833 matches
-
invidia față de sumele de bani pe care Du Maurier trebuie să le fi obținut de pe urma cărții. Un sfert de milion de exemplare! La Întoarcerea la Torquay, Îi scrise lui Gosse că Du Maurier era demoralizat, “ În ciuda clinchetului - ce spun eu clinchet, În ciuda zgomotului ca de tunet - al sordidului aur care Îi intră În sipete. M-am Întors simțindu-mă și mai ratat decât de obicei.“ La vremea cuvenită, primi vești de la Du Maurier cum că, În conformitate cu raportul ginerelui său, premiera de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
era mai apropiat de vârsta lui - mai degrabă cu Howell decât cu mai tânărul participant la această scenă. Căci ea deveni foarte rapid o scenă În mintea lui: o veche grădină pariziană, cu ziduri Înalte, foșnetul fustelor doamnelor peste peluze, clinchetul porțelanului și sticlăriei fine, un ușor parfum de țigări de foi, conversația civilizată, sclipitoare, spirituală... și, privindu-le, urmărindu-le pe toate cu o foame și o poftă tardive, americanul matur, grizonant. Era categoric un sujet de roman. Ce Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îndepărtând petele, apoi i-l trece lui Minnie, care Îl lustruiește cu o cârpă curată. — S-ar putea să-mi caut o slujbă ca valet pe lângă un gentleman, spune Burgess după un minut sau două de tăcere Întreruptă doar de clinchetul moale al cuțitelor, furculițelor și lingurilor pe care Minnie le așază pe căprării pe masă. Dar nu știu dacă mai am norocul să dau peste un stăpân ca domnu’ James. — Deci nu vrei să te așezi la casa ta? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
țipă și ele, însă de umed și ud. Covorul pe ducă va începe curând să se destrame, el e uzat, fața e dusă. Nu e de altă parte când picură pic-pic-pic picăturile de lacrimă/ pe tabla lustruită/ se aude un clinchet melodios, de efect. Pașii tocurilor zglobii se aud pocnind pe metal. Iar imaginația începe să cânte. Însă, pe de altă parte cristalul bine conturat oferă claritatea de excepție, foarte bine conturată, și totul e poleit. Cristalul ciocnește sticla, oglinda. Sunetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Dar era o coincidență numai. Trebuie să vorbim. Intrăm? Bine. Camerele erau micuțe, dar satisfăcătoare. Doru îi luă haina, apoi și-o dădu jos și pe a sa. Avu grijă să nu se zărească săbiile, dar nu putu împiedica un clinchet. Vrei să știi unde-i petrecerea? Spune-mi tu. Amanda se făcea că nu înțelege. Doru, te simți bine? Lasă teatrul, te implor! mârâi. Doru? Văzu mirare în ochii ei. Îi dădea de înțeles că lucrurile puteau să fi stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
spatele către Vultur-în-Zbor. Indianul îi putea vedea capul: o coamă de păr alb, din care o parte i se revărsă peste spătarul scaunului. Scârț... scârț... scârț, după cum se legăna balansoarul, înainte și-napoi, și un alt sunet, mai subtil, un clinchet ușor pe care Vultur-în-Zbor nu și-l explică. Ajunse lângă balansoar și rămase în picioare alături de omul pe care venise să-l vadă de atât de departe. Grimus tricota. Asemănători și totuși diferiți. Da, chipurile lor semănau: nasul acvilin, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Unde Îl țin? — E bine. Per total, rezistă. E foarte tăcut, dar asta-i de-nțeles. Are destule la care să se gîndească. — Dar care sînt acuzațiile? Domnule Hennessy...? — Acuzațiile? (A urmat o pauză, timp În care s-a auzit clinchetul cuburilor de gheață.) Se pare că sînt cîteva. Procurorul spaniol face lista cu capetele de acuzare. Tre’ să stăm după ei să le traducă. Mă tem că poliția nu e prea cooperantă. — Te așteptai să fie? Arată a Înscenare. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
să slăbească. Aveam s-o văd mai des, ca pe vremuri, să joc tenis cu ea și poate să cumpărăm Împreună un mic iaht. Îmi Închipuiam cum aveam să navigăm de-a lungul coastei, adăpostiți În lumea noastră privată, În clinchetul etravei tăind apa și cu sticlele de vin alb de Burgundia puse la rece... Un jet stropi umbrarul barului În aer liber de lîngă piscină. Izbucnise zarvă pe terasă, zgomote de mobilier răsturnat și voci mînioase, urmate de țipetele isterice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pe lîngă ea, am șters jegul de pe Încuietoare și-am băgat cheia. Locașul era Înțepenit, și am simțit un val de ușurare că nu se potrivise și că Frank era În continuare nevinovat. Dar cînd am Întors cheia am auzit clinchetul cu care mecanismul de Închidere centralizată descuia cele patru uși. Am ridicat mînerul, am deschis portiera și am aruncat o privire În interiorul mașinii, din care răzbătea un miros stătut, la hărțile rutiere și la mănușile pentru condus de pe locul din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
întunecată de după storuri. Mamă-sa și femeile ajunseseră sub arcadele ceainăriei „Ghahve Sonnati“, iar acolo Omar găsi locul cel mai parfumat de pe lume: era un salon pictat, fostă baie a guvernatorului, în care atunci, pahare și cești zornăiau cu un clinchet de fructe cu coajă, care se loveau între ele. Maică-sa îi trecuse degetele prin păr și îl întrebase: „Ție nu ți-e sete, copile?“. De uimire, de bucurie, uitase și deodată își simțise gâtul ca pârjolit. Înghițise în sec
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Și are de unde! adăugă o rudă. - Fina Smaranda, că-i văduvă, o sută de lei și o față de masă, nea Cristea, negustor ce se află, dă o sută de lei și un serviciu deporțolan! Grigore sună ceștile cu unghia, ascultă clinchetul lor cristalin, mulțumit. Le așeză apoi pe masă, una lângă alta, cu grijă. A lui striga mai departe: - De la conu Ionel, prietenul socrului, cincizeci de lei! N-a mâncat, n-a băut, bani a trimes! Să ne trăiască! - Mulți ani
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și în curând începu să picure. Paraschiv auzi zgomotul mărunt al ploii și-i fu urât. Lângă el, hoții râdeau, trântind în paie cărțile soioase. - Șapte ochi în plapumă! - Fante! -Rigă! - Uite spațiul, ha, ha, ha, turcaleților... Banii aveau un clinchet limpede și treceau din mână în mână. Sub ei se auzea ronțăitul mărunt al cailor. Ucenicului iar i se făcu somn... Timpul se înăsprise. Corcodușii avau o povară de frunze, rară și foșnitoare. Tot câmpul Dudeștiului pălise. Pământul se întărise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Adunătura pestriță se însuflețea pe măsură ce le împărțea mai multă băutură. Mitilicul aromea. Aburii de rachiu miroseau adânc, a prună, ca un parfum vechi, amestecîndu-se cu fumul de tutun, tare și iute. Lumina se încenușa și rafturile abia se mai vedeau. Clinchetul paharelor ciocnite, izul de vin risipit pe mesele de fag, toate o făceau să fie veselă fără să știe de ce. Când venea bărbatul în prăvălie, îl lăsa la tejghea și aștepta comenzile răstite ale mușteriilor amețiți. - Mai adu un chil
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
roz, de liliac mov și de frunză proaspătă de salcâm. Mai în margini puteau fi văzute și florile sălbatice ale gropii, aduse de nevoiași, crude în lumina subțire, albăstruie a lăcașului. Sub bolțile largi de piatră se auzeau corul și clinchetul cădelniței preotului. Pe preșurile moi, abia călcau pașii dascălului, care stingea luminările arse până la coadă, făcând ceara ghemotoc în palmă. Babele băteau câte trei cruci mari, pravoslavnice, cădeau în genunchi la icoane, rostind îndelung rugăciuni vechi, știute numai de ele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un loc, ocările dracului!" strigam la ele, dar ce, mai m-ascultau? Praf mi-au făcut costumul de ginere. Ce vremuri, ce vremuri, nene Mitică, m-asculți? Împrejur nu se auzea decât contrabasul lui Anghel, horcăind ca un muribund, și clinchetul crengilor înghețate, pe care abia le mișca vântul. Ziua aluneca deasupra câmpiei, pe neștiute, scurgmdu-și orele 342 Încete. Aci se încenușa, aci cerul se albăstrea, și totul înflorea în lumina abia ghicită a soarelui. Dumitru nu mai termina: - Pe urmă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
supărată pe mine, spuse ea, chinuită de remușcări. Cum să nu fi supărată? Ar fi trebuit să sun. Știu asta. Numai că mi se părea că se prăvălește lumea peste mine - făcu un gest larg, măturând aerul cu brațele, în clinchetul brățărilor - și a trebuit să fug. Și nu e chiar așa ușor să dai telefon din Goa, adăugă ea, mai prozaic. —Vio clopoțește ca un ren al Moșului, îmi murmură Hugo la ureche. Stăteam lângă biroul directorului adjunct de scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
toți banii pe care-i aveam la mine, un pumn de dirhami și de maravediși; am văzut-o dănțuind și râzând și legănându-și șoldurile, izbind apăsat cu piciorul în podeaua camerei mele, jucându-și în palme monedele al căror clinchet se amesteca cu acela al joljol-ului, clopoțelul impus evreicelor. Era și timpul ca Salma să rămână însărcinată, căci Providența făcuse ca Warda să fie deja, deși ascunsese cu grijă treaba asta de teamă să n-aibă necazuri. Când se descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Mare din Granada fără a fi huiduiți, maltratați, snopiți în bătaie, ba uneori tăindu-li-se chiar beregata.“ Mintea ei vagabonda atunci departe de ceremonia aceea a cicumciziei care se desfășura la câțiva pași de ea, departe de glasurile și clinchetele cupelor care-i ajungeau la urechi ciudat de înăbușite, ca prin vis. Se pomeni repetând: „Blestemata aia de Paradă!“ Și oftă, pe jumătate ațipită. * * * — Silma, surioară, tot mai visezi cu ochii deschiși? Vocea seacă a lui Khâli o transformă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
frânse și, pentru a nu-și trăda emoția, se smulse de lângă Salma și se făcu nevăzut. Înlemnită, ea nu încercă să-l rețină. Nici măcar nu băgă de seamă că se îndepărtase. Nici un zgomot, nici o zvon de voci, nici un râset, nici un clinchet de cupe nu-i mai ajungea la urechi dinspre patio. Nici o dâră de lumină. Sărbătoarea se stinsese. ANUL AMULETELOR 895 de la hegira (25 noiembrie 1489 13 noiembrie 1490) În anul acela, din pricina unui zâmbet, unchiul meu din partea mamei luă calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sora mea Mariam în brațele maică-sii, mergând și una și cealaltă încet spre a nu aluneca pe zăpada înghețată. Am trecut prin vechea Casba, podul Cadiului, cartierul Mauror, Granada evreilor, poarta Olarilor, fără să întâlnim nici măcar un trecător; doar clinchetele metalice ale unor ustensile de bucătărie ne mai aminteau, când și când, că nu ne aflam într-o tăbără părăsită, bântuită de fantome, ci într-un oraș, unde ființe cu trup omenesc încă mai simțeau nevoia să facă zgomot mânuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a situației, am izbucnit într-un sănătos hohot de râs, pe care tata mi l-a înghețat pe buze dintr-o singură ridicare de sprânceană. Răufăcătorul zbiera: Sări mai sus! Warda sări în sus cât putu mai bine și un clinchet ușor de monezi se făcu atunci auzit. — Dă-mi-le pe toate! Băgând mâna pe sub rochie, ea dădu la iveală o modestă pungă pe care o aruncă pe jos, cu un gest disprețuitor. Banditul o ridică fără să se formalizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în fața noastră. Răufăcătorii abia avură vreme să încalece pe cai, luând-o la sănătoasa cât putură de repede în partea opusă. Eram salvați, mama nu fusese nevoită să facă ce i se ceruse. Dacă aș fi făcut-o, nu un clinchet s-ar fi auzit, ci o adevărată salvă de zornăieli, căci tatăl tău îmi dăduse să port sute de dinari, îngrămădiți în zece pungi pântecoase, pe care le agățasem în jurul șoldurilor, convinsă fiind că nici un bărbat n-ar cuteza să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
afirm din capul locului autoritatea de bărbat. Am călcat așadar apăsat peste piciorul soției mele, care era apărat, e drept, de un pantof de protecție din lemn, apoi ușa s-a închis. Afară, strigăte, râsete, unele foarte aproape, dar și clinchet de oale, primul ospăț de nuntă trebuind să fie pregătit în timp ce se consuma căsătoria. Înveșmântată în roșu și auriu, Fatima se afla în fața mea, lividă în pofida sulimanurilor, nemișcată, înlemnită, surprinzătoare, străduindu-se să surâdă, cu niște ochi atât de jalnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
seama. Se dădea în spectacol. Adevărata audiență erau ceilalți bărbați din încăpere. —Doctore Al-Shafi, credeți că am putea discuta în particular? Al-Shafi privi grupul de funcționari oficiali și cu un gest grăbit îi invită să iasă. După foșniturile hârtiilor și clinchetele paharelor de ceai, rămaseră singuri. —Mulțumesc. Aveți să-mi spuneți ceva? —V-am spus ce cred. Vocea era mai slabă acum. Mi-ați spus doar că bănuiți că cei doi oameni care l-au omorât ieri pe Ahmed Nour erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
sting în același timp.) (Un alt moment al acțiunii; lumină puternică, sugerând o dimineață; cei doi sunt aplecați asupra gropii lucrând ca la început.) BRUNO: Pfff... Nu cred să mai iasă. GRUBI (Tenace.): Taci! Trebuie să iasă. (Pauză; lucru intens; clinchetul ustensilelor.) BRUNO: S-a-ntunecat... S-a-ncurcat... Asta nu-și mai revine... S-a gâtuit aseară, pe-ntuneric... GRUBI: Trage! BRUNO (Gâfâind.): Nu pot. S-a-ncurcat. Tu nu vezi c-a tăcut de tot? GRUBI: Trage! Trage de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]