1,020 matches
-
se obișnuiseră să recepteze cea mai fină adiere de vânt, nu auzi atingerea tocului și nici trecerea zăvorului în locașul său metalic. Nu era nevoie să numere pașii parcurși până la ieșirea din bloc. Își așeză mâna direct și sigur pe clanță. Ieși liniștit și își îndreptă capul spre soare. Nu-l vedea, dar îi simțea privirea luminoasă și mângâierea pe frunte. Nu știa cât era ora, dar era sigur că astrul zilei nu se înălțase mai mult decât potrivit orei nouă
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
scape. A alergat spre treptele care duceau la parter, dar el a ajuns-o. A ridicat-o din mers și a aruncat-o pe umerii săi, purtând-o imediat spre o cameră din apropiere. Când a pus o mână pe clanța ușii, Iuliana a țipat cu toată forța intuind ce avea să se întâmple și s-a zbătut puternic să scape. Aproape că reușise dincolo de ușa rămasă deschisă, dar el s-a năpustit asupra ei ca o panteră, blocând-o, după
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ale bunicii sale. Iustin și-a reluat mersul, încet, grijuliu și ușor amețit, așa cum se deplasa în primele plimbări după ce își pierduse vederea. S-a oprit în fața ușii cabinetului. - Deschideți ușa, vă rog, doamna... Mariana era deja cu mâna pe clanță, tremurând de emoție. Se uita îngrijorată și la Iuliana, care pălise, nu mai avea sânge în obraji, deși se străduia să zâmbească, bucurându-se cu adevărat în sufletul său, gândind la ceva foarte frumos. A fost rândul Laurei să rămână
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
deschid cutia poștală. sute, mii de fărîme din mine țîșnesc în jurul meu purtate de cuvintele pe care le pronunț și de avalanșa de gesturi care le însoțesc. Las urme din mine în privirile celorlați, pe balustrade și pe trepte, pe clanțe și pe butoane, dar mai ales în toate aceste fraze repetitive... „bună ziua”, „a trecut deja poștașul ?”, „cam friguț astăzi”, „au trecut și pe la dumneavoastră cei de la deratizare ?” „la revedere”... nu știu dacă aveți în minte imaginea acelor comete care avansează
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
și un lacăt. Din exces de zel, sau poate întrucît lanțul fusese prea lung, omul îl înfășurase de mai multe ori în jurul celor două vertebre exterioare ale batantelor, acolo unde se întîlneau cele două aripi ale porții, trecîndu-l și peste clanță și peste vechea încuietoare dantelată, dar decăzută la stadiul de pur obiect decorativ. în felul acesta eventualul intrus nu mai avea niciun dubiu : Casa monteoru se declara inaccesibilă, închisă pentru o bună bucată de vreme, le spunea tuturor curioșilor „stop
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
în modul convexității, până aproape sub streașină. Nici o perdea nu acoperea ochiurile de geam, pline de un praf străvechi, pe care se vedeau bine urmele picăturilor de ploaie și ale melcilor fără casă. Neavând alt chip de ales, tânărul apăsă clanța moale și dădu să tragă ușa. Dar spre spaima lui, ușa cea uriașă se mișcă aproape de la sine, căzând spre el cu un scârțâit îngrozitor. Intimidat, așteptă ca lumea din casă, intrigată de zgomot, să năvălească jos, dar nu se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și obscur și-i scoase, pe scări întortocheate și coridoare neașteptate, în birou. Dindărătul unei uși se auzi un râs asculți de femeie și scârțâitul apăsat al unor ghete. Era un "separeu". Moș Costache rumega alune și pipăia pereții, lemnăria, clanțele, mulțumit de ele. - Am vârât o avere, coane, în reparații, îi zise Iorgu, ți-amîngrijit localul ca pe casa mea. Și acum s-o văd în mâinile dușmanilor? Felix, ajuns în birou, fu cuprins de un scrupul. I se păru că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un singur deget. Pe pianul Otiliei, asta i se păru lui Felix o profanare. În cele din urmă, coborî. Auzi râsete în odaia pianului, unde fuseseră toți poftiți, și distinse chiar glasul răgușit al lui moș Costache. Puse mâna pe clanță, cu îndoială în suflet. - Uite-l, domnule, trâmbiță Stănică, "vărul" meu sălbatic! Îmi pare rău! Felix aruncă o privire și văzu pe Weissmann lângă un perete, pe un alt ins slab, cu pleoape prea lăsate peste ochi, și trup osos
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la Ploiești, pentru un proces. Stănică G. Călinescu însă mințise din plăcere, și veni pe la vremea prânzului. Găsi totul pustiu, și perdelele de pânză și de șipci trase peste tot. Avocatul se apropie tiptil de casă, încercă ușor de tot clanțele ușilor din față și din dos și văzu că sunt închise. Dinăuntru auzi însă lovituri surde de ciocan. Se apropie de fereastra de unde se auzea zgomotul, aduse, tot în vârful picioarelor, un scaun din grădină, se urcă pe el și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spre pat. Plapuma forma un cuib gol. Tânărul își închipui că Otilia a trecut în camera ei, se spălă repede pe față, cântând, se pieptănă și ieși în geamlâc, să bată la ușa fetei. - Otilio, Otilio? Nu răspunse nimeni. Trase clanța și văzu că ușa se deschide. Înăuntru nu era nimeni, odaia aproape goală, geamantanele lipseau. Felix alergă ca un nebun pe scări, căută prin toate odăile și o descoperi pe Marina în bucătărie: - Unde e domnișoara Otilia? - Păi, nu știi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cei mai de treabă bucureșteni... Dedesubtul său, încolonate frumos, ca la manifestație, defilau arterele Ștefan cel Mare și Nicolae Titulescu. În stânga, Orașul Vechi, atâta cât mai era, cu alimentarele hârbuite rămase în pielea goală, cu cârciumioarele ponosite, să-ți pierzi clanța prin ele de n-aveai uitătura frumoasă, cu ulcioarele izmenite, cu asfalturile cutate precum pielea de elefant ori bombate precum spinarea mușuroiului de cârtiță de încordarea sutelor de copaci ce se învederau centenari, cu arhitectura intimistă și lipicioasă, de rămânea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
acest moment, pășea pe rambleu relativ stăpânit, adică nu era fioros, ci trăgea doar niște lungi înjurături, nerepezindu-se încă la adversarii săi să le bea sângele. - Miliarde de planuri cincinale neîndeplinite! Catralioane de obiective proiectate în derâdere și fără clanțe la uși!! îl îngînă batjocoritor un bagaj suplu, tigrat cu dungulițe negre și argintii, ce purta numele de Relu Înmiresmatul. Arăta destul de înmiresmat. Pe piept îi clănțăneau un soi de odăjdii, iar în dreapta strângea o trestie sugerând o cârjă de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
hoit, ucenica se întoarce împăcată în făbricuța lor... Acolo, în făbricuța lor de conserve, găsești, îmbălsămată și împăiată, toată gîndăcimea care și-a plimbat vreodată carapacele pe sub pietrele de la noi din cartier. Bă, unde întorci ochii numai gîndaci!... Gândaci pe clanța de la ușă, gândaci în jurul preșului pe care te ștergi, la intrare, gândaci pe dușumea, prin dulăpioare, cufundați în niște copăi balii, de spălat rufe, clocotind pe aragaze, și gândaci pe pereți. Cel puțin ăștia de pe pereți par cei mai înverșunați
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
deschise portiera taman în vecinătatea unui moșulache ferchezuit, imobil, cu mustățile răsucite în formă de gondolă, la vestă cu ceasornic cu lănțug de tinichea, scos santinelă, lângă o oală de sarmale, plină cu cornete de semințe de dovleac. - Mușchiulosule, băgă clanța Țaca, găsesc eu la numărul 244 pe... numita...? (Și chiombindu-se în bilet) Pe numita Maria O. ...nu ...Maria C. Nicolici? - O găsești unde vrea ea, articulă centenarul cu greutate. - Dacă-mi zici, la cinsteală, dacă cuibărește la 244. Ori domiciliază
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
țărmurile veșnic însorite ale Cabinetului de Desăvârșire Pisihică... Deși se vedea că folosește frecvent denumirea respectivului Cabinet, ucenica îi poci, cu dezinhibare, ultimul cuvânt. - Psihică, analfabeta, răsuflă dinăuntru, parcă dansând, vocea de jazz. - Poftim? - Cabinet de Desăvârșire Psihică, dulceațo. Apăsară clanța, de fapt răsuciră un mâner luxos și savant turnat din bronz, și debarcară acolo. Înăuntru, patru veioze, plasate pe parchet în cele patru unghere ale încăperii, își desfăceau, ca niște arteziane, snopurile înfoiate de raze, dirijîndu-le să cadă, în jeturi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și înnebunirea aspiranților la farmecele ei. Pe cel ce urmase după Pinky, un baschetbalist, Bibi Tănase, chiar îl dilise de tot, îi dăduse din sindromul ei delirant, preferat. Flăcăul ăsta, Bibi, acum plângea din orice, săruta partea dinspre dușumea a clanțelor și se adresa împăciuitor oricărui trecător: - Domn doctor, te implorez, nu mă pisa!... Lasă-mă cubic! Singura diferență dintre ei părea că Bibi umezea toate clanțele, pe când Robin doar ochii ălora pe care îi lăsa moștenitori. Nimic nu-l lăsa
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
delirant, preferat. Flăcăul ăsta, Bibi, acum plângea din orice, săruta partea dinspre dușumea a clanțelor și se adresa împăciuitor oricărui trecător: - Domn doctor, te implorez, nu mă pisa!... Lasă-mă cubic! Singura diferență dintre ei părea că Bibi umezea toate clanțele, pe când Robin doar ochii ălora pe care îi lăsa moștenitori. Nimic nu-l lăsa să creadă că-i o năzărire. Dacă se-ntorcea pe călcâie, făcând stânga împrejur, nimerea la altar. - "Te rog să nu consideri oferta pe care ți-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
au coborât din cabină, l-au dat din mână în mână, ca pe-un covor. Nu s-a zbătut deloc. Zâmbea. 303 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Demnități ce nu-l împiedicau ca, la fiecare două zile, să apese clanța palatelor sale. Și, întocmai ca Alexandru Ioan Cuza, de nerecunoscut sub uimitoarele sale travestiuri, să se scoboare până la cele mai pitorești și brutale straturi ale poporului său... În urmă cu vreo trei zile, prezentul Brav Conducător fugise incognito dintr-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
plecat. Stăpânul se ridică de la masă îndreptîndu-se către țarcul unde Cocîrță vindea iepele. Pe negustori îi lăsară în plata Domnului. Tăinuitorul mai rămăsese cu mânzul și cu două mârțoage. Tocmai era în preț cu un mușteriu și muierea dădea din clanță. - Așa căișori nu mai găsești dumneata, domnule, ehe... Clientul ocolea gloabele, le pipăia burțile pline și clătina din cap: - Le-ați umflat ca să pară mai grase, lasă, că vă știu eu... Pungașii se apropiară ca și când nu-l cunoșteau pe Cocîrță
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câțiva comercianți puternici, care învîfteau banii pe degete: unul Nicolaie Curcuman, de avea fierărie într-o hală rece și înaltă, unde ținea țiglă, tablă de acoperit casele, în foi împachetate, tuburi de fontă, cuie, chingi, dreve, șine pentru betonul armat, clanțe, broaște, tot ce voiai; unul Manole Dulămiță, cu magazin de încălțăminte, de la care târguiau țăranii din Ilfov, veniți la București după treburi, negustorii și toate mahalalele dimprejur; unul Isidor Katz, c-o stămbărie întunecoasă, adăpostită între patru pereți igrasiosi, și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pilă ascuțită. Pe drum, nu tu sergenți, nu tu nimeni. Au ajuns în vreo două ceasuri și-au urcat scările bisericii. O pulbere rece le lovea obrajii. Aveau genele albe și mâinile înghețate. Ucenicul a aprins un chibrit, au dibuit clanțele și au încercat cheile. Mînă-mică n-a găsit nici una care să se potrivească. A scos pila și a făcut să sară zăvoarele. Înăuntru era adăpost. Gheorghe și-a făcut o cruce mare: - Doamne, iartă-mă! Oacă a aprins o luminare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu privirile pe el. - Bine-bine, să căutăm, mormăia, poftiți! Și i-a dus în atelierul de alături, le-a ales haine pe măsură și le-a făcut cîte-o probă. - Stăpânul zice că să fie ceva mai de lux, dădea cu clanța Nicu-Piele. - Cum nu? Am ceva extra... Stați... A scotocit rafturile, s-a urcat pe o scară, a scos marfa. Pentru lungan era mai greu de potrivit. Avea măsură mare, și hainele ședeau țepene pe el ca doagele. "Neamul prost se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-s caii, dar repede, că altfel e vai de măiculița voastră! Caii... - Ce cai? se răsti Paraschiv. Simțise în gură gustul sărat al sângelui și încleștase pumnii. Șeful se uită la el, zâmbi și vorbi iar: - Zi, tu ai și clanță mare, ia să ți-o-nmoi eu oleacă! Dar parcă se răzgândi, se plimbă puțin prin fața lor, strânse fălcile și așteptă. Tăceau. - Va să zică, nu spuneți! Se depărta cu mâinile la spate, învîrtin-du-se pe călcâie. Nu spuneți, bine... Se rezemă de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o scară ce suia în podul casei, o mulțime de paie uscate, pe care, răspîndindu-le în tot întinsul podului, le dedei foc. Mă scoborâi iute și, fiindcă ușa de la tindă era cu cheia în ea pe dinafară, o trăsei în clanță și întorsei cheia, fără ca cei morți beți în casă să poată băga de samă ceva. Numai fereastra cea deschisă era loc de ieșire. Dar, c-o furie supraumană, eu adusei o claie întreagă de paie sub fereastră și apoi, ridicând
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pași spre cal, dar rușinea că i-ar fi frică-l reținu; onoarea și o irezistibilă dorință de-a duce aventura la un sfârșit îl readuse la poartă. Prinse inimă, se-mbărbătă, scoase sabia cu o mână, cu cealaltă ridică clanța de la poartă. Ușa grea trăsnea în țîțîne și se da cu greu împinsă, el sili din răsputeri, deodată îi scăpă din mâni, el se opinti înăuntru și poarta recăzu în urmă-i închisă. Un fior rece îl trecu din creștet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]