KorAP: Find »[drukola/base=cătun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...91 >

2,267 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

dragoste cu mine. Cred că în seara aceea Martei i-a fost și teamă și scârbă. Bănuiesc că m-a și disprețuit. În loc să-i apăr onoarea, mă făcusem de râs purtându-mă ca o cârpă la cafenea. Avea de ce râde cătunul. A fost prima oară când Marta n-a mai venit cu mine până la poartă. Îmi trecuse beția când m-am întors la azil în zori. Mai aveam doar o oboseală mahmură și o senzație rea, grețoasă, de umilință nedigerată. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
măselele și pentru că de foarte tânăr am fost nevoit să-mi umplu gura cu dinți de viplă, dar atunci am urât dantura perfectă a Laurei. — Fiecare își petrece noaptea cum vrea, a râs ea înfruntându-mă mai departe. Tu în cătun, eu... — Tu unde? Și m-am aprins amintindu-mi de răutățile colportate pe seama ei. Tu unde, curvă? Trăsăturile i s-au înăsprit brusc. Și-a smuls mâna și m-a plesnit peste obraz, după care mi-a întors spatele furioasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ieși de-acolo acum i-ar arde ochii ca la bufnițe. Eu pot să aleg în fiecare dimineață între mai multe posibilități: să mă culc, să mă plimb, să înot, s-o caut pe Laura ori să mă duc în cătun. Pe când el e condamnat. Sala cu oglinzi e imperiul lui, dar și mormântul lui. Poate nici pe Moașa n-a iubit-o. Într-un deșert, iubirea e la fel de rară ca apa”. La ce-i servea puterea Bătrânului dacă nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sufletul și trupul, tocmai din această pricină; mi se părea că în ochii ei zăream de fiecare dată o întrebare ironică: „Tot nu ți-ai revenit?” Când mă încolțea nevoia de dragoste, mă suiam uneori în barcă și treceam în cătun, cu toate că Marta, din ziua când, beat, mă făcusem de râs în fața pescarilor și, plin de noroi, aproape o violasem, se purta din ce în ce mai rece cu mine; preferam uneori să înfrunt această răceală din ce în ce mai evidentă decât să mă uit în ochii Laurei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
prin azil și avertizându-l că dacă le șoptea cuiva risca o pedeapsă drastică. Pe Dodo l-aș fi obligat să dea concerte după-amiaza când m-aș fi plictisit, iar pe Dominic l-aș fi putut lua cu mine în cătun, să stea la poarta Martei câtă vreme făceam dragoste cu ea. Toate acestea mi-au trecut prin minte ca niște descărcări de fulgere. Erau perspective care nu mi-ar fi displăcut, nu ele mă făceau să dau înapoi și, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-l întâlnesc pe Hingherul cu câinii lui, dacă se mai afla cumva pe-acolo, dar mă temeam să pornesc noaptea prin jungla de ierburi. M-am îndreptat spre baltă, am luat o barcă și am început să vâslesc în direcția cătunului. Eram aproape convins acum, datorită surescitării în care mă găseam, că Moașa o căutase pe Laura, plecând de la mine. „Putoarea, am scrâșnit, nu se poate stăpâni. Sare pe pereți dacă nu se ușurează. Trebuia să-i strig pe coridor: «Vino

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
femeie sigură, blândă, credincioasă, devotată, crezând în tot ce credeam eu, dar inima are rațiunile ei, nu ascultă de rațiunile obișnuite. „Cu câți bărbați te-ai culcat înaintea mea?” o întrebasem odată pe Laura. „Eu te întreb ce cauți în cătun?” îmi replicase ea tăios, aruncându-mi o privire neagră, pe care o interpretasem însă în felul meu, ca pe o dovadă de gelozie, ceea ce mă mișcase, încât fusesem gata să-i spun, „Nu fii proastă, Laura” pentru a o sili

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
scuze, pretextează că-l doare capul, că se teme de o criză de astm; e prea mult polen în aer. Bănuiești că minte. De unde atâta polen toamna? Și insiști mai departe. Îi propun chiar un compromis; să te aștepte în cătun până îți desăvârșești răzbunarea. În cele din urmă reușești să-i impui voința ta. Era normal. Cu timiditatea lui cam greoaie și cuviincioasă, doctorul Dinu nu putea să-ți reziste la nesfârșit. Și porniți împreună. La baltă, un bătrân se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nu mai era nevoită să mă trateze ca pe un artist: „Treci la bucătărie, imbecilule, și la spălat vase. Dacă te descurci cu o singură mână. Dacă nu, ia-ți catrafusele și pleacă unde vrei. Roag-o pe curva ta din cătun să te țină dacă vrea. Aici să nu mai calci. Încă nu ești destul de prăpădit ca să beneficiezi de azil”. Poate că și Laura ar fi încetat să mă iubească odată ajuns spălător de vase. Iar Mopsul și Filip s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mi-ai spus tu”, în timp ce afară, fanfara, în mod expres nedorită de răposat, își continua marșul funerar făcând să geamă alămurile. Apoi, fără nici o noimă mi-au venit în minte vrăbiile care se jucau în praful cald de pe uliță în cătun, câinele care se oprise și urina pe trunchiul gutuiului de la poarta Martei. „Îți impute gardul”, îi spusesem, iar ea izbucnise în râs. Frânturi de viață. Cioburi de oglindă spartă. Ce legătură exista între ele? Eu. Eu care crezusem totdeauna că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
astfel că nu uitase ofensa pe care i-o adusesem. Încât de fiecare dată mă grăbeam să ies cât mai repede, să ajung pe țărm sau să mă duc în bălării. Rar, foarte rar mai luam barca să trec în cătun. Marta se lămurise că nu însemna pentru mine decât o legătură oarecare și nu-mi mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele meu mă țintea pe mine; din pricina asta mă întorceam întruna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
amintea totuși mereu cine eram în realitate? Ba, riscam, poate, să mă văd tratat ca un păduche. Dumnezeule mare, eu! Arhivarul avea să mă cheme, probabil, într-o zi, să-mi comunice că nu mai puteam pleca fără învoire în cătun. Trebuia să cioplesc pietre funerare și atât, să devin un veritabil vierme de mătase. M-am întors la azil și încă din acea zi am început să pun în aplicare un plan. Mai întâi m-am străduit să mă reapropii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
libertatea lor? Ea îi speria, lăsându-i la cheremul întâmplării, al tuturor amenințărilor. Unii umblau cu ochii umeziți, izbucnind din senin în accese de tuse care erau, bănuiesc, hohote stăpânite, alții păreau înfricoșați. Se uitau cu teamă spre baltă, spre cătun, convinși că pescarii, ținuți până atunci la respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult de azil fiindcă nimic nu mai era previzibil. Și toți se întrebau de unde putea să vină pericolul, dinspre bălării? sau dinspre cătun? Nu mai aveau încredere decât în mare, de aceea o priveau cu o dragoste pe care n-o simțiseră niciodată înainte. În fapt, n-ar fi știut să explice de ce anume se temeau, dar teama exista, se cuibărise în fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a întors și a trântit ușa. 37 Trei zile și trei nopți l-am așteptat. Pe urmă am început să intru la idei. Nu se întâmplase niciodată să lipsească atât. A patra zi m-am hotărât să-l caut în cătun. Eram convins că se ascundea acolo; dacă nu cumva făcuse o criză de astm. În timp ce vâsleam, examinam balta. Abia atunci am observat că apa devenise parcă mai neagră și sporise mătasea broaștei. Barca târa după ea adevărate zdrențe verzi. Pâlcurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
abia se mai ținea pe picioare. S-a îndreptat, clătinându-se, spre pădurea de sălcii și a gonit de-acolo, el care nu suporta vânătorile de acest fel, doi cerbi în mlaștină. Ca de obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea. Dar Dinu își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit doi cerbi. Noroiul se umpluse de sânge. Când Dinu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
poartă. O cioară dormea în vârful gutuiului. Am ochit-o, am tras, cioara căzu între urzici, însângerată. Am apucat-o de o aripă și am azvârlit-o spre Marta: „E cadoul meu pentru voi”. Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns la mlaștină. Nu vroiam să vânez. Pentru Dinu mă dusesem acolo; să pun o floare în noroi pentru el. În aer plutea o putoare greu de suportat, de mâl încălzit; cum de rezistasem oare, altădată, să stau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
destinul să surâdă ironic, aplecat peste umărul meu, după ce mi-a mai acordat o amânare, cum s-a întâmplat și puțin mai devreme... Strigoii amintirilor ieșiseră dintre stânci și dansau în jurul meu. Apoi s-au pornit să mă gonească spre cătun. Balta secase. Când am ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227

am făcut prieteni noi și fiecare zi părea o fi o nouă aventură alături de cei care mă susțineau. Ciobanu Simona-Sorina, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Prisăcani - Iași profesor coordonator Adina Brânzea Speranțe spulberate Ziua s-a retras după Dealul Cătunului, târându-și ultimele dâre de lumină. Mohorâtă și aspră, toamna biciuia cele câteva redute verzi cu care pădurea înfrunta inevitabilul. Sfârșitul lunii octombrie era mai friguros ca de obicei. Pitit la poalele dealului, satul parcă ar fi vrut să se

Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv (2013) [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

de cuib în mahalaua unde se aciuase tânărul Lavrentie. A încercat Iosif chiar să-l dea la școală, dar junele Goncea nu prea avea îndemnare de inimă spre învățătură și studiu. Se trăgea mai mult pe lângă lingurarii lui Brandaburlea, din cătunul de peste deal. Acolo, în sălașul lor, se simțea cel mai bine. Când a mai crescut, s-a aciuat pe lângă legiunea de jandarmi și, până la urmă, l-au trimis la o școlă la Pitești. A făcut și ultimul an de război

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
mari cu flori și, în mijlocul lor, semnul acela, piatra kilometrică, cu distanțele scrise pe ea. De unde or fi scos-o și pe aia? - Poate era, dar nu ați observat voi borna. - Cum să fie, pufni ea. Treceam aproape săptămânal prin cătunul lor. Nu era decât stejarul și crucea. Acolo murise unul când cu colectivizarea, cu strângerea armelor. L-au găsit spânzurat în stejar. Și cu două pistoale, unul în mână, altul atârnat de gât. - Cincizeci și opt, șaizeci, pe-atunci parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
dai seama? Nu-i răspunse. Urmărea cum dincolo, peste Dunăre, noaptea încolăcise de-acum turla bisericii. Lumina care încă o mai scălda se răsfrângea în ape vâscoase, de sânge negru, închegat. - Îți spun, am fost de față, continuă ea. Tot cătunul se jura că în viața lor nu văzuseră vreun stejar sau cruce. De când se știau acolo fuseseră flori în jurul pietrei de hotar. Cei mai bătrâni își aminteau chiar că voiseră părinții lor să facă o biserică acolo, dar cum era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
trăsnete, înșirate de-a lungul drumeagului. Un fel de schelete de copaci, cimitir de timp ars, jefuit. Privind sălciile arse, înșirate fără umbră de-a lungul drumului, își aminti de întâmplarea aceea cu stejarul făcut dispărut de țiganii dintr-un cătun de lângă satul lor. Era un cătun de lingurari. Trăiau din furtișaguri de lemne din ocolul de care răspundea tatăl ei. Îi venise așa, dintr-o dată, amintirea întâmplării de demult, dintr-un fel de zădărnicie a vorbelor. Mergea lângă el, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Un fel de schelete de copaci, cimitir de timp ars, jefuit. Privind sălciile arse, înșirate fără umbră de-a lungul drumului, își aminti de întâmplarea aceea cu stejarul făcut dispărut de țiganii dintr-un cătun de lângă satul lor. Era un cătun de lingurari. Trăiau din furtișaguri de lemne din ocolul de care răspundea tatăl ei. Îi venise așa, dintr-o dată, amintirea întâmplării de demult, dintr-un fel de zădărnicie a vorbelor. Mergea lângă el, îl simțea alături, îl cercetase tot timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
televizor acu’ vreo trei ani o emisiune despre colectivizare. Spuneau că la Șipoteni, în țigănie, uciseseră un activist care-i amenințase, îi bătuse, nu-ș’ ce le făcuse, dar l-au găsit spânzurat cu pistoalele în mână. În noaptea aia tot cătunul nu fusese acasă. Cu mic cu mare ziceau că se duseseră peste deal, la Ghimpătura, unde stătea să moară un staroste de-al lor. - Biserica aia, de dincolo, își aminti dintr-o dată Tomnea, se povestește că a fost făcut| în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]