872 matches
-
bărbat Îmbrăcat, asemenea mie, după moda europeană, descins de pe aceeași planetă Îndepărtată. Se Înfiripă o conversație. Era rus, arheolog. Și el venise aici cu o sumedenie de Întrebări În minte. Dar poseda deja unele răspunsuri. — La Samarkand, timpul curge din cataclism În cataclism, din tabula rasa În tabula rasa. Atunci când mongolii au distrus orașul, În veacul al XIII-lea, cartierele locuite au fost preschimbate mormane de ruine și cadavre. Au trebuit abandonate; supraviețuitorii și-au reconstruit locuințele În alt loc, situat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
asemenea mie, după moda europeană, descins de pe aceeași planetă Îndepărtată. Se Înfiripă o conversație. Era rus, arheolog. Și el venise aici cu o sumedenie de Întrebări În minte. Dar poseda deja unele răspunsuri. — La Samarkand, timpul curge din cataclism În cataclism, din tabula rasa În tabula rasa. Atunci când mongolii au distrus orașul, În veacul al XIII-lea, cartierele locuite au fost preschimbate mormane de ruine și cadavre. Au trebuit abandonate; supraviețuitorii și-au reconstruit locuințele În alt loc, situat mai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu i se vadă ochiul lipsă, zâmbea, zâmbea și tânăra doamnă, își strângeau mâinile. Asistenta ridică o clipă privirea de pe pagină și reluă, iritată: „La ora când scriem aceste rânduri, apartamentul cutare... din strada cutare... arată ca după bombardament, incendiu, cataclism“... Dolofana asistentă Ortansa se roti spre doctor, fără a se uita la vizitatoare. Își țuguie buzele groase, date cu roșu uleios. Rețineți, a fugit de acasă! Victima doarme pe la prieteni și pe la rude, așa scriu ăștia la gazetă. Victima se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
redeveni el însuși, livrat neantului. Da, îi era dor de Irina, de ce să nu recunoască. Ar fi fost o pereche, poate. Frați, cine știe, ar fi rezistat presiunii de anulare care îi tot anulase. Acum, măcar acum, în noaptea de cataclism, când se zguduise zdravăn șandramaua purgatoriului și primejdia semăna atât de bine cu eliberarea, ar fi trebuit s-o găsească, să se regăsească, să se recunoască, în sfârșit, după atâtea ocoluri, pereche. „Irina și Dominic, Irina și Dominic“, descânta preoteasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Își introduse cu precauție trupul lung lung în carcasă. O ultimă fracțiune a pelerinei, ușa făcu țac, motorul pornise. Recepționerul Anatol Dominic Vancea îndrăzni să se apropie de martorul miracolului. — Ce faci, nea Teodosiu? Dumneata, cu troleibuzul? Cum naiba, ce cataclism s-o fi... — Nu-i glumă, să știi. Dacă nici unul ca mine nu face rost de benzină, nu-i de glumit. Aveam un aranjament. Ceva stabil, clar. Un șofer de la spitalul unde lucrează Ortansa, nevastă-mea. Plăteam, mă aproviziona, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de dincolo de somn, se ghemuia în închisoarea mișcătoare, inerția șocurilor îi accelera pulsul, inventa o noua ghemuire acrobatică, prin vene îi curgea frica și sângele o ducea mai departe spre degete, se zbăteau picioarele până atingeau tavanul, da, se zbăteau, cataclismul a împietrit-o. Frica e un sculptor macabru prin felul în care modelează atitudinile pline de o melancolică morbidețe, melancolia devia într-o tristețe grea, vâscoasă, apăsătoare pe stern, ca o lespede de granit, pe care trebuia să o accepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un colaj impresionant din trăirile mele. Pe care nu-l mai acuz de plagiat. Va scrie rece și riguros cum îl știu, fazele mele de Lună nouă sau de Lună neagră. Refluxurile și tulburările produse mie însămi de propriile-mi cataclisme pentru a mă întregi; va trebui expus și misterul părții întunecate. El nu poate fi demitizat pentru că așa cum spunea Blaga va genera mistere și mai mari. Mă sprijin pe cârjele escaladării pantelor cunoașterii. Împrumutându-le rețeta introspecției, voi crea-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu imensitatea lanurilor, cu foșnetul lor, intersectarea va fi fiind doar amintirea, culoarea, tristețea lor. Cine știe? Tu, Gustav, ai scris (Boule!): Nimic nu se pierde. Totul se transformă. Picasso a imortalizat atrocitățile Războiului în geniala GUERNICA. La fel toate cataclismele sufletului sunt înregistrate de un penel nevăzut pe urma unei schițe făcute de noi înșine. Valoarea tabloului consta în efortul creației sale. Cine este Cel ce ne pictează mai adevărați decât adevărul? Întrebarea devine astfel mai frumoasă, ghici, când vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
că locul lui va fi zilnic din ce În ce mai vânat. Vremea s-a Încălzit și cloșarzii ies ca muștele la soare din canalele colcăind de șobolani, din subsoluri imunde, din găoacele improvizate, ies de sub munții de gunoaie ca niște supraviețuitori ai unor cataclisme naturale, Înduioșând sau dimpotrivă scârbind așa zisa lume civilizată. Europa ne-a Îmbrățișat cu prudență și acum este cu ochii pe noi, nu ca să se mire de fantasticile schimbări, ci ca nu cumva ĂDoamne fereșteă, să o facem de râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ghetou, cu Îmbrăcăminte, ouă roșii, cozonaci, portocale și carne. A fost o premieră absolută, În acest loc părăsit de civilizație și, de aceea, năvala oamenilor, a avut forța unui uragan și vuietul vântului. Antoniu a asistat de pe margine la acest ,,cataclism,, , a Încercat chiar să potolească ,,furtuna,, , a făcut apel la calm și la demnitate, strigând că Dumnezeu are grijă de toți, dar vuietul a crescut paroxistic, iar păruielile și călcatul În picioare, s-au consumat fără să țină cont de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de toamnă, Leneșe, impertinente. Azi demult ieșit din... toamnă, Când cu alb vremea mă-nseamnă, Vin femei puțin decente, Leneșe, impertinente... Ca și frunzele de...toamnă... PANSEURI 1. CIRCULÂND.... PE CONTRASENS 1. A perdut pe toate planurile! Cauza? Un neiertător cataclism....sentimental! 2. Dată fiind abundența materialelor de construcție și au construit fiecare, înflăcărați, câte un castel...din nisip!. 3. Nici marii avari nu vor dormi confortabil, într-o casă...de bani! 4. Ce diferite sunt pe ansamblul lor, dar și
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
din apartamentul mirosind a varză În care membrii celor patru familii care Îl Împart se combină mereu pentru o nouă ceartă, tinzând să epuizeze toate variantele posibile pentru numărul dat de termeni? La patru, la șase, la opt generații de la cataclismul Marii Revoluții din Octombrie - câte generații trebuie să piară În frică și sărăcie până să ajungi la Mullova? Pentru că uite-o, ce incredibil a cântat. Și cât de Înduioșător de tânără arată. Vârsta eternă a eternei Ana Maria... Iarăși ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nebună după lucruri mărunte, dar purtătoare de o falsă strălucire, și cei Întrupați nu au nici cel mai mic răgaz pentru vegherea ființei... Toate semnele prevestesc că ființa este În mare pericol. Cine poate opri această autodistrugere!? Poate un mare cataclism! Nu-l doresc, dar universul are alte legi care nu țin cont de firul de nisip care a visat să devină pasăre cu aripi atât de mari și larg deschise... Încât să acopere tot cerul. Iată nimicnicia! Iată... N-am
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
a gândit la dragostea din oase și din carne și după care omul rămâne-aproape gol căci taurii plăcerii îl scutură în coarne. 8. Iubire, numai tu Această existență, clădită pe contraste pe zbuciumata liniște, pe-a patimii uzură, pe-atâtea cataclisme ce au loc în natură era să-ți strâmbe mersul pe ntinderile-i vaste; și-n numele tău noaptea mpărțea un fel de zgură trecută printr-o smoală care la orice pas te face să crezi că sunt cele mai bune
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
cel care e deja dus în salonul de nou-născuți, își amintește ușor, ușor, vorbind, că există în continuare și cu cealaltă parte a ei. Și uite-așa conversația asta unică, purtată ca după război, o salvează pur și simplu din cataclismul propriului corp „explodat“ - un cataclism fericit altfel - și pune la loc, împreună, diversele ei identități, le confirmă simultan și le dă voie să existe. Recunoștință se numește ceea ce simt pentru acel medic care m-a traversat podul mobil al nașterii
Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
în salonul de nou-născuți, își amintește ușor, ușor, vorbind, că există în continuare și cu cealaltă parte a ei. Și uite-așa conversația asta unică, purtată ca după război, o salvează pur și simplu din cataclismul propriului corp „explodat“ - un cataclism fericit altfel - și pune la loc, împreună, diversele ei identități, le confirmă simultan și le dă voie să existe. Recunoștință se numește ceea ce simt pentru acel medic care m-a traversat podul mobil al nașterii, neuitând pe partea cealaltă nimic
Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
vigilență încăpățânată până când în cele din urmă, cuceriți, ei au abandonat bucuriile lumii și dragostea femeilor pentru austeritatea anevoioasă a mănăstirii. Convertirea poate să se producă sub diferite forme și în chipuri diferite. La unii oameni e nevoie de un cataclism, cam așa cum o piatră poate fi sfărâmată de furia unui torent. La alții ea se produce treptat, după cum o piatră poate să fie roasă de căderea neîncetată a unei picături de apă. Strickland avea caracterul neabătut al unui fanatic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de sânge, vinele umflate, părul țepos. Avea gesturile scurte, iar vorba aspră, sacadată nu permitea nici o ezitare. După luptă, dragostea. Femeile de pe moșie veneau la porunca lui, fete sau neveste, fără împotrivire, ca și cum ai găsi nerod să te împotrivești unui cataclism. Le ținea câteva zile la dânsul, apoi le da drumul. Cine le cunoștea mai dinainte nu le mai recunoștea. Trupurile lor palpitând de tinerețe, sânii puternici, coapsele vânjoase, râsul sănătos, toate dispăreau. Ca niște umbre împovărate, mute, gălbui, își vedeau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
an se duce la Buzău la părinți și cumpără romane de vreo cinci sute de lei. Toate cărțile îl satisfac, pentru toți autorii are stimă, dar poate că preferă pe autorii tandri, ca firea lui blajină să poată vagabonda fără cataclisme. Și dacă, înspăimîntat de singurătate (iarna, mai ales, trebuie să fie cumplită aici, căci atunci pleacă toată lumea la Cavarna, și pescarii și madame Pitpalac, iar Mihali închide restaurantul: și astfel nu mai rămân decât vameșul și câțiva soldați, păzind cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
îndrăznea să privească acest adevăr în față și căuta să și-l facă mai acceptabil. Acest al doilea motiv contează mai ales, căci Ioana, când e nenorocită, nu mai are tăria să se îngrijească de mine, și deseori, văzând ce cataclisme produce asupra ei vreun reproș, rezultatul geloziei pe care numai ea îl cauzase, renunț la orice, și, ascunzând în fundul inimii disperarea, fac tot ce pot ca să o consolez. Dacă nu mi-aș arăta chinurile, aș putea afla orice, cu toate că punând
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mea, la sforțările ci nebune ca să mă uite odinioară, și ei nu știu nimic. Oricât de superficiali ar fi, tot nu mi se pare posibil așa ceva. E drept că sunt burghezi și nu s-au întîmplat între ei astfel de cataclisme.... Totuși, îi urăsc și dacă n-au știut și dacă au știut, căci în primul caz au denotat atâta miopie sau indiferență pentru Ioana, încît prietenia cu ei devine inutilă, iar dacă au știut tot, și mai târziu au păstrat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
observat lipsa din colecție a unui Coral de Bach, piesă de mare importanță. De multe ori l-am ascultat cu o puternică vibrație și brodând pe aceeași idee: "Ce stupizi sunt aceia care fac din Bach un abstract! Aici sunt cataclismele cele mai personale, țipetele interioare n-au nici o discreție." - Iarăși n-ai ținut seama de rugămintea mea! - Nu țiu seama când rugămintea nu e decât expresia celui maiferoce egoism! - Crezusem că ne-am înțeles! - Numai ca să închei discuția...- Și cui
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
e detailarea lor, ce nedreaptă mai ales, căci prin prea multe amănunte distrug o emoție. Și ce reduse sunt mijloacele noastre de exprimare față de stările sufletești. De câte ori afirmăm ceva fără o mie de paranteze, escamotăm. Ezitarea mea a apărut un cataclism pentru Ioana. Oricât i-aș fi explicat, îi distrusesem orice bucurie, și acum, dacă i-aș vorbi din nou, ea ar suferi iarăși, indiferent de câte s-au schimbat între noi, după cum un sensibil suferă după douăzeci de ani de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
zi, de mai multe ori, speranțe și apoi deznădejdi. Sau poate că alții suportă mai ușor aceste stări. Eu am impresia că mi-e bolnav tot sufletul din pricina nesiguranței, și aceasta e cauza că orice se transformă pentru mine în cataclism. Chiar și o scrisoare întîrziată cu o zi mă distruge. Aș prefera certitudinea cea mai gravă, căci până la urmă te deprinzi cu ea. - De aceea faci tot posibilul să escamotezi adevărul și să înde-părtezi cât mai mult aflarea lui. Dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fie iubit, dar e necesar în timpurile de deznădejde. Ada știe să se folosească bine de generozitatea lui. - Ce să fac? Întrebare pe care mi-o pun și eu deseori. Am egoismul să cred că numai în mine se petrec cataclisme. Uneori, la Cavarna, rămân singur în antreul de lângă bolnavă; doamna Axente nu poate părăsi pe Viky, domnul Axente citește vreun ziar și fetele sunt duse după cumpărături. Și atunci fac pasiențe și sunt așa de nenorocit și încurcat în atâtea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]