839 matches
-
cu Emilia. De altfel bănuia că femeia ar fi evitat-o. Dacă s-ar fi văzut întâmplător, Emilia și-ar fi scuturat coama și i-ar fi explicat: Fii sigură că la mijloc nu a fost nici o rea intenție. Dar Carmina prefera ea însăși s-o ocolească pe Emilia. Multe zile nici la cantină nu s-a mai dus. Curând, interesul ei pentru acel concert simfonic, scăzu. Ploua aproape în fiecare zi, era frig. De la serviciu se grăbea să ajungă acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
maman? Pentru ce? Lasă-mă cu fleacurile astea. Între noi nu se va face nici un partaj. Credeam că ai înțeles. Se încruntase, trepida de nervi. Dintr-odată se urni din fotoliu și porni să umble de colo, colo prin cameră. Carmina îl urmărea surprinsă, nu înțelegea ce dorește. Ovidiu se aplecă brusc spre ea și-i atinse cu două degete obrazul. E plăcută libertatea, doamnă? Vocea lui plină de ironii difuze. Gesturile precipitate. O libertate pe care tu mi-ai oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-mă, ca orice nevastă aveam și eu simțul proprietății destul de acut. Ți-e greu să știi că trebuie să dai cuiva ceva ce ți se cuvenea doar ție. Dar când vine scadența, lichidarea, atunci nu prea mai ai de ales. Carmina, înțelege, între noi doi nu s-a lichidat nimic. Un simplu act la judecătorie nu poate distruge o legătură de ani! O privea foarte de aproape. Lumina săracă a veiozei făcea ca pupila să-i devină mare, ochii lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Recunosc, nu înțeleg unde vrei să ajungi, spuse ea și se feri din calea palmei lui întinsă a mângâiere. El îi apucă încheietura mâinii, o strânse cu putere. Un gest hotărât care o împietri. Eu nu-ți pot reda libertatea, Carmina. Am înțeles asta abia în seara asta. V-am văzut ieșind de la cinematograf pe tine și pe Adrian Pascu. Nu mă întreba de unde îl cunosc. Îl cunosc și basta. Eu tocmai coboram din mașină, locuiesc în spatele cinematografului, veneam de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
chef de scene grotești. Am dorit să-ți spun toate astea. Înțeleg, ești femeie tânără, ai nevoie de dragoste. Îți stau la dispoziție începând chiar de acum. N-am nici un chef să mai trec prin ce am trecut astăzi. Pricepi? Carmina îl privi înverșunată. Ar voi să-i spună ceva despre idioțenia acelei propuneri, dar felul cum el o privea, ca în transă, o blocă. Un scurt semnal de alarmă i se strecură în sânge. Se simți săltată din fotoliu. Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spui, să-mi spui clar care e adevărul. Nu-ți cer amănunte, dovezi, spune-mi da sau nu. Nu. N-a fost nici un bărbat în casa asta? Nu. Nici tu n-ai fost la nici unul? Nu. Atât voiam să știu, Carmina, doar atât. Femeia își simți brusc îndârjirea înlocuită cu o baie de sânge fierbinte. Atunci știu că nu i se va împotrivi, că îl dorește. Se detestă. O furie scurtă ce-i împăienjeni mintea. De ce oare nu am nici un dram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o mișcare a lui Alexe a făcut imposibilă orice fugă. Lângă el, Nina era complet absorbită în contemplarea unei imagini. A înaintat către ei șovăind. Între ea și profesorii Alexe se produsese o sciziune ce nu era de ignorat. A, Carmina, ce întâlnire neașteptată, a exclamat Nina, cu adevărat surprinsă de astă dată. A urmat o tăcere, o cercetare de ambele părți, care i s-a părut Carminei că a durat cât un veac. În cele din urmă, discuția se urni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Nina, cu adevărat surprinsă de astă dată. A urmat o tăcere, o cercetare de ambele părți, care i s-a părut Carminei că a durat cât un veac. În cele din urmă, discuția se urni și, mult timp după aceea, Carmina avu convingerea că soții Alexe acceptaseră conversația dintr-un simplu sentiment de milă. Probabil, consternarea și deruta erau așa de evidente pe fața ei încât voiseră să încerce s-o scoată din impas, un gest creștinesc la urma urmei. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
stângul, răzbătând dincolo de ritmul cadenței. Mă, acela, păstrează distanța, stânga împrejur. Grupul albastru de elevi mergând în susul și-n josul aleii, printre sălciile cu frunzele crețe. Acest final nu-i tocmai un paradox, se pronunță Alexe. Da, probabil, le răspunse Carmina, dar după ce-ți petreci câțiva ani lângă un om te înveți cu felul lui de a fi și-ți vine greu să realizezi adevărul. Ovidiu era un om extrem de planificat. Dacă întâmplător îi rămâneau câteva ore libere, pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ceea ce a căutat, o asaltă de cealaltă parte Nina, o hienă ultra pozitivă care să-l ajute să-și urmeze ascensiunea. Tu erai un obstacol pentru el, un balast. Ochiul critic, preciză Alexe, conștiința. Între timp se mișcau prin fața tablourilor, Carmina înregistra printre vorbe, acolo o stâncă, acolo o vale, un cer nuanțat, dincolo, un capăt de luncă, o șosea, umbra unei prelate care cade pe o masă rotundă din fier forjat, și pe două scaune, un gard, o căsuță pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de luncă, o șosea, umbra unei prelate care cade pe o masă rotundă din fier forjat, și pe două scaune, un gard, o căsuță pentru porumbei. Lipsea cu desăvârșire elementul uman. Atunci care e sensul vieții, i-a întrebat exasperată Carmina și ar fi vrut să o arate clar, așa ca și cum ai despica un măr în două și ai dezgoli căsuța cu pereții ațoși, rezistenți, ce închide în cămăruțe sămânța. Se săturase de abstracții, de vorbe goale, voința ei era mâncată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vorbă, mergea alături de ea și răscolea cu vârful pantofilor mormanele de frunze, atunci ea a știut că n-ar fi vrut să-l piardă, că el era suficient de puternic ca să o poată căra și pe ea după dânsul. Ascultă, Carmina. De ce n-ai mai venit în tot acest timp pe la noi? O întrebă Alexe și ochii lui albaștri, duri ca oțelul îi așteptau răspunsul. La ultima vizită am observat că nu sunt bine venită. Erați prea neclintiți ca să vă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
voastre erau de fapt imposibile. Asta s-ar fi putut discuta atunci, mă, se puteau lămuri multe lucruri, nu? Adevărul, te asigur, e cu totul altul, păcat, mare păcat că nu l-ai înțeles. Adevărul era, continuă în sinea ei Carmina, că-mi pierdusem încrederea în voi, niciodată nu ați încercat să-mi spulberați îndoielile. O idee, odată emisă de voi, devenea paratrăsnet, nu se discuta, pe urmă a fost căsătoria mea cu Ovidiu, pe care voi dintr-o ochire l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dactilografiate, intercalate cu altele scrise de mână. Omul răsfoia dosarul interesat. La un moment dat l-a așezat pe volan și a început să noteze, să spicuiască ceva din paginile acelea. Curând umplu cu scrisul său o pagină de hârtie. Carmina se gândi că omul acela, înseamnă și el o nebuloasă, ceva necunoscut, putea fi un eventual pericol sau dimpotrivă, un apărător sau puteau avea drumuri paralele și astfel ea n-o să afle niciodată ce era cu dosarul acela, ce anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
experiență, reușise să ajungă cu raționamentul mult mai departe. După ce își bău cafeaua, pașii o purtară mecanic către fereastră. Mașina era tot acolo, bărbatul la fel, pagina scrisă mărunt zăcea pe bancheta de alături, acum umplea altă coală de hârtie. Carmina își continuă lectura. Era sâmbătă, avea zi liberă. După ce termină un capitol, lăsă cartea cu copertele în sus pe măsuță și se duse din nou la fereastră. Mașina plecase și ea exclamă, ca și cum ar fi fost ceva deosebit: În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și pe Ela nici nu-și punea problema să nu existe o întâlnire următoare și confruntarea cu fetița blondă a fost decisivă. A venit foarte nervos după o absență de o săptămână, a intrat în casă era ora 11 noaptea, Carmina deja se culcase. S-a întâmplat ceva? l-a întrebat când a apărut lângă el în cămașă de noapte. Ovidiu arăta aproape desfigurat de neliniște. Asta mă întreb și eu, i-a răspuns și a privit-o cu dispreț. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dispoziția privirilor lui, fără să conștientizeze, oferea o priveliște foarte edificatoare pentru un om care venise să-i impute tocmai lipsa de morală. Se plimba prin fața ei în lungul și-n latul camerei, aproape evita să se uite la ea. Carmina aștepta picior peste picior să i se potolească furia. Se săturase, efectiv se săturase de toate scenele lui. Începeau mereu după aceeași formulă tensionată și sfârșeau mai apoi în pat, deja se instaurase o regulă, se repeta prea des ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
depărtate de trup, purta atunci în el o furie animalică, semnele exterioare erau atât de edificatoare. În mod evident, relațiile lor se degradau tot mai mult de la o întâlnire la alta, deveneau tot mai încordate, tot mai greu de temperat. Carmina nu conștientizase atunci că se afla într-o cămașă de noapte străvezie și poate îi apărea lui frivolă, la naiba, nu era genul de om care să joace rolul călugăriței, urmând ca în pat să-și lepede costumul, doar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
perversiune, nimic mai mult, un preludiu, o pierdere de vreme ireparabilă. Atunci lua trenul și se ducea la părinți, oricum, sâmbăta și duminica, Ovidiu n-o vizita niciodată, acele zile aparțineau fără discuție Larisei, exista un consemn nescris și ea, Carmina, avea permisiunea să plece. Privea cu atenție în jur, pe stradă, în tren, știa că va trebui să-i relateze totul pas cu pas, uneori reținea instantaneu și amănunte ale vestimentației oamenilor, se specializase, ce bizar începuse să se comporte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
le poate duce, încerca să mai scape de câteva borcane, dar amândoi părinții se împotriveau, se mențineau pe poziție. Lasă, ia-le, dimineața mai ai și tu ce întinde pe pâine, nu vezi cât ești de slăbuță, te suflă vântul, Carmina. Ea zâmbea și începea să cedeze, în copilărie existase același argument, dacă nu mănânci o să te sufle vântul și ea, pe jumătate încântată, pe jumătate speriată, se și vedea plutind prin aer înfrigurată, cu veșmintele fluturând și cum într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din cale, își va îmbrăca scurta și va coborî scările sărind treptele din două în două, grăbit să ajungă la portiera mașinii sale aflate în parcare. Venise apoi o vreme când Ovidiu lipsise, lipsise mult timp. La sfârșitul primei săptămâni, Carmina deja era epuizată, avusese două zile sterpe când "știuse" că vine, se îmbăiase, se parfumase, își masase obrajii, își aranjase cu ondulatorul vârful la păr, cu respirația accelerată, tot mai speriată că el va veni înainte de a isprăvi ea pregătirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea mirată, oprită din monologul ei încântător, ridicase din umeri și infirmase: Nu, nu mi se pare, chiar deloc. Și zâmbind, adăugase: Dar dacă-mi pui la dispoziție o cafea o să miroasă în curând aici a cafea și a țigară. Carmina era prea mândră ca să-și întrebe prietena ce știa despre fratele ei, îi suportă două ore vorbăria fără să afle nimic din ceea ce o interesa, se înfurie, ei, bine, cu siguranță că-și bătea joc, era imposibil să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aș spune fără nici o reținere, da, te iubesc, te iubesc, te iubesc și n-o să-mi pot niciodată imagina lumea aceasta fără de tine, iartă-mă că n-am știut de la bun început asta. El îi spusese, după o ceartă furtunoasă, Carmina, înțelege, în sentimentele noastre, în dragostea noastră nu există nimic îndoielnic. Tu ai rămas a mea, numai a mea, unde vezi tu înșelăciunea? Nu degeaba încerc să te fac să înțelegi că tu trebuie să rămâi inaccesibilă pentru ceilalți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Totul era o mare și odioasă înșelăciune. Acum ai stricat tot, tot, înțelegi? o zgudui el de mâini. În clipa asta. Nu pot, spuse ea scuturând capul, nu pot să nu observ că m-ai distribuit într-un rol ingrat. Carmina, tu n-ai înțeles niciodată nimic din ce se întâmplă între noi, nimic! Oho, a fost o vreme când mă înșelam pe mine însămi, mă credeam posesoarea unui sublim sentiment de iubire, unic în felul lui. Dar a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
au fot toate străduințele lui Ovidiu de a potoli lucrurile. De la palme a trecut la vorbe frumoase, apoi, înapoi la violență. A încercat s-o posede cu forța, dar nu a reușit. Nu cred în tine, îi striga printre lacrimi Carmina, ca să-l facă să înțeleagă că stăruințele lui vor fi inutile. Nu cred în violuri, într-un viol există și o parte de acceptare a femeii, tu nu o vei avea, nu înțelegi? Ovidiu plecase în cele din urmă trântind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]