871 matches
-
se poate schimba în funcție de standardele valorice dacă performanța sa este ineficientă sau inadecvată social. În mod clar, ideile lui Barth își găsesc originea în concepția lui Weber. Cele mai importante elemente teoretice în raport cu perspectivele anterioare sunt ideile de proces, interacțiune, cogniție, construcție. Identitatea își are geneza în confruntările tranzacționale ale actorilor sociali și este în cele din urmă un proces, o realitate intersubiectivă și schimbătoare. Caracterul static al identității este înlocuit cu unul dinamic. Pe aceeași linie, Mitchell (1974) introduce diferența
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
transcendent" spre un subiectiv determinat contextual, adică spre ideea de categorizare; sau, cu alte cuvinte, identitatea, din subiect, devine obiect al manipulării de către indivizi sau grupuri. De asemenea, se observă o trecere de la interesul pentru trăirea afectivă sau emoțională către cogniție sau rațiune. Însă, cu toate că se accentuează ideea că elementele culturale sau biologice nu sunt suficiente pentru a face diferența și se subliniază importanța percepțiilor, atribuirilor sau intereselor contextuale, cultura cu tot ceea ce înseamnă ea (valori, mituri, memorii, tradiții ș.a.) rămâne
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
comune ș.a. -, reprezentațională în sens de "granițe", de percepție sau imagine -, politică în sens de acțiune de inculcare a elementelor culturale și valorilor -, afectivă în sens de atașamente, emoții și biologică (în sens de ereditate); iar componenetele sale sunt: afecte, cogniții, reprezentări, practici, atașamente culturale ș.a. În general, se spune că esențialiștii accentuează ideea de suprastructură pe continuitate istorică și culturală, în sensul că identitatea colectivă preexistă actorul, iar acesta fie și-o însușește prin socializare, fie se naște cu ea
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
contră, putem vobi de ideea existenței unei continuități teoretice temporale, istorice, diferențiată în fapt de accentele interpretative. Încheiem cu o observație 37 ce încearcă să surprindă esența întregii dezbateri urmărite, și anume că identitatea este o chestiune ce ține de cogniție, percepție sau reprezentare, este supusă schimbării, este o construcție, dar în același timp este o proiecție trăită, simțită și considerată în consecință extrem de reală și plină de substanță. CAPITOLUL 4 PERSPECTIVE ROMÂNEȘTI ASUPRA IDENTITĂȚII În acest capitol avem două obiective
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
la Barth (1969), Horowitz (1975), Anderson (1983), Brass (1991), Smith (1999) ș.a. Așadar problema recunoașterii realității, unicității, stabilității și eficacității identității se pune în registrul actualizării sau producerii și reproducerii sale (adică al identificării) prin trăire 9 (emoții, atitudini ș.a.), cogniție, reprezentare sau acțiune socială (fie ea discurs sau comportament). De aici decurge și metodologia pe care o vom utiliza în lucrarea de față. Nu căutăm "stabilirea" sau "descoperirea" identității unei colectivități, a unei entități colective asumate aprioric, ci optăm pentru
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
Bădescu, 2002; 2005), un plan (N3) al actualizărilor 17 (prin care înțelegem universul măsurabil al producerii și reproducerii nivelului latențelor în și prin reprezentări, atitudini, comportamente) și un plan (N2) intermediar, al potențialităților 18 (prin care înțelegem universul formării trăirilor, cognițiilor și acțiunii în cadrul proceselor de negociere contextuală intern-extern)19. Figura 6. Realitate socială și identitate Identitate Negociere contextuală Identificare Latențe (N1) Potențialități (N2) Actualizări (N3) Într-o perspectivă mai largă, putem spune că fiecărui plan îi corespunde un timp specific
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
definiția pe care o propunem: identitatea socioculturală este rezultatul unui proces continuu de identificare, similară cu a celorlalți, cu elemente aparținând dimensiunii latente (valori, memorii colective, simboluri ș.a.), actualizate prin și în anumite (și nu alte) trăiri (emoții, atitudini ș.a.), cogniții, reprezentări sau acțiuni sociale (fie ele discursuri sau comportamente). O imagine statică a procesului descris mai sus, în care sunt implicate numai două persoane (P1 și P2), poate fi concepută în felul următor (Figura 7): Figura 7. Identitate și identificare
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
cuvinte, am constatat, cel puțin, că axa afectivitate-cogniție nu divide, ci unește, părând a fi în momentul de față cea mai promițătoare pentru dezvoltarea teoretică. Am concluzionat pe baza acestor analize că identitatea colectivă este o chestiune ce ține de cogniție, percepție sau reprezentare, este supusă schimbării, este o construcție, dar în același timp este trăită, simțită și considerată în consecință ca fiind extrem de reală și plină de substanță. În continuare am analizat o serie de concepții românești cu relevanță în
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
construiesc" (procese sau categorizări) în același timp. Ideea se bazează pe constatarea faptului că problema recunoașterii realității, unicității, stabilității și eficacității identității se pune în registrul actualizării sau producerii și reproducerii sale (adică al identificării) prin trăire (emoții, atitudini ș.a.), cogniție, reprezentare sau acțiune socială (fie ea discurs sau comportament). Putem așadar vorbi de o identitate la nivel colectiv în măsura în care ea este produsă și reprodusă la nivel individual. Cu alte cuvinte, ea devine efectivă sau reală atunci când are implicații pentru actorul
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
stratificate și a fost următoarea: identitatea socioculturală este rezultatul unui proces continuu de identificare, similară cu a celorlalți, cu elemente aparținând dimensiunii latente (valori, memorii colective, simboluri etc.), actualizate prin și în anumite (și nu alte) trăiri (emoții, atitudini ș.a.), cogniții, reprezentări sau acțiuni sociale (fie ele discursuri sau comportamente). Întrebarea principală pe care am urmărit-o în plan empiric a fost "Care este profilul identitar al tinerilor din România?". Nu am investigat identitatea socioculturală sub toate aspectele sale, ci doar
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
în topografia și geografia locului de naștere. 30 Evident, exceptându-l pe Isaac. 31 Eng.: cultural dope. 32 Această critică este respinsă de Grosby (1994) pe baza argumentului că emoțiile acompaniază percepția cognitivă a obiectului, fiind în fapt cauzate de cogniția unui obiect, în acest caz cogniția rudeniei. 33 Idee pe care de fapt o regăsim la Motru, în lucrarea Etnicul Românesc, apărută cu aproximativ 50 de ani înainte; atunci când definește conștiința comunității de origine, Motru (1996:10-5) spune că se
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
naștere. 30 Evident, exceptându-l pe Isaac. 31 Eng.: cultural dope. 32 Această critică este respinsă de Grosby (1994) pe baza argumentului că emoțiile acompaniază percepția cognitivă a obiectului, fiind în fapt cauzate de cogniția unui obiect, în acest caz cogniția rudeniei. 33 Idee pe care de fapt o regăsim la Motru, în lucrarea Etnicul Românesc, apărută cu aproximativ 50 de ani înainte; atunci când definește conștiința comunității de origine, Motru (1996:10-5) spune că se referă mai degrabă la ideea ocrotirii
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
a permite înseși unității sintetice categoriale, sintezei imaginației și formelor a priori ale sensibilității (spațiul și timpul) să condiționeze suficient judecata sintetică a priori și, într-o altă ordine, fenomenul. Căci posibilitatea experienței nu are doar o valabilitate limitată la cogniție, ci ea se extinde în acest sens al valabilității sale și asupra înseși obiectelor experienței (fenomenelor). "Condițiile posibilității experienței în genere sunt în același timp condiții ale posibilității obiectelor experienței și de aceea au valabilitate obiectivă într-o judecată sintetică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rațional pentru ce și pentru cine? De altminteri, problematica accesului la informație, oferta ei selectivă din partea surselor mediatice, blocajele și distorsiunile ce pot interveni În Însușirea și procesarea ei constituie din ce În ce mai pronunțat tema centrală nu numai pentru psihologia cognitivă și cogniția socială, ci și pentru sociologi și economiști. Importanța informației, atât În comportamentul individual, cât și În cel grupal-instituțional, este relevantă și Într-o lucrare referitoare la relația dintre sex, dragoste și sănătate din SUA, coordonată de Edward O. Laumann și
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
a unui model de învățare cognitiv. Dacă argumentația lor nu convinge cu ușurință, ea îi provoacă cel puțin pe comportamentaliști să identifice variabilele responsabile pentru eficiența terapiilor lor. Beck reia dezbaterea atunci când împarte tehnicile în două grupe: cele centrate pe cogniții și cele centrate pe comportament. Un concert de proteste se manifestă ulterior: pentru Ullman și Krasner, cognițiile sunt simple comportamente observabile; o subclasă de comportamente, precizează Wolpe. Cognitiviștii răspund afirmând că, prin respingerea metodei introspective, comportamentaliștii abandonează esențialul în ceea ce privește comportamentul
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
puțin pe comportamentaliști să identifice variabilele responsabile pentru eficiența terapiilor lor. Beck reia dezbaterea atunci când împarte tehnicile în două grupe: cele centrate pe cogniții și cele centrate pe comportament. Un concert de proteste se manifestă ulterior: pentru Ullman și Krasner, cognițiile sunt simple comportamente observabile; o subclasă de comportamente, precizează Wolpe. Cognitiviștii răspund afirmând că, prin respingerea metodei introspective, comportamentaliștii abandonează esențialul în ceea ce privește comportamentul, adică funcțiile gândirii, judecății logice, raționamentului, etc. Această dezbatere de idei se complică datorită faptului că, între
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Comportamentul poate fi definit ca o performanță observabilă și măsurabilă a unui organism. Primelor formulări în totalitate motrice ale răspunsului li s-au asociat rapid celelalte două elemente ale acestui răspuns, respectiv modificările fiziologice (emoțiile) care le însoțesc și limbajul (cognițiile). Fiecare dintre aceste elemente ale răspunsului prezintă o anumită topografie. Descrierea topografică este indispensabilă, deoarece numai ea permite studierea cu precizie a fluxului sau a frecvenței apariției comportamentului, a intensității sale cât și a duratei.Totuși, simpla descriere a topografiei
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
consecințe, Bandura se afirma în mod clar ca un cognitivist de origine și spirit behaviorist. Postulatul său teoretic de bază, care este denumit uneori „paradoxul Bandura”, era că „dacă orice schimbare de comportament implică o schimbare cognitivă, pentru a schimba cognițiile trebuie să acționăm asupra comportamentului”. In lucrările sale ulterioare, Bandura a introdus o perspectivă clar cognitivistă. Teoriile lui Bandura reprezintă, într-o oarecare măsură, o viziune eclectică între terapiile comportamentale tradiționale și terapiile cognitive. Dacă termenul de „terapii cognitiv-comportamentale” are
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mai mult filosofic decât științific. Dintr-o perspectivă clar stoiciană, Ellis consideră că indivizii nu sunt perturbați de lucrurile în sine, ci de maniera proprie în care le percep (psihologia percepției). Pentru autor, problemele umane sunt funcție de așteptările și de cognițiile „grandioase” pe care subiecții le elaborează. In acest model, emoțiile sunt consecințe ale „sistemelor de credință irațională” dezvoltate de către subiecți. Principiile terapiei se vor baza în primul rând pe identificarea obligațiilor morale sau a imperativelor pe care și le formulează
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Schema permite persoanei să trieze, să codifice și să evalueze diferiții stimuli interni și externi, apoi să decidă răspunsul pe care trebuie să-l emită. Schema realizează un efort de abstractizare și de transformare a datelor brute în gânduri sau cogniții. Schemele specifice depresogene sunt elaborate pe parcursul istoriei developmentale a subiectului. Ele contribuie la sensibilizarea subiectului care dezvoltă mai ușor o stare depresivă și explică periodicitatea și recăderile a numeroase depresii. Aceste scheme idiosincratice nu exercită, în mod normal, decât un
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
secvența stimul-răspuns, este un sistem cvasi autonom în sine. Deși acest sistem este, într-o mare măsură, în interacțiune frecventă cu mediul, el poate, în alte momente, să fie relativ independent de acest mediu. Definiția depresiei La început, Beck definește cogniția depresivă ca fiind o conceptualizare inadecvată a conținutului depresiv. El descrie o „triadă cognitivă responsabilă pentru simptomele depresiei” alcătuită dintr-o imagine negativă despre sine, despre lume și în ceea ce privește viitorul. Aceste cogniții pot fi clasate în funcție de erorile sistematice subiacente logicii
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
acest mediu. Definiția depresiei La început, Beck definește cogniția depresivă ca fiind o conceptualizare inadecvată a conținutului depresiv. El descrie o „triadă cognitivă responsabilă pentru simptomele depresiei” alcătuită dintr-o imagine negativă despre sine, despre lume și în ceea ce privește viitorul. Aceste cogniții pot fi clasate în funcție de erorile sistematice subiacente logicii. Li se recunosc, însă, și unele caracteristici formale: ele sunt resimțite de către subiect ca involuntare, automate și plauzibile și fac dovada unei perseverări stereotipe. Puțin mai târziu, Beck formulează definiția cogniției: „Orice
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Aceste cogniții pot fi clasate în funcție de erorile sistematice subiacente logicii. Li se recunosc, însă, și unele caracteristici formale: ele sunt resimțite de către subiect ca involuntare, automate și plauzibile și fac dovada unei perseverări stereotipe. Puțin mai târziu, Beck formulează definiția cogniției: „Orice activitate mentală care are un conținut verbal (idei, judecăți, autoînvățări, autocritici, dorințe articulate verbal)”. Mai recent, cogniția este descrisă, pe rând, ca fiind „conținutul gândirii” și chiar „procesele implicate în acțiunea de a gândi”, cum ar fi modalitățile de
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ele sunt resimțite de către subiect ca involuntare, automate și plauzibile și fac dovada unei perseverări stereotipe. Puțin mai târziu, Beck formulează definiția cogniției: „Orice activitate mentală care are un conținut verbal (idei, judecăți, autoînvățări, autocritici, dorințe articulate verbal)”. Mai recent, cogniția este descrisă, pe rând, ca fiind „conținutul gândirii” și chiar „procesele implicate în acțiunea de a gândi”, cum ar fi modalitățile de a percepe, reevocările materialului mnezic, atitudinile și strategiile de rezolvare a problemei. Acest conținut al gândirii este modelat
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de a gândi”, cum ar fi modalitățile de a percepe, reevocările materialului mnezic, atitudinile și strategiile de rezolvare a problemei. Acest conținut al gândirii este modelat în permanență prin activitatea schemei cognitive specifice evocate. Această interacțiune dintre stimuli, schemă și cogniție este precizată astfel: „In formarea unei cogniții, schema oferă cadrul conceptual în cadrul căreia detaliile particulare sunt furnizate de stimulii externi. „Cogniția depresivă, la rândul său, antrenează apariția unui afect depresiv și a unor simptome motivaționale. Relația dintre cogniție și motivație
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]