.-ului. Trebuia doar să aflu unde era ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de însemnări disparate, disperate. Îi vorbesc știind că eu încă stau în ușa „Gambrinus“-ului, ezitând dacă să intru și să mă apropii de masa mea, la care cei doi orbi continuă să-și lingă, rând pe rând, urechile. Stau buimac în ușa berăriei, luptându-mă încă, detașat, dezinvolt, știind totuși că biruința este de partea mea. Stomacul se mai crispează încă, mai mult dintr-o inerție a încrâncenării de a mă deranja, de a mă scoate din sărite, știind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
regretele văd cum vin și pleacă în mine fără durere, poate și eu, pentru ea, sunt un ins oarecare al unor dimineți când crede că-i prezic ceva din ziua ce va urma... Azi-noapte a fost cutremur. M-am trezit buimac, ușor speriat din somn. Tocurile ușilor scârțâiau, din bucătărie se auzeau clinchet de pahare și zgomotul unor linguri lovite. Am adormit târziu, nu din temere, ci din cauza somnului stricat. M-am gândit doar - cu ușoară intenție de a rememora - la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ieși. Știi doar că trebuie să fugi cât mai departe, să te ferești din calea Morții, să te ascunzi, să te ghemuiești, să te pitești în tine, uitând, uitând, uitând. Acum, când scriu, mă văd ieșind din restaurantul „Cișmigiu“, privind buimac lumea din stația troleibuzelor și, fără a mai gândi ceva, zorind spre „Gambrinus“. Trec pe lângă mine - cel încă rămas în ușă, ezitând să se ducă la masa sa, cu cei doi orbi lingându-și obrajii - și mă reped pe scărița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în buimăceala unor noi și noi dimineți în care alții și alții își pierd nu doar servietele cu cheile de la case, ci își lasă în ele trecutul lor tot abandonat, nemaidorind întoarceri, nemaidorind alte poveri decât ale unei nesfârșite, tembele, buimace, nesfârșite râvniri de zori. Simt în jurul meu o lume incertă. Ancorată într-un trecut (nu neapărat temporal!) fad, fără dimensiuni, fără contururi. O lume uitată, ca un fel de floare de buboi, în mijlocul alteia, care se naște acum. Buboiul încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am repetat de câteva ori înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că pitise în cine știe ce afurisit de gang biroul acela al obiectelor pierdute prin mașinile I.T.B.-ului, lăsându-mă așa, buimac, doar cu sete de răzbunare și, mai ales, de a bea una sau două halbe gulerate. Scrisesem o povestire despre un cal care se-ntoarce de pe front în satul și în ograda povestitorului, copil crescut odată cu calul. Peste ani, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mă cu neînțeleasa putere a așteptărilor, cu tainica putere venită din afara ta de a te ridica din prăbușire și de a porni iarăși spre departele chemător din zarea neștiutului. Atunci, în miez de noapte, la stopul de la „Gambrinus“, stăteam doar buimac, nehotărât ce să fac. Nu treceau autobuze, nu se zăreau taxiuri, nici o mașină particulară. Mersesem mult pe jos. Obosisem și, în ger, mă moleșeam tot mai mult, un fel de somn amăgitor cu care te-ademenește înghețul. O Dacie neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dimineață de demult, într-un alt timp parcă, într-o altă viață, probabil, dimineață oarecare acum, în coborâre, urcasem Bulevardul, tot pe-acolo, cu Ester la braț. Râdeam sub fulgii care în mod sigur numai pentru noi cădeau. Nepăsători și buimaci urcam pe Bulevard spre niciunde, de parcă și pe noi ne adusese chiar atunci cine știe ce rotocol de fulguire pe Pământ și îi descopeream minunile. Apoi mi-am amintit de alte și alte nopți de demult, în care, tot așa, Conți venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
berăriei, ezitând dacă să intru sau nu, să mă așez la masa mea, unde cei doi orbi încă își ling urechile. Mă voi așeza sau nu indiferent îmi este acum. Pot sta așa tot restul acestor pagini, acolo, în ușă, buimac de ciuda că mi-am pierdut servieta aceea afurisită în care erau nu doar cheile de la ușa garsonierei mele, ci și povestirea prietenului meu. Și o altă povestire a mea, pe care îmi va fi dat să mi-o amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pustiu, negru și liniștit, iar fața lui, mereu Încruntată, fu pentru o clipă gata să se destindă, pentru prima oară În atîția ani, cînd deodată ochii, „singurul lucru decent pe care-l pusese Dumnezeu pe chipul acela monstruos”, Îi străluciră, buimaci, pe cînd se Întorcea spre micul golf de la capătul insulei. - Un vapor...! Negrul, În picioare alături de el, se uită În aceeași direcție și Își dezveli cu totul dantura albă: - Da, un vapor, admise el cu glas batjocoritor. María Alejandra... Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dedicate sufletului celui răposat, deși sora ei avu mai apoi ocazia să constate, nedumerită, că l-a plîns luni Întregi În tăcere, În singurătatea odăii sale. Tatăl ei, trufașul și exigentul don Álvaro, se transformă de atunci Într-o ființă buimacă și ofilită, adusă de spate și cu capul plecat, care părea să trăiască rușinată În fața lumii pentru un delict săvîrșit de fiica lui, despre care nimeni nu știa să-i dea o explicație. Un an și jumătate mai tîrziu, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
hacienda din Sevilla și am acceptat... Plecăm mîine. În pofida vastei sale experiențe cu femeile și a unui aplomb recunoscut care-i permisese odată să cîștige o adevărată avere la jocul de cărți, cavalerul de Arriaga fu nevoit să se așeze, buimac, și să scuture din cap de două ori Înainte de a Îngăima, neîncrezător: - Ce-ai spus? - Că mă duc la Sevilla cu contele de Rioseco. - Nu poți vorbi serios! - Ba vorbesc cît se poate de serios... Am pregătit bagajul și o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Umblă cu capul gol, iese transpirată pe balcon, nu vrea să pună un chilot mai gros. Vara cel puțin n-are nimic pe dedesubt... Ioniță Dragu roși violent și întoarse capul. Florence scrîșni: ― Ești penibil! ― Dar, draga mea... Șerbănică clipea buimac: Nu văd ce te vexează! O știm cu toții, ai fost totdeauna o cochetă. Splendid, numai că trebuie să te îngrijești. La urma urmelor, un chilot cu picioruș... Spune tu, Ioniță, găsești ceva degradant în asta? ― Taci! țipă doamna Miga apucând
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
își mușcă buzele. ― Trebuie totuși să știm... Domnule Miga, uitați-vă dumneavoastră prin vizor, dar nu deschideți. Se auzeau bătăi în ușă. ― Un tip nervos, observă inginerul. Nervos și încăpățînat. Bătrânul Miga se întoarse în vârful picioarelor. Avea o expresie buimacă. ― E un bărbat. Cineva pe care nu-l cunosc. ― Foarte bine, conchise Raul Ionescu. Nu deschideți! ― Când te gândești... Melania Lupu mângâia coada motanului cu gesturi delicate. Părea să se adreseze exclusiv lui Mirciulică. Dacă e o persoană perseverentă, poate
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
tangou apaș. Pun pariu pe oricât că mâine ne trezim cu Securitatea pe cap. Ăștia află tot... N-or să creadă un cuvânt din povestea noastră. Complicitate ― iată concluzia. Oare la cine să apelez?" Telefonul sună și Miga tresări. Întrebă buimac: ― Cine să fie la ora asta? Florence întinse mâna. Scarlat o opri cu un gest. Ezită câteva clipe, apoi mîrîi: ― Nu dumneavoastră! Să răspundă bătrâna cu motanul. Melania Lupu își strâmbă buzele ofensată și ridică receptorul. * ― Șmecherii ăștia au avut
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
un leu culcat la picioarele Dianei. Nimeri sânul zeiței și bătu din palme. ― Dacă aș sta aici, m-aș antrena în fiecare zi. Mă auzi? Unde naiba ai dispărut? Raul Ionescu scoase capul din galerie. Șopti gâtuit, cu o expresie buimacă. ― Vino încoa'! Cârnul apucă automat pistolul. ― Ce s-a întîmplat? ― Lasă asta! Uită-te! Încăperea ciudată, sexagonală, era despărțită de un grilaj aurit. În spatele lui, zidurile păstrau câteva urme dreptunghiulare de praf. ― Nu mai sînt! suflă inginerul. Le-au luat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Îl trase de mânecă pe profesor. ― Ce? Ce spune? Ce se întîmplă? Nu înțeleg nimic! Fără s-o vadă nimeni, Melania Lupu băgă o fondantă în gură. " O meriți, draga mea." * Telefonul zbârnâi lung, strident, sfredelind întunericul somnului. Tânărul întinse buimac mâna și aprinse lampa de pe noptieră. Se uită reflex la ceas: 2, 45. ― Alo! ― Domnul Alexandra Miga? ― Da. ― Sînteți singur? ― Da, răspunse încă aiurit. Cu cine să fiu? Inginerul râse. ― De obicei, bărbații tineri tară complicații matrimoniale își petrec noaptea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se apropiau. Raul Ionescu îi storsese trei lămâi peste două linguri de zahăr, găsise prin casă un unguent sulfamidat și-i oblojise de bine, de rău obrazul și mâna. Tânărul Miga ținut la respect de pistolul cârnului le arunca priviri buimace. Se așezase pe primul scaun, lângă Melania Lupu. Bătrâna îi atinse brațul zîmbindu-i tremurat. ― Ai crescut mare, Săndel. Îl măsură printre gene: "A luat ochii de la Florence. Gura e a lui Șerbănică. Bărbia are gropiță... Pe vremea ta, draga mea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu o voce neașteptat de caldă: îți faci scrupule, conștiința clocotește, cuvinte mari, incendiare, îți ard creierii: datorie, trădare etc. Oricum va trebui să treci peste ele. De ce nu vrei să te menajezi? Alexandrii își aprinse crispat o țigară. Repetă buimac încercînd parcă să înțeleagă. ― Oricum va trebui să trec... ― Evident. Speri să ne convingi cu argumente? Avem nevoie de dumneata și nu ți-o ascundem. Merg mai departe cu sinceritatea și am să-ți mărturisesc că ne aflăm într-o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
printre lacrimi. ― Domnule maior, nici nu știu cum să vă mulțumesc! Datorită dumneavoastră... Plângea de-a binelea în hohote. Niciodată nu vă voi putea fi îndeajuns de recunoscătoare. Ne-ați salvat viața... Dacă ați ști prin ce am trecut... Locotenentul se holbă buimac, iar maiorul reflectă că femeia avea darul să-i taie respirația. Azimioară consideră oportun să intervină: ― L-ați adus și pe Mirciulică? ― Oh, o coincidență nefericită. Am să vă povestesc totul la o ceașcă de ceai. Sper să nu se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Cristescu scoase din buzunar o hârtie. ― Biletul pe care l-a găsit Dascălu era mai mare decât acesta? ― Nu. Avea aproximativ aceleași dimensiuni. ― Încă o rugăminte! Treceți în vestibul și deschideți ușa de la intrare ca și cum ați veni de afară... Șerbănică, buimac, se execută. Maiorul puse hârtia pe parchet privind-o intens. "E unica posibilitate ca biletul să fi ajuns singur acolo. În noaptea aceea, a fost un vânt îngrozitor. Ca și acum. Nu și ieri... Din cauza asta nu mi-a reușit
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]