994 matches
-
fetele mele în inima mea... Chiar dacă se dărâmă tot pământul, tu rămâi mama mea grozavă, adevărata mea mamă! spuse Crăița, apoi începu să râdă. Nu avem timp să ne jelim, mam, fiica ta cea mică a găsit o groapă cu colb pe cărare și s-a băgat în ea, dă din mâini și țipă: sunt găină! Sunt găină! Asta după ce s-a tăvălit bine prin iarbă și și-a umplut părul de scaieți. Am nevoie de asistență, nu pot curăța singură
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
să nu stau aproape de geam. Probabil că ea nu știa pe unde mă duc. Credea că-s prin grădină, ori pe drum. Cred că eu ascundeam plimbările mele. O singură dată am fost pedepsit, când am venit acasă plin de colb pe mâini și pe față, căci mă jucasem în colb cu băieții de țărani. Mama mea m-a ocărât atunci foarte tare. (Mai târziu, când eram de vreo 8 ani, la altă moșie, tot pentru petrecerea mea în colb cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe unde mă duc. Credea că-s prin grădină, ori pe drum. Cred că eu ascundeam plimbările mele. O singură dată am fost pedepsit, când am venit acasă plin de colb pe mâini și pe față, căci mă jucasem în colb cu băieții de țărani. Mama mea m-a ocărât atunci foarte tare. (Mai târziu, când eram de vreo 8 ani, la altă moșie, tot pentru petrecerea mea în colb cu băieți de țărani, tatăl meu m-a bătut - singura dată
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de colb pe mâini și pe față, căci mă jucasem în colb cu băieții de țărani. Mama mea m-a ocărât atunci foarte tare. (Mai târziu, când eram de vreo 8 ani, la altă moșie, tot pentru petrecerea mea în colb cu băieți de țărani, tatăl meu m-a bătut - singura dată când am fost bătut.) Câte impresii și amintiri îmi vin acuma în minte! Unde pot să le spun pe toate! Ce lucru mare a fost pentru mine când am
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
căpăta o jucărie de mult dorită. În vremea cât m-am dus la telegraf să anunț la Bălțătești că ne întoarcem după masă, Adela, invitată de nevasta negustorului de la băcănie, s-a dus în locuința ei să se scuture de colb. Când m-am întors, am găsit-o cu o mâță albă în brațe. Erau în tandrețe. Adela îi făcea declarații de amor, numind-o "mițulică, hoață mică și prostuță". Mâța o ținea fin cu o labă de pânza rochiei și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a uitat. Cu Virgil am fost apoi coleg de clasă la școala „Gh. Mârzescu” din cartier, apoi, după ce am mai crescut, a luat-o fiecare pe drumul lui în viață. La marginea mahalalei mele, de la străduțele pe care vara „gemea colbul” pe ele, vorba lui Ion Creangă, iar iarna erau troienite, că zile în șir nu puteai ieși din ogradă, se afla un șes imens cu iarbă, buruieni, cu tranșeie pline cu apă în care ne bălăceam și în care am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu carton asfaltat, mai rar cu tablă. Ulița era o splendoare, nu tu asfalt, nu tu caldarâm, încât iarna mai putea trece câte o sanie, cu toate gropile, Dumnezeu avea grijă să le niveleze, iar vara, vorba lui Creangă, gemea colbul pe ea. Mașini nu treceau pe acolo, poate una la trei ani și atunci era un eveniment deosebit, așa, ca nunta unui prinț cu Ileana Cosâzeana. Când ploua, era într-adevăr o plăcere, mai ales când eram trimis cu jugul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
lume și băuturi. în urducătură podelele morii tremurau scârțâind. Morarul adormise. Cu fruntea rezemată de genunchi, fata părea adormită și ea. Suspina însă, și din ochi i se rostogolea câte un bob cristalin umezindu-i fusta înainte de a ajunge în colb. Undeva, pe podul morii, se auzi chițcăit de guzgani. - Aceea viață ! continuă ghebosul. Joacă-n cărți și-și pupă nevestele în văzul lumii. Niciodată nu muncesc. Lumea, Dumnezeu a făcut-o parcă pentru ei. Noi ? Hăis haram ! Mergi așa și
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
carte umană, de "poezie-poezie", sensibilă și amuzantă, care poate fi citită de oricine, de la un copil la un cititor rafinat. Plăcerea lecturii o egalează aici pe cea din vechile volume optzeciste, pe care le mai deschid uneori cu nostalgie, suflând colbul de pe ele. Domnului profesor, cu dragoste Nu sîntem un neam fără mari valori. între țările Orientului - fiindcă, dacă apartenența noastră la Europa mai suportă discuții, orientali sîntem cu asupra de măsură - sîntem renumiți însă prin totala nepăsare pe care le-
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
zis că-l luăm acasă. Am părăsit drumul și ne-am apropiat. Era cam mare. A venit un avion și l-a cules de pe câmp... Ne-am întors necăjiți, târându-ne crengile, lipsiți de chef. Apoi, către sat, chiar în colbul drumului, ce credeți că am văzut? Un pește mare (pe-atunci îmi părea uriaș și, oricum, nu cred să fi prins vreodată, cu undița, unul la fel). Viu, dând din coadă ca și cum l-ai fi pus în ulei încins. La
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
încolo - alții. Doar să mi se fi arătat Dumnezeu în persoană aș fi fost mai uluit. Însă, în timp ce apariția lui Dumnezeu în persoană cred că m-ar fi făcut s-o rup la fugă de spaimă, la vederea peștilor din colb n-am mai stat mult pe gânduri - de unde vin? încotro se duc? a’ lu’ cui sunt? - și am început să-i „pescuiesc“, la concurență cu amicul meu. Țin minte precis. Țineam peștii de coadă și alergam plin de solzi și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
coboară preț de două veacuri în timp, scotocește cu pasiune își cu notabile rezultate!) arhive publice și documente de familie, găsește zapise, acte, probe ce reînvie vremuri, nume și întîmplări pe care altfel le-ar fi 8 acoperit de mult colbul uitării. Are vocația acestui fel de cercetări pe drumul cărora a fost încurajat să pășească de istoricul și scriitorul Vasile Diacon, care l-a îndemnat și îndrumat să și facă arborele genealogic și să reconstituie „povestea” familiei, așa cum eu, rătăcind
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
cu coada ochiului, am zărit cum bunica s-a apropiat de gard în poziție puțin aplecată și cu picioarele depărtate a efectuat o micțiune extrem de precisă la sol. Curând aveam să constat că nu era singura în parohie care uda colbul gros al ulițelor, nelipsit și azi, în ciuda proiectelor de asfaltare a străzilor, rămase doar pe hârtie în Primărie. Sunt peste 50 de ani de atunci, dar apreciez cât de mult au evoluat țăranii simpli în educație și bune maniere. Înflăcărată
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
hasnă, o liniști oarecum pe bunica, zicând că va reface traseul banilor prăpădiți, precum munteanca Vitoria Lipan din Baltagul lui Sadoveanu. Era o noapte de sfârșit de martie cu lună plină, așa că se vedeau urmele pașilor nesiguri ai chefliului în colbul drumului, oamenii cumsecade fiind la odihna somnului. Se spune că norocul sorții îi ajută pe cei îndrăzneți, judecată confirmată în acea noapte de Sile, care găsi fâșicul cu banii căzuți din sân în mijlocul drumului, căci omul beat o ține tot
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Odorheiu Secuiesc să tot fie 120 de kilometri, prin Baraolt. Așa că merg cinci ore cu un autobuz scâlciat, care nu iartă nici o hârtoapă. Sate de cărămidă arsă și obosită, și prăfuită. Oamenii te privesc plictisiți și abulici prin rotocoale de colb. Spectacolul indicatoarelor bilingve este dulce: Vârghiș este Vargas, Ocland - Okland, Tălișoara - Olasztelek, Bățanii Mari au devenit Nagybacon, Biborțeni - Bibarcfalva, Olteni a ajuns Oltszem, Micfalău este Mikoujfalo, Baraolt-Barot... Odorheiu este cea mai bună imagine că te-ai afla în Ungaria. Nu
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
scrie povești și amintiri despre Pământ», crede Roxana Barliba, o fetiță de clasa a cincea de la Școala nr. 3 din Humulești. Am crezut doar că reminiscențele de manual au format imaginația copilei. O turmă de oi trece pe lângă mine, stârnind colbul de pe podul Ozanei. Apa cuibărește prin ochiuri de prund, acolo unde copilul bălai de altădată își descântă «aurașul» din urechi. Casa memorială e curată și îngrijită. Mai vin doar copii și bătrâni, fiindcă generația «pro» are alte priorități în chipaucă
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
și o ridică de subsuori în trăsură. După ce fură așezați câteșitrei pe larga banchetă din față, Otilia stând între Felix și moșier, care luase hățurile, trăsura porni cu un huruit lin. Șoseaua era lutoasă, încărcată de un strat gros de colb uscat, și caii alergau fără greutate. Moșia se afla la vreo cincisprezece kilometri depărtare de Ciulnița, în direcția Dunării, departe de linia ferată, fiind cam la jumătatea distanței dintre Călărași și Fetești. Caii alergau cu o repeziciune de cursă, ridicând
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Felix se simțea pierdut de sute de ani pe locuri în care orice urmă de civilizație fusese distrusă de mult de soare și de ierburi. Lanurile începură după câțiva kilometri să se întunece și se ivi o pustietate stearpă de colburi negre, cu o ușoară mălurire în depărtare. Caii nechezară. - Uite, colo, pe marginea pârâului, am o grădinărie, zisePascalopol, arătând cu biciușca. Nu se zărea însă nici un pârâu și nici măcar vreo salcie. Abia mai încolo, câțiva pomi rămuroși se iviră izolați
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de tot pârâul, observă moșierul, nu vine maredecît când plouă mult și se umflă apele. - Atunci, de unde scoate apă la grădinărie? - Din puț! răspunse Pascalopol, amuzat de spiritul făcutde natura însăși. Otilia îl strânse de braț. Șesul uriaș, acoperit cu colburi prinse în smocuri de ierburi, creștea înainte, tăiat în două de drum. Pe orizont se iviră niște pete negre, niște ocoale, niște domuri sumbre cu țepi în vârf. Construcțiile se măriră și apărură în toată sinistra G. Călinescu lor sălbăticie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spre centrul invaziei. Strigătele guturale sugrumate crescură în val, și noroiul începu să se prăvale mai cu putere, zguduind pământul. - Sunt bivolii, zise Pascalopol, și opri brișca lângă marginea drumului. Cum Otilia se îngrijora, o asigură: Nu fac nici un rău. Colbul crescu ca o furtună și înnegri totul, în inima lui se zărise întîile vite lungi, bituminoase, cu capul aplecat și adulmecător, ca al unor rinoceri, mergând ondulat, ca o barcă infernală pe Styx. Apoi veniră mai multe laolaltă plutind, îndesate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
altele, pline de nămoale încrustate, bărboase și, în sfârșit, invazia fu atât de generală, încît brișca fu înconjurată de acești zei negri, care trăgeau din nări privind spre Otilia, confundînd-o poate cu o buruiană mai înaltă. Toată câmpia părea din pricina colbului cotropită de bivoli. Tropotul, răgetele sugrumate făceau o larmă surdă, în care răsăreau niște urlete sălbatice. Felix și Otilia nu distinseră alt animal; dar Pascalopol, ținând bine caii, care sforăiau, începu să strige: - Măi, care sunteți acolo?Un glas se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
așa de neagră și de mânjită de noroi uscat ca și a bivolilor. Degetele picioarelor atârnând fără scări erau îmbrăcate într-o coajă de tină. Noroiul în care intrase i se lipise în țurțuri de perii fluierelor. Sudoarea, îngroșată cu colb, îi brobona fruntea adăpostită sub o pălărie mică, ardelenească, foarte unsuroasă, și semănând cu tichia lui Mercur. Părea Hermes însuși, rătăcit prin nămoluri, cu caduceul rupt. - Tu ești, măi Lepădat! zise Pascalopol. Unde îi duceți? - D-apăi îi mânăm mai sus
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sigur de a-i înstrăina, prin ambiție, pe Otilia. Moș Costache stricase toată grădina cu materialele lui, și un copac, apăsat prea mult la rădăcină de cărămizi, începu să se usuce. Verile sunt înăbușitoare și prăfoase la București, și tot colbul de cărămidă sfărâmată, luat de vânt, umplea treptele scărilor, cercevelele și orice ciubucărie arhitectonică. Apoi bătrânul, grijuliu, nu lăsă lucrurile pe loc, ci le mișcă mereu. Ca să nu i se fure cărămizile, se puse să le care el însuși în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unii au conlucrat cu străinii făcând cunoscută pregătirea românilor în lume, alții au răscolit cu mintea maruntaile pământului dând țării atomul cu energie, unii ne întâmpinau, în mare ținută, cănd coborâm sau urcăm în gară visurilor noastre, alții au înlăturat colbul istoriei și au scos la lumină, lumi de mii de ani uitate, unii au făcut dreptate într-o lume strâmba, alții au alinat suferințe umane, unii au suit la catedră din liceu iar alții la cea universitară, unii au scris
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93264]
-
pleca?” Avusese lecturi plăcute din poeții și scriitorii citați, dar pentru că trebuie ,,Să trăiești, să te doară” citise mult și din Elytis, Ursachi și gândind ,,magie cu ochii Înstelați” nu-i displăceau nici poveștile. Cele ,,cu fulgere amfibii” care ,,spulberă colbul galben din pletele timpului” spre ,,insomnii nemiloase”. La braț cu Vivaldi, Într-un vals românesc al tinereții, În Închipuirea Pieții Sân Marco ori, poate, In padure la Breazu, alergând ,,iluminat prin arbori”, ,,Ca Într-o poză cu amintiri”, ,,Împreună cu tata
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]