1,017 matches
-
de buruieni, toate corzile erau legate pe araci și strugurii, mari și rubinii de copți ce erau, atârnau unul lângă altul. Când am văzut atâta bogăție, m-am săturat de struguri numai privindu-i. Am mâncat un strugurel, am mai ciupit de ici, de colo câte o bobiță și asta a fost tot. Și-mi era ciudă, pentru că îmi pusesem în gând să profit de ocazie și să mănânc mulți, să fac o burtă zdravănă de struguri. Mi se lipeau degetele
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
la Roca, pe strada Socola. Țuți mergea cu mine. Încălzeam bănuții în palmă, să nu-i pierd. Îmi dădea pâinea mare, rotundă și fierbinte și ajungeam cu ea acasă ciupită bine. Oricât de sătul să fi fost și tot o ciupeai, atât era de apetisantă, acel miros de pâine de grâu îți sfredelea stomacul și mintea. Lângă Roca era un teren cu iarbă unde jucam fotbal cu o minge de cârpă, apoi cu una de crep negru, luat de la roțile de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ameliora cât de cât suferința. Zis și făcut. A făcut exact ce-și plănuise, dar Zeus, care era un tiran și un despot, l-a pedepsit înlănțuindul pe o stâncă din munții Caucaz și a trimis un vultur care-i ciupea în fiecare zi din ficat. Adică de ce a făcut Zeus așa? De ce, după el, zeii aveau dreptul la tot binele și armonia din lume, iar oamenii de pe Pământ nu? Și de ce s-a perpetuat și amplificat aceste suferințe omenești până
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
îmi năvălea în gură și nu știam ce să fac cu ea. Cu cât o 161 scuipam, cu atât năvălea mai multă, de parcă se rupsese zăgazurile în mine. Apoi, până acasă, imaginându-mi că această pâine era o cobză, o ciupeam și iar o ciupeam, începând de la cojițele din cele două laturi ale pâinii și continuând cu coaja din jurul ei. Normal că înghițeam totul, nu înainte de a ține acele minuscule bucățele îndelung în gură, să-i simt gustul dulce, gustul pâinii
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și nu știam ce să fac cu ea. Cu cât o 161 scuipam, cu atât năvălea mai multă, de parcă se rupsese zăgazurile în mine. Apoi, până acasă, imaginându-mi că această pâine era o cobză, o ciupeam și iar o ciupeam, începând de la cojițele din cele două laturi ale pâinii și continuând cu coaja din jurul ei. Normal că înghițeam totul, nu înainte de a ține acele minuscule bucățele îndelung în gură, să-i simt gustul dulce, gustul pâinii de grâu bun, iar
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu coaja din jurul ei. Normal că înghițeam totul, nu înainte de a ține acele minuscule bucățele îndelung în gură, să-i simt gustul dulce, gustul pâinii de grâu bun, iar aroma ei mă făcea să amețesc, nu de foame, bineînțeles. O ciupeam din lipsă de ocupație, iar când ajungeam acasă, se cunoștea că s-a mâncat din ea. Mama mi-o lua din mână, se uita dojenitor la mine, dar niciodată nu mă certa, se întorcea oftând, cu pâinea în brațe și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
dimineața aceia, observă că pe față și mâini i-au apărut ulcerații circulare, cu diametrul între zece și douăzeci de milimetri. Nu-i venea să creadă că este el. -Doamne de ce-mi dai numai mie și familiei mele asta? Ciupindu-se de frunte și obraji realiză că nu simte nimic, era în stare de amorțeală. -Chemați doctorul. Chemați-l pe Suciu-rugă boierul. Doctorul Suciu veni în mare grabă-chemat de Maria soția bolnavului. -De când ai astea Mihaile, -întrebă Suciu pe
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
deși trist \ să constate cum comportamentul temnicerilor lui se schimba pe măsură ce îi îndepărtau pe rând circuitele. Erau mai duri. Dacă înainte se purtaseră politicos, atât timp cât se păstrase asemănarea cu conducătorul de grup, acum mâinile care îl atingeau, îl împingeau, loveau, ciupeau sau apucau mai tare, mai brutal sau mai repede decât era necesar. În cele din urmă, unul dintre bărbații mai voinici se apropie de el, își încleșta mâinile pe umerii lui și, în loc să îl roage să stea jos, încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
în luptă cu boala. Am auzit că ar fi bolnav încă din tinerețe. Nu numai de nervi. De plămâni... Acum e însă altceva, grav, așa se spune. Costum bej, cu carouri și revere mari. Privire tulbure, chip regulat, dar poros, ciupit de vărsat. Părul rărit, spălăcit, degete micuțe, pătate de tutun. Mi-ar putea împrumuta febrilitatea, vârsta, să stau lângă o liceană fugită de acasă pentru câteva zile, în atmosfera festivă, jubiliară și frivolă a unui eveniment, care încurajează cutezanța amoroasă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dracu’ le mai știe... S-a-nrăit lumea, Sandule, aprobă Gicu... Vine Apocalipsa. Da, Gicule, Îl privește Sandu pieziș, vine Apoca...lipsa de creier din capul tău, pe muzică rap, că puștimea roia prin curtea bisericii, asculta rap spiritual și ciupea pițioancele de fund... Se duce lumea la biserica așa, ca să nu zică nimeni că n a fost. Se-nchină cu gândul la friptură și la țuică, de-abia așteaptă să facă un grătar și s-o pună de-o manea
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
să tacă, ei, pe dracu` de ce să tacă dacă tu vii acasă cu Șprițul În nas Și cu haina frecată de ziduri? Dimineață fug În piață, iau ce e de luat, În doi timpi și trei mișcări, mă-ntorc, o ciupesc de obraz, Îi fac cu ochiul, zice fraieră sunt eu că te-am luat de bărbat. Dar zâmbește. Bă, când zâmbește nevasta așa e clar că ai trecut momentul critic. La tine cum e, Gicule? Cum să fie? Habar nu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Cum vorbeau înțelepțește ce s-audă și să vadă? După gard străin cucoșul se preîmblă-ncet turcește. Puicei-i trece-ndată pofta de-a vorbi filosofește, Ea ascultă cu iubire cucoșeasca serenadă. Ah! amorul îi pătrunde prin ureche; -n van bătrâna O ciupește-n cap cu ciudă, vrea s-o ție de aripă; Ea se smulge și aleargă tremurândă într-o clipă, Printre gard privește dulce l-arătarea lui păgână. {EminescuOpIV 224} Iar bătrâna cruce-și face cu-a ei labă și gîndește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de noroi, încă uzi înăuntru, aceiași pantofi, care, lucioși și curați ieri, de fapt, alaltăieri dimineață, se desfătau de sub pat cu o priveliște de invidiat. Imaginează-ți puțin, în ce loc strategic, dar nu de tot băgați, doar cât să ciupească din călcâiul puțin "subpat", i-am așezat. Ei s-au împrietenit primii cu chiloții Monicaăi, pentru că este vorba de camera din care am plecat în odiseea mea către Paris și pentru că peste ei au aterizat când, dezinvolt, după nici doua
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
sânt acolo, că de oprit era pe cât de riscant, pe atât de imposibil. Regu, femeia-bărbat, care se lupta cu tot punctul de trecere a frontierei pentru un principiu, în peregrinările noastre prin Turcia, dar care lăsa un pic să o ciupească de cur, știind că asta era plata pentru pâinea proaspătă din dimineața următoare. Regu, care se dăruia cu totul, până la sacrificiu, ca să-mi fie bine,dar care se și înfigea cu mașinuța ei în tancul meu dacă mă suspecta că
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
urmată de revelația găsirii unei expresii cunoscute) seamănă mult cu modul În care procedăm Într-un calambur: cuvintele citite sau rostite au și alt sens. Să ne aducem aminte de Întrebarea la care trebuia să răspundem În copilărie, În timp ce eram ciupiți zdravăn de undeva: au țiganii biserică? Răspunsul, spontan, la o Întrebare care Într-un fel trebuia să ne dea de gîndit, era inevitabil: auuuuu! Reîntorcîndu-ne la ilustrația de mai sus, citirea imaginii este ajutată de o cheie care consemnează cîte
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
și ca provocare estetică prin care scriitorul operează virtual o selecție a publicului de masă, prin vizarea unui lector rafinat, apt să decodifice și să guste figuralitatea discursului. Sunt, în acest sens, arhicunoscute metafora corbului care "între două zboruri circulare, ciupește zgârie, înțeapă, rupe", și instrumentele contondente ale pamfletarului: "undreaua, peria de sârmă, răzătoarea, fierăstrăul bijutierului, uneltele măcelăriei", dar și plastica viziune prin care Arghezi justifică agresivitatea pamfletului prin memorabila sa redefinire: "pumnul profetului iritat de râvna de stăpânire a stupidității
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
7), Pitagora a avut ideea de a deplasa un culisor de-a lungul corzii, observând astfel o modificare a notelor. A înțeles repede că are de-a face cu un comportament deosebit, dar previzibil al corzilor. În lipsa culisorului, atunci când este ciupită coarda, se obține o notă clară, respectiv sunetul cunoscut ca fiind fundamental. Când se pune culisorul în contact cu acea coardă, sunetul obținut se modifică. Dacă el este plasat chiar în centrul monocordului, în contact cu mijlocul corzii, din partea fiecărei
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
forța nimicului. Secretul forței lui Casimir rezidă în natura undelor. În Grecia antică, Pitagora a sesizat comportamentul specific al vibrațiilor ce se propagau în susul și în josul unei corzi atinse - descoperind că unele note erau permise, altele, interzise. Când Pitagora a ciupit neglijent coarda, s-a auzit o notă clară: tonul cunoscut drept fundamental. Când și-a așezat ușor degetul pe mijlocul ei și a atins-o din nou, a obținut o nouă notă clară, de data aceasta cu o octavă desupra
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
chinuiește duhul - aoleu!“, „ Nu mă chinui, te rog!“, „Pân-acum nu mi-ai făcut prea mult rău, dar n-o să treacă mult și ai să mă chinuiești“. Chinuitorul prezumtiv face parte din categoria celor care, cu mai vechi prilejuri, îl ciupesc, îl mușcă, îl înțeapă, îl urzică, îl sperie ca strigoi sau ca focuri înșelătoare prin beznă. Iar la ultima ispravă a celor trei nerozi, chiar lângă peșteră: „Se aude larmă de vânătoare. Intră diferite spirite în chip de câini și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
chinuiește duhul - aoleu!“, „ Nu mă chinui, te rog!“, „Pân-acum nu mi-ai făcut prea mult rău, dar n-o să treacă mult și ai să mă chinuiești“. Chinuitorul prezumtiv face parte din categoria celor care, cu mai vechi prilejuri, îl ciupesc, îl mușcă, îl înțeapă, îl urzică, îl sperie ca strigoi sau ca focuri înșelătoare prin beznă. Iar la ultima ispravă a celor trei nerozi, chiar lângă peșteră: „Se aude larmă de vânătoare. Intră diferite spirite în chip de câini și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
un număr destul de mare de vorbe care se arată a fi împrumuturi mai nouă”, pentru separarea cărora de cele moștenite invocă motivații fonetice. Este vorba de ghionoaie, jumătate, gogă, curmeziș, coacăză, pupăză, călbează, gresie, onomatopeicul cioc ( < alb. tshok); sau a ciupi ( < alb. tshupis „ciugulesc”), „care ne-a venit însă, probabil, prin mijlocire sârbească (čupati „a ciuguli”, cf. și ung. csipni „a pișca”)” (p. 263). La fel mătrăgună, care ar fi fost împrumutat de albanezi din mediogreacă și apoi transmis românilor. Pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Românescul ghindă denumește fructul stejarului, care conținea hrana omului primitiv; gândac, sufixat cu -ak, denumește o specie de insecte, inclusiv viermele-de-mătase, având ca bază faptul că ele rod, ronțăie hrana bucățică cu bucățică; gânsac își trage denumirea de la faptul că ciupește, ciugulește; a zgândări, „a irita, a răscoli”, adică „a scobi în interiorul a ceva”. Cf. lat. gomphus (γόμφος) care însemna ceva de prins, de strâns: „țepușă, cui, șurub”; fr. gond „balama” este piesa de care se prinde canatul ușii, al ferestrei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
împăca cu ea. Oamenii de bine sunt rari; dar există." Iar mai departe: "Repet deci: onestitatea, onestitatea. Ea ne impresionează într-un mod mai intim și mai blând decât ceea ce stârnește disprețul și râsul nostru. Poetule, ești sensibil și delicat? Ciupește corzile acestea; și le vei auzi răsunând sau fremătând în toate sufletele." (cap. 2 Despre Comedia serioasă) Nu visează Diderot la un fel de "dramă filosofică", pe care nu a scris-o niciodată, dar despre care argumentează în capitolul patru
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
toate lichelele și drojdiile sociale, tinzând să suie cât mai sus, distincție fară merit, avere fără muncă, pofte fără sațiu roade minunate ale unei școli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase, pândind alegerile și toate nevoile publice pentru a ciupi pataca; neghiobi fără naivitate, răi fără bărbăție, urmând meritul și talentul deosebit ca pe niste vrăjmași de moarte.[...] Iată-l pe mititelul veninos și ridicol, care se sbătea ieri în noroi, cât e de mare acuma, cât e de arătos
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bazezi pe faptul că ești cel mai bun în ceea ce faci, îi zise Anna. Mă gândeam că farmecele feminine ar putea fi mult mai utile. O, ce n-aș da să am și eu încredere în farmecele mele feminine... Se ciupi de șolduri. Chiar că trebuie să mai slăbesc vreo câteva kilograme, dar n-am reușit să-mi găsesc motivația încă. Poate că dacă pun ochii pe Lomond, situația o să se schimbe. S-ar putea să nu fie tocmai o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]