1,217 matches
-
funcția de președinte al Cehoslovaciei de două ori, în perioadele 1935-1938 și 1939-1948. El a fost, de asemenea, ministru al afacerilor externe (1918-1935), prim-ministru al Cehoslovaciei (1921-1922) și președinte al Cehoslovaciei în exil (1939-1945). Membru al Partidului Social Național Cehoslovac, el a fost cunoscut ca un priceput diplomat. s-a născut într-o familie de țărani din orășelul Kožlany (în provincia Boemia a Austro-Ungariei) la 28 mai 1884. Fratele său era politicianul cehoslovac Vojta Beneš. Nepotul său Bohuš Beneš, diplomat
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
exil (1939-1945). Membru al Partidului Social Național Cehoslovac, el a fost cunoscut ca un priceput diplomat. s-a născut într-o familie de țărani din orășelul Kožlany (în provincia Boemia a Austro-Ungariei) la 28 mai 1884. Fratele său era politicianul cehoslovac Vojta Beneš. Nepotul său Bohuš Beneš, diplomat și fiu al fratelui său, Václav, a fost tatăl lui Emilie Benes Brzezinski și Václav E. Beneš, un matematician ceh-american. Beneš a petrecut o mare parte din tinerețea sa în districtul Vinohrady al
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
numit „Maffia”. În septembrie 1915, a plecat în exil la Paris și a depus eforturi diplomatice complexe pentru a obține recunoașterea de către Franța și Marea Britanie a mișcării de independență a Cehoslovaciei. În perioada 1916-1918 a fost secretar al Consiliului Național Cehoslovac de la Paris și ministru de interne și de externe în guvernul cehoslovac provizoriu. În mai 1918, Beneš, Tomáš Garrigue Masaryk și Milan Rastislav Štefánik au depus eforturi pentru organizarea unei armate cehoslovace care să lupte de partea Aliaților Occidentali, au
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
a depus eforturi diplomatice complexe pentru a obține recunoașterea de către Franța și Marea Britanie a mișcării de independență a Cehoslovaciei. În perioada 1916-1918 a fost secretar al Consiliului Național Cehoslovac de la Paris și ministru de interne și de externe în guvernul cehoslovac provizoriu. În mai 1918, Beneš, Tomáš Garrigue Masaryk și Milan Rastislav Štefánik au depus eforturi pentru organizarea unei armate cehoslovace care să lupte de partea Aliaților Occidentali, au recrutat voluntari cehi și slovaci capabili să meargă pe front, precum și din
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
perioada 1916-1918 a fost secretar al Consiliului Național Cehoslovac de la Paris și ministru de interne și de externe în guvernul cehoslovac provizoriu. În mai 1918, Beneš, Tomáš Garrigue Masaryk și Milan Rastislav Štefánik au depus eforturi pentru organizarea unei armate cehoslovace care să lupte de partea Aliaților Occidentali, au recrutat voluntari cehi și slovaci capabili să meargă pe front, precum și din rândul numeroasei populații emigrate în Statele Unite ale Americii, care ajunsese să fie mai mare de 1.500.000 de persoane
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
perioada 1927-1928). El a fost o personalitate renumită și influentă la conferințele internaționale, precum cele de la Genova din 1922, de la Locarno în 1925, de la Haga în 1930 și de la Lausanne în 1932. Beneš a fost membru al Partidului Social Național Cehoslovac (ce s-a numit până în 1925 Partidul Social Cehoslovac) și un militant puternic pentru unitatea cehoslovacă - el nu i-a considerat pe cehi și pe slovaci ca fiind etnii separate. Când președintele Tomáš Masaryk s-a retras în 1935, Beneš
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
influentă la conferințele internaționale, precum cele de la Genova din 1922, de la Locarno în 1925, de la Haga în 1930 și de la Lausanne în 1932. Beneš a fost membru al Partidului Social Național Cehoslovac (ce s-a numit până în 1925 Partidul Social Cehoslovac) și un militant puternic pentru unitatea cehoslovacă - el nu i-a considerat pe cehi și pe slovaci ca fiind etnii separate. Când președintele Tomáš Masaryk s-a retras în 1935, Beneš a fost alegerea evidentă ca succesor al său. El
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
Genova din 1922, de la Locarno în 1925, de la Haga în 1930 și de la Lausanne în 1932. Beneš a fost membru al Partidului Social Național Cehoslovac (ce s-a numit până în 1925 Partidul Social Cehoslovac) și un militant puternic pentru unitatea cehoslovacă - el nu i-a considerat pe cehi și pe slovaci ca fiind etnii separate. Când președintele Tomáš Masaryk s-a retras în 1935, Beneš a fost alegerea evidentă ca succesor al său. El s-a opus pretențiilor Germaniei Naziste din
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
lui Hácha a fost forțat să permită ocuparea de către germani a restului teritoriului ceh. (Slovakia își declarase independența sa până atunci.) La 22 octombrie 1938 Beneš a plecat în exil la Putney, Londra. În octombrie 1939 el a organizat Comitetul Cehoslovac de Eliberare Națională. În noiembrie 1940, în urma Bombardării Londrei, Beneš, soția lui, nepoatele lor și personajul domestic s-au mutat la mănăstirea de la Aston Abbotts lângă Aylesbury, în Buckinghamshire. Personalul de la biroul său, inclusiv secretarul Edvard Táborský și șeful său
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
șeful său de personal Jaromír Smutný, s-au mutat în vechiul conac din satul vecin Wingrave, în timp ce serviciul de informații militare a personalului condus de František Moravec a fost relocat în satul apropiat Addington. În 1940, Marea Britanie a recunoscut Comitetul Cehoslovac de Eliberare Națională ca guvernul cehoslovac în exil, cu Jan Šrámek ca prim-ministru și Beneš ca președinte. În recuperarea președinției, Beneš a susținut că demisia lui din 1938 a fost depusă în urma presiunilor și era, prin urmare, nulă. În
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
s-au mutat în vechiul conac din satul vecin Wingrave, în timp ce serviciul de informații militare a personalului condus de František Moravec a fost relocat în satul apropiat Addington. În 1940, Marea Britanie a recunoscut Comitetul Cehoslovac de Eliberare Națională ca guvernul cehoslovac în exil, cu Jan Šrámek ca prim-ministru și Beneš ca președinte. În recuperarea președinției, Beneš a susținut că demisia lui din 1938 a fost depusă în urma presiunilor și era, prin urmare, nulă. În 1941 Beneš și František Moravec au
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
care se crea un cadru juridic național de pierdere a cetățeniei și de expropriere a proprietăților a aproximativ trei milioane de germani și maghiari. Au fost deportați din Cehoslovacia etnici unguri și germani. 2,4 milioane de germani, foști cetățeni cehoslovaci urmau să fie deportați în Germania și Austria prin decretul publicat pe 5 aprilie 1945. Așa numitul "Tribunal al poporului" i-a găsit vinovați de colaborare cu naziștii pe nemții și maghiarii care au renunțat la cetățenia cehoslovacă și au
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
foști cetățeni cehoslovaci urmau să fie deportați în Germania și Austria prin decretul publicat pe 5 aprilie 1945. Așa numitul "Tribunal al poporului" i-a găsit vinovați de colaborare cu naziștii pe nemții și maghiarii care au renunțat la cetățenia cehoslovacă și au trădat Cehoslovacia. În consecință le-au fost confiscate averile, li s-a anulat cetățenia (au rămas cu cetățenia germană) și au fost deportați ca cetățeni străini. Aproape 75.000 de etnici unguri au fost transportați cu trenul în
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
a transformat în 1948 în filiala slovacă a Partidului Comunist din Cehoslovacia (KSČ). După război, el a urcat în mod constant în ierarhia de conducere a Cehoslovaciei Comuniste. A fost în perioada 1951-1955 membru al Adunării Naționale, parlamentul Republicii Socialiste Cehoslovace. În 1953 a fost trimis la Colegiul Politic din Moscova, pe care l-a absolvit în 1958. În 1955 a devenit membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Slovac, iar în 1962 membru al Prezidiului. În 1958 a fost ales
Alexander Dubček () [Corola-website/Science/302947_a_304276]
-
discuțiile referitoare la liberalizare, federalizare și democratizare, scrise de sctiitorii cei mai progresiști și controversați - atât slovaci, cât și cehi. "Kultúrny život" a devenit în consecință prima publicație slovacă ce a obținut o răspândire largă în rândul cehilor. Economia planificată cehoslovacă a intrat în anii 1960 într-o criză gravă, iar impunerea unui control central de la Praga i-a dezamăgit pe comuniștii locali, în timp ce programul de destalinizare a provocat și mai multă neliniște. În octombrie 1967 o parte din reformatori, în
Alexander Dubček () [Corola-website/Science/302947_a_304276]
-
devenit refrenul popular al demonstrațiilor studențești din această perioadă. Dubček s-a găsit el însuși într-o poziție tot mai fragilă. Programul de reformă a luat amploare, determinând presiuni pentru o mai mare liberalizare și democratizare. În același timp, comuniștii cehoslovaci adepți ai liniei dure și conducătorii celorlalte țări membre ale Pactului de la Varșovia l-au presat pe Dubček să țină în frâu Primăvara de la Praga. Deși Dubček a dorit să coordoneze mișcarea reformistă, el a refuzat să recurgă la aplicarea
Alexander Dubček () [Corola-website/Science/302947_a_304276]
-
șansă de a continua activitatea pe care o începuse cu 20 de ani mai devreme și punând tot ce era greșit în vina guvernelor comuniste din ultima perioadă; de această dată, protestatarii din Praga nu au mai sprijinit conducerea comunistă cehoslovacă sau economia planificată. Mai târziu în acea noapte, Dubček se afla împreună cu Havel pe scena teatrului Laterna Magika, sediul central al Forumului Civic, atunci când întreaga conducere a Partidului Comunist a demisionat, eveniment ce a marcat sfârșitul regimului comunist în Cehoslovacia
Alexander Dubček () [Corola-website/Science/302947_a_304276]
-
se afla împreună cu Havel pe scena teatrului Laterna Magika, sediul central al Forumului Civic, atunci când întreaga conducere a Partidului Comunist a demisionat, eveniment ce a marcat sfârșitul regimului comunist în Cehoslovacia. Dubček a fost ales președinte al Adunării Federale (Parlamentul Cehoslovac)în 28 decembrie 1989 și reales în 1990 și 1992. În momentul răsturnării conducerii comuniste, Dubček a descris Revoluția de Catifea ca o victorie a "ideii socialismului uman" pe care o promovase el. În 1990 a primit Premiul Umanist Internațional
Alexander Dubček () [Corola-website/Science/302947_a_304276]
-
călătorie în Statele Unite ale Americii. În 1992 el a devenit conducătorul Partidului Social-Democrat din Slovacia și a reprezentat acel partid în Adunarea Federală a Cehoslovaciei. La acel moment, Dubček a sprijinit pasiv unirea teritoriilor cehe și slovace într-o federație cehoslovacă împotriva înființării unui stat slovac independent. Dubček a murit pe 7 noiembrie 1992, ca urmare a rănilor suferite într-un accident de mașină care a avut loc la 1 septembrie pe autostrada cehă D1, în apropiere de Humpolec. El a
Alexander Dubček () [Corola-website/Science/302947_a_304276]
-
germanii originari din zonă au fost considerați "autohtoni", mai mult, au primit ajutorul statului în domeniul economic sau al învățământului public. Statutul lor de minoritate etnică a fost acceptat în 1955. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, președintele cehoslovac Edvard Beneš a fost apărătorul unei politici de tratare "fără milă" a germanilor, el indicând că "problema germană" trebuie rezolvată prin transferul de populație. Declarațiile sale au înrăutățit sentimentele cehoslovacilor de rând față de populația germană. Chiar înainte de anexarea de către Germania
Strămutarea și expulzarea germanilor după al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304521_a_305850]
-
în poloneză: "Niemcy Sudeccy"). Din punct de vedere politic, regiunea a aparținut Imperiului Austriac până în 1918, din 1918 până în 1938 Cehoslovaciei, din 1938 până în 1945 Germaniei, iar din 1945 până în 1993 din nou Cehoslovaciei. După anul 1993, odată cu dizolvarea statului cehoslovac, regiunea Sudeților este parte a Republicii Cehe. Denumirea a încetat însă să mai fie folosit după expulzarea a aproape întregii populații de etnie germană din Cehoslovacia în 1946. Din punct de vedere istoric, teritoriile cunoscute mai târziu ca Sudetenland au
Sudetenland () [Corola-website/Science/304647_a_305976]
-
tuturor regiunilor locuite de etnicii germani într-o nouă republică Austria Germană, care, la rândul ei urma să se unească cu Germania. Au fost stabilite patru guvernorate și unitățile teritoriale respective: Aceste patru unități administrative au fost desființate de trupele cehoslovace în același an. Anumite colectivități minoritare germane din Moravia, inclusiv cele din Brno, Jihlava și Olomouc, au încercat de asemenea să proclame unirea cu Austria Germană, dar au eșuat în tentativa lor. Tratatul de Saint-Germain din 1919 consfințea formarea noului
Sudetenland () [Corola-website/Science/304647_a_305976]
-
același an. Anumite colectivități minoritare germane din Moravia, inclusiv cele din Brno, Jihlava și Olomouc, au încercat de asemenea să proclame unirea cu Austria Germană, dar au eșuat în tentativa lor. Tratatul de Saint-Germain din 1919 consfințea formarea noului stat cehoslovac, care includea și teritoriile locuite de minoritatea germană. În conformitate cu rezultatele recensământului din 1921, în toată Cehoslovacia trăiau 3.123.000 de germani, adică 23,4% din întreaga populație. Controversele dintre cehi și minoritatea germană, (minoritate națională care reprezenta majoritate relativă
Sudetenland () [Corola-website/Science/304647_a_305976]
-
târziu al Sudetendeutsche Partei (SdP)), și programele lor radicale au câștigat o uriașă popularitate în rândul populației germane din Cehoslovacia. După 1933, Partidul Național Socialist al Germanilor Sudeți (SdP) a dus o politică de escaladare a conflictului cu autoritățile statului cehoslovac. Liderul partidului, Konrad Henlein, avea o înțelegere secretă cu Partidul Nazist la putere în Germania și făcea noi și noi cereri greu de satisfăcut de autoritățile centrale, astfel încât Hitler să poată să aibă justificarea intervenției în conflict. Imediat după "Anschluss
Sudetenland () [Corola-website/Science/304647_a_305976]
-
Al treilea Reich) din martie 1938, Hitler s-a autoproclamat apărătorul etnicilor germani trăitori în Cehoslovacia, declanșând "Criza Sudeților". Naziștii, împreună cu aliații lor germani din Sudeți, cereau încorporarea regiunii în Germania Nazistă, pentru a-i salva de opresiune pe germanii cehoslovaci. În vreme ce guvernul cehoslocac a hotărât mobilizarea armatei, puterile apusene au făcut presiuni asupra autorităților de la Praga să accepte cererile naziste, sperând astfel că se va reuși evitarea izbucnirii unui război general prin politica împăciutoristă. Primul ministru britanic Neville Chamberlain s-
Sudetenland () [Corola-website/Science/304647_a_305976]