3,622 matches
-
sufere. Voiam să-l fac să înțeleagă, după expresia feței mele și după ton, că exprim ura oricărui licean pentru mutra lui stacojie. Sufocat de indignare, mă pregăteam să vorbesc, când simții cum o mână fierbinte mi se lasă pe ceafa. Cu coada ochiului, văzui un piept violet și, pe acest piept, o cruce de aur, ridicându-se și coborând sacadat. — Domnule Richard Sebastianovici, vă rog să mă scuzați că intervin, spuse preotul, a cărui față cârnă și bătrână mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
apucat să le spună. Dar cu cât privește mai mult tabla de șah, cu atât mai încordată i se face privirea, iar atenția îi cuprinde chipul precum apa sugativa. Cu ochii fixați pe tablă, jucătorul se încruntă, scărpinându-se la ceafa, își prinde nasul cu mâna sau își ridică sprâncenele întrebător, țuguindu-și sau mușcându-și buzele. Apoi chipul i se schimbă complet, furat de gânduri și liniștit. În sfârșit, pune punct efortului și se luminează de un zâmbet aprobator. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de femeie bătrână, mică și galbenă ca frunza toamnei, era îngrijorată și supărată. - Dar cu tine ce-i, băbătie, umbli în pâslari în plină vară? o întrebai eu, fără să ridic capul și simțind cum palpită o durere surdă între ceafă și pernă. - Tare mă dor picioarele, Vadicika, îmi răspunse ea cu glas rugător, apoi adăugă plină de interes, de asta m-ai chemat? Dând din cap mustrător și acoperindu-și gura cu palma, dădaca mă privea cu ochii ei plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vârful picioarelor), și urcatul în sanie, cu un tremur spăimos că sania o poate lua din loc iar eu pot să cad alături, și întoarcerea în camera plină de liniște și de căldură. Am senzația că mă strânge ceva în ceafă. Țin ochii mijiți ca un om care se deplasează rapid în întuneric și se teme să nu se lovească de ceva ascuțit. Dar nici clipitul din ochi, nici limpezirea imaginii obiectelor nu-mi aduc vreo ușurare. Închid ochii, însă pleoapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ladă ci un scoc din lemn întors cu fundul în sus. Era construit rudimentar din dulapi negeluiți putreziți pe alocuri, cu stinghii din loc în loc ca să-l întărească și leațuri subțiri bătute la distanțe egale pe fund. Se scărpină după ceafă privind în jur. Mai la deal, se afla o moviliță nu prea înaltă pe care crescuse o iarbă pipernicită. Se apropie de aceasta și scormoni cu piciorul. Sub stratul subțire de vegetație era numai pietriș mărunt și nisip. Ocoli grămada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Printre mineri bătrâni se vorbea de filoane cu grosimi de câțiva metri de aur curat ori amestecat cu argint. Iuliu nu văzuse așa ceva niciodată, dar îi credea pe cei mai în vârstă care spuneau asemenea istorii. Își dădu casca pe ceafă și porni spre ieșire. Trebuia să-și aducă uneltele și să înceapă neîntârziat lucrul. Nu mai putea să aștepte, comoara era acolo, iar el nu avea decât să pună mâna pe ea cât mai repede. Așa începuse totul. Mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prima dată zgomotul acela. Era un sunet grav, ca un geamăt ieșit din adânc. Putea să jure că venea din galeria unde lucra el. I se păru că muntele însuși oftase. Se opri în loc, simțind părul zbârlindu-i-se pe ceafă. Nu mai auzise niciodată așa ceva. Rămase nemișcat, ascultând cu urechile ciulite. Liniștea nu era tulburată decât de curgerea apei în pârâiașul ce trecea pe dedesubt. După câteva clipe inima îi veni la loc și porni mai departe spre abataj. Curentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întâmplase. Lanterna pierdută zăcea pe jos, încă aprinsă. O ridică și o băgă în buzunar. Așeză lada jos, chiar la baza peretelui pe care îl spărgea. Se urcă pe ea și privi din nou prin gaura de sub tavan. Simțea pe ceafa transpirată curentul de aer. Raza de lumină tot nu străbătea prea departe. Nu pricepea de ce se întâmplă lucrul acesta, dar și acolo totul părea în ordine. Pereții, atât cât putea să vadă, erau în regulă, nu se prăbușise nimic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu totul. 3 Farurile spintecau întunericul pădurii. În noaptea caldă de au gust, camionul gonea la vale pe panta muntelui. Coroanele copacilor se închideau deasupra drumului, dându-i senzația că merge printr-un tunel nesfârșit și întunecat. Își dădu pe ceafă șapca albastră ștergân du-și cu dosul palmei fruntea transpirată. Mergea prea repede, așa încât călcă ușor pedala de frână. Un geamăt de protest se auzi de la roțile peridocului plin ochi cu bușteni groși. Simți cum acesta îl împinge înainte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îndoială. Ceva mare și greu sărise foarte aproape, la numai câțiva pași depărtare. Auzise foarte clar și simțise totodată pământul tremurând. Apoi frunzele începură să foșnească, ca și cum cineva sau ceva se venea spre locul unde se afla el. Părul de pe ceafă i se zbârli, în timp ce un frison rece i se scurgea pe spinare. Nu mai avea scăpare. Să fugă, era prea târziu, nu avea nici o șansă să se îndepărteze de locul acela fără ca fiara să-l poată ajunge. Acum era sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el, întorcându-se de la fereastră. În cameră intră doamna Maria, mătușa prietenului său Traian, cu un zâmbet ce i se întindea pe toată fața. Era o femeie mărunțică și plinuță, cu părul strâns sub un batic legat peste cap, la ceafă. Pe fața ei rotundă, ochii negri fugeau în toate părțile. Purta o rochie de casă și era încinsă cu un șorț apretat cu danteluță pe margini. E gata masa! Ei, dar văd că n-ați apucat încă să vă faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Și atunci? întrebă Toma. Cred că altfel se petrecură lucrurile! Viteza cu care mergea era mică, de asta nu-i derapă peridocul. Cu asta sunt de acord, dar tot nu am aflat nimic în plus. Agentul își dădu cascheta pe ceafă și se scărpină în cap. Eu mă duc să aduc aparatul de fotografiat, spuse el, cred că trebuie să fotografiem urmele astea. Asta ar fi trebuit să faci de la început. Du-te și adu trusa criminalistică! Să încercăm să izolăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mi-a ieșit de fiecare dată. Nu mai spune! Și mă rog, unde ai aplicat-o tu, dacă nu ți-e cu supărare? La ce cazuri? Sunt curios să aflu. Vasilică își scoase chipiul și începu să se scarpine după ceafă. Oftă și spuse privind încurcat în pământ: Am avut două cazuri de furt. Zi mai departe! îl îndemnă Cristi văzând că acesta se oprise. Era vorba de o bicicletă. Dispăruse din curtea casei, unde o lăsase copilul iar părinții reclamară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ațintiți spre luminile din față, dorindu-și cu ardoare să ajungă cât mai repede în oraș. Nu mai era mult până acolo dar avea senzația că nu mai ajunge. În spate, sunetele erau tot mai puternice, zburlindu-i părul de pe ceafă. O teamă cumplită îl cuprinsese. Se lupta din răsputeri cu ceața ce părea că i se lipește de picioare. Apoi, negura începu să se subție, până ce dispăru de tot. Balustrada de fier forjat ce mărginea lacul se pierdea undeva în dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stătea în picioare. Dacă el nu-l dăduse de gol, atunci Calistrat în mod sigur ar fi băgat de seamă că se mai află cineva pe urmele lor. Ileana se îndepărtase puțin iar pe moșneag îl simțea suflându-i în ceafă. Grăbi pașii s-o ajungă. Acum ce ai de gând? Urci cu el până sus? Nu știu, ridică din umeri gânditoare femeia. Moș Calistrat se arătă nemulțumit de răspuns. Dacă e într-adevăr cine spui tu, trebuie să urce singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Aici, iarba făcuse loc unui covor gros de mușchi, în care piciorul se scufunda până la glezne. Se aplecă și luă în căușul palmelor puțină apă pe care o aruncă pe obraji. Își umezi fruntea și dădu cu apă și pe ceafă. Fără să știe de ce, avu grijă să nu spele zona unde îl sărutase Ileana. Acum își amintea și pricina pentru care venise acolo. Căuta bârlogul ucigașului. Trebuia să dea ocol vârfului în formă de piramidă ca să vadă dacă nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trase adânc aer în plămâni. Ochii îi avea încă închiși dar, în sfârșit, respira. Bucuros că reușise să-l readucă în simțiri, inspectorul se opri și așteptă câteva clipe. Văzând că acesta nu face nici o mișcare, își băgă brațul sub ceafa bătrânului, ridicându-i capul și lovindu-l ușor peste obraji. Calistrat! îl strigă Toma, zgâlțâindu-l ușor. Ei, Moș Calistrat, s-a terminat, bestia a plecat, revino-ți! No, nu-i nevoie să strigi, șopti bătrânul, nu sunt surd, Cristi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că nu fusese înspăimântat, dimpotrivă, fuseseră destule împrejurări în care teama îl copleșise. Însă niciodată nu se simțise atât de înfricoșat ca acum. Ceea ce vedea, era de-a dreptul imposibil și tocmai din acest motiv părul i se zbârlise pe ceafă. Lumina cenușie a zorilor era destul de puternică acum, pentru ca Godunov să poată vedea bine ce se petrece în fața sa. Nu era acolo nici o frânghie pe care bătrânul să se poată cățăra, ori care să-l tragă în sus. Boris își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
așa ceva, împleti un nod alunecător la unul dintre capete, verificând apoi dacă acesta glisează ușor de-a lungul firului. Ridică capul bătrânului din poziția nefirească în care se afla, petrecând lațul peste acesta. Se asigură că nodul se află la ceafă, după care trase de frânghie cu putere, până ce trupul lui Calistrat ajunse cu tălpile la două palme de pământ. Legă bine frânghia de tulpină, trăgând apoi de aceasta ca să se asigure că nu se desface. Făcu doi pași în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de jur împrejurul peșterii vâlvei. Îl subestimase și iată că acum fuseseră prinși. Strânse cu putere toiagul în mâna dreaptă, ridicându-l ușor de la pământ. Se concentră asupra omului îmbrăcat în negru. Trase aer în piept, pregătindu-se să vorbească. Lovitura în ceafă se abătu fulgerător asupra lui. Scăpă toiagul din mâini și se prăbuși moale la pământ. 33 Vino imediat la mine! rosti răspicat Vlad Mihailovici în telefonul mobil. Privea pe fereastra biroului său când camioneta cu care sosise Boris își făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
celălalt nu l-am mai văzut, dar cred că se cunosc. Când Nikolai l-a pocnit în creștet, bătrânul a sărit ca un leu să-l apere. Nu s-a potolit decât atunci când l-au trosnit cu patul armei în ceafă. Câteva clipe, Vlad rămase pe gânduri. Presimțirea lui se dovedea întemeiată. Nu era de loc bine că poliția intrase pe fir. Încă nu știa cât de multe aflaseră cei doi, însă era nevoit să ia în calcul cea mai pesimistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vedea. Valuri de fum gros, negru ca noaptea, se scurgeau de acolo, apropiindu-se de podul de lemn. O ură fără margini venea dinspre negura aceea. Pielea i se făcu de găină, în timp ce puținul păr pe care îl avea pe ceafă i se zbârli pe loc. Spaima îl copleșea, paralizându-l. Simțea un imbold de neoprit să se lase la pământ și, așa ghemuit, să aștepte acolo până ce trecea pericolul. Cu un efort supraomenesc, se scutură și păși dincolo de intrare, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care la început nici nu-l băgă în seamă. Pământul pe care călca prinsese să vibreze slab. Se pregătea să plece când muntele gemu sinistru. Înțelese pe loc ce se întâmplă, bestia nu plecase nicăieri, era tot acolo. Părul de pe ceafă i se zbârli pe loc, în timp ce un tremur nervos îl cuprinse. Se răsuci pe călcâie și o zbughi spre mașină. Se aruncă în spatele volanului, pregătit să fugă în trombă. Ceva îl ținea însă pe loc, nici el nu știa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai gândească la camera de filmat. Nu era mare pagubă, avea tot timpul din lume s-o facă mai târziu, numai de s-ar vedea odată plecat din fundul aceasta de lume. 35 Un piron înroșit în foc îi străpungea ceafa în fiecare scundă. În urechi auzea un vâjâit continuu, întrerupt de pulsații ritmice care îl făceau să creadă că îi plesnește capul. Cristian gemu slab și se întoarse pe o parte. Era întins pe jos, într-o încăpere întunecoasă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la legăturile mele, poate reușim să ne eliberăm. Folosindu-se de peretele de care era rezemat și împingând puternic cu picioarele în podea, inspectorul încercă să se ridice de la pământ. Nu era de loc ușor, mai ales că durerea din ceafă nu-i dădea de loc pace. Reuși cu greu să stea în picioare. Se apropie de socrul său, întorcându-se cu spatele la acesta. No, dragule, nu cred că pot face ceva! oftă Pop, după câteva clipe. N-am văzut de când sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]