986 matches
-
fi... Am să strig iar: „Asta-i viața”! E și mâine o zi. Epilog Crezusem că am terminat, dar m-am Înșelat. Mai am câteva ceva să vă spun: nu prea multe, dar esențiale. Stagnarea În care pământenii s-au complăcut milenii de-a rândul a dus la destinul tragic al pământului și al pământenilor, spunea un mare spirit nu demult. Este adevărat că lenea, comoditatea, inactivitatea duc la suferință și mizerie, la cădere. Dar, oameni buni, așa cum degetele unei mâini
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
că și „asta este o stare a lucrurilor“, ci din lașitate, din frica de a interveni, din slăbiciunea de a se simți slab și de a se retrage imediat din orice situație care contrariază spiritul. Este comoditatea în care se complace lașul, zicând, ca justificare, că el este tolerant, atunci când starea lucrurilor devine agresivă. Apare cineva, într-un loc public și se ia, cu gesturi provocatoare, de toată lumea. Unii sunt indiferenți, alții, slabi de înger, scot un zâmbet complice de frică
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
interioare. Imaginea reușitei lor blochează aspirația efectivă pentru ceea ce trebuie știut. Nu există nimic mai lipsit de intimitate decât palatele și locuințele somptuoase. Iar lipsa de intimitate merge mână în mână cu lipsa de gust. Locul în care ei se complac să trăiască nu este înconjurat de nimic intim, iar asemănarea între aceste locuri și „locuitorii“ lor nu este întâmplătoare. Dacă am putea arunca o privire „concretă“ în acea încăpere pe care o numim „suflet“, n-am zări la ei decât
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
de vină - orice limbă are calificative excesive -, ci mentalitatea celor care o vorbesc. Francezul trebuie să exagereze, ca și cum nimic n-ar fi normal în ochii lui. Eu văd în această caracteristică nevoia de adulație de sine în care francezul se complace - dar o adulație care nu se face pe plan vizual, ci pe plan auditiv: când se adoră pe sine, francezul se aude vorbind; un francez care tace nu e un francez adevărat. Abundența de cuvinte și hiperbola adjectivelor trebuie să
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
lungă durată, poate fi resimțită ca beatitudine, ca un fel de amețeală plăcută, aproape de narcoză: este vorba de o stabilitate interioară fără conflict, de forța imobilă a inerției care și-a câștigat cuib și s-a făcut cocon și se complace în această letargie. S-ar putea chiar ca banalitatea să fie, în forma ei imobilă de inerție invulnerabilă, capabilă să conțină elementele unei armonii cosmice; cu atât mai mult cu cât cosmosul, natura, în forma lor repetitivă, față de care omul
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
scara de lemn. — Cum, domnule Ialomițeanu ? Cum, nu rămâi să cinezi cu noi ? Cum, dezertezi ? întreabă doamna Mironescu, ce coboară cu pași înceți și maiestuoși scara. Domnul Ialomițeanu este un perfect cavaler, așa cum prea bine se știe. Deși timid, se complace în societatea doamnelor, vara vine cu trăsura, iarna vine cu sania să le ia la plimbare, ninge fără întrerupere, zurgălăii cailor clinchetesc, Margot și Sophie își scot năsucurile din blănurile în care s-au înveșmântat, ce chicoteli, ce râsete în timpul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe așteptat. Dar fiecare, odată intrat, nu mai părea a avea de gând să iasă, și am început a mă panica, având tot astăzi de mers și pentru lemne. Cealaltă lume n-avea desigur motivele mele de grabă, pentru că se complăcea, făcând conversații șoptite, spu nându-și motivul ce-i adusese aici - același la toți, ca și la mine, am dedus, adică scutire temporară de front. Unii își tot argumentau cazul, confuz și detaliat, alții vorbeau prin gesturi și tot priveau temători
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ridică, face doi-trei pași, lovindu-și pumnul de palmă, revine la loc și, ocolind privirea femeii, se lasă pe spate, să-și poată culca ceafa pe picioarele ei. Pe urmă? întreabă el, neplăcut impresionat de prietenia bizară în care se complace Liliana. Am ocolit-o. Daniela se duce mereu pe la ei. E realmente îndrăgostită de băiețel. Uneori stă cu el două-trei ore, cînd ei se duc la film, iar menajera e plecată. Mihai rotește capul încet, căutînd ochii Lilianei. Ascultă! îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
egal, apoi se duce la fereastră și-o deschide. Inspiră adînc, scoate batista, se șterge pe față și se întoarce la loc, pe pat. Sînteți fizician. Deci spirit rațional. Dacă nu mă credeți un odios, atunci vă-ntrebați de ce mă complac, de ce nu iau atitudine. Să știți că am acte pe marfă. Sînt și chitanțe emise pe numele celor cărora duc păsările, ca și cum le-ar fi plătit. Pentru cazul c-aș fi controlat. Sau turnat. Nelegal, sau aproape, ar rămîne faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
bat joc de valurile timpului și cari-l stimulează totdeauna din nou, căci au facultatea de a descoperi ochiului poetic tot din ce în ce mai multe taine. Tipurile clasice sânt așadar cultul propriu pentru un artist, sărbătoarea vieței lui, în cari el își complace și se gustă oarecum pe sine însuși, după ce-a lucrat în sudoarea feței sale pentru interesele zilei și s-a luptat cu mizeriile artei. Pregătirea pentru reprezentarea publică e de două feluri. Mai întîi se ridică opul în intuițiunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
când ea nu poate fi negociată în numele unui scop a cărui atingere ar presupune recursul la mișcare. În felul acesta, leneșul își înfrînge limita tocmai prin refuzul de a o depăși. El este liber în fața limitelor sale tocmai pentru că se complace în ele ca într-o dintotdeauna dată împlinire sau pentru că le ignoră ca limite, de vreme ce ignoră depășirea lor, considerînd-o o condiție nerentabilă sau umilitoare de atingere a unui scop. De vreme ce orice preț pe care trebuie să-l plătesc pentru a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
era dată? Oare nu era ea mereu de atins? Inclusă în sistemul proiectiv al atingerii, limita nu mai era die vorhandene Grenze, proprie corpurilor perceptibile nemijlocit și simultan, care lâncezesc în imperiul limitelor date și care, pentru cei ce se complac în preajma lor, generează, corespunzător, o mare lene a spiritului. În orice călătorie "planetară" (planao, "a rătăci din țărm în țărm"), în care era vorba de "limitele mării" și de "limitele pămîntului", grecii erau confruntați cu ființa unui peisaj a cărui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
apăsând pe o coardă facilă și cu sunet bine verificat. Această revendicare a lui Noica, din două direcții diferite, a dat naștere unei situații confuze pe care Noica însuși a alimentat-o și în care, Dumnezeu știe de ce, s-a complăcut cu o iresponsabilă grație. Pentru cei care vin după noi, pentru cei care ridică astăzi capul în cultură, această situație confuză nu poate avea decât efecte nefaste. Câți vor regăsi filonul cultural autentic, oferit nouă în stare pură, în această
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
îl cunosc și mă aud spunînd: - Avem noi căderea să retragem dreptul la ființă celor care nu trăiesc cultural? Afirmați că restul omenirii pur și simplu nu este. - Nu eu le retrag dreptul acesta; ei și-l refuză. Ei se complac să trăiască în statistică și în sub-uman. Și statistica nu mă interesează, îmi răspunde Noica. - Dar nu îl puteți reduce pe a fi la a trăi cultural! Înseamnă să suprimați varietatea umanului în numele unui model ontologic și al saturației lui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dar mai cu seamă una filozofică, vrea să acopere tot. Este un miracol că din lumea științei se ridică astăzi conștiințe de cultură care vor să dea socoteală de tot. Tu de ce nu o faci cu logica? De ce să te complaci în situația de însoțitor? De ce să fii Pilade, când poți fi Oreste? Am să vă spun acum cu ce cred eu că păcătuiește logica de astăzi. Formalismul trece indiferența lumii în indiferența conștiinței. Și nu secătuiește el totul, atunci când nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mașini; mașina bate pasul pe loc, e tautologică, nu poartă infinitul în ea. Motorul, spune Heidegger, este expresia mecanică a eternei reîntoarceri la același. Mașina e incarnarea artificialului în artificial. - În orice caz, judecați prea aspru posibilul în care se complace logica de astăzi. În posibilul acela gol trebuie să vedem risipa care precede orice incarnare. Chimistul, pentru a face un produs reușit, nu "se joacă" încercînd sute de produse sintetice inutile? Formulele sânt ce-i drept, frumoasele fără corp, dar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Cum tocmai i-am adus voi. 5 din Agendele lui Eugen Lovinescu, cu fabuloasele pagini ale Gabrielei Omăt, care reușește, înmulțind la infinit notele, să obțină o frescă "poantilistă" a interbelicului, Monica observă: " Ar trebui ca toți cei care se complac în a da o imagine a interbelicului dominat de ideologia extremei drepte să citească notele Gabrielei Omăt pentru ca să vadă cum arăta epoca. Recent, în 22, până și Alina Mungiu, vrând să arate cât de firavă era intelectualitatea democratică la noi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
A fi nefericit devine iute un obicei, o a doua natură, o tainică satisfacție. În loc să fie el nefericit, nu-i făcea mai degrabă nefericiți pe cei din jurul lui? În ce piesă de teatru auzise un personaj declarînd că s-ar complace mai puțin În nefericirea sa dacă n-ar pricinui atîtea necazuri celor din jur? Dacă nu cumva scrisese chiar el replica asta. Prefera să n-o știe. Începuse să ducă lipsă de bani, dat fiind că nu ceruse un avans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
-i răspund: „Firește că am citit Greața! Cum ai ghicit? Tată, ești cel mai fantastic critic literar din cîți cunosc!“. Părintele Houdot, care Îmi preda În anul acela franceza, notase sobru pe marginea compunerii: „Domnule, iată tenebrele În care se complace fiul dumneavoastră. Pace! Bucurie! Iubire!“. Houdot! Mi-l aduc aminte. Reluase deviza Însoțitorilor Sfîntului Francisc: „Pace! Bucurie! Iubire!“ doar spre a-l impresiona pe tatăl meu și a mă Înfunda și mai mult pe mine. Povestea asta cu pace, bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
tovarăș era un băiat ciudat pe nume Miquel Moliner, care, cu timpul, avea să devină cel mai bun prieten pe care Julián și l-a făcut vreodată În școală. Miquel Moliner, căruia Îi prisosea creierul și Îi lipsea răbdarea, se complăcea În a-i Înfuria pe dascăli punîndu-le sub semnul Îndoielii toate afirmațiile, prin aplicarea unor jocuri de dialectică ce trădau atît ingeniozitate, cît și o cruzime Înveninată. Ceilalți se temeau de limba lui ascuțită și Îl considerau ca aparținînd unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a depăna firul istoriei, care părea să-l distreze enorm. Din cînd În cînd, ridica mîna ca să ia notițe sau Își Înălța privirea spre infinit, ca și cînd ar fi cîntărit implicațiile a ceea ce Îi povesteam. De cele mai multe ori, se complăcea Într-un zîmbet sardonic pe care nu puteam evita să-l atribui naivității sau stîngăciei conjecturilor mele. — Auziți, dacă vi se pare o prostie, eu am tăcut. — Dimpotrivă. Vorbesc proștii; tac lașii; ascultă Înțelepții. — Cine a zis asta? Seneca? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
existențial. În felul acesta, înțeleg mai bine înclinarea noastră bolnăvicioasă, plină de suferință pasionată, pentru femeie. Deși mai ancorată în viață decât noi, nu-i putem totuși răpi un caracter de ireal, alcătuit atât din poezia vaporoasă în care ne complăcem a o învălui, cât și din echivocul sexualității. Femeia este orice, afară de o evidență. Și suferința în dragoste, în orice dragoste, împlinită sau neîmplinită, câștigă în adâncime și ciudățenie cu cât prezența femeii se subtilizează într-o perfecțiune pe cât de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
continue regenerări, a unei renașteri permanente. Insomniile duc, dimpotrivă, la un sentiment al agoniei, la o tristețe eternă și iremediabilă, la o disperare absolută. Pentru un om sănătos, adică pentru un animal, a te preocupa de insomnii este a te complăcea în neseriozități, fiindcă el nu știe că sânt unii care ar plăti un somn cu o avere, cărora le e frică de pat și care ar sacrifica o țară pentru inconștiența din somn, ce o răpesc în mod brutal amarnicele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei se satisface în ordinea internă și apărarea granițelor, iar ideea ei istorică în cultivarea unui așa-zis specific național, care a tolerat constanțele reacționare ale subistoriei noastre - atunci mai bine să ne dizolvăm în agonia prelungită în care ne complăcem. România e geografie, nu e istorie. Înțelege cineva acest tragic? O țară are valoare numai când devine o problemă pentru alții, când numele ei înseamnă o atitudine. Cu toții știm ce înseamnă Franța, Anglia, Italia, Rusia și Germania, dar nu știm
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
el, tragedia ne-ar fi dat o rară proeminență și o zguduire extrem de fecundă. Autodisprețul presupune totuși un amar și o nemîngîiere, care configurează specific România. Când te gândești la celelalte țări mici, care n-au făcut nimic și se complac în inconștiență sau într-un orgoliu vid, nejustificat, atunci nu-ți poți reține admirația pentru luciditățile României, căreia nu-i e rușine să-și bată joc de ea însăși, să-și scuture neantul în autodispreț sau să se compromită într-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]