8,551 matches
-
gaură de glonț în minunata jachetă de la costum. Costumul e-un Bob Mackie alb pe care Brandy l-a cumpărat cu reducere din Seattle, cu o fustă strâmtă care-i modelează curul într-o formă perfectă de inimă cât roata carului. Nu ți-ar veni niciodată să crezi cât costă costumul ăsta. Adaosul comercial e cam de-un trilion la sută. Jacheta are pulpane scurte și revere și umeri largi. Croiul la un piept e simetric, cu excepția găurii din care țâșnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
merge lin ca un prototip publicitar. Zilele astea, Brandy zice că Marlene Dietrich se ocupă de vreme. Acum e toamna plictiselii noastre. Suntem transportate de-a lungul Autostrăzii 5 sub ceruri cenușii, înăuntrul interiorului albastru coșciug al unui Lincoln Town Car închiriat. Seth conduce. Așa stăm noi întotdeauna, Brandy în față și eu în spate. Conducem prin trei ore de frumuseți panoramice între Vancouver, Columbia Britanică și Seattle. Asfaltul și combustia internă ne transportă pe noi și pe Lincoln Town Car
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Car închiriat. Seth conduce. Așa stăm noi întotdeauna, Brandy în față și eu în spate. Conducem prin trei ore de frumuseți panoramice între Vancouver, Columbia Britanică și Seattle. Asfaltul și combustia internă ne transportă pe noi și pe Lincoln Town Car către sud. Dacă tot călătorești în felul ăsta, ai putea la fel de bine să vizionezi lumea la televizor. Geamurile electrice sunt ridicate până sus de tot, așa încât planeta Brandy Alexander are o atmosferă de-un albastru cald, nemișcat, tăcut. Sunt precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Proprietarii castelului de granit veneau pe drumul de acces. Brandy Alexander, cu ochii dilatați, abia mai respirând într-un pat cu apă din Spokane, zice: — Rona Barrett. Rona Barrett este noua mea Ființă Supremă. Sari la Brandy în Lincoln Town Car, zicând: — Rona Barrett este Dumnezeu. De jur-împrejurul nostru, eroziunea și insectele rod pur și simplu lumea, fără să mai punem la socoteală oamenii și poluarea. Totul se biodegradează, fie că vrei, fie că nu. M-am uitat în poșetă să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
funebre să mă îmbrace. Așa că Evie își aruncă un braț pe după umerii mamei mele, iar Manus nu se poate dezlipi destul de repede de sicriul deschis, iar eu zac acolo în sicriul ăla de diftină albastră ca interiorul unui Lincoln Town Car. Desigur, mulțumesc, Evie, am pe mine chimonoul ăsta chinezesc de seară de mătase galbenă de concubină, crăpat pe-o parte până la brâu și ciorapi negri de plasă și dragoni chinezești roșii brodați în zona pelviană și pe sâni. Și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
strâmtă ca un garou, cu metri după metri de mănuși din mătase neagră strânse pe brațe. Aș sta lângă Manus, în spatele uriașului Caddy mortuar, și-aș avea pe cap o pălărie neagră de la Christian Lacroix, mare cât o roată de car, cu un văl negru pe care mai târziu l-aș putea da jos ca să merg la o licitație elegantă sau la o vânzare de bunuri imobiliare sau la ceva de felul ăsta, și-apoi la prânz. Evie, Evie ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cinci kilometri mai aproape de Evie și pușca ei. La fiecare oră, o sută cincizeci de kilometri mai aproape de destin. Ellis scrie: Nașterea ta e o greșeală pe care vei încerca toată viața s-o îndrepți. Geamul electric al Lincoln Town Car-ului zumzăie, coborând un centimetru, și Ellis aruncă ilustrata afară în suflul lui A-5. Eu scriu: Toată viața încerci să devii Dumnezeu și apoi mori. Ellis scrie: Când nu-ți mărturisești problemele, urăști să asculți problemele altora. Eu scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mătase deasupra ambelor urechi ancorează un văl aruncat pe spate peste părul ei blond pe blond, umflat de fixativ. În fusta aia cu crinolină și cu grepfruturile alea texane săltate-n sus, fata se plimbă purtându-și cu ea propriul car votiv. Plină de interacțiuni între șampanie și Percodan, Brandy se uită la mine. Și eu sunt uimită că n-am observat dinainte că Evie a fost bărbat. Un mare blond, exact cum e acum, dar, știți, cu un scrot din-acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
răspunzător de nimic. Iau sticla mare de Chanel No 5 din baia lui Evie și-o sticlă mare de Joy și-o sticlă mare de White Shoulders, și stropesc peste tot prin dormitor cu mirosul a milioane de flori de car votiv. Focul, infernul de nuntă al lui Evie, găsește dâra de flori îmbibate în alcool și mă urmărește în goană în coridor. Asta-mi place mie la foc, cum m-ar omorî și pe mine la fel de repede ca pe oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
șâșâie. Ellis și mirele să lipsească amândoi... o sută de texani bând de sting... mireasa aia ridicolă în uriașa ei rochie de nuntă ca de ștoarfă... totu-i prea distractiv pentru ca Brandy să plece acum. Sari la Evie ieșind pe carul ei votiv din cămara valetului, cu mâinile strânse pumn deasupra capului, cu vălul și părul fluturându-i în spate. Evie strigă că s-a săturat să-și găsească muistul ăla de nou soț poponar stând cu fața-n jos în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
e să-și salte fusta cu crinolină și să dea fuga la etaj după o pușcă, numai că de-acum aproape tot dormitorul ei e-un zid de flăcări mirosind a Chanel No, prin care Evie trebuie să-și strecoare carul votiv. Toată lumea sună pe mobil la 911 după ajutor. Nimeni nu e destul de interesat încât să intre în cămara valetului ca să vadă ce se întâmplă. Oamenii nu vor să afle ce s-ar putea petrece acolo înăuntru. Ca să vezi, texanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
îngust, un lighean smălțuit, o cană de porțelan cu cioc, o oglindă cojită în cîteva locuri, dulapul cu o singură ușă, o litografie decupată dintr-o revistă nemțească înfățișînd Cornul de Aur, vîrîtă sub sticlă într-o ramă ciuruită de cari. Fără masă și fără scaun. Nu este decît un loc de dormit. N-avea la el decît un sac de mînă cu strictul necesar. Se gîndise că o să găsească tot ce-i trebuie pentru a ajunge la Sarichiojd, chiar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se află, iar ei n-aveau decît să judece dacă le convine să țină cont de asta ori nu. Dar fără el nu se putea face mai mult de doi pași fără ca să nu fie gata să se răstoarne "greoiul car al statului". Că unii voiau să-l ușureze, că alții voiau să-l golească, că toți voiau să-l hodorogească mai tare, cît mai tare, cît e sub mîna lor, asta era altceva, dar nimeni nu voia să-l răstoarne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în Vladia nu se mișca un pai fără să știe, prăvăliașii moțăiau pe scăunel în fața ușii, podgorenii îngropau, copileau, dezgropau butucii de vie, la Cramă se afumau cu pucioasă butoaiele uriașe, vinul curgea făcînd spume, spre primăvară se auzeau scîrțîind carele ducîndu-l către Comana, iar cel care rămînea în Vladia se trezea murmurînd, oftînd, atunci toată suflarea așezării ținea urechea ciulită, după cum scîncea vinul se putea ști ce fel de an, bogat sau sărac, fericit sau nefericit urma să fie. Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Stoicescu? Stînd așa, în odăile dinspre grădină ale Vilei Katerina, vor citi listele funcționarilor publici și vor tăia cu creionul pe nechemați și pe trădători. Mai departe era și mai și, "curățirea presei de toți apașii periculoși, vînduți dușmanilor țării cari prin campanii criminale alimentează curentul de destrămare contra Statului și neamului nostru". Aici o tocmiseră bine, gazetarii erau vinovați de toate, îi mînca în palmă și dădeau la iveală tot felul de potlogării, iar colonelul Stoicescu socotea că ei, gazetarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu i-ar interzice, ci i-ar fi lăsat în pace să-și facă politica la lumină, cel puțin așa poți să vezi ce fac, pînă unde ajung, cîtă ascultare li se dă. Îi bagi în ilegalitate, caută acul în carul cu fin, nu-i și cînd te așezi binișor numai ce simți că te înțeapă și nu ai cum să-l apuci. Ăsta era un lucru pe care nu-l pricepea și n-avea încotro decît să dea vina pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
doar Leonard Bîlbîie, un om într-un oraș atît de mare, încît în imaginația sa era la fel de amenințător pe cît era primejdia în care se găsea. N-avea ce face, trebuia să plece din Vladia și să caute acul în carul cu fîn. Trebuia să-l găsească pe Leonard Bîlbîie și să-i dezvăluie secretul, să-i deschidă ochii asupra nenorocirii ce se pregătea sub masca unui carnaval, chiar dacă nu comic, tot un carnaval rămîne. Ceea ce puseseră la cale bătrîneii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
credeți, nu-mi venea deloc ușor să o fac, dar am făcut-o cu cea mai mare ușurință. Am apropiat țeava de tîmpla lui Leonard Bîlbîie, nu m-am uitat la el, ci la o scîndură plină cu urme de cari, vedeam limpede desenul, deși nu prea era lumină și am apăsat pe trăgaci." Mihai Mihail s-a lăsat greu în scaun, era palid, transpirase rece, de parcă el ar fi simțit la tâmplă țeava Berettei și ușurătatea cu care a apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
extaz. Până și câțiva din ucenicii lui Petru se Înclinau În fața minunii păgâne la care fuseseră martori. Atunci Petru Închise ochii și glăsui În ebraică (asta fiind vorbirea firească Între sfinți, să nu poată Înțelege mulțimea) următoarea rugă: „Tată Atotstăpânitor, carele ești În ceruri, vino În ajutorul simțurilor mele Înșelate de vedenia pământeană, dă ochilor mei vedere pătrunzătoare și minții mele ascuțime, ca să mă pot lepăda de vedenia nălucirii, ca să rămân neclintit În credința Ta și În iubirea mea față de Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sângele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca‑ntr‑o corabie, deslușind scârțâitul molcom al roților amestecat cu cântări și gemete. Vrând să‑și mijească pleoapele sub care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca‑ntr‑o corabie, deslușind scârțâitul molcom al roților amestecat cu cântări și gemete. Vrând să‑și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sunetele muzicii, să audă cântările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei; sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa somnului. Apa. 14. Carul intră hurducăind În cetate, iar sus, deasupra capului său, se Înălțau porticurile intersectate pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mâinile care zăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
visa cerul, apa, focul, poți visa un bărbat și o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scârțâia și se zgâlțâia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea pierdut doar În sus, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
umbra pe chip și pe ochii‑i vlăguiți, presimțind prezența caselor joase de după care soarele nu se adăpostea, dar la fel de prezente, de nevăzute și atât de reale, mai reale decât cerul de deasupra capului său, mai reale decât scârțâitul oiștii carului și decât larma mulțimii care Îi Însoțea, murmurând rugăciuni și cântări. 16. Oh, fiți binecuvântați, voi cei care ieșiți În Întâmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atât chipul, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cei care ieșiți În Întâmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atât chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvântați!“ Deodată, cum stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tânăr care se aplecă deasupra lui de‑a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa, care, Îndoit peste el, Îi lua tot soarele. „Oh, fii binecuvântat!“ Oare lui, lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]