1,435 matches
-
Am dat peste o poză adorabilă în care mătușa mea, pe la vreo cinci spre zece ani, făcea echilibristică pe bicicletă. — Văd că aveai o dexteritate de acrobat, am remarcat entuziasmată. — Da, nu mă plictiseam niciodată. Când eram la țară, îmi călăream iapa pe câmpiile domeniului, făceam sute de tururi cu bicicleta pretutindeni. Asta nu însemna că eram lipsită de preocupări intelectuale. Aveam șapte ani când deja înmuiam o pană răsucită într-un mic vas negru. Era începutul carierei mele de pictoriță
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
zile senine, unde sunteți, ce departe ați trecut în nemurire darul de la Dumnezeu... toamnă, iată-ne alături, tu cu visul, eu cu dorul, tu cu sânii plini de mere și cu păr moale de aur, eu cu gândul peste vreme călărind pe un centaur... frunze galbene agale cad pe un pridvor de viță, moare-ncet o romaniță, sub culori autumnale. plopii-n zare-au rămas goi luna tremură-n răstoacă, vântul a-venit în joacă în cămașa de strigoi. ........................... toamna vine
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
duzină de sălbăticiuni într-o jumătate de zi - lupi, căprioare și mistreți de toate soiurile. O dată a dus acasă cincisprezece urși și optsprezece tigri. Le povesti că străbunicul său, împăratul Kang Hsi, fusese chiar mai iscusit. În fiecare zi, el călărea șase cai până îi epuiza. Tatăl le ordonă apoi fiilor să-i arate ce sunt ei în stare să facă. — Cunoscându-și slăbiciunea, Hsien Feng era deprimat. Fann Sora cea Mare face o scurtă pauză. El știa că nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
odată un prinț care în timpul rugăciunii a descoperit că armăsarul din argilă al zeului chinez transpira, vorbește pe neașteptate călugărul, de parcă m-ar fi spionat tot timpul. Prințul a ajuns la concluzia că în mod sigur zeul muncea din greu călărindu-și calul ca să patruleze prin toate palatele. De atunci, Kuan Kong a devenit o figură importantă pentru credincioșii din Orașul Interzis. — De ce fiecare zeu stă în propria-i cabină? îl întreb eu. — Deoarece merită atenție pentru ceea ce sunt, răspunde călugărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
sâmburi de piersică. Vine să-mi reamintească obligațiile pe care le am... Încă de când eram copil, tata mă lua cu el când ținea audiențele. Îmi amintesc mesagerii care veneau la el, cu robele ude de transpirație. Caii pe care-i călăreau mureau din cauza oboselii, atât de multe vești proaste erau. Îmi amintesc sunetul puternic al vorbelor mesagerilor. Strigau de parcă ar fi fost ultimele cuvinte din viața lor: „A căzut Shanghaiul!“, „Chiang Nin a căzut!, „A căzut Hangchow!“. Copil fiind, am compus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
îl împing spre patul bolnavului. Își numește tatăl o pacoste și o dată îndrăznește chiar să-i strige: „Hei, om gol pe dinăuntru!“, Trage de cearșafurile lui Hsien Feng și aruncă în el cu perne. Vrea să se joace de-a „Călărește căluțul“ cu cel aflat pe moarte. Nu există nici măcar o fărâmă de compasiune în trupul lui micuț. Îl plesnesc pe Tung Chih. Timp de o săptămână, în loc să-l las cu Nuharoo, îmi petrec timpul cu el, observându-l. Descopăr cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
petrec timpul cu el, observându-l. Descopăr cauza relei sale purtări. Eu aranjasem ca Tung Chih să ia lecții de călărie cu Yung Lu, însă Nuharoo a găsit pretexte pentru ca acesta să lipsească. În loc să exerseze cu cai adevărați, Tung Chih călărește pe eunuci. Mai mult de treizeci de eunuci trebuie să meargă în patru labe prin curte ca să-l facă pe el fericit. „Calul“ lui preferat este An-te-hai. Acesta este felul copilului de a se răzbuna, căci An-te-hai e cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă concentrez. Mergeam la culcare și mă holbam la tavan. În liniștea adâncă a nopții, chipul lui Yung Lu și felul în care se mișca pe cal îmi tot treceau prin fața ochilor, și mă întrebam cum ar fi fost să călăresc alături de el. — Vreți un masaj pe spate, doamnă? șoptește An-te-hai în întuneric. Îmi dau seama din vocea lui că era treaz. Nu spun nimic și el vine lângă mine. Știe că nu mi-aș îngădui să spun da. Dar știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
că un drum de ales în acest sens este acela al negării înțelesului consacrat pe care îl are pentru noi cuvântul. Cuvântul n-ar mai fi pentru ei instrumentul marilor construcții epice sau poetice în care eroul sau sufletul poetului, călărind năprasnic, ar dispărea în marele incendiu al evenimentului. Eroul trebuie să fie un antierou, o figură de carton sau de cauciuc, o figură în orice caz deliberat moartă, autorul declarând cu mândrie că el nu cunoaște decât un singur fel
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
își făcea loc veleitarismul. Doar cu preocupări rutiniere, redactorii uitau că menirea lor era să ajute, nu să persecute pe cei mai talentați. Dispărea gustul pentru delectarea artistică ca să se impună cel pentru funcții. Nume indistincte își forjau trivial cariera, călărind pe șeaua lingușirii și pretinzînd la rîndul lor să fie adulați. Încet, încet se instala banalitatea. Din cauza grijii excesive pe care mi-o arăta mama, în mine se curmase nevoia firească de cruzime. Nu eram un luptător. Războaiele mele rămîneau
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
bucăți de tablă ruginesc. Sub pilote zac plozii cu bătrînii, la un loc cu ploșnițele. Fundacurile putrezesc de zemuri în care se joacă purății cu gălețile sparte pe care le scot din gunoaie. Cine ne pedepsește să trăim aici? Copiii călăresc pe găleți și visează că trec oceanul la Monte Carlo, unde-a fi aceea. Apoi ajung niște bețivi pentru care doar rachiul mai e bucurie. Se năpustesc cu pumnii în balabuste, după care le fac copii, să aibă cine călări
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
călăresc pe găleți și visează că trec oceanul la Monte Carlo, unde-a fi aceea. Apoi ajung niște bețivi pentru care doar rachiul mai e bucurie. Se năpustesc cu pumnii în balabuste, după care le fac copii, să aibă cine călări alte găleți sparte. Ai dreptate mata să-ți aperi felul în care trăiești. Are și feciorul meu dreptate. Stînd față în față, n-avem încotro: trebuie să ne zmulgem ciozvîrta unul de la altul. De asta l-ai aflat pe Aizic
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
satisfacții și de ordin moral. Adică nemernicul care, dedându-se la plăceri destrăbălate, Îi Îmborțoșase fetița - și aici, când ajungea cu gândul, directorul se făcea vânăt, Închipuindu-și În ce Împrejurări și mai ales cum slăbănogul Îi dezbrăcase și Îi călărise odrasla -, acel limbric, deci, să nu aibă nici o răspundere? Să stea În continuare nesimțit și mai ales țanțoș de bărbăția lui? Era peste poate. Așa că s-a hotărât să facă o vizită familiei lui Hristu, ca să plătească ei avortul ilegal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe ea chiloții și țâțaru’ cu sclipici!”. „Da, domnule, măreția morții unei zile e mai adâncă decât cea a nașterii ei...” Băieții aveau acum prilej să-l Înjure lingușitor pe bogat: „Fir-ai al dracu’ să fii tu, Odraslă, ai călărit-o pe circăreasă. Te-n cur pe mă-ta și pe neamu’ tău! I-ai văzut-o? Cum arată?”. „N-am văzut-o, bă, că stinsese lumina. Mi l-a Îmbrăcat cu balonu’ pe Filaftache. Am pus și mâna acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
peste o ditamai cireada de juninci, „dar nici gândul meu n-a fost prea rău, să știi!” „Ba a fost! Uite, eu, de-o pildă, nu te-aș lua taman pe tine să te țin pe mâncare bună ca să-mi călărești femeile. Treaba asta m-aș simți mai bine s-o fac chiar eu. Însă, dacă ții neapărat, pot să rămân câteva luni pline În satul tău, ca să-l umplu de urmași cu mintea ageră și trupul vioi.” „Du-te, bă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
construiseră și făcuseră din ea o mașinărie desăvârșită pentru bărbați adevărați, nu pentru pierituri. Într-o zi, din curtea Colonelului se auziseră bubuituri ca de mitralieră grea. La puțin timp, poarta se deschisese și ieșise pe ea monstrul de fier călărit de veteranul de război și de fiu-său. De atunci, Socol cel tânăr se pusese pe trai dulce, urieșenia de oțel - Însoțită și de povești războinice - le aduna precum becul fluturii pe fetele și femeile de pe la oraș, dar cu slujbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe nimeni. Și iată că, Într-o zi la amiază, Între linii Începuse să se audă zarvă. De-a lungul lor, În ținutul nimănui, cutreiera cel mai frumos porumbel al păcii. Un soldat rus, beat de votcă și de fericire, călărea pe deșelate un cal speriat. Rusului Îi căzuse boneta, vestonul Îi era descheiat, Îi lipsea centura, nu avea armă. Calul târa după el un tun de artilerie ușoară. Țeava se zbătea aiurea, Încoace și-ncolo, În sus sau În jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu capete de gâscă. Le sucea, le Învârtea, le ducea cu vorba, le șopocăia la ureche și le mângâia pe ceafă, iar le vorbea și le Învârtea, că până la urmă Îl lăsau de bunăvoie să le dezbrace și să le călărească În patu’ ăla cu macat verde și cu picioarele Înfipte În pământul odăii. Da, domnule, nu te mint, că sunt om bătrân: dacă vrei să știi, am tras cu ochiul pe gaura cheii, că baba, gazda, avea niște broaște de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
celor ce scotoceau, tocuri vechi de lemn, câteva penițe pe care Încă se păstrau resturi de cerneală scorojită, Înfășurate Într-o filă de abecedar unde era Înfățișată o fetiță Încruntată care striga auuu! auuu! pentru că un drac de băiețel ce călărea, alături de ea, În apa mării, un colac cu cap de lebădă o stropea rânjind răutăcios. Anchetatorii habar n-aveau ce era cu ceșcuțele acelea și nici nu s-au străduit să afle de ce ținuse atâta la ele profesorul dispărut fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la fermă cu țiganca după apă de băut nu umplea niciodată butea cum trebuie, ca să-și dea cât mai multe prilejuri Într-o zi să facă drumul acela. În fiecare dintre călătorii, se lăuda el, Își făcea timp s-o călărească Îndelung și istovitor pe nărăvașă, care cu greu se lăsa potolită și care iute Își revenea din sfârșeala de după Împreunare. De câte ori se Întorcea cu butea, tractoristul avea grijă să le vestească de departe, prin semne, celorlalți că Încă o dată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Cu barba ta de stele bete ai desfetit atâtea fete care‐ au plecat, râzând năuc să fete cântecul de cuc. Ai spart pocalul sub călcâi și nimeni nu ți‐ a spus .. .rămâi! Frumos și mârșav Împărat de clopot nedesferecat, cum călăreai pe Dumnezeu cu capul de blesteme greu, cum te‐ ntorceai cu nara‐n vânt Secat de un nor ori de‐ un cuvânt... Adânc ca moartea unui zeu Frumosul meu, sufletul meu... Din cartea „Versuri”, Editura Litera, București, 1971 Emil Isac
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Oyu trebuia să se ridice de mai multe ori pentru a-i masa spatele. În apropiere erau și alți vasali, dar Hanbei nu voia să-i lase să se ocupe de el în felul acesta. — Cu toții sunt oameni care vor călări alături de mine în luptă. Nu s-ar cădea să le cer să frece spinarea unui bolnav, explica el. În noaptea aceea, Oyu se sculă din nou, pentru a masa spatele fratelui ei. Ducându-se în bucătărie pentru a-i pregăti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ostenea măcar să le ridice. Cosmeticalele și bijuteriile erau mânjite cu noroi, însă nici o pereche de ochi nu le privea cu regret. — Mai repede! De ce plângeți? Asta înseamnă să te naști ființă omenească. Vă veți face de râs în fața țăranilor! Katsuyori călărea printre palanchinurile și lecticile ce înaintau încet, zorindu-le, pentru a se refugia, tot mai departe, înspre răsărit. Sperând să ajungă la castelul lui Oyamada Nobushige, priveau către vechiul castel din Kofu, în timp ce treceau prin dreptul lui, dar nu puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dispăreau treptat, slugile ce cărau bagajele și litierele fugeau pe rând, iar numărul li se înjumătăți, o dată și încă o dată. Când intrară în munții de lângă Katsunuma, toată armata mai număra doar două sute de oameni, dintre care nici măcar douăzeci nu erau călări, inclusiv Katsuyori și fiul său. Ajunși, cu chin cu vai, la cătunul de munte Komagai, Katsuyori și însoțitorii lui descoperiră că singurul om pe care contaseră se răzgândise pe neașteptate. — Refugiați-vă în altă parte! Blocând cărarea alpină spre Sasago
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de pe chipul lui Toshimitsu nu se risipi când se apropiară. Ceva nu era așa cum s-ar fi cuvenit. Nimic din înfățișarea lui Mitsuhide nu sugera că se întorcea de la un banchet care sărbătorea victoria. Stăpânul său ar fi trebuit să călărească spre casă într-un mod triumfal, legănându-se elegant în șa, îmbătat împreună cu însoțitorii săi de sake-ul oferit în acea zi. Dar Mitsuhide mergea pe jos, părând abătut. Un vasal îi ducea de căpăstru calul, care mergea fără chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]