1,580 matches
-
fânul și culegând prunii. Cealaltă jumătate are și-acum moșiile în proprietate și poartă cu mândrie numele Robe. Din motive lesne de înțeles, Leordenii și Robanii nu s-au înțeles prea bine niciodată. Harnici, dar vicleni, primii furau ziua la cântar și căutau noaptea să-și tragă deoparte cât mai multe căruțe de prune pentru țuică. Treaba a mers așa ani buni, cu pânde pe deal și transporturi clandestine de saci pe malul gârlei. Când erau prinși, Leordenii îi chemau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sunt tare în tâlcuirea Apocalipsei și sunt cincisprezece ani de când tot o tâlcuiesc. S-a declarat de acord cu mine că suntem în vremea celui de-al treilea cal, cel negru, care-l poartă în șa pe călărețul care duce cântarul în mână, deoarece în secolul ăsta totu-i cu cântar și legământ și toți oamenii nu-și caută decât dreptul lor: „măsura de grâu un dinar și trei măsuri de orz un dinar“... și duhul e liber încă și inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tot o tâlcuiesc. S-a declarat de acord cu mine că suntem în vremea celui de-al treilea cal, cel negru, care-l poartă în șa pe călărețul care duce cântarul în mână, deoarece în secolul ăsta totu-i cu cântar și legământ și toți oamenii nu-și caută decât dreptul lor: „măsura de grâu un dinar și trei măsuri de orz un dinar“... și duhul e liber încă și inima-i curată și trupul sănătos și toți vor să păstreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lor să poarte pe viitor modestul titlu de Principat; România nu poate fi mai mare, încleștată fiind între puternici vecini; dar voiește să însemneze măcar mai mult în lumea oficială; vrea să aibă un titlu care trage mai greu la cântar, care să-i dea rang și poziție între statele europene; voiește din propria autoritate să înainteze la regat. Ministrul Brătianu a mărturisit însuși de la tribună tendența aceasta, și nu e îndoială că a și pus pe sub mână pe agenții săi
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
luarea unor decizii geopolitice importante, vizând în primul rând Cuba lui Fidel Castro, după eșecul misiunii de la Bay of Pigs. Libra sau balanța este în primul rând semnul zodiacal al lui Oswald (născut pe 18 octombrie), dar mai este și cântarul cu care DeLillo evaluează ceea ce se știe, încercând să reconstruiască ceea ce lipsește. Cartea nu e importantă prin informațiile de la care pleacă (datele luate în considerare de Comisia Warren, dar și elemente suplimentare care duc în direcții diferite), ci prin crearea
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
e niciodată relativ, ci numai minciuna. În relativismul adevărurilor umane se găsește întotdeauna o doză de minciună, ca parte a diavolului. Nu adevărul este relativ, ci minciuna, care ascunde o parte a adevărului. Adică minciuna este o simplă înșelăciune la cântar, observă Denis de Rougemont. Accidental, o minciună poate salva un adevăr, dar adevărul nu salvează niciodată minciuna. Minciuna pură, inocentă începe, însă, de la falsificarea cântarului însuși. Ioan Evanghelistul spune: "Diavolul este mincinos și el este tatăl propriei sale minciuni". Or
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ci minciuna, care ascunde o parte a adevărului. Adică minciuna este o simplă înșelăciune la cântar, observă Denis de Rougemont. Accidental, o minciună poate salva un adevăr, dar adevărul nu salvează niciodată minciuna. Minciuna pură, inocentă începe, însă, de la falsificarea cântarului însuși. Ioan Evanghelistul spune: "Diavolul este mincinos și el este tatăl propriei sale minciuni". Or, când Vattimo obține relativitatea adevărului în istorie și în metafizică prin alungarea lui Dumnezeu, pe urmele lui Nietzsche, el nu face altceva decât să înlocuiască
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spune: "Diavolul este mincinos și el este tatăl propriei sale minciuni". Or, când Vattimo obține relativitatea adevărului în istorie și în metafizică prin alungarea lui Dumnezeu, pe urmele lui Nietzsche, el nu face altceva decât să înlocuiască micile ciupeli la cântar specifice învingătorilor din istorie cu falsificarea însăși a cântarului, ignorând că această falsificare înseamnă a recunoaște domnia exclusivă a diavolului într-o lume devenită opacă. Denis de Rougemont face o observație extraordinară: când Nietzsche a anunțat moartea lui Dumnezeu, el
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sale minciuni". Or, când Vattimo obține relativitatea adevărului în istorie și în metafizică prin alungarea lui Dumnezeu, pe urmele lui Nietzsche, el nu face altceva decât să înlocuiască micile ciupeli la cântar specifice învingătorilor din istorie cu falsificarea însăși a cântarului, ignorând că această falsificare înseamnă a recunoaște domnia exclusivă a diavolului într-o lume devenită opacă. Denis de Rougemont face o observație extraordinară: când Nietzsche a anunțat moartea lui Dumnezeu, el a uitat s-o anunțe și pe cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
că postmetafizicienii ne asigură că Heidegger a neantizat adevărul din artă, când tocmai în poezie acesta descoperă Casa Ființei, ca locuire poetică. Găsesc îndreptățirea de a pune toate aceste echivocuri, care sunt tot atâtea mistificări, în pofida aparentelor subtilități, pe seama falsificării cântarului adevărului. Teza la care ajunge, finalmente, Vattimo este aceea că arta, nefiind adevăr, este întotdeauna un fenomen epigonic. Și de astă dată, meritul de a fi pus problema i se atribuie lui Nietzsche, în sensul că epigonismul îl împiedică pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de unde să știe că a existat în cultura românească o minte nu mai puțin ascuțită decât a lui Nietzsche care a gândit epigonismul chiar ceva mai devreme, cu același arsenal de măști și în virtutea aceleiași eterne reîntoarceri, dar fără falsificarea cântarului adevărului. Am putea zice, forțând lucrurile (în sensul unei lecturi postmoderne), că Nietzsche este un postmodernist avant la lettre, pe când Eminescu un transmodern avant la lettre. Diferența dintre un postmodernist și un transmodernist e că, deși ambii gândesc postmetafizic, primul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
unei lecturi postmoderne), că Nietzsche este un postmodernist avant la lettre, pe când Eminescu un transmodern avant la lettre. Diferența dintre un postmodernist și un transmodernist e că, deși ambii gândesc postmetafizic, primul are nevoie de ipoteza morții lui Dumnezeu, falsificând cântarul adevărului prin ocultarea adevărului, pe când transmodernul nu are nevoie de sofistica morții lui Dumnezeu, căci e prea realist ca să se complice cu o imposibilitate ontologică. O asemenea trăsnaie nu i-ar fi putut da prin minte lui Kant. Să încercăm
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pentru ei repetiția cu diferență nici nu este altceva. Împărăția simulacrelor este împărăția nemărginită a noului, deci a unui progres debordant. Dar mecanismul acesta fabricator de noutăți fără limită este profund vicios, fiindcă el se bazează pe aceeași falsificare de cântar, despre care am mai vorbit. Iar falsificarea vine din credința că Dumnezeu este mort și că lumea e în sine. În esență, însă, ca și Heidegger, Derrida este un kantian. Ei postulează (teologia apofatică procedează la fel) că noumen-ul ne
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de metafizică e atestabilă încă de la 20 de ani, cu neîncrederea apăsată în "sistemele numeroase" ale gândirii. Dar Eminescu nu urmează nici de astă dată calea resemnării optimiste în goala magie a simulacrelor, căci el nu pierde niciodată cumpăna gândirii, cântarul nefalsificat al adevărului, rămânând un gânditor profund creștin. Phaidros, argumentează Derrida, nu descalifică scriitura, ci distinge între două scriituri, una coroborată cu o urmă fertilă, alta ca risipire de semințe, numită de filosoful francez diseminare. În viziunea lui Platon, semințele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
hipermodernism, globmodernism etc. Mișcarea lui Lyotard a constat în adăugarea prefixului rela verbul a scrie, rezultând rescrierea modernității. Dar cu aceasta ajungem la dilema farfuridiană a revizuirii fără a se schimba nimic. Căci putem rescrie modernitatea și cu prețul falsificării cântarului, recăzând în sofistică. Iată de ce postmoderniștii au continuat să și-l revendice pe Lyotard de principal precursor, încurajați și de echivocul exprimării: "Structural și fără-ncetare, modernitatea e grea de propria-i postmodernitate"122. În consecință, adevăratul adversar al modernității
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
La Nietzsche și la postmoderni, în schimb, măștile ar fi aceleași, iar "piesa" alta. Dacă ar fi așa, nu s-ar mai putea vorbi de o ratare, postulată și de Lyotard. Acest viciu de gândire vine din sofistică, din falsificarea cântarului adevărului. Eminescu nu cade în asemenea capcană. El vede limpede de unde se ivește ratarea revoluțiilor. Se datorează tocmai eternei reîntoarceri din care lipsește fructul încercării, ca devenire întru ființă. Exprimându-mă paradoxal, dar în spiritul răspunsului eminescian, revoluțiile eșuează din pricină că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
etc.) trebuie să dobândească privilegii în raport cu majoritățile. Or, cum cele mai semnificative majorități sunt națiunile, acestea au devenit ținta marilor lovituri, fiind calificate drept creații artificiale ale modernității, anacronic-tribale, antidemocratice și antiglobaliste. Devine interesant să surprinzi același mecanism al falsificării cântarului adevărului în extremismele ideologice referitoare la națiune, căci, în ultimă instanță, cauzele bine ascunse ale atacurilor antieminesciene pleacă din voința compromiterii "naționalismului" poetului nostru. Desigur, există o grijă permanentă ca teoriile să nu se dea drept ideologie. De aceea, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lăuda omenirea ca întreg (cosmopolitism), dar ai ucide individualul, deși crezi că militezi pentru libertatea individului. Aceste slăbiciuni ale gândirii se manifestă sofistic întotdeauna, fiindcă, așa cum am atras atenția în alte pagini, e la mijloc nu doar o ciupeală la cântarul adevărului, ci e vorba de falsificarea însăși a cântarului. Niciodată, atâta vreme cât va dura omenirea, națiunile nu vor dispărea, deși unele dintre ele vor dispărea înghițite de altele. Ernest Gellner, celebrul teoretician al națiunilor, care nu poate fi bănuit de naționalism
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
deși crezi că militezi pentru libertatea individului. Aceste slăbiciuni ale gândirii se manifestă sofistic întotdeauna, fiindcă, așa cum am atras atenția în alte pagini, e la mijloc nu doar o ciupeală la cântarul adevărului, ci e vorba de falsificarea însăși a cântarului. Niciodată, atâta vreme cât va dura omenirea, națiunile nu vor dispărea, deși unele dintre ele vor dispărea înghițite de altele. Ernest Gellner, celebrul teoretician al națiunilor, care nu poate fi bănuit de naționalism, spunea în 1983 că "nu trebuie să ne așteptăm
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
păstrează și caracterul transcendental al moralei kantiene, deși nu mai vorbește de imperativul categoric. El, de fapt, nu iese din limitele teologiei negative a lui Karl Barth. Afirmația că Dumnezeu nu se arată în lume este adevărată, dar înșală la cântar, deoarece Dumnezeu lucrează în lume prin energiile create și, din acest punct de vedere, indiferența perfectă față de cum este lumea nu se verifică, fiindcă Dumnezeu s-a coborât în lume ca Mântuitor, producând cea mai mare schimbare din istoria omului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cotitură" sofistică, ar trebui, de aceea, să asistăm, simultan, și la o revizuire a atitudinii față de Eminescu, cerându-și scuze opiniei publice pentru rătăcire. Însă așa ceva nu s-a produs și nu se va produce, căci Patapievici, după ce a falsificat cântarul adevărului împreună cu comilitonii săi postmoderniști, acum încearcă să ne înșele și la cântarul transmodernității, de astă dată împletind adevărul cu minciuna. Cealaltă aparență a ieșirii din postmodernism se realizează la nivelul political correctness, simulacru ceva mai vechi în scrierile lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a atitudinii față de Eminescu, cerându-și scuze opiniei publice pentru rătăcire. Însă așa ceva nu s-a produs și nu se va produce, căci Patapievici, după ce a falsificat cântarul adevărului împreună cu comilitonii săi postmoderniști, acum încearcă să ne înșele și la cântarul transmodernității, de astă dată împletind adevărul cu minciuna. Cealaltă aparență a ieșirii din postmodernism se realizează la nivelul political correctness, simulacru ceva mai vechi în scrierile lui Patapievici (încă din perioada Politicelor), cu ajutorul căruia el reușește mai bine să lovească
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
oficial. Un semn de biruință ar fi și redobândirea locului femeilor în Biserica Anglicană, care, în 1992, a admis hirotonisirea femeilor. Tehnica demonstrațiilor acestor autori, demonstrații care adesea par fără cusur, se bazează pe aceeașși sigură metodă a "ciupelilor la cântarul adevărului", producând, astfel, mistificări de zile mari, care pot impresiona pe cei neavizați. O replică promptă i s-a dat, de exemplu, lui Dan Brown de către un specialist în istoria Bisericii creștine. E vorba de Bart D. Ehrman. Acesta demontează
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Exemplu: uleiul, mierea de albine etc. Pierderea apei de către organismul uman Extrem de interesant este experimentul realizat cu 300 de ani în urmă, de un savant - Sanctorius care a observat că greutatea organismului uman se modifică neîncetat. El a construit un cântar mare și așezat ore în șir pe acest cântar își urmărea propria greutate. Peste noapte, el pierdea aproape 1 kg. Cauzele sunt multiple: prin îndepărtarea CO2 din organism, greutatea omului scade cu 75-85 g în 24 ore. Pe cale pulmonară se
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
organismul uman Extrem de interesant este experimentul realizat cu 300 de ani în urmă, de un savant - Sanctorius care a observat că greutatea organismului uman se modifică neîncetat. El a construit un cântar mare și așezat ore în șir pe acest cântar își urmărea propria greutate. Peste noapte, el pierdea aproape 1 kg. Cauzele sunt multiple: prin îndepărtarea CO2 din organism, greutatea omului scade cu 75-85 g în 24 ore. Pe cale pulmonară se evaporă 150-500 g apă zilnic, iar prin piele și
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]