2,510 matches
-
înconjurau pentru a se regăsi pe sine. în sfârșit, își adună forțele și ridică privirea, contemplând câmpul de luptă: un imens morman de cadavre, presărat cu sulițe înfipte în pământ, steaguri abandonate și arme frânte, printre care rătăceau cai fără călăreți și oameni ce păreau niște spectre. Până unde se putea duce cu privirea în josul coastei și apoi peste câmpie, nu vedea altceva decât trupuri întinse în mărăciniș, în unele locuri căzute unul peste altul, încât formau adevărate stive, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
curând totuși și când hiung-nu ajunseră în luminișul de care vorbise Toraman, totul se sfârșise deja. Dușmanul nu mai era acolo, dar, pe jos, în iarba înaltă, se găseau zeci de trupuri, printre care rătăceau câțiva cai, de acum fără călăreți. După o cercetare rapidă a locului, Balamber își dădu seama că cei căzuți erau cu toții burgunzi de dincolo de Rin sau, oricum, oameni de-ai lui Reinwalt. Unii, încă în viață, gemeau răniți. îl recunoscu pe unul dintre ei: Erhardt, fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
raportară lui Balamber că Utrigúr deja traversase. Din toate părțile, războinicii împrăștiați prin câmp se adunau acum către sat. Nu erau toți hiung-nu: în dreapta, de pildă, Balamber observă, la o distanță de circa două sute de pași, un șir lung de călăreți, în mod evident ostrogoți, cel puțin judecând după scuturile rotunde și după săbiile mari: erau cam treizeci, înaintau unul după altul, paralel cu drumul, rămânând la distanță de micile grupuri hiung-nu, care, grăbindu-se către râu, treceau pe lângă ei fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ciudat în asta, căci ostrogoții, cărora li se atribuia responsabilitatea înfrângerii la Campus Mauriacus, erau priviți acum de către armată cu neîncredere și ostilitate. Observând că mingan-ul rămăsese în urmă față de restul armatei, Balamber își îndemnă oamenii să grăbească pasul: inevitabil, călăreții se depărtară și mai mult de cei care aveau în grijă carele. Balamber văzu imediat cum stăteau lucrurile și se întoarse împreună cu Mandzuk să-i grăbească pe aceștia din urmă. îi găsi opriți cu toții, căci carul din frunte, cel în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Haide! Numai până la pod! insistă ea, apucând de hățuri. Balamber era pe punctul de a accepta, când auzi în spate duruitul înăbușit al unui galop prin câmpie. întorcându-se, îi văzu înaintând rapid în direcția sa, în linie, pe toți călăreți care până în momentul acela merseseră pe lângă trupele hiung-nu. Strângeau în brațe scuturile, aveau în mâini săbii și javeline și era limpede că veneau să ucidă. Siluete aproape nedefinite în pulberea ce-i împresura, implacabile, ca un coșmar, înaintau printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a spus toate cuvintele Domnului poporului care-i cerea un împărat. 11. El a zis: "Iată care va fi dreptul împăratului care va domni peste voi. El va lua pe fiii voștri, îi va pune la carele sale și între călăreții lui, ca să alerge înaintea carului lui; 12. îi va pune căpetenii peste o mie și căpetenii peste cincizeci, și-i va întrebuința la aratul pămînturilor lui, la seceratul bucatelor lui, la facerea armelor lui de război și a uneltelor carelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
zicîndu-se: "Saul a bătut tabăra Filistenilor, și Israel s-a făcut urît Filistenilor." Și poporul a fost adunat la Saul în Ghilgal. 5. Filistenii s-au strîns să lupte cu Israel. Aveau o mie de care și șase mii de călăreți; și poporul acesta era fără număr: ca nisipul de pe țărmul mării. Au venit și au tăbărît la Micmaș, la răsărit de Bet-Aven. 6. Bărbații lui Israel s-au văzut la strîmtoare, căci erau strînși de aproape și s-au ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
că suntem țâncii și stăpânii luncilor iazurilor și pădurilor dar nu e așa căci eu plâng după jucăria stricată din buzunarul tot mai ros de moliile ucigașe iar tu plângi după mica mea lume ciudată cu ieri prin care treceau călăreți în goană azi umbra unui cântec de leagăn tu mă ții de mână eu te țin de mână și-n inimă-mi sună puful galben de metal al gutuilor de țară și din tălpile-mi ușoare cresc codrii grei de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
lipsă, mai degrabă, de interes, volumele 9 și 10, îngrijite de același Cornel Simionescu, așteaptă de câțiva ani să fie tipărite la Editura Minerva. M.C. Într-un sat, odatătc " Într‑un sat, odată" În amurgul unui început de toamnă, un călăreț cobora în trap liniștit spre sat, prin mângâierile vântului înserării. În liniștea coastei, potcoavele calului roib sunau rar și dulce pe șosea: tac-tac, tac-tac... De o parte și de alta a drumului sur, se înălțau două spinări ușoare de colnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea în întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinei era deschisă: intră pe ea. Un câne se năpusti hămăind de lângă coliba jitarului; în urmă, ieși și românul, își repezi căciula pe ceafă și cătă lung în urma străinului; apoi își repezi căciula pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
jitarului; în urmă, ieși și românul, își repezi căciula pe ceafă și cătă lung în urma străinului; apoi își repezi căciula pe ochi și intră liniștit în colibă. Focuri vioaie pâlpâiau în ogrăzi; capete mirate de copii ieșeau prin spărturile gardurilor. Călărețul se opri la rateș și descălecă. Era un om voinic, bine legat, în puterea vârstei, cu mustăți stufoase și cu ochi pătrunzători; umbla îmbrăcat cu straie cenușii de șiac și în cap avea o pălărie neagră, lată în boruri. —Stăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
până ce s-a pierdut prin bungeturile din marginea pădurii. Cânele, nedespărțit totdeauna de stăpânu-său, un câne mare roș, cu părul lung, sărea în dreapta și-n stânga calului și străbătea prin toate desișurile mărunte. Într-un târziu, după ce dispărură cal și călăreț, auzii bătaia puștii, adânc răsunând, clocotind din poiană în poiană: am înțeles că a dat boierul peste ierunci; acesta era vânatul lui cel mai plăcut de-o bucată de vreme. Dar cum mă gândeam la supărarea nevestei pădurarului, îmi veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de la trei geamuri, scurt pieriră; o perdea de neguri grele se întinse peste valea Siretului. Încet-încet apoi negurile se luminară, o lună roșie izvorî din răsărit; ape scânteiau în depărtări, pădurile se lămureau pe zare ca dungi de cărbune; și călărețul mergea gânditor, pe murg, spre hanul Aniței, prin visul negurii. Ajunse, la vreme târzie. Nu se mai simțea nimic în bătătură. Legă calul de veriga de la scară. Apoi împinse ușa. Se împiedică de prag și glasul lui Mogoș se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și dă-mi ce nu-mi poate da nimeni în această viață. Sultana-doamnă a oftat mângâind pe soțul său. Primindu-i desmierdările, gândul ei fix rămânea neadormit, ca o candelă arzând pururi. Nu mult după asta, în preajma sărbătorilor bairamului, un călăreț grabnic de la Stambul a ajuns la Amasia, în tabăra oștilor lui Mustafa. A cerut intrare la măria sa și s-a înfățișat c-un coșuleț de aur plin de naramze și caise zăhărite. A îngenunchiat ridicându-l deasupra frunții și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cealaltă viață. Ochii ei erau o mare adâncă și liniștită, sub luciul căreia se pregătesc dezastre. VItc "VI" Iată că, într-o zi, unul din slujitorii credincioși ai sultanei-doamne a găsit, din întâmplare, pe calea de la Scutari, în Anatolia, un călăreț de olac ucis și jefuit de lotri. Îi lipseau calul, armele și banii; însă în căptușeala hainei îi rămăsese o carte pe care slujitorul a adus-o stăpânei sale. Călărețul ucis părea a fi un trimes tainic și acea carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
găsit, din întâmplare, pe calea de la Scutari, în Anatolia, un călăreț de olac ucis și jefuit de lotri. Îi lipseau calul, armele și banii; însă în căptușeala hainei îi rămăsese o carte pe care slujitorul a adus-o stăpânei sale. Călărețul ucis părea a fi un trimes tainic și acea carte cuprindea poate vești în legătură cu treburile împărăției. Doamna Roxelana a chemat pe doi din icioglanii săi caligrafi și le-a dat cartea s-o deslege. Cum au străbătut cu privirile rândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
semn de potolire cu brațul înălțat. A zâmbit cu trufie; ienicerii lui îi erau credincioși. Își cunoștea puterea. Allah îi știa nevinovăția. Deci și-a pus harmasarul alb în galop săltat și a fost în clipă lângă cortul părintelui său. Călăreții lui s-au oprit la o bătaie de săgeată. Fiul a aruncat slujitorilor de la cortul verde frâiele calului; pâlcul lui de oaste a dat strigăt și ortalele rămase în urmă au răspuns, încât vulturii de sub cerul nouros au abătut spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ea îi rămâne totuși singura mângâiere a vieții. Însă urmaș va fi Selim, după legea împărăției. Alaiul împărătesc a trecut în șeici Boazul și împăratul a pus piciorul în grădinile seraiului. Roxelana își primise veștile de la oameni ai săi, prin călăreți grabnici, și înțelegea că i-i amenințată viața. Totuși destinul trebuia să-l cârmuiască ea, așa cum înțelegea și cum hotărâse. Putea pieri; era însă o mamă vitează. Când a intrat împăratul în grădină, curtenii au ocolit pe alei și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai mărunt pretext ce i-ar fi putut face pe aceștia să se ridice împotriva regatului musulman, sultanul se hotărî să pună capăt perioadei de pace care domnea între Granada și puternicii ei vecini, trimițând un detașament de trei sute de călăreți din Granada să atace prin surprindere castelul din Zahara, care fusese ocupat de creștini cu trei sferturi de veac în urmă. La Granada, cea dintâi reacție a fost o explozie de bucurie, iar Abu-l-Hassan mai recâștigă un pic de încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
disputau ultimele crengi ale celui din urmă copac făcut bucăți; oamenii șeicului, pe cât de descumpăniți pe atât de dezlănțuiți, dădeau târcoale pe străzi în căutarea unui vinovat bun de pedeapsă. În jurul orașului împresurat, luptele erau mai rare, mai puțin violente. Călăreții și pedestrașii Granadei, decimați la fiecare dintre ieșirile lor de către artileria castiliană, nu mai cutezau să se aventureze în masă departe de metereze. Se mulțumeau cu mici lovituri în cursul nopții pentru a ataca vreo căprărie dușmană, a șterpeli arme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pedeștri sau călări, care nu arătau față de ei nici un fel de brutalitate, nici măcar în vorbe, mulțumindu-se să-i înconjoare pentru a-i împiedica să se îndepărteze. Apoi, imensa trupă s-a pus tăcută în mișcare, având în frunte un călăreț înfășurat în văluri, cu soldații înșiruiți în ordine pe laturi. Trupa a trecut prin fața porții celor Șapte Caturi, a mers de-a lungul meterezelor, a ieșit din cetate prin poarta către Najd spre a ajunge la Genil, a cărui suprafață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
s-a ivit în zare, iar când a ajuns în dreptul nostru, șeful ei a stat de vorbă deoparte cu al-Mulih, apoi, la porunca acestuia, soldații din Granada au făcut stânga-mprejur și s-au întors la trap în oraș, în vreme ce călăreții lui Ferdinand le luau locul în jurul ostaticilor. Sus pe cer, cornul lunii era acum invizibil. Și-au reluat mersul, încă și mai tăcuți, încă și mai copleșiți, până sub zidurile orașului Santa Fe. „E ciudat orașul lor cel nou clădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fără greutate, căci era deja întredeschis. Am ieșit din oraș, fără să știm prea bine încotro s-o apucăm. Eram încă la câțiva pași depărtare de zid, când un spectacol ciudat s-a oferit ochilor noștri holbați: două trupe de călăreți păreau să se îndrepte spre noi, una la dreapta, urcând dinspre râul Genil, dar înaintând la trap deși era drum în pantă, cealaltă la stânga noastră, venind dinspre Alhambra, cu mers greoi. Curând un călăreț s-a desprins din acest grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ochilor noștri holbați: două trupe de călăreți păreau să se îndrepte spre noi, una la dreapta, urcând dinspre râul Genil, dar înaintând la trap deși era drum în pantă, cealaltă la stânga noastră, venind dinspre Alhambra, cu mers greoi. Curând un călăreț s-a desprins din acest grup și a plecat cu pas mai susținut. Întorcându-ne în grabă spre oraș, am trecut iarăși prin poarta către Najd, fără să mai închidem canatul, pentru a putea urmări ce se întâmplă fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din acest grup și a plecat cu pas mai susținut. Întorcându-ne în grabă spre oraș, am trecut iarăși prin poarta către Najd, fără să mai închidem canatul, pentru a putea urmări ce se întâmplă fără să fim văzuți. Când călărețul dinspre Alhambra a ajuns foarte aproape de noi, mama și-a înăbușit un țipăt: — E Boabdil! a zis ea și, temându-se că vorbise prea tare, și-a pus palma peste gura mea ca să mă facă să tac, deși stăteam tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]