2,711 matches
-
8 grade, nu ne așteaptă o perspectivă foarte veselă. Întâmplarea cu ucraineanul dispărut e, se pare, reală. Aceasta dă foc zvonurilor. Se fac tot felul de speculații. Unii îi atribuie ucraineanului o identitate ocultă. Lângă vaporul nostru e ancorat la chei un vas libian. Cineva arată vasul libian cu degetul. "Ucraineanul" ar fi acolo. La etaj sunt cabine și în cală s-ar afla arme pentru Geddafi. Ne strângem greu, ca de obicei, deși avem puțin timp la dispoziție. Ni s-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
acum nu s-au luat niciodată asemenea precauții. Aceasta ne aruncă într-o stare de excitație nervoasă și mai mare. Nu mai suntem nici măcar melancolici că ne apropiem de finalul croazierei. Toată lumea vrea să pună, cât mai repede, piciorul pe cheiul de la Pireu. Să ajungem pe "teren sigur". Discuțiile sunt crispate, iar privirile lunecă, mereu, spre geam pentru a vedea cum mai arată valurile. Nu sunt prea înalte, deocamdată. Dar n-am ieșit, încă, din golf. Vom afla după ce vom ajunge
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
aceasta, un moft. Pentru a te purta ca Don Quijote, nu ajunge să vrei. Trebuie să poți transforma iluziile în unică realitate. Miercuri 23 noiembrie Zăpăceală și confuzie când sosim la Pireu și ne despărțim de "Lumea Renașterii", coborîndu-ne bagajele pe chei. Mergem la Delfi? S-a aranjat? Dar unde sunt autocarele promise? Cineva zice că ar fi vorba de un singur autocar. Dar sunt multe autocare în parking și nimeni nu ne îndrumă la cel "bun". O parte dintre români se
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
un adjectiv pe care nu l-am mai auzit de multă vreme. Tocmai de când am plecat din Paris, și sunt ani de atunci. Dar inima își are memoria ei, și-mi amintesc foarte bine de frumoasa noastră capitală și de cheiurile sale. Parisul nu-i altceva decât o iluzie, un superb decor locuit de patru milioane de umbre. Aproape cinci milioane, la ultimul recensământ? Pesemne au mai făcut pui. Nu m-aș mira. Întotdeauna am fost de părere că două sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
ceva. Și totuși... Vedeți, dragă domnule, era o frumoasă seară de toamnă, caldă în oraș, umedă deasupra Senei. Se lăsa noaptea, cerul era încă luminat la apus, dar începea să se întunece, felinarele aveau o strălucire palidă. Urcam încet pe chei, pe malul stâng al Senei, către Podul Artelor. Fluviul licărea ușor între prăvăliile închise ale anticarilor. Pe chei era lume puțină: Parisul cina la acea oră. Călcam pe frunzele galbene și prăfuite care aminteau încă de vară. Cerul se acoperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
Se lăsa noaptea, cerul era încă luminat la apus, dar începea să se întunece, felinarele aveau o strălucire palidă. Urcam încet pe chei, pe malul stâng al Senei, către Podul Artelor. Fluviul licărea ușor între prăvăliile închise ale anticarilor. Pe chei era lume puțină: Parisul cina la acea oră. Călcam pe frunzele galbene și prăfuite care aminteau încă de vară. Cerul se acoperea treptat cu stele, pe care le zăream doar la răstimpuri, atât cât mă aflam între două felinare. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
râsul acela nu avea nimic misterios în el, era un râs sănătos și firesc, aproape prietenos, care nu făcea decât să pună lucrurile la locul lor. Curând, de altminteri, n-am mai auzit nimic. Am luat-o din nou pe chei, am apucat-o pe strada Dauphine, mi-am cumpărat țigări, deși n-aveam nevoie. Eram buimăcit, respiram cu greutate. Seara i-am telefonat unui prieten, care lipsea însă de-acasă. Șovăiam dacă să mai ies sau nu, când deodată am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
uneori la acel râs. Din când în când mi se părea că-l aud răsunând undeva în mine. Dar de obicei mă gândeam, și fără nici o greutate, la altceva. Trebuie totuși să recunosc că n-am mai pus piciorul pe cheiurile Parisului. Când treceam pe acolo, în mașină sau în autobuz, în mine se făcea tăcere. Cred că așteptam ceva. Treceam peste Sena, nu se întâmpla nimic și respiram ușurat. Tot pe atunci am avut și o seamă de neplăceri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
negru. Între părul întunecat și gulerul mantoului i se zărea doar ceafa, proaspătă și umedă, la care n-am rămas nesimțitor. Dar, după o clipă de șovăială, mi-am văzut de drum. Ajuns la capătul podului, am apucat-o pe chei, în direcția cartierului Saint-Michel, unde locuiam. Străbătusem cam cincizeci de metri, când am auzit zgomotul ― care, în ciuda distanței, mi s-a părut asurzitor în liniștea nopții ― unui trup ce se prăbușește în apă. M-am oprit brusc, dar nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
din aceeași tagmă! Nu semănăm oare toți unii cu alții, vorbind întruna fără a ne adresa nimănui, punându-ne mereu aceleași întrebări, deși cunoaștem dinainte răspunsul? Atunci, povestiți-mi, vă rog, ce vi s-a întâmplat într-o seară pe cheiurile Senei și cum ați izbutit să nu vă riscați niciodată viața. Rostiți cuvintele care, de ani de zile, răsună neîncetat în nopțile mele, și pe care le voi spune, în sfârșit, prin gura dumneavoastră: "O, tânără fată, aruncă-te încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
avea despre dânsul o impresie mai justă, deși cam cu prea multă imaginație. Când îl vedea, apărând și dispărând de după o ușă, ia Rirni, ii da o tresărire, ca și cum se strecura acolo un apaș, ce avea în buzunarul vestonului scurt chei pentru orice sertare, dar ÎÎLI se servea de ele, ci invita gazda să le deschidă singură. Când îi intîlnea neașteptat la colț de stradă, ii părea un haiduc modern a cărui pădure e orașul. Lică se încadra destul ele bine
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
să spună asta, fiindcă acum era Într-adevăr tristă. Din fericire Vlăjganul interveni, o iubea atît de mult, „la naiba!“ exclamă, privindu-și mîinile. Și altădată de Crăciun Puicuța se pornise să vorbească despre pruncul Iisus și așa Începuse un chei monstru, din alea care-l strică și pe Dumnezeu... Era o fată grozavă de petreceri... — Nu-i vorba de nici o nostalgie, Îi explică Vlăjganul lui Lester; adevărul e că sînt niște reminiscențe. Lang nu Înțelese ce era cu reminiscențele și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
puștoaica ce ți-a aruncat o privire într-un troleibuz aglomerat, și pe care n-ai mai văzut-o de-atunci niciodată. Mi-am adus aminte de Ester (care în povestirea mea „REM“, scrisă pe când ne plimbam de mână pe cheiul Dâmboviței în fie care noapte, este cea care, deghi zată-n bărbat, a săru tat-o pentru prima oară pe eroina numită acolo Nana, și pe care nici nu mai știu cum o chema în realitate) cu câteva zile-n urmă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ca de păcură în flăcări, o apucă de păr pe femeie. O privi în ochi rânjind, o mușcă sălbatic de buzele învinețite și, parcă din aceeași mișcare, îi reteză beregata cu șișul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dâmboviței, unde i se șterseră urmele. O găsiră în zori, cu rochia muiată în sânge, și cântărețul, care deja răscolise orașul toată noaptea, după ea, fu imediat anunțat. La comisariat, poves tea mai târziu polițistul de gardă din acea zi
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
vină. Mark stătea țeapăn, un cadavru deja. Ei m-au scos de pe șosea. Găină cap de capră. M-au lăsat să mor. Măcar acum știu, în sfârșit, că am murit. Karin își aruncă haina pe ea, scotocind în poșetă după chei. Îi arăt eu anchetă. Căută ușa pe dibuite. Precipitându-se, și-o deschise în față și se lovi la buză. Mark se ridică de pe canapea. Vin cu tine. Nu! Se răsuci, furioasă, îngrozindu-se până și pe sine. Nu. Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fapte bune. Se spune că fiecare om este o taină pentru celălalt, iar cuvintele sunt șoapte ale sufletului și minții noastre. Există cuvinte vii și cuvinte moarte. Rostim cuvinte cu direcție și cuvinte fără rost. Folosim cuvinte pe post de chei în diferite situații. Poti dărâma un perete, arde o carte, zgâria o marmură, însă nu prea poți șterge urma unui cuvânt în inima cuiva, căci cuvintele pe care le rostim ajung mult mai departe decât putem ajunge noi. Cuvintele nu
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
Preotul este ca umbra la soare Care însemnează și urmează mișcarea luminii, Lumină care este Cristos în fapte și cuvinte. Preotul este ca o privighetoare Pe care pământul înviat primăvara Lăudând invită la-nălțare-n zbor. Preotul ca fluviul îndreaptă Spre acel chei, o moarte, unde este eternul. Pentru că pământul este numai trecere și încercări. Preotul este ca o cascadă: Sosește apa, în timp ce se prăbușește, Pierdut în umilință pentru o astfel de chemare. Preotul este ca vela în vânt. Susținută de catarg e
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ar fi, pe lîngă culori și strălucire, îmi amintesc o anume imagine care mi-a lăsat o impresie de neșters. După-amiaza se apropia de sfîrșit, se făcuse deja mai liniște pe rîu și pe străzile dimprejur. Merseserăm de-a lungul cheiului și urcaserăm scările podului cu felinare din fier forjat, podul care leagă grandios și elegant casele mari de pe malul liniștit al rîului cu orașul. Ne-am oprit la jumătatea podului. Tatăl meu m-a ridicat pe umeri și m-a
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
în vreme ce mă înroșeam năprasnic. Puterea statică se potrivea cel mai bine casei noastre. Pereții camerei mele erau prea subțiri pentru sărituri, iar camera prea îngustă pentru a excuta mișcări precum moara de vînt, cu brațele. După-amiezile petreceam mult timp pe chei, privind sute de oameni alunecînd pe suprafața înghețată. Rîul devenise un cu totul altfel de loc, mai mult o sală a vreunui palat decît un peisaj. Dobîndise chiar sunetul unei astfel de încăperi: scrîșnetul patinelor în aerul uscat ar fi
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
cîrmaci unuia de vîrsta noastră, un băiat mic și plinuț care a fost încîntat să țină un megafon de alamă în dreptul gurii și să contorizeze fiecare dintre loviturile noastre în parte. Acum mergea alături de noi, pe bicicletă, de-a lungul cheiului. Fără jachetă, îmbrăcat numai într-o haină. Apoi, într-o altă zi, numai în cămașă cu mînecile suflecate. Țin minte acea zi, pentru că fără nici o explicație ori anunț, am văzut dintr-o dată pe altcineva pedalînd alături de el, cineva care contrasta
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
apa era oprită, așa că, după ultimul exercițiu, plecam direct acasă. David își încăleca bicicleta englezească, și, în vreme ce se îndepărta, striga un scurt rămas-bun. Îmi puneam jacheta peste costumul din lînă și, strîngîndu-mi gulerul cu o mînă, mergeam de-a lungul cheiului, peste pod, pe Smaragdstraat, făceam colțul și intram pe ușa din față. În vreme ce duceam la gură hrana care fusese păstrată caldă pentru mine, pe plită, încheieturile și antebrațele încă îmi tremurau de la efort. În pat, îmi trăgeam pătura aspră peste
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
menirea de a tenta călătorii ieșiți din gara din apropiere să traverseze spre hotel. Chiar de la distanță se vedea o mică casetă luminoasă "Café-Restaurant Eden Hotel". Cît de deosebite erau diferitele părți ale orașului. Cartierul nostru de cărămidă. Canalele elegante. Cheiurile și docurile. Cartierul de vile care încercuia parcul. Și aici, locul prin care oameni din provincie cu valize și bagaje, dar și călători de pretutindeni cu un hamal în urma lor, soseau în oraș, adunîndu-se spre ieșirea din gară înainte de a
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
vedeam o altă față, linia de îngrijorare și frică gravată în jurul colțurilor gurii ei era înlocuită de un zîmbet blînd plin de încredere. Mîncam felurile pe care le pregătise pentru mine, dar gustam altceva. Priveam la liniile de tramvai de pe chei și vedeam nu niște trasee ferme, ci sclipirea a nenumărate posibilități, destinații din oricare colț din oraș. Iar cînd mă lungeam, seara, în pat, ascultam pentru multă vreme sunetele casei și ale orașului, și auzeam chiar sunete care nu se
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și cu clădiri mari de piatră. Am văzut doar cîțiva oameni și nici urmă de mașini. Dincolo de acoperișuri erau șiruri de macarale cu carcase metalice printre ele. Trenul se îndrepta spre acestea, traversînd podul de peste apă. Fluviul era lat, cu cheiuri din piatră, iar pe fund era noroi crăpat de culoare kaki; un curent întunecat și îngust curgea în zigzag pe mijloc. Asta m-a îngrijorat. Am simțit, și încă am sentimentul acesta, că un fluviu ar trebui să arate altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se trezi brusc cînd auzi un sunet alintător la urechi. O clipă i se păru că-i vocea mamei care-i cîntă, apoi recunoscu zgomotul cascadei. Cerul se înseninase și răsărise o lună uluitoare. Deși nu era plină, lumina îndeajuns cheiul canalului de peste drum, poarta și cărarea cu cenușă. Se îndreptă vesel și temător spre poartă și urcă poteca auzind cum sunetul acela de alinare crește pînă ajunge la intensitatea ca de tunet a apei dinn cascadă. Mai multe stele tremurătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]