1,214 matches
-
astea, cel puțin nu la momentul respectiv. Așa că stăteam pur și simplu în fosta mea cameră și mă uitam la vârfurile pinilor care se legănau printre stele sau la trenul meu vechi care nu mai mergea, ci doar stătea acolo cafeniu de la rugină, dar ruginit până la șine din cauza acoperișului prin care curgea apă. Stăteam și mă gândeam că într-o zi voi lucra la el și-l voi unge cu ulei și poate că va funcționa din nou. Nopțile în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și vreau să ți-o citesc. Nu am spus nimic, așa că a întins-o spre mine. — De fapt, ia, citește-o singur. Am deschis plicul și am scos scrisoarea. Era scrisă cu litere roșii, de tipar, pe o hârtie veche, cafenie, de caiet dictando, așa cum foloseam în gimnaziu la doamna Watkins. Dragă Mae, Am vești bune pentru noi. Bill mi-a spus că ne va folosi pe amândoi aici, la emisiunea lui de radio. Dacă o să-i placă de noi. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
trecut binișor peste cincizeci de ani fumează în tihnă o țigară urmărind fumul care se ridică spre plafonul din lemn. Nu tocmai înalt, ușor corpolent, cu față roșie și netedă, poartă o pereche de pantaloni maro, cămașă albă și vestă cafenie, care-i acoperă pântecele rotund. În fața lui, lângă o farfurie cu trei felii de pâine prăjită unse cu brânză, aburește o ceașcă mică de cafea. Gustă precaut din cană și cu un plescăit mulțumit al buzelor, stinge țigara în scrumieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
analizează atent pe cei doi, apoi revine din nou la înfulecat. Așa cum le folosește, cuțitul și furculița pierd rolul de ustensile domestice ale civilizației, părând în mâinile lui mai degrabă niște arme ucigașe. Pe șervetul alb, prins în gulerul cămășii cafenii, se ghicesc urmele unor degete. Câteva firmituri punctează reverele uniformei negre. Marius împinge în spatele Smarandei un scaun, apoi se așează și el. Ceremonios, maître depune pe scrobeala imaculată a fețelor de masă două meniuri învelite în piele închisă la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
firescul unui obișnuit al casei. Lasă în urmă ușa deschisă a unei camere dinăuntrul căreia înregistrează automat cinci soldați ce joacă zgomotos cărți. Unii sunt cu tunicile descheiate, alții numai în cămăși, cu mânecile suflecate. Pe masă, o sticlă pântecoasă, cafenie, înconjurată cu numeroase pahare și scrumiere pline. La vederea lui, toate zâmbetele dispar și instinctiv unii încep să-și încheie nasturii vestoanelor, dar misteriosul personaj își continuă drumul, fără să dea nici cea mai mică atenție tânărului locotenent subțire, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rânjiți. Ținea ochii închiși. Trăia ritmul. Era prins în lumea sunetului, sudoarea i se scurgea pe față și în lumina și căldura reflectoarelor obrajii i se înroșeau din ce în ce mai mult. - Bună, ce faci? În fața mea era un trup îmbrăcat în haine cafenii, o pereche de pantaloni mulați, un lănțișor trecut în jurul brâului, un buric, și deasupra o bluză de culoare ceva mai deschisă decât pantalonii. A venit. M-am ridicat repede în picioare. - Servus, servus, ce faci? am întrebat. Înainte să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Nu vorbea cu mine, vorbea cu cel de la telefon. - Când? a întrebat. Azi? O, Doamne, nu se poate... De unde a avut... Liftul ajunse la parter și ușile se deschiseră. În fața noastră aștepta un grup mare de bărbați îmbrăcați în sacouri cafenii. Ea s-a strecurat printre ei de parcă ar fi fost un abur, vorbind tare și aproape plângând. Am încercat s-o ajung. M-am ciocnit de câțiva inși, mi-am cerut scuze și, până să ies pe poartă, ea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
zis că o face numai așa, ca să arate că e vie. M-am ridicat în picioare și am întredeschis ușa de lemn a grajdului. Lumina m-a izbit în plină figură, cu toate că soarele era acoperit cu o pâclă de un cafeniu murdar. Față de liniuțele spălăcite lăsate de crăpături, liniuțe care se mișcau peste paie odată cu trecerea orelor, vederea lumii întregi era greu de suportat. Am așteptat cu răbdare câteva secunde. În față trebuia să fie o casă galbenă, cu cotețul câinelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dintre rafturi erau acoperite cu imitație de cărămidă. În stânga era un dulap. Era același model de dulap ca acela din dormitorul părinților mei, de la Brașov. Ciudate coincidențe, ai fi zis, dacă n-ai fi cunoscut perioada. Tot la stânga, fereastra. Storuri cafenii acționate cu sfoară, așa cum avuseseră mai demult și ai mei, la Brașov. Asemănările se opreau aici. Biblioteca era prăfuită, totul era prăfuit și, când n-aveam ce face, mă uitam prin volumele din Marx, însemnările din țara celor 200 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
vizitasem înainte de prânz. Am găsit în cerdac pe cele două doamne. Doamna M..., mai bine dispusă în ultimele zile, îmi vorbea de Văratic. Adela, în odaie, își isprăvea de aranjat părul la oglindă, care-i încadra bustul în rama ei cafenie. Vedeam două femei, din fiecare o jumătate, jumătatea din oglindă completîndu-se exact cu jumătatea din odaie: părul greu adunat în cu-nună - cu figura; ceafa dezmierdată de șuvițele de aur - cu decolteul mic; delta trunchiată a spatelui - cu pieptul ușor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și afectuoasă, cu părul bogat și greu, nu putea fi decât Matilda, iar ceea ce avea băiețesc în ea, elasticitatea vânjoasă a taliei, a brațelor și a picioarelor ei lungi, era Ioan, nume aproape comun, echivalent cu bărbat. Subțire în rochia cafenie cu platcă de catifea de aceeași culoare mai închisă, se mișca ușor, puțin aplecată înainte, căutând parcă mereu ceva prin odaie, întreba naiv, povestea ceva și mai naiv, cu glasul ei de violină, prietenoasă, mică, cu priviri de adorație reținută
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pricina. Pe jos, în fața scaunului, era o spledoare de covoraș din plastic, pe care erau pictate mai multe seceri și ciocane de culoare grena pe fond albastru. Pe pereții proaspăt văruiți se vedeau mai multe ștersături de deget de culoare cafeniu închis și mi-am amintit că nu de mult fusese o plenară lărgită cu toate cadrele din mediul rural. Hârtie igienică nu era deloc, probabil că tovarășii aceștia de la județ se aflau în luna economiilor. Și mai erau și câteva
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
tot, pentru că un om care caută, caută mereu, găsește, dar de fiecare dată găsește tot mai rău, tot mai puțin din idealul său. Așa e omul. Oricum, când îi vedeam pe cei doi cântând melodia aceea, ea cu vocea aceea cafenie de alto și când auzeam acel tremolo scos de instrument, spuneam: "E frumoasă, dom-le!" Și spuneam așa negândindu-mă la femeia lui Sandu nici la "Mătrăgună prin livezi"! Ați auzit-o și voi, desigur, e o melodie șăgalnică, duioasă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
copacii : un plop, un tei, pâlcuri de frasini, ulmi și stejari. Lângă mal clipeau, verde, răchiți. Boschete de soc sângerau sub rugi de hamei. în rupturile mâlite se îmbulzea stuful iar, la dolii, săbii de papură scoteau din teci panașe cafenii. Apa se domolea în iazul cu hatie și cu opust. Balta avea pește din care se lua vamă cu crâsnicul și cu volocul. Măcinând la sfatul soboarelor, moara uruia liniștită. Iarna, roțile din lemn se sleiau în gheață, primăvara erau
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
și bine. La casa scundă și cam năruită a răposatului începuse a se aduna lume. Spălat și așezat pe masă, cu toiagul aprins, colac, la cap, mortului îi fuseseră legate fălcile cu un batic alb, ca să nu- i cadă. Pleoapele cafenii sub care se vedea o dungă albă, înspăimântătoare, căzuseră în fundul capului iar trupul uscat căpătase o înțepeneală nepământeană care zguduia asistența. Toți holbau ochii și făceau cruci cucernice. Foarte ocupați, feciorii mortului intrau și ieșeau cu figuri grave și pământii
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
secretă Timpul, iar glandele din colțurile ochilor mei secretă serotonină. Așa că harta orașului meu e pistruiată cu bulboane și vârtejuri de nostalgie pură. Nu am observat niciodată alunițele de pe corpul mamei, dar cunosc în cele mai mici amănunte alunițele negre, cafenii și tulbure-translucide de pe corpul primei fete pe care am mîngîiat-o goală, iar stropii de nostalgie de pe fața Bucureștiului, locurile în care ne-am oprit, ne-am sărutat și ne-am ținut în brațe, în care am trăncănit, în care am
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Bardo și peste mine ardea Sahasrara. Dar de imagini te plictisești, asta-i partea proastă cu imaginile. Când îți faci un nes, torni o linguriță de cafea solubilă peste o linguriță de zahăr. Agiți un pic paharul până când printre granulele cafenii încep să se ivească cele albe. Curând, foarte curând, ele sânt omogen amestecate. Din acel moment, orice ai face, oricât ai agita paharul, nu poți să le amesteci mai mult și nu poți să le mai separi. Echilibrul, adică moartea
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
acolo doi ani. Am văzut doi țăcăniți de zugravi tineri, veniți să ne zugrăvească apartamentul, mergând pe scările lor ca pe catalige. Unul s-a prăbușit peste mine, aproape strivindu-mă. Au făcut apoi modele cu rolul: brăduți și floricele cafenii pe tencuiala galbenă. Mi se păreau minunate. îmi plăcea și cum mirosea vopseaua. Ieșeam și intram din casă pe fereastră. Copiii de vârsta mea ne adunam la demisol și ne jucam "de-a doctorul cu chiloții jos". Foarte aproape de vila
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
pe jos, amețită, și se uită la stele În timp ce Albă ca Zăpada manevrează de la tastatură mașinăria. Apoi, desigur, el... — Hei, vorbăreațo, te rog să nu mai discuți despre mine! Charlie se uită În oglinda retrovizoare la Kitty. Ochii ei migdalați, cafenii, erau Încă somnoroși, dar se Îmbujorase de jenă. — Dar e o poveste amuzantă! spuse el. Cum continuă? — Albă ca Zăpada m-a Învățat să merg printre galaxii pe simulator. A fost grozav! Kitty Încercă să râdă, dar nu Îi ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
anumite nevoi la telefon; am vrut să fiu drăguță și să-ți ofer intimitate, glumi ea. — Vreau sexul tău, zise el. Sexul tău furios-pasional-nebun-străin! Sexul tău ilicit, bastard, flămând de artă, intelectual, Înfuriat, dureros și Îndurerat! Sexul tău est-european, comunist, cafeniu, lipsit de libertate, Înnobilat de libertate, străin-pe-pământ-străin, sexul tău de regină-a-dramei! Kitty râse. — Foarte inventiv, n-am ce zice! — Dar va trebui să avem o relație Înainte să se Întâmple așa ceva, zise el, dintr-odată serios. Acum trebuie să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a profesoarei de spaniolă era dezgolită, ziua era însorită, pantoful cu toc al profesoarei de spaniolă se bâțâia ușor, pe compunerea mea cu cerneală albastră pulsau tot felul de semne roșii, pulpa stângă a profesoarei de spaniolă se colora în cafeniu când vreun norișor aducea un pic de umbră, aș fi vrut să fi scris o compunere lungă, lungă, cu destule greșeli, fiindcă pulpa stângă a profesoarei de spaniolă ațipise, sigur ațipise, se vedea după cum respiră și nu merita trezită pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
la glezne, mă aplec cu grație și-mi las greutatea pe un baston cu măciulie de argint. Vă e greu să stați atîta cu sprîncenele ridicate ? Uneori, cînd trec pe la Norman să beau o cafea cu el, port o jachetă cafenie și pantofi cu ciucurași. Mă las pe spătarul scaunului, Îmi ridic picioarele pe birou și vorbim despre cărți, femei și baseball. LÎngă această imagine am lipit expresia UN EXTRAORDINAR PARTENER DE DISCUȚII. Și, uneori, Încă aducînd destul de bine cu Fred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
micul dejun citind ziarul sau ascultînd muzică noaptea, În fotoliul cel impozant, trăiam cîteodată un alt gen de fericire. Nu era veselia exuberantă a zilelor de altădată, din librărie. Era un sentiment mai cald și mai blînd, de culoare aproape cafenie. Uneori, ne lăsam duși de val și-l puneam pe Bird să cînte la maximum, În timp ce Jerry bătea toba pe brațele fotoliului și eu cîntam din tot sufletul la pian, de se cutremura casa, cum se spune. Făceam atîta zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
răsturnată, cât un timbru de mică, ar fi ieșit buba colcăitoare. Ochii tăi în oglindă, Victor, sânt frumoși, puternici, cinstiți, de cavaler fără pată și prihană. Te-am privit până când aerul din sala de baie s-a întunecat într-un cafeniu foarte închis iar eu am început să tremur în pijamaua prea mare pentru mine... Am intrat în cămăruța de culcare hiper-încălzită, unde doar lampa de pe masă tăia un cerc de lumină peste hârtiile și cărțile mele, restul rămânând în penumbre
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
jucau acolo cu neobrăzare. Am stins focul, apoi și lampa. Pe fereastră a apărut atunci luna, rotundă, tăioasă, scânteietoare, aler-gînd pe cerul întunecat. M-am ghemuit în pat, mi-am tras păturile peste cap și am visat. Eram pe holul cafeniu al unei clădiri uriașe, cu săli încremenite de marmură și monumentale scări interioare. Era seara târziu, după lumina stinsă din holul înalt și gol, cu lespezi cadrilate pe jos. Stăteam, cu pantalonii trași în vine, pe un closet de faianță
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]