808 matches
-
al "Divinității", ceea ce tranșează orice discuție dintre rațiunea raționantă a filosofiei și rațiunea neraționantă a teologiei: singura soluție a nesfîrșițelor certuri este admiterea existenței misterului. În acest context ar fi instructiv să rezumăm pe scurt persistența în timp a gîndirii carteziene în privința problemei Divinității. Absența noțiunii de mister și referirea exclusivă la gîndirea logică, recunoscută de cugetare ca fiind unicul criteriu al adevărului, duce la Empirismul englez și are drept rezultat final scepticismul lui Hume. Nu numai gîndirea metafizică, care încearcă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Moravec și Minsky sau extropianismul de la Institutul Extropian din California sunt forme de discurs neocartezian, care celebrează cyborgul sau avatarul în dimensiunile destrupate ale unei lumi ghidate de principiile minții și ale gândirii. Mai mult, subiectivitatea și îndoiala de tip cartezian pot funcționa nestingherit în dimensiunile globale ale rețelei Internet: ceea ce omul crede a fi realitate nu este decât o simulare digitală a unui „spirit” malițios, care intenționează să inducă umanitatea în eroare. Aceste concretizări discursive neocarteziene completează o perspectivă a
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în urmă, fiind „dezgolit” de minte și devenind inutil. Esența „imaterială” umană (mintea ca „adevărata” natură a omuluiă ar putea fi extrasă din concretizarea sa material-organică și ar putea exista independent de corpul biologic. Astfel, din perspectiva lui Moravec, metafora carteziană a minții disociate de trup poate deveni literalitate prin „transmigrarea” minții umane într-un software al computerului și apoi într-un corp „postbiologic”. Scenariul existenței umanului ca informație imaterială, abstractă într-un program computațional nu poate fi decât unul al
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mașinic-productive a lui Deleuze și Guattari (1972Ă. Prin propunerea a două perspective aparent diferite în conceperea teoriei postumanului, încercăm să dovedim faptul că, deși divergente, cele două puncte de vedere conduc la conturarea aceleiași concluzii. Ambele poziții discursive contestă viziunea carteziană a dualismului corp-minte, critică favorizarea minții în dauna cunoașterii prin intermediul corpului și revitalizează importanța trupului în spațiu, chiar dacă cele două noțiuni asupra spațiului și asupra trupului diferă. Ambele modele filosofice, folosite în cuplu pentru a susține cercetarea postumană, prezintă relația
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fundamentate într-un spațiu în care umanul nu este exprimat în terminologie umanistă, ci ca o condiție de posibilitate a tehnologismului. Diacronic, interacțiunea om-mașină în direcția mecanologiei a fost resimțită ca o amenințare la adresa umanismului începând mai ales cu perspectiva carteziană a omului-ceasornic din cadrul epocii mecanizării. Tehnologismul sau mașinismul continuă să-și arate disponibilitățile de reprezentare în modernismul târziu concomitent cu apariția producției de masă. Natura și umanul se identifică în producție astfel încât nu se mai operează nici o distincție între producător
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
lume. Spre deosebire de Husserl, Merleau-Ponty refuză o analiză esențial-universală a ființei umane, adoptând o descriere contextualistoricizată a ființei particulare, finite și parțiale, întotdeauna aflată în cultură și deschisă spre lumea istoric-temporală. 25. Conștiința de tip fenomenologic se opune conștiinței de tip cartezian care echivalează existența umană cu gândirea și pentru care lumea este o entitate obiectivată de către subiectul cugetător. Descartes a inaugurat o întreagă tradiție filosofică a conștiinței subiectului care se delimitează în mod rațional de lume și o gândește ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
era atât de teamă de neant, încât îi nega existența. La fel ca Pitagora, Descartes era matematician și filozof; poate că moștenirea cea mai trainică lăsată de el a fost o invenție matematică - ceea ce astăzi cunoaștem sub denumirea de coordonate carteziene. Oricine a învățat geometrie în liceu a văzut ce înseamnă: sunt acele grupuri de numere din paranteze care definesc un punct din spațiu. De exemplu, simbolul (4, 2) reprezintă un punct cu patru unități mai la dreapta și două unități
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
o Europă în care cifrele arabe erau deja la ordinea zilei, astfel încât a început să numere pornind de la zero. În mijlocul sistemului de coordonate - unde se încrucișează cele două axe - se află un zero. Originea, punctul (0, 0), este baza sistemului cartezian de coordonate. (Notația lui Descartes era ușor diferită de ceea ce utilizăm noi astăzi. În afară de asta, el nu și-a extins sistemul de coordonate și înspre numerele negative, deși colegii săi aveau să o facă în curând, în locul său.) Descartes a
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
negative, deși colegii săi aveau să o facă în curând, în locul său.) Descartes a înțeles repede cât de important era sistemul său de coordonate. El îl folosea pentru a transforma figuri și forme geometrice în ecuații și numere; cu ajutorul coordonatelor carteziene, acestea, fie că erau pătrate, triunghiuri sau linii curbe, puteau fi reprezentate printr-o ecuație, printr-o relație matematică. De exemplu, un cerc cu centrul în origine poate fi definit cu ajutorul tuturor punctelor care satisfac relația x2 + y2 - 1 = 0
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
complexe, care a scos la lumină o întregă nouă structură în matematică. În anii 1830, Gauss a înțeles că fiecare număr complex - numere care au componente reale și imaginare, precum 1 - 2i - poate fi reprezentat într-un sistem de coordonate carteziene. Axa orizontală corespunde componentei reale a numărului complex, iar axa verticală, celei imaginare (Figura 32). Această construcție simplă, numită planul complex, ne-a furnizat multe informații referitoare la comportamentul acestui gen de numere. Se dă, de exemplu, numărul i. Unghiul
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
și b sunt numere întregi (b fiind diferit de zero, firește). Pentru început, haideți să luăm în considerare numerele raționale pozitive. Imaginați-vă un sistem de coordonate numeric - două axe numerice încrucișate în punctul zero, asemănătoare cu cele din sistemul cartezian de coordonate. Haideți să-l punem pe zero în origine și să asociem fiecare punct de pe axe cu câte un număr rațional x/y, unde x este coordonata x a punctului, iar y este coordonata y a punctului. Din moment ce șirurile
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
fiul Nataliei (n. Ivanov) și al lui Ivan Danilov, țărani. La Iași, urmează liceul (1967-1971), apoi o școală postliceală de arhitectură (1971-1973) și Facultatea de Științe Economice (1974-1978). Debutează cu poezie în „Convorbiri literare” (1977) și editorial, cu volumul Fântâni carteziene (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut). Mai colaborează la „Viața românească”, „Luceafărul”, „Cronica”, „România literară”, „Tribuna”, „Dialog” ș.a. Universul poeziei lui D. se definește printr-un lirism cerebral, auster, în care miturile și simbolurile esențiale ale culturii europene ordonează într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
iertare / trupului nostru / umbrelor noastre / de dincolo / dincolo dincolo / o, ce este dincolo?” (Preludiu). Melancolia poetului în fața curgerii ireversibile a lucrurilor (Odată cu timpul și apa) este una teatrală, livrescă, provenită din „singurătatea și tristețea profundă / și calmă a numerelor”. Spirit cartezian bântuit de neliniști abstracte, autorul își potolește setea bând din „spaima exactă și deplină a lucidității”, de unde apariția unor viziuni terifiante, trimițând la tema romantică a poetului damnat: „și sufletul meu a văzut îngerii / sunând dintr-o trâmbiță neagră / peste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
volumele de început stau sub semnul unui lirism de factură eminesciană, care se simte, difuz, și ulterior (muzicalitatea și sonoritatea versurilor, melancolia, motive precum lacrima, steaua, luna, fântâna etc. ori epitete precum „liniștit”, „dulce”, „rece”, „alb”, „albastru”), încă din Fântâni carteziene, sentimentul lumii și al sinelui ca spectacol derizoriu, ca succesiune de măști îl anunță pe adevăratul D., acela al cortegiilor comic-funerare, al peisajelor cu arlechini și jucători de zaruri. „Soarele negru” al lui Baudelaire și corbul lui Poe sunt figurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
debordantă, iar critica tranziției spre economia de piață și a racilelor comunismului în România trimite la un gen de scriitură caracterizat prin finețea observației și ironiei, prezent și într-o serie de articole dedicate unor poeți români contemporani. SCRIERI: Fântâni carteziene, Iași, 1980; Câmp negru, București, 1982; Arlechini la marginea câmpului, București, 1985; Poezii, Iași, 1987; Deasupra lucrurilor, neantul, București, 1991; Apocalipsa de carton, Iași, 1993; Urechea de cârpă, Iași, 1993; Mirele orb, Iași, 1995; Nevasta lui Hans, Iași, 1996; Deasupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
generația pașoptistă. Democrația, la pachet cu toate instituțiile sale constitutive - parlamentarismul, sistemul electoral fundamentat în instituția votului universal, pluripartidismul - este denunțată violent ca un sistem politic iremediabil viciat, o importație din occidentul decadent moral care alterează organismul social românesc. Rațiunea carteziană este adusă și ea în fața plutonului de execuție discursivă, în sarcina ei reținându-se "prăbușirea intelectuală a Occidentului", care ar "începe cu filosofia carteziană" (Roșu, 1936, p. 126). Același N. Roșu, într-o lucrare ce se dorea a fi "Prolegomene" la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
un sistem politic iremediabil viciat, o importație din occidentul decadent moral care alterează organismul social românesc. Rațiunea carteziană este adusă și ea în fața plutonului de execuție discursivă, în sarcina ei reținându-se "prăbușirea intelectuală a Occidentului", care ar "începe cu filosofia carteziană" (Roșu, 1936, p. 126). Același N. Roșu, într-o lucrare ce se dorea a fi "Prolegomene" la Sociologia națiunii, atinge paroxismul mișcării contra-luministe și anti-rațiune. Gazetarul extremist nu se dă în lături de la expresii de o vulgaritate explicită: "Matroana voință
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
iar pe de altă parte, pentru a-i condamna, ca prin tocmai nebunia lor să ne rezolve prin excludere, prin îndepărtare, prin „precise” taxinomii nosografice temerile iraționale, frica de propriile noastre fantasme angoasante. Din fericire, instrumentele raționalității, și anume îndoiala carteziană și gândirea critică, ridică voalul de deasupra unei astfel de obtuzități și îi determină pe G. Deleuze și F. Guattari să afirme că omului i se îngustează tot mai mult, odată cu societatea tot mai industrializată, posibilitatea de a se exprima
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
limbii. Există chiar, crede acest analist, elemente care dovedesc o filiație între opiniile despre limbă ale gînditorilor englezi (între care și Bertrand Russell) și aserțiunile filozofului austriac, îndeosebi din Tractatus logico-philosophicus145. Ludwig Wittgenstein 146 respinge, la fel ca Moore, opini-ile carteziene despre cunoaștere și îndoială, dar crede că atît Moore, cît și Descartes greșesc, fiindcă este lipsit de sens să ai pretenții de cunoaștere acolo unde îndoiala însăși nu are nici un rost. De vreme ce în toate împrejurările, cu excepții rare și nefericite
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
suum quique tribuere": fiecăruia după nevoi) și, în sfîrșit, "pietas" sau "probitas" (i.e., care urmează întotdeauna legile naturale și/sau divine). Astfel, dreptul legal e clar fundamentat pe moralitate și duce inevitabil la ea". Gianbattista Vico (1668-l744), polemizînd în contra raționalismului cartezian, situează în prim plan inteligența, topica, invenția, ele definind, în opinia sa, caracterul distinctiv al cunoașterii. Într-o altă lucrare, din păcate nefinalizată, susține doctrina varum-factum, după care "regula adevărului este de a fi fost deja înfăptuit". Scienza Nuova (Știința
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
că nu mai minte nimeni. Un "privilegiu" extins la scara unei colectivități dispare implicit așa cum observă istoricul Arnold Toynbee la nivelul fiecăruia dintre membrii ei. Iată o modalitate în care logica istorică oferă spiței umane șansa eliberării de sub stresul unei carteziene conștiințe: "Mint, deci exist". 3.4. PERSONALITATEA MINCIUNII Am arătat că există puncte de vedere conform cărora germenii înșelăciunii s-ar defini ca o moștenire genetică a ființei umane; căci, așa cum psalmistul observă: Tot omul este mincinos" [Psalmi, 115:1
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ne făcea să beneficiem de cercetările sale asupra complexității și vorbeam mereu despre asta. Ceea ce pare banal azi, și am învățat în Grupul celor Zece, nu era deloc așa la vremea respectivă. Am cercetat temeinic condițiile de validitate a metodei carteziene. Am căutat alte metode. Avem astăzi de a face cu probleme care scapă convențiilor stabilite de Descartes. Astfel, teoria cuantică arată că neutralitatea observatorului nu mai e posibilă cînd simplul fapt de a observa un fenomen îi modifică desfășurarea. Principiul
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
ani sunt scumpe pentru observator, care trebuie să procedeze la anchete repezi, supune pe bătrână la un discret examen psihic, subliniind interesante particularități de psihologie senilă (1902-1937). MIHAIL SEBASTIAN Elev și el al lui Nae Ionescu, Mihail Sebastian, în fond cartezian, ținând la lucrurile "clare și distincte", se limitează la o mică experiență tragică, la aceea a condiției sale iudaice. În materie erotică e mai mult un stendhalian. Fără talent artistic, cel puțin nerevelat, prozatorul posedă o ritmică vie și o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
relații în scopul obținerii altor relații. Rezultatul obținut prin utilizarea operatorilor algebrei relaționale este un tabel virtual. Având în vedere fundamentele matematice ale modelului relațional, algebra relațională utilizează operatori clasici de manipulare a ansamblurilor de date (reuniune, intersecție, diferență, produs cartezian) și introduce operatori proprii bazelor de date (selecție, proiecție, compunere, diviziune). În literatura de specialitate operatorii algebrei relaționale se clasifică în: a) operatori de asamblare (reuniunea, intersecția, diferența, produsul cartezian); b) operatori unari (proiecția, selecția); c) operatori de extensie (compunerea
Baze de date financiar-contabile by Florin Mihai, Pavel Năstase, Andrei Stanciu, Bogdan Ionescu, Ilie Tamaş () [Corola-publishinghouse/Science/217_a_477]
-
de manipulare a ansamblurilor de date (reuniune, intersecție, diferență, produs cartezian) și introduce operatori proprii bazelor de date (selecție, proiecție, compunere, diviziune). În literatura de specialitate operatorii algebrei relaționale se clasifică în: a) operatori de asamblare (reuniunea, intersecția, diferența, produsul cartezian); b) operatori unari (proiecția, selecția); c) operatori de extensie (compunerea, diviziunea). În cele ce urmează se definesc operatorii respectivi și se prezintă exemple practice de utilizare, astfel: a) Operatorii de asamblare Reuniunea a două relații R și S, cu aceeași
Baze de date financiar-contabile by Florin Mihai, Pavel Năstase, Andrei Stanciu, Bogdan Ionescu, Ilie Tamaş () [Corola-publishinghouse/Science/217_a_477]