831 matches
-
ca cea mai mare călătorie din istoria Arcticii în sănii trase de câini, prilej cu care vizitează și studiază toate grupurile de eschimoși din Groenlanda până la strâmtoarea Bering. Pleacă (7 septembrie 1921) din Upernavik, de pe coasta vestică a Groenlandei, împreună cu cartograful Peter Freuchen, arheologul Therkel Mathiassen, etnologul Kaj Birket-Smith și alții. Străbate strâmtoarea și golful Hudson, prima iernare realizând-o la vest de acesta, unde trăiește în mijlocul eschimoșilor caribu, a căror viață era legată de migrațiile renilor, care nu cunoșteau pescuitul
Knud Rasmussen () [Corola-website/Science/311147_a_312476]
-
26 mai, stabilind astfel în linii generale configurația rețelei hidrografice din sud - estul continentului. Din 15 august 1844, până în 1846 are loc prima expediție guvernamentală spre interiorul continentului condusă de Charles Șturț însoțit de J. Poole, medicul J. Harris-Browne și cartograful Jolur MacDouall Stuart. Pornind din Adelaide urmează în aval cursul fluviului Darling până la Lacul Menindee (11 octombrie), apoi se îndreaptă spre nord vest până la culmea muntoasă ""The Barrier"", oprindu-se lângă Milparinka pentru un îndelungat popas (27 ianuarie 1845 - 12
Charles Sturt () [Corola-website/Science/311828_a_313157]
-
rusă: Эльбрус. Elbrus este situat în Republica Kabardino-Balkaria din Rusia la aproximativ 11 km nord de granița cu Georgia și la 270 km nord-vest de Tbilisi. Controversa cu privire la situarea lui Elbrus în Asia sau Europa provine de la măsurarea topografică a cartografului suedez Strahlenberg (1676-1747) care a mutat granița inițială dintre Europa și Asia de pe linia cursului Donului la munții Urali. Structura petrografică a lui Elbrus care este un stratovulcan, este alcătuită din dacite și andezite unde în timpul perioadei holocene s-a
Elbrus () [Corola-website/Science/311278_a_312607]
-
idealizate sau de compozițiile fanteziste ale pictorilor manieriști. Genul de pictură "vedutist" își află geneza în sinteza multor curente artistice care s-au dezvoltat în Europa, începând cu secolul al XVI-lea. Primul dintre ele este înrudit cu cu munca cartografilor: în Europa de Nord vederile urbane erau executate cu acuratețea caracteristică unui geograf. Rezultatul căutat avea în primul rând un caracter descriptiv. Pentru a realiza o asemenea muncă, artiștii se serveau de mijloace auxiliare, cum ar fi camera obscură, introdusă în realizarea
Arta vedutelor () [Corola-website/Science/310572_a_311901]
-
și predării istoriei și geografiei, a produs, și mai produce în numeroase lucrări inclusiv universitare din străinătate, minimalizarea sau ocultarea existenței : Antiromânismul nu începe cu greșelile cartografice, care pot proveni din simpla necunoaștere a istoriei Românilor. El începe cu refuzul cartografilor de a își corecta greșelile, atunci când corecturile le sunt aduse la cunoștință și argumentate prin surse. Această minimalizare sau ocultare este o reacțiune la afirmarea identității naționale românești în decursul secolelor trecute, dar a provocat la rândul ei o reacțiune
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
o localitate lângă Londra, Pământul fiind considerat de formă sferică, mai precis de forma unui geoid. La început forma pământului a creat probleme serioase la întocmirea unor hărți geografice exacte, primul care realizează proiecția globului pe o suprafață plană este cartograful Mercator. Ulterior apar o serie de sisteme geodezice de întocmirea hărților. Cu dezvoltarea sistemului GPS (sistemul de navigație prin satelit) crește precizia hărților și apare necesitatea stabilirii unui sistem internațional unitar pentru navigația navală și aeriană. Un sistem de coordonate
Coordonate geografice () [Corola-website/Science/306416_a_307745]
-
Centrul Europei sunt puncte geografice care s-au stabilit prin diferite calcule, ele având un rol mai important pentru turism. Deja în anul 1775 a fost socotit orășelul polonez Suchowola centrul Europei de cartograful și astronomul polonez „Szymon Antoni Sobiekrajski”. Pe când geografii austrieci considerau centrul Europei, dealul Tillenberg (939 m) (Dyleň) situat în apropiere de Cheb (Boemia). Aceast calcul era documentat de o placă de cupru care a fost amplasată pe deal, lucru de
Centrul geografic al Europei () [Corola-website/Science/314542_a_315871]
-
afla în dreptul coastei Portugaliei convoiul a fost atacat de pirați și nava pe care se afla Columb s-a scufundat, însă acesta a înotat până la țărm și a găsit adăpost la Lisabona, stabilindu-se acolo, unde fratele său Bartolomeu era cartograf . Bazându-se pe informațiile acumulate de-a lungul călătoriilor sale și studiind cărțile și hărțile din vremea sa, Cristofor a ajuns la concluzia că Pământul este cu 25% mai mic decât se credea până atunci. Pornind de la această premiză, Columb
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
asemenea, prezența la curte a misionarilor iezuiți, prezenți în Chină încă din timpul Dinastiei Ming. Misionarii, inclusiv Tomás Pereira , Martino Martini, Johann Adam Schall von Bell, Ferdinand Verbiest și Antoine Thomas au deținut funcții importante în calitate de experți de arme, matematicieni, cartografi, astronomii și consilieri ai împăratului. Relația de încredere a fost însă pierdută în „Controversă Riturilor” de mai tarziu. Cu toate acestea controlul Mandatului Cerului, a fost o sarcină descurajanta. Vastitatea teritoriului Chinei însemna că existau suficiente trupe de garnizoana doar
Dinastia Qing () [Corola-website/Science/313238_a_314567]
-
cel mai înalt munte din Elveția. El aparține de masivul Monte-Rosa din Alpii Walliser, amplasat la 160 m de granița dintre Elveția și Italia. El a avut numele de „Gornerhorn“ (Muntele Mare) abia în anul 1863 a fost denumit după cartograful elvețian Guillaume-Henri Dufour (1787-1875) care a dovedit că muntele se află teritoriul Elveției. Prima escaladare a muntelui a avut loc la data de 1 august 1855 de către John Birkbeck, Edward J.W. Stephenson, Frații Christopher și James G. Smyth. Charles
Punta Dufour () [Corola-website/Science/313363_a_314692]
-
rolul unor elemente sacrale. Pot fi considerate aceste incizii rupestre drept hărți ? Este greu de răspuns la această întrebare. Distincția se poate face în funcție de cartografia științifică sau non-științifică, în raport cu care vom considera o hartă adevărată sau falsă (cum pretind unii cartografi contemporani). Oricum aceste incizii au reprezentat un început și sunt o evidență. Desigur, cu timpul, harta va deveni modelul științific elaborat cu tehnici din ce în ce mai sofisticate. Până nu de mult, reprezentarea cartografică babiloniană, executată pe o tăbliță de argilă, scoasă de sub
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
cartografice”, au existat timide încercări de dezvoltare a acestei științe. Macrobius elaborează în jurul anului 400 o hartă care face o zonare climatică a Pământului. De asemenea, Stadiasmus elaborează o hartă care stabilește direcții de navigație. Marcianus elaborează o listă cu cartografii cunoscuți ai timpului său. În sec. al XI-lea, Ierusalimul, centrul teologic al lumii, devine centrul geometric al hărților TO, practic centrul lumii. În modelul TO, litera O reprezintă Pământul, iar litera T împarte această lume în trei părți: Europa
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
XII-lea, utilizarea busolei era un lucru obișnuit iar necesitățile cunoașterii erau tot mai mari. Astfel, la începutul anilor 1300, se naște o nouă cartografie care derivă din cu totul alte exigențe decât cartografia creștină medievală, răspunzând necesităților navigației. Hărțile cartografilor arabi în general introduc un element de ordonare în execuție, detaliile suprafeței terestre sunt mult geometrizate fiind desenate cu rigla și compasul. În cursul sec. al XIII-lea, prin intermediul arabilor, busola este introdusă în Europa și devine un instrument indispensabil
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
a reprezentării Pământului pe portulane, este acela că în general față de reprezentările anterioare (spre exemplu hărțile TO), este redusă ca amploare suprafața Mării Mediterane. Spre exemplu, pe reprezentările lui Ptolemeu, aceasta era cu aproximativ 50% mai mare decât pe reprezentările cartografilor arabi. Pe baza portulanelor s-au dezvoltat adevărate școli cartografice cum ar fi cele din sec. al XV-lea și al XVI-lea (școala catalană, școala portugheză, etc.). Pentru a înțelege evoluția științei cartografice în această perioadă, este nevoie să
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
regulile de navigație, precum și numeroase informații despre diverse țări. Aceasta este considerată prima hartă care alătură informații tehnice, științifice, precum și etnografice, religioase, etc. În aceeași perioadă, Alonso de Santa Cruz (1541) face primele încercări în redarea Americilor pe hartă. Alți cartografi precum Gastaldi, Zaltieri, Bertelli, Camocio, sunt angrenați în elaborarea unor valoroase Atlase geografice. Din punct de vedere gnostic, această perioadă este extrem de prolifică, marile călătorii (Magellan, etc.), introducerea triangulației, cercetările lui Copernic, introducerea planșetei topografice, primul “teodolit” utilizat de Digges
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
triangulație executată în Țările de Jos în anul 1610. Hărțile olandeze conțineau numeroase elemente decorative fin elaborate atât în interiorul cât și exteriorul hărții (roze ale vânturilor, animale reale și fantastice, etc.). De obicei, aceste decorațiuni ocupau zonele neexplorate, necunoscute. Alți cartografi celebri din Țările de Jos din această perioadă, au fost: Frederik de Wit, Hendrick Doncker, Johannes Janssonius, Justus Danckerts și Nicolas Vischer. În Franța, Nicolas Sanson (1600-1667) aduce contribuții esențiale în dezvoltarea cartografiei. Unele din producțiile lui introduc erori (ca
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
Colbert a însărcinat Academia de Științe cu întocmirea hărții Franței. Misiunea a fost asumată de abatele Picard înpreună cu astronomii Jean-Dominique Cassini și la Hire. Harta este publicată în anul 1693 și rectifică considerabil perimetrul Franței desenat de Sanson. Alți cartografi francezi de seamă ai momentului au fost: Nicolas de Fer (“Atlas Royal”), H.A. Jaillot (discipol al lui Sanson), J.B. Nohn, etc. În Italia, Domenico Rossi, publică în 1692 un mare atlas în trei volume: „Mercurio Geografico”. În Spania, Juan Bautista
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
las costas de Espana” și în anul 1656 „Plano de Madrid”. Francisco Ferrer elaborează în 1696 “Mapa General de Espana”. În Țările de Jos, începând cu anul 1602 (anul înființării Companiei Olandeze a Indiilor Orientale), se regăsesc cei mai desăvârșiți cartografi ai acelor timpuri, cartografi care formează o adevărată hegemonie cartografică olandeză. Amsterdamul devine centrul european al producției de hărți. În fapt, acest lucru a fost posibil prin activitatea deosebită desfășurată de trei familii-firme: Hondius, Janson și Blaeu. Compania sus-amintită și-
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
și în anul 1656 „Plano de Madrid”. Francisco Ferrer elaborează în 1696 “Mapa General de Espana”. În Țările de Jos, începând cu anul 1602 (anul înființării Companiei Olandeze a Indiilor Orientale), se regăsesc cei mai desăvârșiți cartografi ai acelor timpuri, cartografi care formează o adevărată hegemonie cartografică olandeză. Amsterdamul devine centrul european al producției de hărți. În fapt, acest lucru a fost posibil prin activitatea deosebită desfășurată de trei familii-firme: Hondius, Janson și Blaeu. Compania sus-amintită și-a înființat propriul serviciu
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
datorăm proiecția loxodromică. Marea hartă a Europei realizată de Mercator în anul 1554 prezintă o mare precizie în comparație cu hărțile anterioare. Mercator corectează longitudinea Mediteranei cu 9˚. În anul 1594 el publică opera sa completă, atlasul său fiind un exemplu pentru cartografii lumii. În același an, el trece în neființă. Mercator a fost primul care a utilizat cuvântul „atlas” pentru a desemna o colecție de hărți. Atlasul lui Mercator a avut succes imediat după publicarea lui. Consacrarea definită a fost însă dobândită
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
Filip al II-lea de Spania, poziție care i-a permis accesul la cunoștințele exploratorilor portughezi și spanioli. Acest lucru a fost fructificat prin actualizarea operei sale în anul 1612. Willhelm Janszoon Blaeu a fost fondatorul unei familii celebre de cartografi, constructori de instrumente și editori care a dominat sec. al XVII-lea. Născut la Alkmaar, a studiat cu celebrul astronom Ticho Brahe. S-a stabilit la Amsterdam în anul 1598. În anul 1630 a publicat un atlas grandios în 11
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
timpuri) regiunile polare. Sudul primește denumirea de Terra Australis incognita (păstrând tradiția Ptolemeică). Sunt bine reprezentate regiuni cum ar fi: America de Sud, Africa, Asia, Marea Roșie, insulele din Pacific, etc. Ediția din 1593 a atlasului devine foarte populară. Lucas Waghenaer, pilot și cartograf, publică în anul 1583 primul atlas nautic numit „Spiegel der Zeevaerdt”. Hendrick Donker (1663) publică un reușit Atlas maritim pe care este bine conturată Australia. Federick de Wit (descendent al familiei Bleau), matematician și cartograf olandez, publică de asemenea o
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
populară. Lucas Waghenaer, pilot și cartograf, publică în anul 1583 primul atlas nautic numit „Spiegel der Zeevaerdt”. Hendrick Donker (1663) publică un reușit Atlas maritim pe care este bine conturată Australia. Federick de Wit (descendent al familiei Bleau), matematician și cartograf olandez, publică de asemenea o lucrare „Atlas” în stil baroc, lucrare considerată precisă și inovativă. O contribuție remarcabilă în dezvoltarea cartografiei o are și familia Hondius. „Nouvel Atlas o Teatre du Monde” publicat în 1656 la Amsterdam avea inițial cinci
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
succesorul lui Mercator), fiul acestuia Henricus și mai apoi Jan Janson. Ediția definitivă a atlasului îmbogățit și completat de fiecare generație avea la ultima editare (1658-1661) un număr de 11 volume. În aceeași perioadă, în Anglia, printre cei mai reprezentativi cartografi menționăm pe John Norden care a elaborat o hartă amănunțită a ținutului Hartfordshire în lucrarea „Speculum Britanniae” dedicată reginei Isabel a I-a. Norden introduce numeroase inovații. El reprezintă bine edificiile, spitalele, casele nobililor, morile, etc., el fiind precursorul cartografiei
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
aici nu putem vorbi în această perioadă de afirmarea unei școli cartografice. În alte țări europene eforturile cartografice au fost mai degrabă individuale, rezultând din situații circumstanțiale și nu în urma unui program strategic. În aceste sens putem menționa strădaniile unor cartografi cum ar fi: N. Claudianus (harta Boemiei, 1518), B. Wapowski (harta Poloniei, 1530), Ziegler (Scandinavia, 1532), Anton Vied (Moscova, 1542), Herberstein (Rusia, 1549), Lazius (Austria și Ungaria, 1561), Fabricius (Moravia, 1569), Oeder (Saxonia, 1586-1609), Schickhart (Wurttemberg, triangulație, scara 1:130
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]